Știrile zilei

Perseide 2021. Ploaie de stele căzătoare, vizibilă în România în noaptea de joi spre vineri

Perseide 2021 România Pentru a vedea stelele căzătoare, oamenii sunt sfătuiţi să iasă în afara oraşelor şi să privească cerul cu ochiul liber, după miezul nopţii, până dimineaţă. „Priviţi minim 30-40 de minute fără întreruperi, după care faceţi o mică pauză şi reluaţi observaţiile. Nu prea contează în ce direcţie priviţi, cât timp nu vă […]

Simona Halep, învinsă la Montreal în primul meci după accidentarea la coapsă. Danielle Collins continuă seria incredibilă de victorii

A fost nevoie de aproape trei ore pentru ca Danielle Collins să ducă la 12 şirul de victorii neîntrerupte în circuitul profesionist feminin, trecând în turul al doilea al turneului canadian. Jucătoarea din SUA a eliminat-o pe Simona Halep, cu 2-6, 6-4, 6-4, la revenirea româncei în circuitul WTA. Halep, cap de serie numărul 6, […]

Grădiniţa 25 din Bucureşti, „decorată” în trecut cu sârmă ghimpată, a fost modernizată. FOTO

Primarul Sectorului 2, Radu Mihaiu, a anunţat că s-a încheiat modernizarea Grădiniţei 25. Este vorba despre unitatea de învăţământ care avea sârmă ghimpată pe gard. Unitatea a fost modernizată în totalitate, iar vechiul gard a fost schimbat. „Pe nicio grădiniţă nu ar trebui să existe sârmă ghimpată. Prima oară când am văzut grădiniţa 25 nu […]

Un elicopter turistic s-a prăbuşit într-un lac din Rusia. 16 persoane se aflau la bord, dintre care doar 9 au fost găsite până acum

Treisprezece turişti şi trei membri ai echipajului se aflau la bord atunci când elicopterul s-a prăbuşit în lacul Kuril din peninsula Kamceatka, a declarat guvernul local, potrivit BBC. Serviciile de urgenţă şi scafandrii au fost trimişi în zonă pentru a căuta celelalte victime. Elicopterul Mi-8 transporta turişti din Moscova şi Sankt Petersburg, a informat agenţia […]

O carte pe zi: „Capturarea submarinului K-129” de Josh Dean

„Una dintre cele mai uimitoare operaţiuni secrete din istoria Statelor Unite” – The New York Daily News.

Noua Zeelandă intenţionează să redeschidă frontierele pentru turiştii străini. Când vor fi aplicate noile schimbări

Premierul Jacinda Ardern a declarat că guvernul intenţionează să urmeze sfaturile experţilor şi să menţină strategia de eliminare. „În timp ce pandemia continuă să se dezlănţuie peste hotare, iar virusul continuă să se transforme şi să creeze mutaţii, cel mai bun lucru pe care îl putem face este să blocăm câştigurile obţinute până în prezent, păstrând […]

Ion Cristoiu: Dezvăluirea împotriva lui Florin Cîţu îl loveşte pe Ludovic Orban!

Publicistul Ion Cristoiu afirmă că dezvăluirea conform căreia acum 20 de ani premierul a făcut închisoare în America, deoarece a fost prins băut la volan, i se atribuie lui Ludovic Orban pentru a da un motiv organizaţiilor care îl susţin să-şi schimbe opţiunea în favoarea lui Florin Cîţu. Redăm integral editorialul publicat pe cristoiublog.ro: „Tărăboiul […]

COMENTARIU Marius Oprea. Cîţu a intrat dintr-o beţie într-alta: cea a puterii

Există oameni pentru care toate-s bune şi frumoase, iar propriul trecut e imaculat, chiar dacă scheletele se înghesuie prin dulapuri. De vină, în genere, pentru faptele odioase din trecut au fost ”timpurile”, ordinele primite, elanurile tinereţii – niciodată propria persoană. E şi cazul lui Cîţu, care a dormit liniştit – pînă ce i s-a descoperit secretul.

Hackerii încep să returneze o parte din cele 600 mil. dolari furate în cel mai mare jaf criptografic

Hackerii încep să returneze o parte din cele 600 de milioane de dolari pe care le-au furat într-unul dintre cele mai mari jafuri de criptomonede din istorie, relatează CNBC.

HOROSCOP 12 august 2021. Trei zodii au parte de veşti bune şi oportunităţi prin cunoscuţi

Mercur ajunge azi în semnul Fecioarei, zodia domiciliului său nocturn şi a exaltării, unde va rămâne până pe 30 august. Zodiilor de Pământ (Taur, Fecioară, Capricorn) le vor parveni, prin discuţiile cu ceilalţi, tot felul de oportunităţi, dar şi unele veşti bune.

