Știrile zilei

Înalta Curte ar putea da o sentinţă în dosarul lui Cristian Rizea. Fostul deputat nu s-a prezentat la ultimele termene

Instanţa supremă ar putea pronunţa, luni, o decizie definitivă în dosarul în care fostul deputat Cristian Rizea este acuzat de trafic de influenţă, spălare de bani şi influenţarea declaraţiilor. La ultimele două termene, Rizea nu s-a prezentat, avocatul explicând că acesta se află în SUA.

Un nou inculpat în MASACRUL din Noua Zeelandă. De ce a ajuns în spatele gratiilor un tânăr de 18 ani

Un tânăr de 18 din Noua Zeelandă a fost pus sub acuzare deoarece a preluat transmisiunea în direct a masacrului din Christchurch, relatează AFP.

Ministerul Turismului a prezentat noul videoclip de promovare a României | VIDEO

Ministerul Turismului a prezentat, duminică seara, pe Facebook şi la Antena 3, videoclipul de promovare a zonelor turistice din România.

Deputaţii dezbat astăzi moţiunea simplă la adresa lui Eugen Teodorovici. Votul va fi dat miercuri

Camera Deputaţilor va dezbate, luni, de la ora 16.00, moţiunea simplă intitulată „Lăcomia pesedistă subminează economia naţională” şi iniţiată de grupurile PNL, USR şi PMP la adresa ministrului Finanţelor Eugen Teodorovici. Votul va fi dat în plenul de miercuri.

Meteo #azi, 18 martie: Săptămâna începe cu vreme foarte caldă în toată ţara

Valorile termice diurne vor continua să crească în special în regiunile extracarpatice, astfel încât vremea va deveni deosebit de caldã pentru aceastã datã în cea mai mare parte a ţãrii, informează ANM.

SIMULARE BAC 2019 ROMÂNĂ. Subiecte şi barem REAL şi UMAN, clasele a XI-a şi a XII-a, la simulare bacalaureat 2019 care a început luni

SIMULARE BAC 2019 SUBIECTE ROMÂNĂ. Luni începe simularea examenului naţional de Bacalaureat 2019, ce se va desfăşura în perioada 18-29 martie, pentru elevii de clasele XI-a şi a XII-a, prima probă susţinută de către liceeni fiind cea de la limba şi literatura română. Mediafax vă prezintă subiecte şi barem la română, la simulare BAC 2019.

HOROSCOP 18 martie 2019: Nativii din patru zodii vor fi puşi în faţa unor decizii importante

HOROSCOP, luni, 18 martie. Află care sunt zilnic previziunile astrale pentru fiecare zodie în parte. Aspectul astral care iese în evidenţă astăzi este configuraţia tensionată de opoziţie trasată de Luna din Leu la Venus din Vărsător, care ne pune să alegem între preocupările personale şi cele colective. Taurii, Leii, Scorpionii şi Vărsătorii vor fi puşi în faţa unor decizii importante.

MAE atenţionează că circulaţia trenurilor în Olanda va fi perturbată, luni, de greva angajaţilor

Ministerul Afacerilor Externe îi informează pe românii care tranzitează sau vor să călătorească în Olanda că, începând de luni, Federaţia Naţională a Sindicatelor (FNV) a anunţat declanşarea unor greve la care vor participa angajaţi ai căilor ferate şi ai transportului public de suprafaţă.

Medicii decid, luni, dacă îl operează pe Liviu Dragnea. PSD amâna validarea listei la europarlamentare

Codrin Ştefănescu a declarat, duminică la un post TV, că l-a vizitat pe Liviu Dragnea la spital, iar medicii urmează să decidă, luni, dacă îl vor opera pe liderul PSD. Secretarul general al PSD a precizat că va fi amânată pentru o săptămână validarea în CEx a listei candidaţilor la europarlamentare.

MOMENTUL în care David Ospina a căzut INCONŞTIENT pe teren. Portarul de la Napoli, transportat urgent la spital | FOTO, VIDEO

David Ospina, portarul lui Napoli, i-a ţinut atât pe coechipierii săi, cât şi pe toţi suporterii veniţi pe stadionul San Paolo cu sufletul la gură.

Viorica Dăncilă: Portul Constanţa e de o importanţă majoră. Ne interesează prezenţa companiilor din Emiratele Arabe Unite

Viorica Dăncilă a declarat, la ceremonia de semnare a memorandumului între compania DP World şi Ministerul Transporturilor, că este important ca zona Portulu Constanţa să devină una dinamică, iar România e interesată să aibă o prezenţă substanţială în regiune a companiilor din Emiratele Arabe Unite.

