Știrile zilei

17 mai 2018, Înălţarea Domnului. Mare sărbătoare creştin ortodoxă

Creştinii ortodocşi sărbătoresc, joi, Înălţarea Domnului, cunoscută şi ca Ispasul sau Paştele Cailor, ultima zi din an în care se pot înroşi ouă şi se salută cu ”Hristos a înviat!”. Din 1920, slujbele de la biserică pomenesc Eroii Neamului, de aceea tot astăzi, în România, este Ziua Eroilor.

VIDEO | Monitorul Apărării şi Securităţii, lansat de MEDIAFAX. Evenimentul, transmis de la Expoziţia Internaţională dedicată Industriei Aeronautice (BSDA)

Trustul MEDIAFAX a lansat, joi, Monitorul Apărării şi Securităţii, în cadrul celei de-a şaptea ediţii a Expoziţiei Internaţionale dedicată Industriei Aeronautice, Apărării, Securităţii Naţionale, Securităţii Cibernetice şi Securităţii Private (BSDA).

Instanţa supremă cere DNA-ului mai multe documente şi înscrisuri în dosarul Mihaielei Iorga. Cauza, repusă pe rol din oficiu

Magistraţii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au decis, miercuri, administrarea unor noi probe în dosarul în care Mihaiela Moraru Iorga a fost trimisă în judecată pentru favorizarea făptuitorului şi fals intelectual în formă continuată.

TORNADĂ din senin în Germania: Cel puţin două persoane au fost rănite, una fiind în stare gravă | VIDEO

Cel puţin două persoane au fost rănite, una fiind în stare gravă, în urma unei tornade produse miercuri după-amiază în vestul Germaniei, informează site-ul revistei Focus.

BIO: Lucian Pintilie, un regizor cu un stil curajos, cu o viziune extrem de critică asupra lumii

Regizorul de teatru şi film Lucian Pintilie s-a remarcat, de-a lungul carierei, printr-o viziune critică asupra lumii, un stil inedit, curajos şi sarcastic, iar creaţiile sale au provocat frecvent controverse sau au cucerit imediat fanii şi criticii.

A murit regizorul Lucian Pintilie

Regizorul Lucian Pintilie, în vârstă de 84 de ani, a murit, miercuri seară, la Spitalul Elias din Capitală, a declarat, pentru MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al unităţii sanitare, dr. Silvius Negoiţă.

Donald Tusk denunţă politicile lui Donald Trump: „Cu aşa prieteni, cine mai are nevoie de duşmani?!”

Donald Tusk, preşedintele Consiliului European, a criticat dur politicile preşedintelui SUA, Donald Trump, afirmând că, dacă "prietenii sunt aşa, cine mai are nevoie de duşmani", şi îndemnând ţările europene să reducă dependenţa de Statele Unite.

Ministerul Educaţiei, despre „fenomenul Brăila”: Nu am fost sesizaţi cu privire la astfel de practici

Ministerul Educaţiei susţine că nu a primit sesizări referitoare la practici privind "fenomentul Brăila", prin care elevii de clasa a VIII-a consideraţi slabi nu sunt lăsaţi de profesori să participe la Evaluarea Naţională pentru a nu "trage în jos" rata de promovare a şcolilor sau judeţelor.

LEGILE JUSTIŢIEI | Iordache: Sunt cel puţin 100 de articole care pot fi îmbunătăţite la Codul de procedură civilă

Preşedintele Comisiei pentru Legile justiţiei, Florin Iordache, a declarat, miercuri, că există cel puţin 100 de amendamente care pot îmbunătăţii Codul de procedură civilă, unele referindu-se la durata procesului sau a intervalului emiterii unei hotărâri judecătoreşti.

