Știrile zilei

Ambasadorul Rusiei la ONU: Cei care au anchetat atacurile chimice din Siria s-au umplut de ruşine

Mecanismul Comun de Investigaţie privind atacurile chimice din Siria, care reuneşte experţi ONU şi ai Organizaţiei pentru Interzicerea Armelor Chimice, a lansa acuzaţii nefondate la adresa Damascului şi a Moscovei, a declarat ambasadorul Rusiei la ONU, Vasili Nebenzia, relatează agenţia Tass.

CRIZĂ între Arabia Saudită şi Germania/ Ambasadorul saudit la Berlin a fost retras în semn de protest

Arabia Saudită a anunţat, sâmbătă, retragerea pentru consultări a ambasadorului din Germania, în semn de protest faţă de afirmaţiile ministrului german de Externe în exerciţiu, Sigmar Gabriel, care a denunţat ingerinţele saudite în Liban, informează publicaţia Die Welt.

Liviu Pop: Luni dimineaţă manualele de clasa a 5-a vor fi în şcoli. Editurile care nu au respectat contractele vor fi sancţionate

Ministrul Educaţiei Naţionale a declarat sâmbătă la Iaşi că manualele pentru clasa a 5-a vor fi pe bănci luni dimineaţă. Liviu Pop a explicat că termenul de livrare către ISJ-uri a fost vineri şi că în acest sfârşit de săptămână se lucrează la distribuirea lor în unităţile şcolare.

Liderul separatist de la Tiraspol respinge discuţiile privind federalizarea Republicii Moldova

Liderul regimului prorus din Transnistria, Vadim Krasnoselski, a respins posibilitatea unor negocieri politice despre o eventuală reintegrare a regiunii în baza federalizării Republicii Moldova, variantă avansată de către preşedintele moldovean Igor Dodon, relatează site-ul Radio Chişinău.

Black Friday online: Vânzări de 115 milioane de lei, în primele 24 de ore, pe platforma PayU

În primele 24 de ore ale campaniei Black Friday, cumpărăturile online realizate în România au însumat 115 milioane de lei, coşul mediu al unei tranzacţii fiind de 695 de lei, arată datele prezentate în timp real la sediul PayU România. Centrul monitorizează exclusiv tranzacţiile online.

Ioan Mircea Paşcu (PSD): Demisia lui Moisa, inevitabilă. Era mai apropiat de Cioloş. PSD a dus ţara în UE şi NATO

Europarlamentarul PSD Ioan Mircea Paşcu i-a transmis, sâmbătă, lui Sorin Moisa, care şi-a anunţat demisia din partid, că PSD „a dus România în UE şi NATO”, afirmând că gestul „fostului coleg” era inevitabil şi spunând că apropierea acestuia faţă de Cioloş era mai mare decât cea faţă de PSD.

Raportul MCV, subiect de discuţie al ministrului Justiţie cu ambasadorul Regatului Ţărilor de Jos

Ministrul de Justiţie, Tudorel Toader, şi ambasadorul Regatului Ţărilor de Jos în România, Stella Ronner-Grubačić au avut o întâlnire, la finalul acestei săptămâni, în cadrul căreia au discutat şi despre recentul Raport privind progresele înregistrate de România în MCV.

Procesul medicului Gheorghe Burnei, acuzat de luare de mită, poate începe. Judecătorii au stabilit că rechizitoriul este legal

Curtea de Apel Bucureşti (CAB) a decis în mod definitiv că procesul în care medicul Gheorghe Burnei este acuzat de luare de mită poate începe, constatându-se legalitatea probelor strânse de organele de urmărire penală împotriva acestuia.

Ce-şi doresc, de la firmele unde lucrează, angajaţii care merg cu bicicleta la serviciu

Vouchere pentru achiziţionarea unei biciclete, parcare specializată cu pază, bonusuri salariale pentru kilometrii parcurşi sau chiar duşuri la locul de muncă sunt principalele doleanţe pe care le-au precizat, într-un sondaj smartdreamers.ro, angajaţii care merg la serviciu cu bicicleta.

Europarlamentarul Sorin Moisă: Demisionez din PSD. Dragnea, o pată pe obrazul românilor; să se retragă dacă iubeşte România

Europarlamentarul PSD Sorin Moisă a declarat, sâmbătă, că demisionează din PSD, afirmând că partidul aruncă România într-o văgăună a istoriei pentru a-l apăra pe Liviu Dragnea de trecut, precizând că situaţia în care se află liderul PSD – acuzaţia de fraudă plecată de la OLAF, ne va costa miliarde.

