Știrile zilei

Turkish Airlines a anulat zborul pe ruta Constanţa – Istanbul şi retur. Zeci de pasageri, la sol

Compania aeriană Turkish Airlines a anulat, miercuri, zborul pe ruta Constanţa - Istanbul, din cauza unor erori de sistem ale operatorului. 170 de pasageri, care fie ar fi trebuit să plece spre Istanbul, fie să se întoarcă la Constanţa, au rămas la sol.

În Liban, un sat creştin speră la ce e mai bun şi se pregăteşte pentru ce e mai rău

La graniţa Libanului cu Israelul, locuitorii unui sat creştin speră că războiul poate fi evitat, chiar dacă se pregătesc pentru posibilitatea înrăutăţirii ostilităţilor dintre gruparea şiită libaneză Hezbollah şi Israel, scrie, miercuri, Reuters.

Aleksandar Vucic dizolvă parlamentul din Serbia şi stabileşte un vot anticipat pentru 17 decembrie

Preşedintele Serbiei, Aleksandar Vucic, a dizolvat miercuri parlamentul şi a convocat alegeri anticipate pentru 17 decembrie, cu scopul de a-şi consolida autoritatea în timp ce încearcă să găsească o modalitate de a normaliza relaţiile cu Kosovo, principala condiţie prealabilă pentru aderarea la UE.

Farsă telefonică: Giorgia Meloni a vorbit despre „oboseala internaţională” în privinţa războiului

Premierul italian, Giorgia Meloni, a vorbit despre „oboseala internaţională” referindu-se la conflictul din Ucraina şi despre lipsa de sprijin pentru Italia în gestionarea migraţiei, într-o farsă telefonică, publicată de ruşi, scrie Reuters.

COMENTARIU Lelia Munteanu: Sacrilegiu – steaua galbenă pe pieptul reprezentanţilor Israelului la ONU

Sacrilegiu! Membrii delegaţiei Israelului la ONU, în frunte cu ambasadorul Gilad Erdan, şi-au afişat pe piept steaua galbenă, Judenstern ("steaua evreilor"), o bucată de pânză cusută pe piept. Maghen David (“Steaua lui David”), simbolul poporului evreu, colorată în galben a fost impusă de nazişti evreilor ca un stigmat.

Elveţia renunţă la o serie de restricţii care îi vizau pe donatorii de sânge homosexuali

Elveţia a renunţat, începând de miercuri, la o serie de restricţii care îi vizau pe donatorii de sânge homosexuali, potrivit Reuters.

Ziua Naţiunilor Unite. Ciolacu: O zi a speranţei

O zi a speranţei în care putem reflecta asupra realizărilor Organizaţiei Naţiunilor Unite şi a agenţiilor sale, în efortul lor de a face lumea un loc mai bun - asta a spus premierul Marcel Ciolacu, miercuri seara, la Palatul Victoria, la celebrarea Zilei Naţiunilor Unite.

Bărbat din Timişoara, arestat preventiv după ce a înjunghiat două persoane, apoi a sărit pe geam

Un bărbat din Timişoara a fost arestat preventiv, miercuri, după ce a injunghiat două persoane şi apoi s-a aruncat pe geam de la etajul doi.

Mesajul lui Klaus Iohannis, transmis firmelor de top din România

Preşedintele României, Klaus Iohannis, a transmis, miercuri, un mesaj cu ocazia celei de-a 31-a ediţii a Topului Naţional al Firmelor Private din România, în cadrul evenimentului organizat la Ateneul Român de către Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România.

România se digitalizează. Ministrul Bogdan Ivan: Patru servicii vor fi la un click distanţă: naştere, căsătorie, divorţ şi deces

Patru dintre serviciile de stare civilă vor fi la un click distanţă: naştere, căsătorie, divorţ şi deces, anunţă ministrul Cercetării şi Digitalizării, Bogdan Ivan.

„Misiunea a fost pur şi simplu să ucidem”. Un terorist Hamas descrie în detaliu atacul: „Am auzit sunete de copii mici în camera de siguranţă. Am tras…”

Shin Bet, serviciul de securitate internă al Israelului, a publicat miercuri un videoclip cu un terorist Hamas care îşi descrie acţiunile din sudul Israelului în timpul masacrului din 7 octombrie.