Tânăra din judeţul Olt, care a murit de gripă, născuse în urmă cu zece zile. Numărul deceselor se ridică la la 129

Tânără de 19 ani, din comuna Fălcoiu, judeţul Olt, care a murit, miercuri, din cauza gripei, născuse în urmă cu zece zile, medicii spunând că în cazul ei a fost vorba de gripă porcină, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Cum s-a încheiat operaţiunea „Ziua Z” în care au fost vizate reţele de proxenetism, trafic de droguri şi criminalitate informatică

Peste 240 de percheziţii au avut loc, miercuri, în 28 de judeţe în cadrul unei operaţiuni de amploare a procurorilor DIICOT, verificările vizând, printre altele, reţele de proxenetism, trafic de droguri şi criminalitate informatică.

George Maior ar putea fi audiat de comisia de control SRI prin sistemul de videoconferinţă al MAE

Preşedintele Comisiei de control SRI, Claudiu Manda, senator PSD, a declarat, miercuri, că fostul director al Serviciului George Maior, în prezent ambasador al României în SUA, ar putea fi audiat prin sistemul de videoconferinţă al MAE.

Asociaţia Salvaţi Bucureştiul: Casa prinţului Gheorghe Cantacuzino a fost demolată ilegal

Clădirea care a aparţinut prinţului Gheorghe Cantacuzino, erou al primului război mondial, a fost demolată ilegal, Curtea de Apel Bucureşti anulând autorizaţia de desfiinţare a clădirii dată de Primăria Sectorului 5, anunţă Asociaţia Salvaţi Bucureştiul.

Vladimir Putin: Nave ruse dotate cu rachete de croazieră vor rămâne PERMANENT în zona mediteraneană pentru a contracara ameninţarea teroristă din Siria

Preşedintele Vladimir Putin a declarat miercuri că nave militare ruse dotate cu rachete de croazieră Kalibr vor rămâne în permanenţă în zona mediteraneană pentru a contracara ameninţarea teroristă în Siria, informează agenţia de ştiri Reuters.

Dragomir, mărturii în comisia SRI despre finanţări pentru anumite trusturi şi angajări la comandă

Daniel Dragomir, fost ofiţer SRI, a vorbit miercuri, în Comisia de Control SRI, despre finanţările de care au beneficiat unele trusturi media, în timp ce altele erau considerate ţintă, dar şi despre patroni care ar putea vorbi de angajări făcute după recomandări din zona serviciului de informaţii.

Crize de FURIE în turneul de la Roma. Pliskova a DISTRUS scaunul arbitrului. Ce a făcut antrenorul ei este şi mai reprobabil | VIDEO

Supărată că arbitri nu i-au luat în calcul un smash care a aterizat în teren, în setul decisiv, Karolina Pliskova, a oferit unul dintre cele mai urâte momente ale anului în tenisul feminin, imediat după ce a fost eliminată de grecoaica Maria Sakkari din turul secund al turneului de la Roma, scor 3-6, 6-3, 7-5.

Concluzia experţilor OAIC: În Siria s-au folosit arme chimice cu clor

Clorul a fost folosit ca armă chimică în timpul conflictelor militare din Siria, petrecute în luna februarie a acestui an. Este concluzia la care au ajuns experţii din cadrul Organizaţiei pentru Interzicerea Armelor Chimice, în urma unei investigaţii pe care au realizat-o după tragedie.

Dacia Duster cu şenile, prezentă la Expoziţia pentru Apărare. Jandarmeria are deja 10 maşini/ MEDIAFAX lansează Monitorul Apărării

Dacia Duser cu şenile este prezentă în aceste zile la cea de-a şaptea ediţie a Expoziţiei Internaţionale dedicată Industriei Aeronautice, Apărării, Securităţii Naţionale, Securităţii Cibernetice şi Securităţii Private (BSDA).

CSM Bucureşti rămâne fără antrenor

Per Johansson se va despărţi de CSM Bucureşti la sfârşitul acestui sezon. Campioana României i-a făcut o propunere de prelungire a contractului, dar antrenorul a anunţat clubul că nu poate rămâne, principalul motiv fiind familia.

