Știrile zilei

Magistraţii decid astăzi dacă aprobă sau nu eliberarea condiţionată a lui Cristian Borcea

Magistraţii Judecătoriei Sectorului 4 urmează să decidă miercuri dacă aprobă sau nu solicitarea de eliberare condiţionată depusă de fostul finanţator al echipei Dinamo Bucureşti, Cristian Borcea. Decizia nu va fi definitivă.

Apple a lansat noile modele iPhone 11, iPhone 11 Pro şi iPhone 11 Pro Max. Cum arată acestea/ FOTO

Compania americană Apple a lansat marţi seară, în cadrul evenimentului anual de prezentare, noile modele de telefoane iPhone 11, iPhone 11 Pro şi iPhone 11 Pro Max, cu preţuri începând de la 699 de dolari, relatează site-ul techcrunch.com.

Tu ştii de ce ne-am luat raţia de libertate? Dumitru Dincă: Dacă din greşeală nu aveai serviciu, te băga la închisoare (Partea I) (VIDEO)

În România socialistă, viaţa şi activităţile de zi cu zi erau o continuă provocare, de la mersul la şcoală sau la serviciu, până la petrecerea timpului liber în familie sau cu prietenii. Nu se admitea parazitismul social, iar cine era prins că “o arde pe străzi” risca închisoarea.

Liviu Pleşoianu, despre Teodor Meleşcanu: La 30 de ani de la Revoluţie, preşedintele Senatului este un fost şef al SIE

Deputatul PSD Liviu Pleoşoianu a declarat că la 30 de ani de la Revoluţie, al doilea om în stat şi anume preşedinte al Senatului este Teodor Meleşcanu, un om care este fost director al SIE, în condiţiile în care Parlamentul ar trebui să controleze activitatea serviciilor.

Ultima zi în care românii din Diaspora se mai pot înscrie pentru votul la alegerile prezidenţiale/ Care sunt paşii necesari

Miercuri este ultima zi de înscriere a românilor din străinătate la votul pentru alegerile prezidenţiale. Pentru votul prin corespondenţă sunt, până la momentul transmiterii acestei ştiri, 31.716 de cereri, iar pentru votul în secţii sunt 29.937, potrivit site-ului www.votstrainatate.ro.

Dacian Cioloş: Dacă Rovana Plumb va fi respinsă, putem desemna alt candidat care va avea tot portofoliul transporturi

Liderul grupului „Înnoim Europa” din Parlamentul European Dacian Cioloş a afirmat că dacă Rovana Plumb va fi respinsă pentru funcţia de comisar european, atunci România poate desemna alt candidat tot pentru portofoliul transporturi.

HOROSCOP 11 septembrie 2019: O zi armonioasă şi plină de surprize pentru zodiile de Aer şi Foc

Luna din Vărsător îi trasează astăzi un aspect armonios de sextil lui Jupiter din Săgetător, semn că toate zodiile, dar mai ales cele de Aer (Gemeni, Balanţă şi Vărsător) şi Foc (Berbec, Leu şi Săgetător) au parte astăzi de o doză suplimentară de originalitate şi neprevăzut.

Atentatele din 11 septembrie 2001. Eşecul imaginaţiei: Osama Bin Laden, „micul terorist din Afganistan” care a îngenuncheat America

În pofida avertismentelor alarmante privind pericolul major reprezentat de al-Qaida, Administraţia George W. Bush părea incapabilă să-şi imagineze ce dezastru avea să provoace pe 11 septembrie 2001 organizaţia extremistă a lui Osama Bin Laden, zeflemitor descris ca "micul terorist din Afganistan".

Mike Pompeo: Donald Trump ar putea să aibă o întrevedere cu Hassan Rouhani fără precondiţii

Secretarul de Stat american Mike Pompeo a declarat marţi că Donald Trump ar putea să aibă o întrevedere cu omologul său iranian Hassan Rouhani fără precondiţii, relatează site-ul agenţiei Reuters.

Incident la un eveniment de campanie al lui Netanyahu. Discursul liderului israelian a fost întrerupt de două rachete lansate din Fâşia Gaza | FOTO, VIDEO

Discursul de campanie pe care premierul israelian Benjamin Netanyahu îl susţinea marţi seară în oraşul Aşdod a fost întrerupt după ce două rachete au fost lansate în sudul Israelului din Fâşia Gaza, relatează site-ul agenţiei Dpa.

