Știrile zilei

Ciolacu: Primele cantităţi de gaze din Marea Neagră ar urma să fie extrase în anul 2027

Premierul Marcel Ciolacu a salutat, vineri, intrarea în faza de dezvoltare a celui mai mare proiect de gaze naturale din zona românească a Mării Negre, Neptun Deep, şi a anunţat că primele cantităţi de gaze ar urma să fie extrase în 2027.

De ce atacă ruşii la sute de metri de România? Iată ce spune Ministerul britanic al Apărării

Ministerul britanic al Apărării a sugerat că Rusia a început să atace portul ucrainean Izmail de pe Dunăre pentru că "şi-a dezvoltat apetitul pentru risc în ceea ce priveşte efectuarea de atacuri în apropierea teritoriului NATO".

Ploile torenţiale şi râurile umflate din nord-estul Chinei ameninţă mai multe oraşe

Ploile torenţiale şi râurile umflate din nord-estul Chinei ameninţă vineri mai multe oraşe, determinând evacuarea a mii de persoane.

Companie criticată pentru şantierul Drumului Expres Craiova – Piteşti

Constructorul Drumului Expres Craiova – Piteşti e criticat de cei de la Asociaţia Pro Infrastructură: „s-au întins mai mult decât le e plapuma”. Asociaţia susţine că UMB a ajuns la doar 22% stadiu fizic la tronsonul 4, în iunie, adică la aproape doi ani de la semnarea contractului.

UiPath îşi întăreşte poziţia de cel mai mare jucător din IT de pe piaţa locală

UiPath chiar devine un „Google” al României: cu o creştere de 86% în 2022, la afaceri de 2,27 mld. lei, compania fondată de Daniel Dines îşi întăreşte poziţia de cel mai mare jucător din IT de pe piaţa locală, scrie Ziarul Financiar.

Google îşi va anunţa utilizatorii dacă găseşte date personale despre ei în căutare

Google îşi va anunţa utilizatorii dacă găseşte date personale despre ei în Căutare, cum ar fi numere de telefon, adrese de domiciliu sau e-mailuri, astfel încât să le poată elimina.

O femeie de 35 de ani a murit după ce a băut 4 sticle cu apă în 20 de minute

O femeie de 35 de ani a murit după ce a băut 4 sticle cu apă în 20 de minute. Mamă a doi copii din Indiana, femeia suferea de o consecinţă rară a consumului prea rapid a unei cantităţi mari de apă.

Minerii din Serbia au descoperit o ambarcaţiune din epoca Imperiului Roman

Arheologii din Serbia au descoperit o remarcabilă navă romană antică în situl Viminacium de lângă Kostolac, împreună cu alte mii de artefacte.

O carte pe zi: „Adresa” de Fiona Davis

Romanul de faţă, cum precizează autoarea, e un amestec de fapte reale şi ficţiune despre Epoca de Aur a oraşului New York. Cititorii îşi vor fi aminti de această scriitoare americană pasionată de arhitectură şi clădiri reprezentative- aceeaşi editură a mai publicat „Leii de pe Fitth Avenue”.

Cel puţin 18 persoane au murit în Mexic după ce un microbuz a plonjat într-o râpă

Cel puţin 18 persoane au murit în vestul Mexicului, unde un microbuz cu pasageri a plonjat joi de pe autostradă într-o râpă. Pasagerii erau în majoritate migranţi şi se îndreptau spre graniţa cu SUA.

Trei echipe româneşti merg mai departe în preliminariile Conference League

Farul Constanţa, Sepsi şi FCSB s-au calificat, joi seara, în următoarea fază a Conference League, în timp ce CFR Cluj nu a reuşit să obţină calificarea în deplasarea din Turcia, la Adana Demirspor.

Ucraina a atacat cu drone o bază navală rusă în apropiere de Novorossiisk

Dronele maritime ucrainene au atacat vineri dimineaţa o bază navală rusă din apropierea portului Novorossiisk de la Marea Neagră, un centru important pentru exporturile ruseşti, dar au fost distruse de navele de război ruseşti, a declarat Ministerul rus al Apărării.

Ion Cristoiu: Perpessicius îl elogiază pe comunistul Lucreţiu Pătrăşcanu

Comentariu. Am luat azi noapte la mînă, pentru a găsi actele apartamentului de la Sinaia, ceva gen Căutarea acului în carul cu fîn, plicurile din maldărele care stau peste tot în birou. Am descoperit astfel cîte proiecte au rămas neduse pînă la capăt, pentru că sufăr de ciuma împrăştierii. Printr-o decizie tipică mie – luată […]

Prognoza pe 4 săptămâni: Temperaturi mai ridicate decât cele normale, în a doua parte a lunii

Temperaturile vor fi mai ridicate decât cele normale, în a doua parte a lunii august, potrivit prognozei pentru următoarele patru săptămâni, publicată vineri de Administraţia Naţională de Meteorologie.