Acţionarii Electrica au aprobat înfiinţarea unei filiale de energie regenerabilă

Adunarea Generală Extraordinară a Acţionarilor (AGEA) Electrica SA a aprobat participarea Electrica, împreună cu Filiala de Întreţinere şi Servicii Energetice Electrica Serv (FISE), la constituirea Electrica Producţie Energie SA.

Gorghiu, despre dezvăluirile în legătură cu Cîţu: Cineva e lipsit de fair-play

Până pe 25 septembrie vor mai urma şi alte încercări de atac, din interior, la premier şi la membrii echipei acestuia, crede senatorul PNL Alina Gorghiu, după ce primul ministru Florin Cîţu a admis că în urmă cu 20 de ani a fost încarcerat 2 zile în SUA pentru că a condus sub influenţa alcoolului.

Cererea pentru litoralul românesc s-a dublat faţă de 2020

Numărul rezervărilor în staţiunile de la malul mării s-a dublat faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, gradul de ocupare fiind de peste 50% a locurilor din hoteluri şi pensiuni, conform unei analize a agenţiei de turism Litoralulromânesc.ro.

Chelsea scufundă „submarinul galben” în Supercupa Europei, ajutată de cel mai scump portar din lume

Chelsea Londra şi Villarreal s-au întâlnit miercuri în Supercupa UEFA, partida jucată pe Windsor Park din Belfast încheindu-se cu victoria deţinătorilor trofeului Ligii Campionilor, londonezii impunându-se la lovituri de departajare, cu 6-5, după ce primele 120 de minute s-au încheiat cu 1-1.

Israelul urmează să aprobe construcţia de case atât palestiniene, cât şi israeliene, în Cisiordania

Guvernul Israelului intenţionează să aprobe noi proiecte pentru construcţia de case în zone palestiniene din Cisiordania, dar şi în colonii evreieşti, informează site-ul Ynetnews.com şi cotidianul The Times of Israel. Surse guvernamentale israeliene au declarat că ministrul Apărării, Benjamin Gantz, a aprobat construcţia a 1.000 de case palestiniene în Zona C a Cisiordaniei, aflată în […]

Cel puţin 65 de morţi în urma incendiilor de vegetaţie din Algeria

Bilanţul incendiilor de vegetaţie produse în nordul Algeriei a ajuns la 65 de morţi, iar preşedintele Abdelmadjid Tebboune a decretat trei zile de doliu naţional, informează agenţia Associated Press. Zeci de incendii de vegetaţie au izbucnit în regiunea muntoasă Kabyle, situată în nordul Algeriei, distrugând case şi culturi agricole. Cel puţin 18 incendii rămân active. […]

Tokyo 2020: O parte din olimpicii australieni obligaţi să stea în carantină timp de 28 de zile

Comitetul Olimpic Australian (AOC) a declarat în aceste sens, citat de BBC Sports: „În timp ce alte ţări sărbătoresc întoarcerea sportivilor lor, noi îi supunem pe ai noştri la cel mai crud şi nepăsător tratament. Sunt pedepsiţi pentru că şi-au reprezentat cu mândrie ţara, fiind medaliaţi la Jocurile Olimpice.” 16 membri ai echipei olimpice australiene […]

Ministerul Economiei, reacţie după explozia din Zărneşti: Tânărul decedat era în afara programului

Potrivit unui comunicat transmis miercuri noaptea de Ministerul Economiei, explozia s-a produs la ora 20.49, într-un depozit de artificii, care este proprietate a companiei Temexson SRL, aflată pe platforma Uzinei Tohan, din Zărneşti. Accidentul s-a soldat cu decesul unui muncitor, F. A. Nicolae, în vârstă de 29 de ani. Ministerul Economiei informează că familia tânărului […]

Sejur gratuit pentru pompierii români, oferit de autorităţile din Grecia. Primarul din Thasos: „Au luptat cu focul pentru poporul nostru”

Primarul din Thasos le mulţumeşte pompierilor români, care ajută la stingerea incendiilor în Grecia. Şi nu se opreşte la vorbe. Drept răsplată, vara viitoare, eroii români, vor avea cazare gratuită pe insula pe care o administrează.   Primarul din Thasos, Leftheris Kyriakidis: „Guvernul român a decis să trimită pompieri să lupte pentru cu focul pentru […]

Explozie la Uzina Tehnică Tohan din Braşov. O persoană a murit, iar alte două au fost rănite

UPDATE 23:45 Tânărul decedat era în afara programului Tânărul care a decedat în urma exploziei de la depozitul de artificii lucra la compania Tohan, respectiv Uzina de armament, dar era în afara programului în momentul producerii incidentului. Relaţiile de muncă pe care le avea cu depozitul de artificii urmează să fie stabilite de inspectorii de muncă. […]

