Știrile zilei

Criza paturilor ATI pentru bolnavii COVID-19. Situaţia pe oraşe

Potrivit DSU, conform datelor existente în aplicaţia alerte.ms, la nivel naţional există 1.336 de paturi de ATI destinate pacienţilor COVID-19. De asemenea, 1.267 de paturi ATI sunt ocupate la nivelul întregii ţări. În Bucureşti sunt avizate de DSP 276 de paturi de ATI pentru pacienţii de COVID-19. La nivel naţional sunt libere 26 paturi ATI […]

Guvernul propune majorarea salariului minim la 1.524 lei începând cu 1 ianuarie 2022, respectiv o creştere de 10% (138 lei). Ministerul Muncii prezintă şi formula de calcul

Ministerul Muncii propune majorarea salariului minim la 1.524 lei începând cu 1 ianuarie 2022, adică o creştere de 10% (138 lei) faţă de nivelul actual, în timp ce salariul minim brut va ajunge la 2.550 lei (10,9%).

Adrian Oros, ministru al agriculturii, care s-a folosit de expresia „dacă voi nu mă vreţi, eu vă vreau” când fermierii i-au cerut demisia, renunţă la funcţie abia după ce a pierdut puterea politică

Adrian-Nechita Oros (56 de ani) şi-a anunţat în toiul nopţii de 28 septembrie, la ora 02:32, pe reţeaua de socializare Facebook, demisia din fruntea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, pe care l-a condus aproape doi ani, pe motiv că „pentru premierul Florin Cîţu, agricultura şi industria alimentară nu au fost niciodată priorităţi”.

Meniu de campion: David Popovici se hrăneşte cu o combinaţie de iaurt cu banane, chia, miere şi fulgi de ovăz

Înotătorul David Popovici, 17 ani, şi-a dezvăluit secretele care îl fac cel mai valoros înotător mondial la nivel de juniori şi unul dintre cei mai tari la seniori. Bucureşteanul a participat la Jocurilor Olimpice de la Tokyo, unde a ocupat un loc 4. Meniul nu este tipic. „Mănânc bine dimineaţa”, asigură sportivul. Tatăl lui David […]

USR PLUS va vota prima moţiune de cenzură care ajunge la vot

USR PLUS votează orice moţiune ajunge la vot, a declarat marţi la prânz Ionuţ Moşteanu, purtătorul de cuvânt al USR PLUS.

De ce carantina de noapte se aplică doar pentru nevaccinaţi. Motivele din spatele deciziei

Întrebat de ce de la carantina de weekend sunt exceptate persoanele vaccinate, în condiţiile în care certificatul COVID este emis inclusiv pentru persoanele testate sau trecute prin boală, medicul Valeriu Gheorghiţă a răspuns că explicaţia este de ordin practic. „Dacă eu vreau să ies astăzi din casă ar însemna că trebuie să am un test […]

Marius Tucă Show, diseară, la 19, la Aleph News şi pe mediafax.ro. Invitaţi: medicul Adrian Marinescu, avocatul Gabriel Marin şi părintele Constantin Necula

Marius Tucă Show începe la şapte, diseară, la Aleph News şi pe alephnews.ro. Astăzi vin medicul Adrian Marinescu, avocatul Gabriel Marin şi părintele Constantin Necula.

O instanţă a anulat hotărârile de Guvern privind certificatul verde şi prelungirea stării de alertă

Curtea de Apel Cluj a anulat, în prima instanţă, hotărârile de Guvern care impun certificatul verde şi continuarea stării de alertă. Acţiunea în instanţă a fost iniţiată de doi avocaţi, anunţă europarlamentarul PNŢCD Cristian Terhes.

A crescut numărul persoanelor care se vaccinează cu prima doză. Gheorghiţă: „Constatăm o creştere cu 125%”

Valeriu Gheorghiţă, preşedintele Comitetului Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV), a declarat că în septembrie a crescut cu peste 100% numărul persoanelor care se vaccinează cu prima doză.

PSD a depus moţiune de cenzură împotriva Guvernului Cîţu. „Cealaltă moţiune are probleme. Vrem alegeri anticipate”

PSD a depus marţi o moţiune de cenzură împotriva Guvernului Cîţu, a anunţat Sorin Grindeanu, prim-vicepreşedintele PSD.