USR: Solicităm desigilarea tabletelor folosite la alegerile europarlamentare. PSD împiedică organizarea prezidenţialelor

USR solicită Comisiei de anchetă pentru investigarea eventualelor fraude la alegerile europarlamentare din mai să desigileze de urgenţă tabletele folosite atunci pentru înregistrarea votanţilor şi împiedicarea votului multiplu, deoarece acestea ar trebui folosite şi la alegerile prezidenţiale.

Ordonanţă de urgenţă pentru prelungirea înscrierii la vot a românilor din Diaspora, posibil să fie adoptată joi. Ce prevede

Guvernul ar putea adopta în şedinţa de joi ordonanţa de urgenţă pentru extinderea termenului de înscriere la vot al românilor din străinătate, de la 11 la 15 septembrie, au declarat surse guvernamentale pentru MEDIAFAX.

Anchetă de amploare la o bază navală din Grecia: Materiale militare, inclusiv unele de natură explozivă, ar fi dispărut

Dispariţia unor materiale militare, aparent inclusiv unele de natură explozivă, dintr-o bază navală din Grecia a generat iniţierea unei anchete de amploare a autorităţilor, relatează postul ABC News.

Nava cargo răsturnată în largul coastei SUA, la doar câteva ore după ce a fost încărcată: Toţi membrii echipajului au fost salvaţi | FOTO, VIDEO

Paza de Coastă din SUA a reuşit luni salvarea ultimilor membri ai echipajului navei sud-coreene Golden Ray, care s-a răsturnat duminică în largul coastelor statului american Georgia, relatează agenţia Reuters.

Accident provocat de un poliţist din Dâmboviţa: O persoană a murit, iar alta a fost rănită

O persoană a murit şi alta a fost rănită, marţi, în localitatea Gura Foii, după ce căruţa în care se aflau a fost lovită de o maşină condusă de un poliţist din Dâmboviţa, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Accident cumplit pe o stradă din Alba. Un bărbat a murit, după ce a fost lovit de o maşină

Bărbatul de 42 de ani surprins de o maşină pe stradă şi accidentat grav, marţi seara, în Onna Mureş, judeţul Alba, a murit, au anunţat reprezentanţii IPJ Alba.

Naţionala U21 a României, învinsă în preliminariile EURO 2021. Nordicii au dominat partida, însă tricolorii au luptat până la final

Echipa naţională U21 a României a fost învinsă, marţi seară, de Danemarca, la Aalborg, scor 1-2, în preliminariile EURO 2021. Nordicii au dominat partida, însă tricolorii au sperat până la final, după golul lui Coman, din minutul 80.

Imagini sfâşietoare. Ce a lăsat în urmă uraganul Dorian, una dintre cele mai puternice furtuni produse vreodată în Caraibe/ Bilanţul victimelor a crescut | FOTO, VIDEO

Numărul persoanelor decedate în urma uraganului Dorian care a devastat săptămâna trecută Arhipelagul Bahamas este de cel puţin 50, cele mai multe victime înregistrându-se pe insula Grand Abaco, a anunţat marţi un oficial local, potrivit Reuters.

Proteste şi ore ţinute în curtea şcolii, la un colegiu din Craiova. Elev: Nu avem săli de clasă | FOTO, VIDEO

Orele au fost ţinute, marţi, în curtea şcolii la un colegiu din Craiova. Profesorii spun că elevii vor face ore afară şi în zilele următoare pentru că sunt suficiente săli de clasă. Cadrele didactice dau vina pe primărie, care a dat o clădire a şcolii unui alt liceu.

Conflictul dintre palestinieni şi israelieni: Netanyahu susţine că va anexa părţi din Cisiordania, în coordonare cu SUA

Premierul israelian Benjamin Netanyahu a declarat marţi că, în cazul în care va fi reales, va extinde suveranitatea israeliană asupra văii Iordanului şi regiunii aflate la nord de Marea Moartă, în coordonare cu Statele Unite, informează publicaţia Haaretz.