Ciolacu intră la rupere: „Avem un premier penal. Iohannis să ceară urgent demisia lui Cîţu”

Marcel Ciolacu spune că ore bune a sperat „la o #RomâniaNormală în politică” şi la o retragere a premierului Florin Cîţu, care a admis că a fost în închisoare în SUA două zile, după ce a condus sub influenţa alcoolului. „Solicit preşedintelui Klaus Iohannis să îi ceară urgent demisia şefului Executivului. O #RomâniaNormală nu poate […]

SUA îndeamnă OPEC+ să suplimenteze producţia, pentru a facilita scăderea preţurilor carburanţilor

Administraţia Joseph Biden a cerut, miercuri, Organizaţiei Ţărilor Exportatoare de Petrol (OPEC) şi naţiunilor aliate să suplimenteze producţia de petrol, în contextul majorării preţurilor la carburanţi, considerate de Washington un pericol pentru relansarea economică mondială. Jake Sullivan, consilierul pentru Securitate Naţională al preşedintelui Joseph Biden, a criticat OPEC şi naţiunile aliate pentru producţia insuficientă. „Într-un […]

Samsung a lansat o nouă generaţie de smartphone-uri pliabile 5G

Gigantul sud-coreean Samsung Electronics, cel mai mare producător de smartphone-uri la nivel global, a lansat ieri o nouă generaţie a telefoanelor inteligente pliabile din gama sa, compatibile cu tehnologia 5G - Galaxy Z Fold3 5G şi Galaxy Z Flip3 5G.

Încă un sortiment de îngheţată este retras de pe piaţă din cauza oxidului de etilenă

Mega Image retrage de la vânzare îngheţata Toblerone cu ciocolată şi miere 4X100 ml, din loturile LPL0330, LPL0331, LPL1061, LPL1127.

Bursa de la Bucureşti, la maxim istoric prin prisma indicelui principal BET

Prin prisma evoluţiei indicelui principal BET, care reflectă dinamica celor mai tranzacţionate 17 acţiuni, bursa de la Bucureşti s-a apreciat cu 0,45% pe parcursul şedinţei de tranzacţionare din 11 august şi a atins un maxim istoric de 12.101 puncte.

Adeverinţele clasice de vaccinare nu mai sunt valabile din 13 august. Certificatele digitale, singurele recunoscute la trecerea frontierelor de stat în UE

Pentru trecerea frontierelor de stat, la nivelul ţărilor UE, vor fi recunoscute, de vineri, ca documente doveditoare ale vaccinării, trecerii prin boală şi ale rezultatului negativ al unui test RT-PCR doar certificatele digitale, documente ce conţin un cod QR, anunţă Grupul de Comunicare Strategică.

Un tânăr care a luat permisul de conducere marţi a rămas fără el miercuri, din cauza vitezei

Un bărbat de 29 de ani, care a obţinut permisul de conducere marţi a rămas fără el miercuri, după ce a fost prins conducând cu viteză de 109 km/oră într-o zonă în care limita era de 50 de km/oră.

Discuţii între Rusia şi Statele Unite pe tema stabilităţii strategice

Ministrul rus al Apărării, Serghei Şoigu, a discutat, miercuri, prin telefon, cu secretarul american al Apărării, Lloyd Austin, pe tema stabilităţii strategice şi problemelor internaţionale, anunţă Administraţia de la Moscova. „Părţile au discutat despre rezultatele consultărilor bilaterale pe tema stabilităţii strategice şi despre probleme referitoare la securitatea mondială şi regională”, a transmis Ministerul Apărării de […]

Emanuel Ungureanu, după ce premierul Cîţu a recunoscut că a făcut închisoare două zile în SUA: „Acest om iresponsabil conduce România”

Deputatul USR PLUS, Emanuel Ungureanu, a scris, miercuri, un mesaj, pe pagina sa de Facebook, în care îi atacă pe Florin Cîţu şi pe europarlamentarul PNL, Rareş Bogdan, după ce premierul a admis că în urmă cu 20 de ani a condus băut şi a stat în închisoare două zile în SUA.  „Ipocriţii! Acest om […]

Vaccinarea în România, 11 august. Peste 14.000 de români au fost vaccinaţi în ultimele 24 de ore. Câte reacţii adverse s-au înregistrat

Peste 14.000 de români au fost vaccinaţi în ultimele 24 de ore, cei mai mulţi, peste 9.300, cu prima doză, a anunţat, miercuri, CNCAV.