Ciolacu: Şi eu am fost mic întreprinzător. Ştiu ce înseamnă nopţi nedormite

„Şi eu am fost mic întreprinzător într-o perioadă destul de haotică. Şi eu am făcut credit la bancă cu o dobândă de 158%. Ştiu ce înseamnă nopţi nedormite, gândindu-te cum să faci să plăteşti şi creditul”, spune Marcel Ciolacu la Topului Naţional al Firmelor Private din România.

Celine Dion şi-a făcut apariţia în public după aproape patru ani

Celine Dion şi-a făcut prima apariţie publică din ultimii aproape patru ani, în timp ce continuă să lupte cu sindromul persoanei rigide, scrie, miercuri, Pagesix.com.

Joe Biden ar fi primit 40.000 de dolari din „bani spălaţi din China” de la fratele său în 2017

Preşedintele Comisiei de supraveghere din Camera Reprezentanţilor, James Comer, a declarat că preşedintele Biden a primit, în 2017, 40.000 de dolari în „bani spălaţi din China” din contul bancar al fratelui său şi al cumnatei sale, sub forma unui cec personal, potrivit Fox News.

Ucraina, noua butelie a Europei? Adânc sub pământul ucrainean stă la păstrare gaz ce ne-ar putea încălzi la iarnă

Rezervele de gaze naturale ale UE se apropie de capacitatea maximă, ceea ce a determinat companiile energetice din blocul comunitar să "parcheze" rezervele excedentare în Ucraina înainte de vârful de cerere din lunile de iarnă.

Singurul spital de oncologie din Gaza nu mai funcţionează, spun oficialii din domeniul sănătăţii

Singurul spital de tratare a cancerului din Fâşia Gaza a ieşit din funcţiune după ce a rămas fără combustibil, au declarat, miercuri, oficialii din domeniul sănătăţii, scrie Reuters, citând Al-Jazeera.

Dosarul Gheorghe Ursu ar putea primi o nouă sentinţă. Procurorii invocă noi probe

Parchetul General a apreciat că rezultă date şi împrejurări noi care nu au fost avute în vedere la soluţionarea cauzei privind decesul lui Gheorghe Ursu şi care pot conduce la o soluţie diametral opusă celei pronunţate, solicitând Curţii de Apel Bucureşti admiterea cererii de revizuire.

Camera secretă a lui Michelangelo, situată sub Capela Medici din Florenţa, se va deschide publicului pe 15 noiembrie

O cameră "secretă" din Florenţa, ai cărei pereţi sunt plini de desene pe care se crede că maestrul Renaşterii italiene le-a creat în timp ce se sustrăgea unei condamnări la moarte ordonate de Papa Clement al VII-lea, pe fondul neînţelegerilor sale cu puternica familie Medici, va fi deschisă oficial pentru prima dată publicului.

Cultură indoor de canabis, descoperită în Caraş-Severin

O cultură indoor de canabis a fost descoperită de poliţişti şi de procurorii DIICOT în proximitatea râului ce străbate comuna Băuţar, din judeţul Caraş-Severin. Din cele trei sere au fost ridicate 100 de plante de canabis.

Burduja: Condiţii optime pentru ca în această iarnă să fie asigurată alimentarea neîntreruptă

Sunt condiţii optime pentru ca în această iarnă să fie asigurată alimentarea neîntreruptă şi la parametrii normali cu energie electrică şi gaze naturale, atât pentru populaţia României cât şi pentru entităţile economice şi rezidenţiale, spune ministrul Energiei, Sebastian Burduja.

Dan Petrescu şi echipa sa Jeonbuk s-au calificat în finala Cupei Coreei de Sud

Echipa de fotbal sud coreeană Jeonbuk, condusă de tehnicianul român Dan Petrescu s-a calificat miercuri în finala Cupei Coreei de Sud, după ce a învins în semifinală pe Incheon, contracandidata din play-off-ul campionatului sudcoreean la un loc în cupele asiatice.

Joe Biden se va întâlni cu Xi Jinping luna viitoare, în SUA, pentru o „conversaţie constructivă”

Joe Biden ar urma să se întâlnească cu liderul chinez Xi Jinping în marja unui summit care va avea loc în noiembrie la San Francisco pentru discuţii "constructive", a anunţat marţi Casa Albă.