Simulare BAC 2019 Română. Luni, elevii din clasele a XI-a şi a XII-a susţin prima probă la simulare bacalaureat 2019/ CALENDARUL examenelor

SIMULARE BACALAUREAT 2019 ROMÂNĂ. Luni, elevii din clasele a XI-a şi a XII-a susţin prima probă la simulare BAC 2019, ce se va desfăşura în perioada 18-29 martie. Prima probă susţinută de către liceeni este cea de la limba şi literatura română. Mediafax va prezinta subiecte şi barem la română, la simulare bacalaureat.

Disciplinarea copiilor, metodă controversată: Creatorul „pauzei” îşi susţine în continuare ideea/ „Ştiam că bătaia era o idee groaznică şi nu ar fi avut un efect pozitiv”

Psihologul Arthur Staats, creatorul conceptului de „pauză” în procesul de educare al copiilor, îşi susţine modelul de gestionare al comportamentului negativ elaborat în anul 1960, devenit în prezent o idee controversată în rândul părinţilor, relatează publicaţia The Washington Post.

ALERTĂ de securitate la Otopeni: Zborul Tarom spre Tel Aviv, întârziat din cauza unei erori urmate de debarcarea pasagerilor

Cursa ROT151 cu destinaţia Tel Aviv, care trebuia să plece duminică seară de pe Aeroportul Otopeni, va fi întârziată, din cauza unei erori de îmbarcare, urmată de debarcarea pasagerilor şi verificări suplimentare de securitate, a informat Tarom.

O nouă acuzaţie de malpraxis: Familia unui bărbat mort la Spitalul Sf. Spiridon din Iaşi susţine că medicii că au greşit diagnosticul

Familia unui bărbat de 81 de ani, care a murit la Spitalul „Sf. Spiridon” din Iaşi, acuză medicii de malpraxis, afirmând că din cauza evaluării medicale greşite, bătrânului i-a fost amputat piciorul, pentru ca apoi să moară din cauza unei pneumonii, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Carmen Dan, replică pentru Dacian Cioloş: Probabil în program are promisiuni că umple ţara de autostrăzi. Sunteţi atipic

Carmen Dan a spus, duminică, după ce Dacian Cioloş a vizitat Roşiorii de Vede, că în programul său de guvernare el are, cu siguranţă, promisiuni că va construi autostrăzi, însă întrebarea este cum va reuşi, deoarece campania pentru Cuminţenia Pământului din timpul guvernării sale a eşuat.

Incendiu la Biserica Saint-Sulpice din Paris, lăcaş folosit drept loc de filmare pentru „Codul lui Da Vinci” | VIDEO

Un incendiu de mici dimensiuni a izbucnit duminică după-amiază la Biserica Saint-Sulpice din Paris, au anunţat autorităţile locale, menţionând că nicio persoană nu a fost rănită şi incendiul a fost stins în scurt timp, relatează publicaţia Le Figaro.

Vicepremierul Daniel Suciu: PSD susţine în continuare alegerea primarilor într-un singur tur

Vicepremierul Daniel Suciu, ministru al Dezvoltării Regionale, a declarat, duminică, la Brăila, că PSD susţine în continuare alegerea primarilor dintr-un singur tur de scrutin, chiar dacă partenerul de la guvernare, ALDE, ar dori două tururi.

PROTESTE majore în Serbia, în apropierea reşedinţei preşedintelui Aleksandar Vucic/ Jandarmii au folosit gaze lacrimogene | VIDEO

Mii de persoane au participat duminică la un protest organizat în apropierea reşedinţei preşedintelui sârb Aleksandar Vucic, cerând libertate pentru presă şi alegeri corecte, la o zi după ce mai mulţi protestatari au intrat pentru scurt timp în clădirea televiziunii naţionale, relatează Euronews.

LOTERIA BONURILOR FISCALE aferentă lunii februarie este programată astăzi

Extragerea bonurilor fiscale câştigătoare emise între 1 şi 28 februarie este programată duminică, iar fondul de premiere este de un milion de lei, sumă din care vor fi acordate cel mult 100 de premii, potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Finanţelor Publice (MFP).