Pianul din „Bohemian Rhapsody” şi alte obiecte ce i-au aparţinut lui Freddie Mercury, scoase la licitaţie

Pianul preţios al lui Freddie Mercury, la care a compus numeroase hituri, se numără printre miile de obiecte din colecţia personală a acestuia care au fost expuse la Londra înainte de o licitaţie

Caniculă şi disconfort termic, vineri, în toată ţara

12 judeţe sunt vineri sub avertizare Cod portocaliu de caniculă, iar restul ţării va fi sub avertizare Cod galben.

Restricţii de circulaţie pentru maşinile de peste 7,5 tone, vineri, în 12 judeţe, din cauza caniculei

CNAIR anunţă că vineri, din cauza caniculei, vor fi impuse restricţii de circulaţie pentru maşinile de peste 7,5 tone pe drumuri din 12 judeţe.

HOROSCOP 4 AUGUST 2023. Comunicarea şi interacţiunile sociale vor fi în centrul atenţiei. Aveţi oportunitatea de a face noi conexiuni şi de a vă implica în activităţi sociale

Petreceţi timp de calitate alături de membrii familiei şi fiţi atent la nevoile lor. Sprijinul vostru afectiv va fi apreciat. Totodată, fiţi deschişi la idei şi perspectiva altora.

Poetul din Myanmar devenit lider rebel vrea să creeze un nou teritoriu în interiorul ţării

Poetul devenit lider de miliţie, Maung Saungkha, una dintre cele mai proeminente figuri care luptă pentru democraţie în Myanmar, spune că grupul său armat intenţionează să înceapă crearea unui nou teritoriu în interiorul ţării pentru a lupta eficient cu junta militară.

Plata CASS în industria alimentară şi agricultură dă peste cap un sector de 12 mld. euro

Industria alimentară şi agricultura, două sectoare-cheie ale economiei naţionale care generează anual afa­ceri de peste 12 mld. euro, se află încă o dată în zodia incertitudinii în contextul în care pe lista guvernului de modificări fiscale se află şi revenirea la plata contribuţiilor la sănătate (CASS) pentru angajaţii din aceste sectoare. Din iunie 2022, cele […]

Vremea nefavorabilă ameninţă cu anularea evenimentului test de înot pentru Paris 2024

Ploile abundente şi potenţialele furtuni pun în pericol evenimentul test de înot în ape deschise de la Jocurile Olimpice Paris 2024, care va avea loc în acest weekend.

Donald Trump consideră inculparea caz de persecutare a unui adversar politic

Fostul preşedinte american Donald Trump, înscris în cursa prezidenţială din 2024, a catalogat inculparea sa pentru acţiunile comise după scrutinul din 2020 drept un caz de persecutare a unui adversar politic.

Trump s-a prezentat la instanţă şi a fost inculpat formal în cazul acţiunilor comise după scrutinul din 2020

Fostul preşedinte american Donald Trump s-a prezentat, joi, la o instanţă judiciară federală din Washington, D.C., unde i-au fost prezentate formal acuzaţiile privind presupuse acţiuni de blocare a validării rezultatelor scrutinului prezidenţial desfăşurat în anul 2020.

Osasuna a fost suspendată provizoriu din următoarea competiţie europeană a cluburilor

Osasuna a fost amendată şi exclusă provizoriu din următoarea competiţie europeană la nivel de cluburi la care se califică pentru că a depus o cerere legată de un caz sportiv la o instanţă greşită, a anunţat joi UEFA.

Silviu Predoiu, despre modificările fiscale: Greul va pica în continuare pe cei care plăteau şi până acum. Bunăstarea promisă ia forma unor măsuri radicale de austeritate

Gen. (r) Silviu Predoiu, membru fondator la Partidul Liga Acţiunii Naţionale (PLAN), critică lipsa de transparenţă a Guvernului Ciolacu privind modificările fiscale pentru acoperirea deficitului bugetar, pe care le ţine la secret, dar le scapă “pe surse”, testând populaţia şi mediul de afaceri. “Zilele acestea, guvernul domnului Ciolacu, acelaşi care în urmă cu câteva luni […]

Războiul din Ucraina, ziua 526. Kievul, atacat cu drone Shahed / Kremlinul este „din ce în ce mai îngrijorat” de atacurile de la graniţa cu Ucraina / Ucrainenii condamnă bombardamentele ruseşti comise asupra oraşelor portuare / Kuleba: Doar Erdogan îl poate convinge pe Putin să revină la acordul pentru grâu / Sentinţa pentru Navalnîi, aşteptată mâine

UPDATE – Kremlin: Rusia a făcut totul pentru a evita războiul Rusia a făcut toate eforturile posibile pentru a evita războiul în Ucraina şi pentru a apăra drepturile locuitorilor din Donbas. Acest lucru a fost declarat de purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov. „Când a fost o lovitură de stat în Ucraina în 2014, […]

Reacţia SAJ Constanţa, după ce o femeie în vârstă ar fi aşteptat 3 ore ambulanţa şi ar fi murit în UPU

SAJ Constanţa reacţionează după ce o femeie de 75 de ani, aflată în stop cardio-respirator, ar fi aşteptat 3 ore o ambulanţă şi a murit: „gestionarea cazului a fost conformă”.