Iranul şi Rusia vor să intensifice cooperarea în domeniul energiei nucleare

Mohammad Eslami, vicepreşedinte al Iranului şi directorul Organizaţiei iraniene pentru Energie Atomică, efectuează o vizită în Rusia, pentru discuţii cu directorul companiei de stat Rosatom, informează agenţia RIA Novosti, citată de Reuters.   Mohammad Eslami va discuta despre cooperarea dintre Iran şi Rusia în domeniul energiei nucleare, a transmis Ambasada iraniană din Moscova.   Discuţiile […]

Valeriu Gheorghiţă anunţă că aproape 14.000 de români s-au vaccinat cu doza 3 în câteva ore

Valeriu Gheorghiţă, preşedintele Comitetului Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV), a anunţat că marţi, până la ora 12.00, aproape 14.000 de români s-au vaccinat anti-COVID cu doza 3.

Varianta Delta, din ce în ce mai prezentă. INSP: Au fost confirmate peste 3.700 cazuri cu variante ale SARS-CoV-2 care determină îngrijorare

Până la data de 26 septembrie au fost raportate 4.369 secvenţieri, din care au fost confirmate 3.765 cazuri cu variante ale SARS-CoV-2 care determină îngrijorare. Din acestea, 2.009 sunt cu varianta Delta, 1.722 – Alpha, 11 – Beta şi 23 – Gamma. Până la data de 26 septembrie rata de confirmare cu VOC a fost […]

Barna, după ce DLAF a sesizat DNA: „Premierul Cîţu tot nu va recâştiga sprijinul USR PLUS”

„Oricât se va strădui DLAF, o instituţie aflată în subordinea premierului, să taie în segmente verificarea activităţii mele pentru a plasa ştiri negative la fiecare moment politic sau electoral important, premierul Cîţu tot nu va recâştiga sprijinul USR PLUS. Am cerut în mod repetat, încă de acum trei ani, ca orice dosar să fie procesat […]

Un fost secretar de stat îşi povesteşte experienţa trăită la minister: „România nu este pregătită pentru oameni cinstiţi, curaţi şi oneşti”

Valentina Saygo, expert contabil şi consultant fiscal cu peste 20 de ani de experienţă, şi-a povestit pe Facebook aventura trăită ca secretar de stat la ministerul Economiei, poziţie pe care a părăsit-o după ieşirea URS Plus de la guvernare. Iată postarea Valentinei Saygo: ”Mi-a luat ceva timp să îmi sedimentez gândurile pe care le-am strâns […]

Coronavirus în România LIVE UPDATE 28 septembrie. Record negativ: Peste 11.000 de cazuri şi peste 200 de decese, în 24 de ore. Bilanţul complet COVID-19

Bilanţ COVID-19 28 septembrie Până astăzi, 28 septembrie, pe teritoriul României au fost înregistrate 1.210.810 cazuri de infectare cu noul coronavirus (COVID – 19), dintre care 1.129 sunt ale unor pacienţi reinfectaţi, testaţi pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare. 1.104.496 de pacienţi au fost declaraţi vindecaţi. Cazuri noi […]

Conducerea Parlamentului se reuneşte pentru a stabili ce se întâmplă cu moţiunile de cenzură

CCR a decis marţi că moţiunea de cenzură depusă de parlamentarii AUR şi USR PLUS este validă şi poate fi dezbătută şi votată în Parlament. Decizia membrilor Curţii Constituţionale a fost luată în unanimitate. Tot marţi, PSD a depus o moţiune de cenzură la adresa Guvernului Cîţu. Sorin Grindeanu, prim-vicepreşedintele partidului, a cerut proceduri rapide […]

Decizia CCR: moţiunea de cenzură AUR-USR PLUS poate fi dezbătută şi votată în Parlament

Decizia membrilor Curţii Constituţionale a fost luată în unanimitate. Aceştia au constatat că moţiunea depusă la Parlament de AUR şi USR PLUS nu e invalidă. Practic, CCR a decis că Parlamentul poate să dezbată şi să voteze moţiunea de cenzură. În prezent, Guvernul Cîţu este vizat de două moţiuni de cenzură, după ce marţi PSD […]

Terence Blanchard face istorie la Opera Metropolitană din New York

După 18 luni în care spectacolele au fost anulate din motive care au ţinut de pandemia de COVID-19, Opera Metropolitană îşi va intra în drepturi cu opera „Fire Shut Up in My Bones”, compusă de Terence Blanchard, potrivit npr.org. Ca trompetist, Blanchard a cântat alături de legende ale jazzului, precum Lionel Hampton şi Art Blakey. […]

Leul se prăbuşeşte. Indicele ROBOR la 3 luni, în funcţie care se calculează ratele în lei, a crescut marţi la 1,69%