Florian Neagu, director în cadrul BNR: Firmele de succes în România sunt conduse de oameni cu studii superioare şi un nivel de alfabetizare financiară peste medie. Aceste firme şi-au ţinut bilanţurile în ordine

Firmele de success în România sunt conduse de oameni cu studii superioare şi un nivel de alfabetizare financiară peste medie, aceste companii ţinându-şi bilanţurile în ordine şi făcând distincţie între buzunarul firmei şi buzunarul propriu, susţine Florian Neagu, director Direcţia stabilitate financiară din BNR în cadrul Conferinţei de prezentare a proiectului Antreprenoriat de top privind creşterea educaţiei financiare a antreprenorilor din România, eveniment la care ZF este partener media.

O instanţă olandeză a condamnat un rus la închisoare pentru că a încălcat sancţiunile UE

Un tribunal olandez a condamnat un cetăţean rus la 18 luni de închisoare şi a amendat compania sa cu 200.000 de euro pentru încălcarea sancţiunilor comerciale impuse Rusiei de Uniunea Europeană în urma războiului din Ucraina.

Ucrainenii susţin că avioanele ruseşti aruncă obiecte explozive pe căile maritime din Marea Neagră

Autorităţile din Ucraina susţin că avioanele de război ale ruşilor au aruncat „obiecte explozive” pe traseele navelor civile din Marea Neagră. S-a întâmplat de trei ori în ultimele 24 de ore, dar coridorul de transport încă funcţionează, au mai spus ucrainenii, potrivit Reuters.

Rezervele valutare la BNR au scăzut cu 1,05 mld. euro în octombrie faţă de septembrie

Rezervele valutare la Banca Naţională a României se situau la sfârşitul lunii octombrie la nivelul de 58,18 miliarde euro, în scădere cu 1,05 mld. euro faţă de 59,23 miliarde euro la 30 septembrie, a anunţat miercuri instituţia, potrivit Ziarului Financiar.

Extinderea învăţământului dual, pe agenda întrevederii dintre Ciolacu şi noul ambasador elveţian

Premierul Marcel Ciolacu a avut miercuri, la Palatul Victoria, prima întâlnire cu noul ambasador al Confederaţiei Elveţiene în România, E.S. Massimo Baggi. „Prim-ministrul a apreciat colaborarea bilaterală excelentă şi contribuţia importantă a proiectelor finanţate din fonduri elveţiene la dezvoltarea României – securitate, stabilitate şi sprijin pentru reforme, mediu şi infrastructură, sectorul privat, dezvoltare umană şi […]

Beyond Meat, primul burger din plante care a făcut senzaţie la lansare, vine în România. Puţină lume ştie că Bill Gates a fost acţionar al companiei

Grupul Nordic Food, distribuitor de bunuri alimentare, care are un portofoliu format din peste 80 de branduri internaţionale, circa 2.000 de produse prezente pe rafturile magazinelor, dar şi în bucătăriile cofetăriilor şi restaurantelor, îşi extinde portofoliul cu un nou brand: Beyond Meat. Beyond Meat este primul burger din plante care a făcut senzaţie la lansare […]

Preşedintele Serbiei a dizolvat parlamentul şi a anunţat alegeri anticipate în decembrie

Preşedintele sârb Aleksandar Vucic a dizolvat miercuri parlamentul şi a convocat alegeri anticipate pe 17 decembrie. Alegerile parlamentare anticipate vor avea loc în aceeaşi zi cu alegerile locale din 65 de comunităţi, inclusiv din capitala Belgrad.

Grindeanu cere ca circulaţia pe podul de la Brăila să nu mai fie oprită noaptea

Circulaţia pe podul de la Brăila nu trebuie să fie oprită noaptea, în condiţiile în care constructorul nu demontează macaralele, spune ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu: „Nu se poate aşa. Când vor fi mobilizaţi, atunci să vină dânşii să ceară la CNAIR întreruperea circulaţiei”.