Darren Cahill, despre Bianca Andreescu, jucătoarea din Canada cu origini româneşti: Este o jucătoare extrem de talentată

Jucătoarea din Canada, cu origini româneşti, Bianca Andreescu, a reuşit să îl impresioneze şi pe fostul antrenor al Simonei Halep, Darren Cahill. Sportiva de doar 18 ani s-a calificat în finala de la Indian Wells, acolo unde va juca împotriva lui Angelique Kerber, numărul 8 WTA, în vârstă de 31 ani.

Bărbat, în stare critică, după ce a încercat să stingă un incendiu de vegetaţie din Ilfov | FOTO

Un bărbat de 81 de ani, care a încercat să stingă un incendiu de vegetaţie izbucnit duminică în satul Tegheş, judeţul Ilfov, este în stare critică, acesta având arsuri pe aproape tot corpul.

INTERVIU INTEGRAL “Gândurile lui Cristoiu”: Nicio forţă politică din România nu a pornit bătălia cu statul paralel în numele democraţiei/” În cazul Kovesi avem un caz flagrant de sovietizare a UE”/ “E ceva în neregulă cu Crin Antonescu”

Protocoalele secrete între SRI şi alte instituţii ale statului sunt instrumente ilegale, represive, de exercitare a puterii, atrage atenţia jurnalistul Ion Cristoiu. El a afirmat în emisiunea “Gândurile lui Cristoiu” că un exemplu este protocolul cu Ministerul Public, care exprimă natura represivă a SRI şi nu cea preventivă.

Lichidată în stil mafiot? O tânără, care ar fi făcut parte din sistemul de prostituţie al lui Berlusconi, a murit otrăvită/ Era martor în procesul „Rubygate” | VIDEO

O tânără care a depus mărturie în procesul "Rubygate", un sistem de prostituţie ce-l avea ca "beneficiar" pe fostul premier italian şi totodată omul care a patronat 30 de ani pe AC Milan şi care a revenit în fotbal cumpărând clubul Monza (Serie C), a murit în condiţii suspecte.

Explicaţiile autorităţilor pentru decizia de a tăia brazii dintr-un parc central al Iaşului: Au fost plantaţi de comunişti | FOTO

Brazii din parcul aflat în faţa Palatului Culturii din Iaşi au fost tăiaţi, pe motiv că aceştia erau bătrâni şi deterioraţi, plantaţi în anii `70, „pe fondul unei ideologii comuniste”, Primăria dorind, acum, să reamenajeze zona după un proiect aprobat în urmă cu doi ani.

Traficul feroviar între Piteşti şi Bucureşti, dificil din cauza tăierii unor cabluri

Circulaţia feroviară pe relaţia Piteşti – Bucureşti se desfăşoară, duminică, la ora transmiterii ştirii, în condiţii speciale, de tip cale liberă, sub atenta supraveghere a personalului feroviar care dirijează traficul pe bază de comandă telefonică, a informat Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA

Gabriela Zoană, eurodeputat PSD: Se doreşte instituirea dictaturii în Europa, proiect care urmează a fi pus în practică de către Manfred Weber

Gabriela Zoană a afirmat că Manfred Weber a fost aplaudat frenetic de PNL pentru un discurs totalitarist, în care a propus instituirea unui mecanism pentru sancţionarea criticilor aduse UE. Europarlamentarul PSD a precizat că „vina” grupului S&D e că nu e de acord cu instalarea dictaturii în Europa.

Ministrul britanic de Finanţe: Este „fizic imposibil” ca Marea Britanie să părăsească UE în data de 29 martie

Ministrul britanic de Finanţe, Philip Hammond, a declarat că este „fizic imposibil” ca Marea Britanie să părăsească Uniunea Europeană la termenul stabilit, 29 martie, deoarece nu mai este suficient timp pentru procedurile legislative, relatează BBC.

Vreme caldă, luni, cu temperaturi de 25 de grade în Capitală. Începând de marţi, temperaturile scad

Vremea va fi deosebit de caldă luni, cu temperaturi care vor ajunge şi la 25 de grade Celsius în Capitală, spun meteorologii. Vremea va continua să fie frumoasă şi marţi, însă, în noaptea de marţi spre miercuri vor apărea ploile şi temperaturile vor scădea şi cu 10 grade.

Cioloş: Îl invit pe Tăriceanu să susţină, alături de PNL, USR, PMP alegerea primarilor în două tururi/ Indiferent ce se va întâmpla până în 2020 voi fi şi candidat pentru Parlamentul României

Dacian Cioloş i-a adresat, duminică, o invitaţie lui Călin Popescu Tăriceanu, de a se alătura partidelor de Opoziţie pentru sprijinirea în Parlament a alegerii primarilor în două tururi. Afirmaţia preşedintelui PLUS vine după ce liderul ALDE a anunţat că susţine ideea unor astfel de alegeri.