3 august 1936 – Jesse Owens, un atlet olimpic de culoare, îl sfidează pe Adolf Hitler

Jesse Owens a fost unul dintre cei mai remarcabili atleţi ai secolului XX, care a sfidat regimul nazist al lui Adolf Hitler prin performanţele sale extraordinare la Jocurile Olimpice de la Berlin din 1936.

Fotografii nepublicate cu „miracolul de la Farsleben”: 2.500 de prizonieri evrei au fost eliberaţi din trenul morţii

Un tren cu deţinut s-a oprit pe 13 aprilie 1945, în satul Farlsleben.

Specializările de studii universitare Securitate cibernetică şi Inteligenţă Artificială, aprobate

Guvernul a aprobat joi o hotărâre care actualizează Nomenclatorul domeniilor, al specializărilor şi programelor de studii universitare. Printre noile specializări aprobate se numără Securitatea cibernetică şi Inteligenţa Artificială.

Măsura luată de Putin care arată că i-a ajuns cuţitul la os. Bugetarii, obligaţi să renunţe la lux

Preşedintele Rusiei a decis să scadă cheltuielile, impunând folosirea doar a maşinilor „made in Russia” pentru oficialii de stat.

Înaltul reprezentant al UE, Josep Borrell, e nemulţumit că Rusia oferă cereale ieftine Africii şi vrea reactivarea Acordului cu Ucraina

Josep Borrell Fontelles, Înaltul reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe şi Politici de Securitate, a denunţat, joi, planul Rusiei de a furniza alimente ieftine unor state africane, susţinând că Moscova ar vrea să creeze "noi dependenţe" şi cerând reactivarea Acordului cu Ucraina.

Inspector general din Mureş, acuzat de fraudarea bacalaureatului

Inspectorul şcolar general din Mureş este acuzat de fraudarea bacalaureatului, dar şi că a cerut unor părinţi - solişti de muzică populară - „un moment artistic” după ce a aprobat transferul copilului lor de la o şcoală la alta.

CE a selectat 159 de proiecte pentru finanţare prin programul Erasmus+

Comisia a selectat joi 159 de proiecte pentru finanţare în cadrul programului Erasmus+ - Consolidarea capacităţilor în învăţământul superior, care sprijină modernizarea şi calitatea învăţământului superior în ţări terţe din întreaga lume.

MApN, după atacurile din Ismail şi Reni: Dronele nu au intersectat spaţiul aerian al României

Dronele utilizate de Federaţia Rusă în atacurile care au vizat elemente de infrastructură portuară ucraineană din localităţile din Ismail şi Reni nu au intersectat spaţiul aerian al României, a anunţat joi Ministerul Apărării Naţionale (MApN).

VIDEO Culmea nepotismului. O persoană fără antrenament a fost trimisă să reprezinte ţara la proba de 100 de m / A terminat cu cel mai slab timp din istoria probei

Şeful atletismului din Somalia a fost suspendat după ce o alergătoare neantrenată a devenit virală pentru că a avut nevoie de aproape 22 de secunde pentru a termina sprintul de 100 de metri la o competiţie internaţională.

UE exprimă preocupări privind utilizarea noii legi poloneze de contracarare a influenţei ruse

Comisia Europeană a criticat, joi, noua lege poloneză care vizează contracararea influenţelor ruse, avertizând că intră în contradicţie cu normele Uniunii Europene, informează agenţia Reuters.

Raluca Turcan: România Film face eforturi pentru ieşirea din insolvenţă

Ministrul Culturii, Raluca Turcan, susţine că România Film, compania de stat care avea 634 de săli şi grădini cinematografice şi care mai deţine în prezent doar 6 săli funcţionale, face eforturi să iasă din insolvenţă.

Primarul Antal Árpád: Guvernul loveşte în administraţiile locale şi în firmele mici şi mijlocii

Primarul din Sfântu Gheorghe, Antal Árpád, a criticat joi, proiectul de ordonanţă de urgenţă a Guvernului prin care se doreşte reducerea cheltuielilor bugetare, spunând că Executivul nu face altceva decât să lovească în administraţiile locale şi în firmele mici şi mijlocii.

O ţară din Asia interzice minorilor să folosească internetul noaptea

Există, de asemenea, un timp maxim pentru utilizarea telefoanelor mobile, împărţit pe grupe de vârstă.
Am observat că ne citești din . Avem o versiune dedicată acestei țări. Vrei să o încerci?
Da