Record într-un judeţ din România: Un şofer a fost prins la volan cu o alcoolemie de 1,92 mg/l

Un bărbat din judeţul Brăila a fost prins, marţi, la volan cu o alcoolemie de 1,92 mg/l în aerul expirat. Potrivit reprezentanţilor Poliţiei, este cea mai mare alcoolemie depistată la conducătorii auto din Brăila în acest an.

Tensiuni la Casa Albă. Consilierul pe securitate naţională John Bolton a fost demis din funcţie, în urma neînţelegerilor cu Donald Trump

Preşedintele SUA, Donald Trump, a anunţat marţi că i-a cerut demisia consilierului prezidenţial pentru Securitate Naţională, John Bolton, în urma unor neînţelegeri provocate de sugestiile fostului oficial.

Directorul Poştei Române, amendat cu 5.000 de lei, după ce o maşină a Poştei a fost furată din faţa Oficiului Poştal Balş

Poliţiştii din Olt au dat o amendă de 5.000 de lei în cazul jafului din faţa Oficiului Posţal din Balş pentru neasigurarea pazei transportului de valori. Potrivit unor surse, amenda i-a fost aplicată directorului Poştei Române.

Tăriceanu anunţă că va sesiza CCR privind alegerea lui Meleşcanu la şefia Senatului: Acest lucru nu va rămâne fără urmări

Călin Popescu Tăriceanu a anunţat că modul în care a fost ales Teodor Meleşcanu la şefia Senatului încalcă regulamentul de funcţionare a forului legislativ, fapt pentru care intenţionează să sesizeze Curtea Constituţională în acest sens.

Situaţie critică la Mediu şi Energie. Mii de angajaţi nu şi-au primit salariile, în urma demisiei miniştrilor Gavrilescu şi Anton

Aproape 4.200 de angajaţi din Ministerul Mediului şi agenţiile care ţin de această instituţie, precum şi aproximativ 200 de angajaţi de la Energie nu şi-au primit, marţi, salariile. Potrivit surselor MEDIAFAX, situaţia a apărut în urma demisiei celor doi miniştri.

Gabriela Firea, dacă PNL şi USR nu vor vota pentru Rovana Plumb comisar european: Se vor umple de ridicol

Europarlamentarii PNL şi USR nu vor reuşi decât să se umple de ridicol şi să o pună într-o poziţie delicată pe Ursula von der Leyen dacă vor vota împotriva numirii Rovanei Plumb în funcţia de comisar european, crede Gabriela Firea, primarul Capitalei.

Kremlinul consideră drept „literatură de ficţiune ieftină” relatările presei privind spionul american, retras după dezvăluirea de informaţii clasificate de către liderul SUA

Kremlinul a catalogat drept "literatură de ficţiune ieftină" relatările presei privind prezenţa unui agent al serviciilor secrete americane în interiorul Administraţiei Prezidenţiale de la Moscova, ce ar fi fost retras după dezvăluirea de informaţii clasificate de către liderul SUA, Donald Trump.

Decizie definitivă în privinţa plecării din ţară a Sorinei cu familia adoptivă

Tribunalul Olt a respins apelul procurorului general în privinţa interzicerii părăsirii României de către Sorina, fetiţa din Baia de Aramă, judeţul Mehedinţi. Decizia Tribunalului Olt este definitivă.

Un om de afaceri, implicat în dosarul lui Vasile Blaga, a semnat un acord de recunoaştere a vinovăţiei cu DNA

Un om de afaceri implicat în dosarul în care Vasile Blaga era cercetat pentru trafic de influenţă a semnat un acord de recunoaştere a vinovăţiei cu procurorii DNA, admiţând că a înregistrat în contabilitate 65 de facturi fictive, în valore de peste 46 de milioane de lei.

Dosarul dispariţiei Alexandrei Măceşanu: Procurorul Cristian Popescu şi alţi trei poliţişti, puşi oficial sub acuzare

Parchetul General anunţă, oficial, că SIIJ a început urmărirea penală faţă de procurorul Cristian Popescu şi faţă de alţi trei poliţişti, faptele pentru care sunt cercetaţi fiind abuz în serviciu în dosarul privind dispariţia Alexandrei Măceşanu.