Simona Halep şi-a aflat adversara din optimile turneului de la Roma. Va fi a şaptea întâlnire directă dintre cele două

Simona Halep a trecut fără probleme de Naomi Osaka în turul secund al turneului WTA de la Roma, iar la final a ţinut să le mulţumească celor prezenţi în tribune pentru atmosfera pe care au creat-o în timpul partidei. În optimi, românca va juca împotriva americancei Madison Keys, cap de serie numărul 13. Va fi a şaptea întâlnire directă dintre cele două sportive. Halep conduce detaşat duelul meciurilor directe.

LISTĂ cu 19 persoane din MEDIA care au „întreţinut relaţii neetice” cu ofiţeri SRI, avansată de Daniel Dragomir Comisiei de control al SRI. Fostul ofiţer recomandă AUDIEREA a 9 patroni de presă

Daniel Dragomir a spus, după audierea din Comisia de Control a SRI, că a dat o listă cu 19 persoane din media care "au întreţinut relaţii neetice cu ofiţeri din cadrul instituţiilor de forţă", aceste declaraţii fiind făcute în contextul dezvăluirilor despre "culoarul media" şi "statul paralel.

Tăriceanu: România va pleda în continuare pentru un rol mai puternic al UE în regiunea Mării Negre

Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a participat, miercuri la Summit-ul preşedinţilor de parlamente din statele membre ale Cooperării Economice a Mării Negre (APCEMN), unde a transmis că pe mandatul preşedinţiei Consiliului UE în 2019, România va pleda pentru rolul UE în zonă.

Turneul de la Roma | Simona Halep, în optimi după un meci PERFECT. A câştigat 12 game-uri consecutive: Simţi că oamenii iubesc să se uite la tenis şi asta îţi dă şi ţie energie/ Naomi Osaka: Halep a simţit că am o slăbiciune pe rever astăzi

Învinsă de Halep pentru a patra oară în cinci meciuri şi pentru a doua oară în două confruntări pe zgură, Naomi Osaka (21 de ani, 21 WTA) a explicat, la finalul meciului, cum a reuşit Simona s-o debusoleze total şi s-o scoată din ritmul ei obişnuit. Simona Halep s-a impus în faţa lui Naomi Osaka, scor 6-1, 6-0, şi s-a calificat în optimile de finală de la Roma.

Acţiune de „curăţenie”, demarată de Facebook. Peste 580 de milioane de conturi false, ÎNCHISE

Facebook a închis 583 de milioane de conturi false în primele trei luni ale anului, potrivit unui anunţ al companiei, afirmând că au întărit în acelaşi timp „standardele comunităţii” împotriva imaginilor violente, a propagandei teroriste şi a discursului urii.

Producătorul de gheaţă care folosea apă nepotabilă, AMENDAT cu o sumă ridicolă de ANSVSA

Inspectorii Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Bucureşti au interzis miercuri activitatea unei unităţi care producea gheaţă alimentară şi au aplicat o sancţiune contravenţională de 2.000 de lei, pentru condiţii de igienă necorespunzătoare.

Radu Mazăre, condamnat la şase ani şi şase luni de închisoare/ REACŢIA fostului edil, aflat în Madagascar, după aflarea sentinţei

Fostul primar al Constanţei, Radu Mazăre, a fost condamnat, miercuri, la şase ani şi jumătate de închisoare pentru mai multe infracţiuni de abuz în serviciu privind vânzarea unor terenuri din Mamaia la preţuri subevaluate, transmite corespondentul MEDIAFAX. Fostul primar al Constanţei, Radu Mare, a transmis, miercuri, o scrisoare, ca reacţie la decizia Tribunalului Constanţa de a-l condamna la 6 ani şi 6 luni de închisoare, spunând că este „uluit şi consternat de sentinţă”, pentru că a fost achitat de Curtea de Apel Bucureşti pentru aceleaşi fapte.