În ultima şedinţă de tranzacţionare de săptămâna trecută indicele ROBOR a revenit pe creştere, după 7 şedinţe de stagnare la pragul de 1,61%. Analiştii financiari membri CFA estimează o depreciere a leului în următoarele 12 luni, cursul urmând să depăşească ragului de 5 lei/euro, majorarea Robor la 3 luni, dar şi a dobânzii de politică […]

Mircea Lucescu nu-l slăbeşte pe antrenorul Şahtiorului: „A vrut să provoace”

În Grupa D a Ligii Campionilor la fotbal, marţi seară se joacă meciul Şahtior Doneţk – Inter Milano, de la ora 19.45, în etapa a doua din faza grupelor. Din Grupa D mai fac parte Sheriff Tiraspol şi Real Madrid.  Mircea Lucescu, de la Dinamo Kiev, a antrenat ambele formaţii, iar pe „mineri” i-a înfruntat […]

Bucureştiul, la un pas de restricţii de noapte. Rata de infectare continuă să crească

Rata de infectare în Capitală e în continuă creştere, ajungând marţi la 5,57 la mia de locuitori. Când incidenţa ajunge la 6 la mie, intră în vigoare noi restricţii. Persoanele nevaccinate circulă în weekend doar de la ora 5.00 până la ora 20.00, cu anumite excepţii. Persoanele vaccinate de cel puţin 10 zile pot circula […]

PREZENTUL FĂRĂ PERDEA Marius Oprea. Rusia şi noul ”război rece” al asasinatelor la comandă

Bunul meu prieten, dizidentul rus Vladimir Bukovski mi-a mărturisit, în cartea pe care am scris-o împreună (”Chipul morţii. Despre natura comunismului” că, în opinia lui, ”războiul rece” nu a încetat. A luat noi înfăţişări, poate chiar mai puţin ”reci”. Doi ani mai tîrziu după această mărturie, asasinarea prietenului nostru comun Alexander Litvinenko, fost colonel FSB, […]

Criza energetică a lovit China la temelie. Fabrici închise, ascensoare blocate şi semafoare stricate

Case fără electricitate, fabrici obligate să oprească producţia şi magazinele la lumina lumânărilor. Se întâmplă în nord-estul Chinei, unde deficitul de energie electrică a crescut de câteva săptămâni. Cel puţin 17 provincii şi regiuni au anunţat deja reduceri ale producţiei de energie, în contextul unei crize care se răspândeşte din ce în ce mai mult […]

Mirel Rădoi va avea statuie la Măciuca. Selecţionerul are o singură condiţie de îndeplinit

Promisiunea a fost făcută de Viorel Enache, cu ocazia celel de-a treia ediţii a Tabărei Internaţionale de Sculptură în piatră Măciuca, 5-25 septembrie 2021, ediţia a III-a. Sculptorul trăieşte în Franţa, la Paris, şi a sculptat-o pe Regina Maria, fiind originar din Măciuca. „O să facem statuia lui Rădoi din granit, e un material tare”, […]

Oros îşi explică demisia de la şefia Agriculturii. De ce pleacă din Guvern

Adrian Oros spune că nu şi-a depus încă demisia şi nu Ludovic Orban i-a cerut-o. „Demisia am decis-o pe parcursul zilei de ieri, când am văzut că nu există vreo şansă să se schimbe ceva la nivel guvernamental şi atunci cred că cel mai corect este să părăseşti echipa în care nu te regăseşti, mai ales […]

Suedia: O explozie a avut loc într-o clădire din Gothenburg. 25 de oameni au ajuns la spital

Aproximativ 25 de persoane au fost transportate la spital după ce o explozie a avariat marţi dimineaţa devreme o clădire rezidenţială din oraşul suedez Göteborg, a anunţat postul public de radio SR, citat de Reuters.