Ministrul Agriculturii: Oaia a descoperit înălţimile şi le-a înnobilat. Ciobanii îşi lasă casele crescute din smântână, pleacă de acasă în pribegia câştigului, dar mai mult decât atât, în dragostea pentru creşterea animalelor

Ministrul Agriculturii, Petre Daea, s-a întâlnit, sâmbătă, la Sibiu, cu crescătorii de ovine, cărora le-a transmis că se simte mândru să vină la ei acasă, unde s-au întors de pe ”terenurile înclinate, rar sau deloc atinse de piciorul omului, pe care ”oaia le-a descoperit”.

Magistraţii, în motivarea deciziei de condamnare a fostului ministru al Energiei Constantin Niţă: A demonstrat dispreţ faţă de valorile apărate de lege

Magistraţii ICCJ arată, în motivarea deciziei de condamnare a fostului ministru al Energiei Constantin Niţă, pentru trafic de influenţă, că acesta a demonstrat un „dispreţ profund pentru justiţie” şi a avut, pe tot parcursul cercetării, o atitudine de negare, minţind cu privire la fapte.

Zeci de mii de zimbabwieni au sărbătorit pe străzi înlăturarea preşedintelui Mugabe

Zeci de mii de zimbabwieni au sărbatorit, sâmbătă, pe străzile din capitala Harare înlăturarea de la putere a preşedintelui Robert Mugabe, cel care a condus ţara în ultimii 37 de ani, relatează site-ul BBC News.

Proiect CGMB: O nouă direcţie înfiinţată de Primăria Capitalei, care va asigura respectarea legii de către funcţionari

O nouă direcţie ar putea fi înfiinţată în cadrul Primăriei Municipiului Bucureşti, aceasta urmând să aibă drept obiectiv asigurea reaspectării regulilor de funcţionare a municipalităţii, potrivit unui proiect de hotărâre care va fi analizat în şedinţa de miercuri a CGMB.

Accident grav în Mehedinţi. Două persoane au murit în urma coliziunii între un TIR şi un autoturism

Două persoane au murit, după ce autoturismul în care se aflau s-a ciocnit, sâmbătă, cu un TIR, pe DN 56 A, în comuna Rogova. Evenimentul rutier s-a produs din cauza unei depăşiri neregulamentare, transmite corespondentul Mediafax.

Ministrul Daea a sesizat Consiliul Concurenţei, legat de creşterea preţurilor la mai multe produse alimentare

Ministrul Petre Daea a anunţat sâmbătă, la Sibiu, că a sesizat Consiliul Concurenţei cu privire la creşterea preţurilor la mai multe produse, după ce, din discuţiile cu producătorii, a înţeles că nu a intervenit nicio majorare, dar cu toate acestea ouăle şi carnea sunt mai scumpe la raft.

Nicholas Medforth-Mills, nepotul Regelui Mihai: Acceptul retragerii titlului nu e scris de mine

Nicholas Medforth-Mills, nepotul Regelui Mihai, transmite, într-un comunicat de presă, că acceptul retragerii titlurilor sale, din 2015, nu este scris de el şi nici semnat până la această oră, acuzând că medicii nu sunt lăsaţi să prezinte rapoartele despre starea Regelui Mihai.

Un lider al filialei PNL Giurgiu vrea să ceară în instanţă dizolvarea PSD

Secretarul general adjunct al PNL Giurgiu Ionel Dinu a declarat, sâmbătă, pentru MEDIAFAX, că va depune în instanţă, în nume personal, o solicitare de dizolvare a PSD pentru că social-democraţii nu au respectat programul de guvernare asumat şi au creat haos în ţară.

Andy Murray a renunţat la colaborarea cu antrenorul Ivan Lendl

Tenismenul britanic Andy Murray, aflat pe locul 16 în clasamentul mondial ATP, a anunţat vineri că nu va mai colabora cu antrenorul Ivan Lendl, relatează site-ul BBC News.

Municipalitatea înfiinţează Primăria Copiilor: Elevii bucureşteni se vor implica în acţiuni civice

Municipalitatea ar putea înfiinţa Primăria Copiilor, un proiect ce are drept scop implicarea elevilor în acţiuni civice şi într-un proces democratic, se arată în documentaţia publicată pe ordinea de zi a CGMB, programată pentru data de 22 noiembrie.

