Știrile zilei

New York Times: România slăbeşte legislaţia privind abuzul în serviciu într-o manieră neobişnuit de iute

Cotidianul american The New York Times titrează că "România slăbeşte legislaţia privind abuzul în serviciu în doar trei zile", menţionând că Parlamentul de la Bucureşti a aprobat modificările la Codul penal într-o "manieră neobişnuit de iute".

O carte pe zi: „Ghici care-i mincinosul”, de M. J. Arlidge

Un nou thriller din seria "Helen Grace", vândută în 29 de ţări. La Editura Trei, au apărut deja "Casa păpuşilor", "Ghici ce-i în cutie", "Ghici cine moare primul" (cel mai bun roman poliţist de debut din Marea Britanie, în 2014), toate extrem de tensionate. Nu mai puţin tensionat este cel de faţă.

Mesaje de durere lăsate pe ASFALT, după moartea românului care aştepta transplantul pulmonar. „Şi eu sunt Călin, nu vreau să mor”

„Şi eu sunt Călin, nu vreau să mor ca el!“, este unul din mesajele scrise de protestatarii din Braşov pe strada din faţa Prefecturii Braşov. Mesajul se referă la tânărul care a murit în aşteptarea unui transplant pulmonar.

O femeie din Cluj este acuzată că a întreţinut relaţii sexuale cu un copil de 12 ani

O femeie de 39 de ani din comuna Aiton, judeţul Cluj, a fost reţinută pentru că ar fi întreţinut relaţii sexuale cu un copil în vârstă de 12 ani. Femeia urmează să fie prezentată vineri în faţa instanţei cu propunere de arestare preventivă.

Halep merge mai departe pe filieră asiatică la Wimbledon 2018, împotriva unei jucătoare căreia îi place să facă ‘freestyle’ pe terenul de tenis

Simona Halep a învins câte o sportivă din Japonia (Kurumi Nara) şi una din China (Saisai Zheng) în drumul spre turul al treilea la Wimbledon 2018, iar în turul trei va primi o provocare din Taiwan.

VIDEO Bătaie generală cu furci şi topoare în stradă la Târgu Neamţ. Poliţiştii au tras focuri de armă pentru opri violenţele

Zece persoane au fost reţinute în urma unei bătăi cu furci şi topoare între două clanuri de romi la Târgu Neamţ. Singurul poliţist aflat iniţial la faţa locului a încercat să aplaneze conflictul, chiar a tras cinci focuri de avertisment în plan vertical, dar oamenii nu au fost impresionaţi.

Copil de 14 ani, în comă la spital, după ce a fost lovit pe trecerea de pietoni

Un adolescent de 14 ani a ajuns, în noaptea de joi spre vineri, în stare gravă la spital, după ce a fost lovit de o maşină, pe o trecere de pietoni din localitatea Bumbeşti-Jiu, judeţul Gorj. Băiatul a fost dus la spital în comă, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Războiul comercial SUA-China a început vineri, prin intrarea în vigoare a taxelor vamale impuse de Trump

Taxele vamale impuse de Administraţia Trump asupra unor importuri din China au intrat vineri în vigoare, iar oficiali chinezi au semnalat anterior că Beijingul va lua măsuri de retorsiune, astfel că există şansele declanşării unui război comercial între primele două cele mai mari economii ale lumii.

Tragedie în peştera inundată din Thailanda: Un salvator a MURIT în timp ce ducea oxigen şi provizii copiilor din echipa de fotbal

Un fost scafandru care a lucrat în marina thailandeză, voluntar în operaţiunile de salvare, a murit în timp ce lua parte la eforturile de salvare a celor 12 băieţi şi a antrenorului lor, prinşi în peştera inundată din Thailanda.

Noi scăderi ale temperaturilor. ANM anunţă ce urmează după instabilitatea din ultimele zile. Zonele unde va continua să plouă

Meteorologii anunţă că în acest sfârşit de săptămână vremea se menţine instabilă, în mare parte a ţării, fiind înregistrate descărcări electrice şi chiar grindină. În Capitală şi pe litoral vremea va fi frumoasă până duminică, urmând ca să se răcească şi să apară averse.