EXCLUSIV. DLAF anunţă că a sesizat DNA şi în privinţa proiectului pe fonduri europene care a avut ca beneficiar firma lui Dan Barna

Departamentul de Luptă Antifraudă anunţă, într-un răspuns la o solicitare Mediafax şi Aleph News că inspectorii săi au sesizat Secţia a II-a a DNA şi cu privire la proiectul „Biblioteca bunelor practici. Concept inovator de dezvoltare a mediului rural”, care are ca beneficiar S.C. Grupul de Consultanţă pentru Dezvoltare DCG SRL, care i-a aparţinut lui […]

Factorul de risc care te predispune la o formă severă de COVID sau chiar deces. Ce arată cel mai nou studiu

Concret, datele genetice analizate arată că fumatul agravează simptomele de COVID şi sechelele pe care le lasă asupra organismului.   În plus, cercetorii spun că fumatul este un factor major de risc pentru contractarea virusului SARS-CoV-2, aşa cum reiese din studiul academic.   Rezultatele studiului arată că în comparaţie cu nefumătorii, persoanele care fumează au […]

Cancerul pulmonar. Cât de vinovat este tutunul şi ce tratamente revoluţionare au uimit medicii

Potrivit statisticilor Centrului de diagnostic şi tratament oncologic, cancerul bronhopulmonar ucide an de an, la nivel mondial, cel mai mare număr de bolnavi dintre toate tipurile de cancer. Oncologul Bogdan Cârlan consideră că fumatul poartă cea mai mare vină şi pledează pentru renunţarea la tutun. „Fumatul este pe locul 1 ca şi cauză a cancerului […]

Simone Biles spune că ar fi trebuit să renunţe la gimnastică înainte de Jocurile Olimpice de la Tokyo

Americanca în vârstă de 24 de ani a abandonat proba de deschidere a Jocurilor de vară, concursul pe echipe, după doar o singură săritură şi a declarat ulterior că se confruntă cu „twisties”, un blocaj mental grav, în care gimnaştii îşi pierd simţul orientării. Într-un interviu publicat luni, Biles a declarat publicaţiei că s-a luptat […]

Doza a treia în România. Aproape 12.000 de persoane s-au programat pentru rapel

Aproape 12.000 de persoane s-au programat pentru doza 3 a vaccinului anti-COVID, anunţă secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii Andrei Baciu.

Echipamentul Emmei Răducanu de la US Open va fi expus în Tennis Hall of Fame

Răducanu a învins-o pe canadiana Leylah Fernandez în finala de la Flushing Meadows, la începutul acestei luni, şi a devenit prima britanică care câştigă un titlu major la simplu după 44 de ani, urcând, după victoria sa, 128 de locuri în clasamentul mondial, până pe locul 22. ITHOF, situat pe Bellevue Avenue în Newport, Rhode […]

UEFA anulează procedura de sancţionare a rebelilor din Superligă

UEFA a anulat acţiunile disciplinare împotriva cluburilor disidente din Super League, Real Madrid, Barcelona şi Juventus, după ce un tribunal din Madrid a decis că organismul de conducere al fotbalului european nu ar trebui să sancţioneze cluburile rebele, relatează Reuters.

(P) ASUS OLED şi comportamentul adecvat în faţa ecranului

Ştiai că senzaţia de ochi obosit şi iritatpoate avea legătură cu timpul prelungit petrecut în faţa unui ecran ce emite multă lumină albastră nocivă? Tehnologia avansează constant, iar o alegere inteligentă te poate feri de astfel de probleme oculare. Protecţia adecvată pentru ochii tăi oferită de ecranele ASUS OLED ale laptopurilor de ultima generaţie este cât se poate de benefică şi te vei felicita te termen lung pentru alegerea făcută.

Joi se împlinesc 14 ani de la întronizarea Preafericitului Părinte Daniel ca Patriarh

Joi, 30 septembrie 2021, Biserica Ortodoxă Română aniversează 14 de ani de la întronizarea Preafericitului Părinte Daniel ca Patriarh, anunţă Patriarhia.

COTAR, protest cu 100 de TIR-uri în faţa Guvernului. Ce probleme reclamă

Confederaţia Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România (COTAR) va participa miercuri, 29 septembrie, la o acţiune de protest pentru a cere soluţionarea problemelor din Transporturi.

Naomi Osaka simte imboldul de a juca din nou tenis la cel mai înalt nivel. „Nu ar conta pentru mine dacă aş câştiga sau aş pierde”

Naomi Osaka, de patru ori campioană de Grand Slam, e pe cale să revină în scurt timp în tenis, după ce a declarat că simte un imbold interior de a juca din nou.

O carte pe zi: „Twain & Stanley intră în Paradis”, de Oscar Hijuelos

Doi oameni celebri, Mark Twain şi Henry Stanley, cum nu vi i-aţi imaginat vreodată.

Coreea de Nord a lansat o nouă rachetă, potrivit armatei Coreei de Sud

Coreea de Nord a lansat o rachetă cu rază scurtă de acţiune spre marea din estul ţării, marţi dimineaţă, a anunţat armata sud-coreeană, citată de BBC.