Petre Daea şi-a cumpărat vestă de lână, lucrată manual, de la Piaţa Ţărănească: „Să ţină şi la spate că vine iarna” / Campania „Alege oaia”, lansată sâmbătă la Sibiu

Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a mers, sâmbătă, la Sibiu, iar primul popas a fost la Piaţa Ţărănească Transilvania, locul unde sunt primiţi doar producătorii autorizaţi, iar de aici a cumpărat mai multe produse locale, între care şi telemea de Sibiu şi haine de lână.

Violenţe la Atena şi Salonic. Confruntări între studenţi şi poliţie, la un marş de comemorare a revoltei din 1973 | VIDEO

Confruntări violente au avut loc vineri seară în oraşele greceşti Atena şi Salonic, între poliţie şi studenţii care participau la un marş de comemorare a revoltei din 1973, în urma căreia junta care conducea ţara la acea vreme a fost înlăturată, relatează site-ul agenţiei Reuters.

Primăria Capitalei oferă gratuit un teren pentru construirea unei biserici în cartierul Militari – proiect

Primăria Capitalei ar putea atribui, în mod gratuit, Protoieriei Sectorului 6, un teren din cartierul Militari pentru a fi construită o biserică, se arată într-un proiect publicat pe ordinea de zi a Consiliului General al Municipiului Bucureşti, programat pentru data de 22 noiembrie.

Premierul demisionar al Libanului, Saad al-Hariri, a ajuns la Paris, unde se va întâlni cu Macron / Discuţii despre criza politică din Liban

Premierul demisionar al Libanului, Saad al-Hariri, a ajuns sâmbătă la Paris, alături de soţia lui, şi urmează să aibă o întrevedere cu preşedintele francez Emmanuel Macron, relatează site-ul agenţiei The Associated Press.

FT: Administraţia SUA aprobă vânzarea de sisteme Patriot Poloniei, care, pe fondul ameninţărilor Rusiei, vrea cea mai avansată tehnologie/ Detaliile contractului de 10,5 miliarde dolari urmează să fie stabilite

Departamentul de Stat a aprobat un acord de 10,5 miliarde dolari privind vânzarea de sisteme Patriot Poloniei, naţiune strategică pe flancul estic al NATO, scrie FT, notând că detaliile contractului vor fi stabilite cu Varşovia, care, pe fondul ameninţărilor ruse, vrea cea mai avansată tehnologie.

Un proiect vechi de aproape 10 ani ar putea deveni realitate: amenajarea „Bulevardul Liniei”, care ar decongestiona traficul într-una dintre cele mai aglomerate zone, în discuţii la Primăria Capitalei

Un proiect vechi de aproape 10 ani, care prevede construirea unei noi artere de circulaţie, denumită „Bulevardul Liniei”, în cartierul Militari, este analizat de specialiştii din departamentul de infrastructură al Primăriei Municipiului Bucureşti.

Studiu: Tichetele de masă, între beneficiile extrasalariale preferate de angajatori şi angajaţi

Tichetele valorice reprezintă un instrument de motivare cu popularitate ridicată în rândul angajaţilor, angajatorilor şi comercianţilor parteneri care le acceptă la plată, bonurile de masă şi cele cadou fiind cele mai cunoscute şi dorite de salariaţi, potrivit unui studiu al GfK.

CNAIR: Emiterea prin SMS a rovinietei şi taxelor de pod s-ar putea întrerupe sâmbătă şi duminică

În perioada 18 noiembrie ora 14.00 – 19 noiembrie ora 22.00, există posibilitatea ca emiterea rovinietelor şi a peajelor (taxelor de pod), prin intermediul serviciului de mesagerie scurtă (SMS), să fie întreruptă, anunţă Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).

Un parlamentar român vrea o lege mai aspră pentru hărţuirea sexuală, după campania #metoo. Opt din zece românce nu se simt în siguranţă când merg noaptea pe stradă

Deputatul Oana Bîzgan a iniţiat un proiect legislativ pentru completarea Legii nr. 202/2002 privind egalitatea de şanse şi de tratament între femei şi bărbaţi, prin care propune ca hărţuirea, hărţuirea sexuală şi cea psihologică să fie interzise atât în spaţiile publice, cât şi în privat.

„Orăşelul lui Moş Crăciun”. Primăria Sectorului 4 aprinde beculeţele de Crăciun, sâmbătă, în Parcul Lumea Copiilor

Primăria Sectorului 4 anunţă că sâmbătă va aprinde luminiţele de Crăciun în Parcul Lumea Copiilor, care se va transforma în „Orăşelul lui Moş Crăciun”, unde va avea loc şi un târg cu 50 de căsuţe cu bunătăţi şi ornamente speciale pentru această sărbătoare.