Cel mai grav atac din Japonia. Liderul cultului Aum Shinrikyo, care a eliberat gazul mortal în metroul din Tokyo, a fost executat

Liderul cultului Aum Shinrikyo, care a efectuat atacul cu un gaz mortal în 1995, în metroul din Tokyo, a fost executat după ce apelat la ultima cale de atac a deciziei, scrie BBC.

Directorul Agenţiei pentru Protecţia Mediului din SUA, Scott Pruitt, a demisionat

Scott Pruitt, directorul Agenţiei americane pentru Protecţia Mediului (EPA), a demisionat joi din funcţie, pentru fondul criticilor apărute după o serie de hotărâri administrative, relatează CNBC.

EXPLOZIE de amploare la un depozit de artificii din Mexic: Cel puţin 19 morţi şi zeci de răniţi/ Momentul deflagraţiei | VIDEO

Cel puţin 19 persoane, inclusiv membri ai echipelor de intervenţie, au murit, iar alte zeci au fost rănite în urma exploziilor produse la un depozit de artificii din oraşul mexican Tultepec, informează site-ul cotidianului El Financiero.

CNAIR a desemnat câştigătorul documentaţiei pentru construirea unui tronson din Ploieşti-Paşcani

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere anunţă joi într-un comunicat, că a fost desemnat primul câştigător pentru elaborarea documentaţiei necesare construirii unuia dintre tronsoanele drumului de mare viteză Ploieşti - Paşcani.

Copil de 15 ani, răpit din maşina tatălui de persoane necunoscute. Părintele a fost agresat/ Poliţia face apel la populaţie pentru ajutor | FOTO

Un copil în vârstă de 15 ani, din Vaslui, este dat în consemn la frontieră, joi, după ce a fost răpit de persoane necunoscute din maşina condusă de tatăl său. Anterior, părintele a fost agresat, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Parlamentarii PSD şi ALDE, aşteptaţi pe Aeroportul Cluj de protestatari | FOTO, VIDEO

Mai mulţi protestatari i-au aşteptat, joi seara, în incinta Aeroportului Internaţional „Avram Iancu” Cluj pe cei trei deputaţi de la PSD şi ALDE, care au susţinut modificările la Codul Penal, pentru a le reproşa votul, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Surpriza din curtea casei: Mina de aur din grădină/ „A fost ca şi cum aş fi văzut o secvenţă din Indiana Jones” | FOTO

Un bărbat din oraşul Brisbane, Australia a avut parte de surpriza vieţii lui când a găsit o mină de aur în grădina din spatele casei în care locuieşte, informează Daily Mirror.

Incidente în Piaţa Victoriei. Protestatarii au blocat parţial traficul în faţa Guvernului | VIDEO

Câteva sute de protestatari s-au adunat, la ora transmiterii ştirii, în Piaţa Victoriei, unii dintre manifestanţi blocând pentru o perioadă o stradă din faţa Guvernului.

MONITORUL APĂRĂRII | Administraţia Trump „deschide focul asupra întregii lumi” prin seria de taxe vamale, acuză China

Administraţia Donald Trump "deschide focul asupra întregii lumi" prin seria de sancţiuni comerciale, acuză Guvernul Chinei, avertizând că Beijingul nu va ezita să riposteze.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a sesizat CCR pe modificările aduse Codului Penal

Judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) anunţă, joi, că au sesizat Curtea Constituţională pe aspectele de neconstituţionalitate cuprinse în legea de modificare a Codului Penal.

Încă o companie auto avertizează că ar putea închide unele fabrici din Marea Britanie după Brexit

Directorul executiv al producătorului auto Jaguar Land Rover, Ralf Speth, a precizat joi că, în eventualitatea unui aranjament Brexit nefavorabil, investiţiile programate pentru următorii cinci ani ar putea fi afectate şi chiar ar putea fi forţat să închidă unele fabrici, relatează BBC.