Dan Air anunţă mutarea tuturor operaţiunilor de pe Aeroportul din Braşov la Bacău

Compania Dan Air a decis să renunţe temporar la operarea zborurilor de pe Aeroportul Internaţional Ghimbav din Braşov, după ce reprezentanţii aeroportului braşovean au anunţat că extinderea programului de funcţionare de la 12 la 16 ore se va face abia din data de 15 ianuarie 2024.

ZF: Ce măsuri fiscale intră în vigoare luna acesta: De la impozit pentru IT-işti la plăţile cash limitate. Vezi lista completă

Pachetul de modificări fiscal-bugetare asumat de guvernul condus de Marcel Ciolacu pentru a reechilibra deficitul bugetar a intrat în vigoare începând de astăzi, după ce săptămâna trecută a fost promulgat de preşedintele Iohannis şi publicat în Monitorul Oficial pe data de 27 octombrie 2023.

Allen Coliban: PNL a propus un torţionar securist la gestionarea patrimoniului din Braşov

PNL a propus numirea unui torţionar securist în consiliul de administraţie al societăţii municipale RIAL care se ocupă de gestionarea patrimoniului din Braşov, afirmă primarul USR Allen Coliban. El precizează că este vorba de fostul maior de Securitate Nicolae Paraschiv.

S-a lansat Ghidul siguranţei în mediul online. Gorghiu: Navigarea pe internet poate fi periculoasă

Online-ul e un mediu vag reglementat, iar navigarea pe internet poate deveni periculoasă, a declarat ministrul Justiţiei Alina Gorghiu, miercuri, la lansarea Ghidul siguranţei în mediul online - Salvaţi Copiii.

Pârtie de schi în Bucureşti. Se va deschide luna acesta. Iată unde va fi amplasată

Ski in the City este un eveniment ce doreşte promovarea sporturilor de iarnă pentru copii şi, în acelaşi timp, pentru tinerii pasionaţi de freestyle ski & snowboard. În Parcul Tineretului, în apropierea intrării principale, din 18 noiembrie va fi amenajată o pârtie de schi cu înclinaţie mică, dedicată copiilor între 4 şi 10 ani ce […]

Elon Musk: dacă este manipulată de militanţi de mediu, AI poate duce la dispariţia umanităţii

Inteligenţa artificială, dacă este programată de militanţi fanatici din „mişcarea de mediu”, poate duce la dispariţia umanităţii, a avertizat Elon Musk, înainte de summitul AI din Marea Britanie, potrivit BBC.

Pericol în Canalul Panama. Nivelul apei a atins din cauza secetei cote alarmante, iar autorităţile reduc drastic numărul de nave ce pot traversa canalul cheie pentru comerţul global

În acest an, pentru prima dată, autorităţile canalului au redus numărul de nave care pot traversa în fiecare zi, reducându-l la 31 pe zi, faţă de media de aproximativ 36. Marţi, autoritatea canalului a declarat că va limita şi mai mult traversările la 25 de rezervări pe zi în cursul acestei săptămâni şi că va […]

DOCUMENT Au fost publicate modele de subiecte pentru Evaluarea Naţională şi Bacalaureat 2024.

Ministerul Educaţiei a anunţat miercuri că CNPEE a publicat modele de subiecte, însoţite de bareme de evaluare şi de notare, pentru examenele de Evaluare Naţională şi Bacalureat din 2024.

RetuRO extinde reţeaua Sistemului de Garanţie-Returnare (SGR) cu a treia fabrică aflată în judeţul Bacău, creând 70 de noi locuri de muncă ecologice (P)

RetuRO, administratorul Sistemului de Garanţie-Returnare (SGR), înregistrează progrese în implementarea proiectului în România şi se pregăteşte să deschidă a treia fabrică regională în localitatea Nicolae Bălcescu, judeţul Bacău. Această fabrică, situată în parcul logistic ELI Parks Bacău, va efectua operaţiunile de numărare şi sortare a ambalajelor de băuturi colectate de la comercianţi.

Kelemen Hunor: Niciodată, nici un Guvern nu şi-a bătut joc în halul ăsta de Parlament

Termenul pentru adoptarea legii pensiilor în Parlament este cam scurt, spune la RFI preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, după ce premierul Marcel Ciolacu a anunţat la România TV că documentul ar putea fi adoptat până pe 20 noiembrie, în procedură de urgenţă.