Sărăcia din cea mai puternică economie europeană, o bombă cu ceas

Economia germană duduie şi trage după ea întreaga economie europeană, însă majoritatea germanilor nu gustă porţii prea mari din prosperitatea astfel creată. Multora le revin porţii prea mici, scrie Deutsche Welle.

Extravagantul stilul de viaţă al soţiei „Gucci Grace” şi al copiilor liderului Robert Mugabe: „Tata conduce toată ţara” / Şapte din zece locuitori din Zimbabwe trăiesc în sărăcie extremă

Soţia în vârstă de 52 de ani a preşedintelui Robert Mugabe este cunoscută drept o mare amatoare de produse Gucci, relatează Dailymail.

Măsurile Ministerului Justiţiei, pentru a se alinia cerinţelor CEDO: 9.000 de locuri în penitenciare, recursul compensatoriu şi graţierea totală sau parţială a deţinuţilor

Pentru a se alinia cerinţelor CEDO, cu privire la condiţiile din penitenciarele româneşti, Ministerul Justiţiei are în plan construirea şi modernizarea a aproape 9.000 de locuri de cazare, recursul compensatoriu care a intrat deja în vigoare, dar şi graţierea totală sau parţială a deţinuţilor.

Restricţii de circulaţie în Bucureşti, de sâmbătă până luni, pentru desfăşurarea unor filmări / Zonele pe care poliţiştii recomandă să le evitaţi

Mai multe restricţii de circulaţie vor fi impuse, de sâmbătă până luni, pe mai multe străzi din Capitală, ca urmare a desfăşurarării unor filmări, astfel încât poliţiştii recomandă şoferilor să evite anumite zone, potrivit unui comunicat al Brigăzii Rutiere Bucureşti.

Statele Unite îndeamnă ţările africane să intensifice presiunile asupra Coreei de Nord

Rex Tillerson, secretarul de Stat al SUA, le-a cerut vineri liderilor africani să ia măsuri şi să pună presiune asupra Coreei de Nord pentru a renunţa la programul nuclear şi la testarea rachetelor balistice, relatează site-ul agenţiei de ştiri Reuters.

Avertismentul Forumului de Stomatologie: Peste 25% dintre români îşi pierd dinţii prea devreme

Stomatologii avertizează că peste un sfert din populaţia României suferă de edentaţie totală, adică de căderea dinţilor de pe arcadă, în special în mediul rural, poziţionând ţara noastră în topul statelor care înregistrează cele mai grave şi accentuate probleme dentare din Europa.

Kremlin: Ameninţările cu bombă vizând coloana de maşini a preşedintelui Rusiei în timpul vizitei sale la Sankt Petersburg, false

Autorităţile ruse au stabilit că ameninţările cu bombă vizând coloana de maşini a preşedintelui Vladimir Putin în timpul vizitei sale la Sankt Petersburg s-au dovedit a fi false, a anunţat Kremlinul, care a indicat că cei responsabili pentru aceste ameninţări ar putea să fie din afara Rusiei.

Observatorul de Sănătate: România, fruntaşă în Uniunea Europeană la consumul de antibiotice şi cu cele mai mari rate de rezistenţă a bacteriilor la tratament

România este fruntaşă în Uniunea Europeană la consumul de antibiotice, aflându-se în primele cinci ţări alături de Franţa şi Grecia, astfel ţara noastră are printre cele mai mari rate de rezistenţă a bacteriilor la tratamente, se arată într-un raport al Observatorului Român de Sănătate.

Rusia blochează, din nou, prelungirea anchetei internaţionale privind atacurile chimice din Siria

Moscova a blocat prin veto un proiect de rezoluţie ce prevedea prelungirea mandatului experţilor ONU şi OIAC care anchetează atacurile cu arme chimice din Siria, informează site-ul agenţiei The Associated Press.

Nouă răniţi, în urma unui incendiu care a cuprins o clădire din New York / Peste 200 de pompieri, la faţa locului | VIDEO

Peste 200 de pompieri au fost chemaţi pentru a stinge un incendiu puternic care a cuprins un imobil de şase etaje, cu 39 de apatamente, din zona Hamilton Heights, un cartier din nordul Manhattanului, New York, informează site-ul postului CBS. Şapte pompieri au fost răniţi, un civil şi un poliţist.