Subvenţii de 2.250 de lei pentru angajatorii care încadrează persoane din grupuri vulnerabile

Guvernul a aprobat, în şedinţa de joi, majorarea cuantumului subvenţiilor acordate angajatorilor care încadrează în muncă persoane care provin din grupuri vulnerabile. Subvenţiile au fost majorate de la 900 la 2.250 de lei.

Ministerul Educaţiei vrea ca profesorii din învăţământul preuniversitar să muncească în regim de plată cu ora

MEN a lansat, joi, în consultare publică, un proiect prin care oferă profesorilor din învăţământul preuniversitar posibilitatea de a preda în regim de plată cu ora. Astfel, cadrele didactice vor desfăşura activitatea la clasă în baza unui contract, care le va reglementa plata muncii prestate.

Fiul fostului şef al Seviciului Arme din Poliţia Capitalei, prins când transporta 14.000 de cartuşe

Fiul lui Constantin Grumezescu, fost şef al Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Toxice din Poliţia Capitalei, a fost ridicat, joi, de poliţiştii şi dus la audieri după ce a fost prins în trafic când transporta 14.000 de cartuşe, au declarat pentru MEDIAFAX surse judiciare.

Generaţia Aspire 2018 se pregăteşte pentru cel mai prestigios program de leadership

Aspire 2018 se desfăşoară în perioada 12-19 iulie, la Poiana Braşov, unde 110 participanţi din peste 20 de ţări precum Norvegia, Emiratele Arabe Unite, Marea Britanie, Danemarca sau Venezuela se reunesc. Acesta este cel mai prestigios program de antreprenoriat şi leadership din Sud-Estul Europei.

Cutremur de suprafaţă cu magnitudinea de 3,0 în Marea Britanie

Un cutremur de suprafaţă cu magnitudinea de 3,0 a avut loc joi în jurul orei prânzului în sud-estul Mării Britanii, acesta fiind cel de-al treilea seism din ultimele două săptâmâni care are loc în aceeaşi regiune, au confirmat autorităţile britanice, informează Daily Mirror.

Statul plăteşte chiria celor relocaţi din clădirile cu risc seismic, proiect adoptat de Cameră

Camera Deputaţilor a adoptat, joi, decizional, un proiect de lege care modifică o Ordonanţă a Guvernului şi care prevede că finanţarea chiriei pentru proprietarii relocaţi din clădirile cu risc seismic, în perioada lucrărilor de consolidare, va fi asigurată prin bugetele locale.

Orban: Instituţia Prezidenţială a rămas singura instituţie legitimată prin vot

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a susţinut joi că instituţia Prezidenţială a rămas singura instituţie legitimată prin vot şi a afirmat că Liviu Dragnea a devenit ”o persoană care nu-şi mai poate stăpâni nervii, răţoindu-se la toţi cei care îndrăznesc să-i pună la îndoială realitatea paralelă”.

Se fac eforturi pentru îmbunătăţirea relaţiilor. China îl invită pe prim-ministrul Japoniei într-o vizită oficială

Autorităţile din China l-au invitat pe prim-ministrul japonez Shinzo Abe într-o vizită oficială, în contextul în care cele două ţări depun eforturi comune pentru îmbunătăţirea relaţiilor, a declarat ministrul de Externe chinez, Lu Kang, citat de Reuters.

Jaf la o sală de jocuri de noroc din Cluj-Napoca. Autorii au plecat cu 12.000 de lei, dar au fost prinşi repede | VIDEO

Doi tineri au jefuit, în timpul nopţii de miercuri spre joi, o sală de jocuri de noroc din Cluj-Napoca, unul dintre ei fiind angajatul societăţii. Cu faţa acoperită şi sub ameninţare, au reuşit să plece cu 12.000 de lei, dar au fost prinşi de poliţişti după puţin timp de la comiterea faptei.