Eurodeputat PSD: Secretarul general PPE are tupeu. Compania unui coleg de partid alimenta nave ruseşti

Europarlamentarul PSD Andi Cristea a afirmat că secretarul general al PPE, Antonio López-Istúriz White, are mult tupeu să critice Guvernul, în condiţiile în care un coleg de al său de partid, comisar european pe energie, deţinea o companie care alimenta flota navală rusă din Marea Mediterană.

Accident pe Valea Oltului: Cinci maşini, implicate

Cinci maşini au fost implicate, duminică, într-un accident, în zona localităţii Proieni, de pe DN 7 – Valea Oltului, traficul rutier între judeţele Sibiu şi Vâlcea desfăşurându-se îngreunat, pe un sens. Două persoane au fost rănite uşor în urma impactului.

Deutsche Bank şi Commerzbank au confirmat: Discută despre fuziunea celor două instituţii bancare

Deutsche Bank şi Commerzbank au confirmat, duminică, pentru prima dată că discută despre o eventuală fuziune, indicând că eforturile de a combina cei mai mari doi creditori din Germania câştigă teren, transmit Bloomberg şi site-ul agenţiei de ştiri Reuters.

„Au început să le înjure, să le vorbească urât”. SCANDAL cu final „poliţienesc” într-o primărie din Gorj, unde secretara nu a putut justifica banii pentru mărţişoare

Poliţiştii din judeţul Gorj au deschis o anchetă, în urma unui scandal care a avut loc la Primăria Drăguţeşti, unde o contabila a sunat la 112 şi a anunţat că secretara ar fi fost agresată verbal de un consilier local, după ce aceasta nu ar fi justificat banii cheltuiţi pentru mărţişoare.

Rovana Plumb: În ziua alegerilor europarlamentare nu ar trebuie să existe şi un referendum / Despre ratingul de ţară: Investitorii vor veni în continuare în România

Ministrul Fondurilor Europene, Rovana Plumb, a declarat, duminică, la Brăila, că este de părere că în ziua alegerilor pentru Parlamentul European nu ar trebui să se organizeze şi un referendum, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Jeremy Corbyn anunţă planul laburiştilor în cazul în care Acordul Brexit va fi respins din nou

Jeremy Corbyn, liderul Partidului Laburist din Marea Britanie, a anunţat că partidul său va impune o moţiune de cenzură împotriva prim-ministrului Theresa May, dacă Acordul Brexit va fi respins pentru a treia oară de Parlament, relatează Reuters..

Proiect: Angajaţii care nu folosesc voucherele de vacanţă ar putea primi bani sau tichete de masă

Deputatul ALDE Ştefan Băişanu a depus la Senat, în procedură de urgenţă, un proiect pentru modificarea şi completarea Legii privind acordarea biletelor de vacanţă, acesta propunând ca în cazul în care un angajat nu foloseşte aceste vouchere să primească în schimb bani sau tichete de masă.

Atacurile armate din Noua Zeelandă. Poliţia oferă noi detalii despre „etno-naţionalistul” Brenton Tarrant, autorul măcelului

Autorităţile din Noua Zeelandă au anunţat că autorul celor două incidente armate produse vineri la moscheile Al Noor şi Linwood din Christchurch, în urma cărora 50 de persoane au murit, a acţionat singur, relatează BBC.

Lider PSD Brăila către colegii săi, declaraţie neaşteptată: Terminaţi odată cu Legile justiţiei, schimbaţi discursul / Reacţia Rovanei Plumb: Este un partid viu

Primarul Brăilei, Marian Dragomir, le-a cerut colegilor săi din PSD să renunţe la tema privind modificările legilor justiţie, deoarece este de părere că abordarea face rău formaţiunii politice, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Cioloş: Vâlcov şi Dragnea spun „puneţi companiile în Fondul Suveran, să le distribuim noi unde vrem” / Cum comentează reacţia Ralucăi Prună privind renunţarea la proprietatea privată

Preşedintele PLUS Dacian Cioloş a declarat, duminică la Constanţa, că PSD vrea să politizeze companiile de stat prin înfiinţarea Fondului Suveran de Investiţii, iar soluţia ar fi un management corporatist. Liderul USR Dan Barna a spus că social-democraţii încearcă, prin Fond, să fure banii publici.