Cazul de sclavie din Maramureş. Una dintre persoanele arestate în cazul tinerilor germani legaţi şi înhămaţi la căruţă, pusă în libertate

Curtea de Apel Cluj a admis, marţi, contestaţia depusă de una dintre persoanele arestate preventiv în cazul tinerilor germani legaţi cu funii şi înhămaţi la căruţă în Vişeu de Sus, astfel încât aceasta va fi eliberată din arest şi plasată sub control judiciar. Celelalte patru contestaţii, respinse.

Preşedintele ales al Comisiei Europene trasează priorităţile mandatului Rovanei Plumb de comisar UE pe transporturi

Preşedintele ales al CE Ursula von der Leyen i-a transmis o scrisoare comisarului european propus pentru portofoliul transporturi Rovana Plumb, precizând că sarcina acesteia în următorii cinci ani va fi să se asigure că transportul european este sustenabil, rezonabil ca preţ şi accesibil.

Negoiţă, despre descărcarea de pământ şi moloz peste copacii din Parcul Pantelimon: Primăria Sectorului 3 lucrează şi cu… „Dorei”

După ce în spaţiul public au apărut mai multe imagini cu basculante care descarcă pământ şi moloz în Parcul Pantelimon, chiar şi peste copaci, primarul Sectorului 3, Robert Negoiţă, a declarat, marţi, că primăria lucrează şi cu…„Dorei”.

Raport al Inspecţiei Judiciare: Procurorii din Caracal au soluţionat mai puţin de jumătate din dosarele aflate în lucru

Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Caracal au soluţionat mai puţin de jumătate din dosarele aflate în lucru, în condiţiile în care nu s-au confruntat cu probleme din cauza lipsei de personal, potrivit raportului Inspecţiei Judiciare. Cele mai multe cauze au fost soluţionate cu clasare.

Teodor Meleşcanu, al doilea om în stat. Fostul ministru, susţinut de PSD, a fost ales preşedinte al Senatului: „Sunt membru ALDE şi sper că voi contribui la o relansare a partidului”/ Tăriceanu anunţă că va sesiza CCR | VIDEO

Senatorul ALDE Teodor Meleşcanu a fost ales preşedinte al Senatului, obţinând în turul II 73 de voturi. Propunerea aparţine PSD. Meleşcanu, a declarat, marţi, după ce a fost validat în funcţia de preşedinte al Senatului, că speră să poată contribui la o relansare a partidului. El a afirmat că nu îşi permite la vârsta lui să „facă alte partide”.

Avertizare de călătorie pentru Spania. Cod portocaliu până vineri

Ministerul Afacerilor Externe informează românii care se află sau vor să călătorească în Spania că în comunitatea valenciană a fost emis un cod portocaliu de vânt şi precipitaţii până cel puţin vineri, ceea ce va afecta circulaţia rutieră pe unele autostrăzi.

George Maior, audiat la DNA, într-un dosar de corupţie. Fostul şef SRI: De mult timp voiam să vin, discuţie foarte plăcută cu domnii procurori | VIDEO

George Maior, ambasadorul României în SUA şi fostul director SRI, a declarat la ieşirea din sediul DNA, că a fost chemat în calitate de martor într-un dosar care vizează vizita în SUA a fostului lider PSD Liviu Dragnea. Maior a spus că discuţia a fost „plăcută”.

RADET anunţă că în curând va începe încărcarea cu apă a instalaţiilor

RADET anunţă că, din 23 septembrie, va începe încărcarea cu apă a instalaţiilor de alimentare cu energie termică, pentru pregătirea pentru sezonul rece.

Culisele şedinţei PNL despre „oportunitatea” moţiunii de cenzură. Orban a anunţat cine ar susţine moţiunea şi în ce condiţii

Ludovic Orban a prezentat, marţi, în Biroul Executiv, concluzia negocierilor cu partidele parlamentare în vederea susţinerii moţiunii de cenzură, au declarat surse liberale pentru MEDIAFAX.

Clapton, „timorat” să înregistreze alături de The Beatles „The White Album”

Eric Clapton a acceptat să colaboreze la emblematicul "White Album" al The Beatles, însă s-a simţit intimidat de faptul că a fost primul muzician invitat să participe la o sesiune de înregistrări a acesteia, arată Smart Radio, păstrând un loc special pieselor lor în playlist-ul zilei.