Preşedinte LPF: Suntem interesaţi de arbitrajul video

Tehnologia arbitrajului video ar putea fi implementată şi în Liga 1. Gino Iorgulescu, preşedintele Ligii Profesioniste de Fotbal, este de părere că introducerea sistemului ar fi benefic campionatului intern.

Veşti proaste pentru rudele copiilor blocaţi în peştera din Thailanda. Elevii nu sunt suficient de puternici pentru a ieşi la suprafaţă

Salvatorii au decis joi, în urma unui control medical, că este prea periculos momentan să încerce să scoată grupul din peşteră, deoarece starea lor fizică nu este suficient de bună, relatează CNN.

Simona Halep este în turul 3 la Wimbledon 2018 după ce a trecut de Saisai Zheng

Simona Halep reia asaltul la Wimbledon 2018 împotriva chinezoaicei Saisai Zheng, joi, pe Terenul 1 al complexului de la All England Club,

Preşedintele Comisiei de la Veneţia: Deciziile Curţilor Constituţionale trebuie implementate

Preşedintele Comisiei, Gianni Buquicchio (foto), a trimis o scrisoare către judecătorii CCR, potrivit căreia deciziile Curţilor Constituţionale sunt definitive, obligatorii şi trebuie să fie implementate, ca răspuns la sesizarea lui Valer Dorneanu, în care acuza presiunile unor politicieni.

Cauţi un smartphone cu Android care să se mişte excelent? Iată care sunt cele mai puternice modele de pe piaţă, în acest moment

Telefoane ieftine, dar cu performanţe slabe sau puternice, dar scumpe? Pentru cumpărătorii de telefoane Android există şi o cale de mijloc - alegerea unui flagship asiatic care promite întreaga performanţă aşteptată de la produsul un brand cunoscut, la un preţ mai bun.

CM 2018 | Japonezii au avut şi ei o caracatiţă „prezicătoare” a rezultatelor la Campionatul Mondial 2018. Din păcate, molusca a fost mâncată

O caracatiţă gigantică denumită Rabio, capturată pe ţărmul din Obira, Japonia, în urmă cu o lună a devenit o senzaţie naţională după ce a ,,prezis'' victoriile Japoniei la Cupa Mondială 2018.

PNL, USR şi PMP au sesizat CCR asupra proiectul privind modificarea Codului Penal

PNL, USR şi PMP au sesizat, joi, CCR asupra proiectului de lege pentru modificarea Codului Penal, susţinând că peste 30 de articole neconstituţionale, printre care şi cel care referitor la abuzul în serviciu, cât şi abrogarea articolului privind neglijenţa în serviciu.

Care sunt şansele ca Iohannis să fie suspendat, potrivit membrilor opoziţiei. Deputat USR: „Eu cred că e o cacealma”

Reprezentanţii partidelor din Opoziţie au reacţionat la anunţului lui Liviu Dragnea, cu privire la o posibilă suspendare a preşedintelui Klaus Iohannis, spunând că liderii coaliţie de guvernare nu vor avea curajul să facă acest pas.

Rezultate Bac 2018 | Aproape o treime dintre elevi au contestat notele primite, cei mai mulţi la Limba şi Literatura română

Peste 44.000 de elevi au contestat, în cursul zilei de miercuri, rezultatele de la examenul de Bacalaureat, cei mai mulţi dintre aceştia fiind nemulţumiţi de notele de la Limba şi Literatura română, anunţă, joi, Biroul de presă al ministerului Educaţiei Naţionale.

Fiul preşedintelui Siriei, Bashar al-Assad, a sosit, în secret, la Cluj-Napoca pentru Olimpiada de Matematică

Fiul cel mare al preşedintelui Siriei, Bashar al-Assad, Hafez al-Assad, a sosit, în secret, pe Aeroportul Internaţional „Avram Iancu” Cluj, pentru a participa la Olimpiada Internaţională de Matematică (IMO). Hafez al-Assad este component al lotului olimpic sirian, transmite corespondentul MEDIAFAX.