Germania suspendă repatrierile în Afganistan, din cauza deteriorării situaţiei de securitate

Guvernul Germaniei a decis, miercuri, suspendarea procedurilor de repatriere a cetăţenilor afgani ale căror solicitări de azil au fost respinse, pe fondul deteriorării situaţiei de securitate din Afganistan, informează publicaţia Bild. „Ministerul german de Interne a decis, în contextul modificării situaţiei de securitate, suspendarea pentru moment a repatrierilor în Afganistan”, a declarat un purtător de […]

Dragoş Săvulescu se află sub control judiciar în Grecia

Fostul acţionar de la Dinamo, Dragoş Săvulescu, reţinut de autorităţile din Grecia, în noaptea de duminică spre luni, în timp ce se afla pe insula Mykonos, deşi nu ar fi trebuit să părăsească Italia, este sub control judiciar în Republica Elenă.

(P) Iată ce flori poţi creşte uşor pentru a avea o grădină frumoasă

O grădină frumoasă are, într-adevăr, un gazon verde de care poţi avea foarte uşor grijă dacă îl tunzi cu maşina de tuns iarba. Însă, putem aduce un plus de culoare dacă plantăm flori. Există mai multe tipuri de flori care sunt uşor de crescut şi de îngrijit şi îţi vor transforma grădina într-o oază de relaxare. Nu trebuie să fii un expert în ale plantelor pentru a creşte aceste flori. Iată pentru ce tipuri de flori să optezi.

România are o nouă strategie militară. Ce schimbări prevede actul aprobat de Guvern

Strategia militară a României se numeşte „Capacitate defensivă credibilă, pentru o Românie sigură, într-o lume marcată de provocări” şi a fost aprobată în şedinţa de Guvern de miercuri.   Potrivit Biroului de presă al MApN, documentul reflectă orientările în domeniul securităţii şi apărării ale Alianţei Nord-Atlantice şi ale Uniunii Europene, luând în considerare riscurile şi […]

Disidentul rus Aleksei Navalnîi a fost inculpat într-un nou dosar, riscând trei ani de închisoare

Disidentul rus Aleksei Navalnîi, aflat deja în detenţie pentru fraudă, a fost inculpat miercuri pentru „atingere adusă drepturilor cetăţenilor”, un delict pasibil de trei ani de închisoare, informează Agenţia France-Presse şi cotidianul La Provence. Comitetul rus pentru Investigaţii îl acuză pe Aleksei Navalnîi că a creat o organizaţie prin care le-a încălcat drepturile cetăţenilor ruşi. […]

Alertă METEO Cod roşu de vânt puternic cu aspect de tornadă în două judeţe

Meteorologii au emis miercuri o avertizare Cod roşu de vânt puternic pentru mai multe localităţi din judeţele Bacău şi Neamţ.

Joe Biden va organiza în decembrie un summit internaţional pe tema democraţiei

Preşedintele Statelor Unite, Joseph Biden, va organiza în decembrie 2021 un summit internaţional, în format online, pe tema protejării democraţiei, printre temele reuniunii figurând contracararea autoritarismului şi combaterea corupţiei, anunţă Casa Albă. „Preşedintele Joseph Biden a afirmat că provocarea actuală este să demonstrăm că democraţiile pot oferi soluţii prin îmbunătăţirea vieţilor cetăţenilor şi prin abordarea […]

Firea anunţă că a semnat pentru organizarea referendumului pentru demiterea primarului Sectorului 1. „Un om ajuns primar prin fraudă”

Senatorul PSD Gabriela Firea susţine că a tot aşteptat un anunţ oficial din partea anchetatorilor „privind frauda de la Sectorul 1”, dar că acest lucru se tot amână. „E un dezastru administrativ tot ceea ce se întâmplă la sectorul 1! Aşa că azi am semnat pe lista de semnături necesare organizării Referendumului pentru demiterea primarului […]

Planul european de luptă împotriva cancerului. Comisia Europeană a stabilit noi niveluri maxime pentru cadmiu şi plumb în produsele alimentare

Comisia Europeană (CE) a stabilit noi niveluri maxime pentru cadmiu şi plumb într-o gamă largă de produse alimentare, în cadrul planului european de luptă împotriva cancerului.

Turcan, despre cele două zile de închisoare ale lui Cîţu în SUA: „Nu e demn de laudă, dar s-a învăţat o lecţie”

„Pentru greşelile tinereţii, în America, oamenii plătesc, învaţă o lecţie şi merg mai departe. Probabil că sunt milioane de oameni sancţionaţi în America pentru conducere sub influenţa alcoolului, inclusiv politicieni de top. Nu este un lucru demn de laudă, dar important e ca s-a învăţat o lecţie din acel eveniment”, spune pentru MEDIAFAX Raluca Turcan, […]
Am observat că ne citești din . Avem o versiune dedicată acestei țări. Vrei să o încerci?
Da