Black Sea Defense & Aerospace | Romarm: Estimăm exporturi de peste 100 de milioane de dolari în 2018/ MEDIAFAX lansează Monitorul Apărării

Compania naţională Romarm ţinteşte, pentru 2018, exporturi în valoare de peste 100 de milioane de dolari. Reprezenanţii companiei au precizat, pentru MEDIAFAX, că acestă suma va reprezenta o creştere de 20% faţă de anul trecut.

BĂTAIE în trafic, cu bâte şi cuţite, la Târgu-Jiu: Patru bărbaţi au fost reţinuţi

Patru bărbaţi s-au luat la bătaie, miercuri, într-un sens giratoriu din Târgu-Jiu, după o şicanare în trafic între doi şoferi. Poliţiştii chemaţi să intervină au găsit mai multe bâte şi un cuţit, cei patru bătăuşi fiind reţinuţi, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Ambasadorul Palestinei în România, RECHEMAT pentru consultări la Ramallah/ MAE palestinian: Participarea la recepţia din Israel, „gravă încălcare a rezoluţiilor ONU”

Ambasadorul Palestinei în România, Fuad Kokaly, a fost rechemat la Ramallah pentru consultări, potrivit Ambasadei statului Palestina în România.

CSM, despre modificarea articolului 308 din Codul Penal, referitor la infracţiuni de corupţie şi de serviciu comise de alte persoane: Textul, reevaluat pentru recuperarea prejudiciului din mediul privat

CSM a precizat că la nivelul unei comisii de specialitate a fost reevaluat textul de lege privind art. 308 din Codul Penal, referitor la infracţiuni de corupţie şi de serviciu comise de alte persoane, menţionând că prioritatea este recuperarea prejudiciului în cazul infracţiunilor săvârşite în mediul privat.

Noaptea Muzeelor 2018 | Peste 150 de muzee vor putea fi vizitate sâmbătă noaptea. Noutăţile evenimentului

Reţeaua Naţională a Muzeelor din România (RNMR) a anunţat că, pentru ediţia din acest an a Nopţii Muzeelor, aproximativ 150 de muzee şi organizaţii partenere vor participa la acest eveniment. Noutatea acestei ediţii este dată de 10 scurtmetraje despre culisele unor muzee din Bucureşti.

Senat: Preşedintele României nu intră în procedura numirii conducerii ANCOM

Senatul a adoptat, miercuri, respingerea amendamentului Comisiei economice care prevedea reintroducerea preşedintelui Klaus Iohannis în procedura de numire a şefiei Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM).

Dăncilă, despre scrisoarea Corinei Creţu în care se vorbeşte despre riscul dezangajării fondurilor UE: Este o evaluare pe anul trecut. Vom avea o discuţie

Premierul Viorica Dăncilă a declarat, miercuri, că va avea o întâlnire cu Corina Creţu, comisar pe politici regionale şi a discutat deja cu ministrul Transporturilor, în contextul scrisorii transmise de Creţu în care se se vorbeşte despre riscul dezangajării fondurilor UE.

Felix Bănilă, propunerea ministrului Justiţiei pentru şefia DIICOT, va fi intervievat de către CSM pe 5 iunie

Procurorul Felix Bănilă, propunerea ministrului Justiţiei pentru funcţia de procuror-şef al DIICOT, urmează a fi intervievat la CSM pe 5 iunie. Pe 6 iunie Consiliul va trimite avizul către Ministerul Justiţiei.

Cel mai spectaculos drum din România, redeschis. Când este posibilă circulaţia

Circulaţia rutieră pe DN 67C – Transalpina s-a redeschis, miercuri, astfel că cel mai înalt şi spectaculos drum din România poate fi traversat cu maşina, însă deocamdată numai în timpul zilei şi cu restricţii de viteză, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Dăncilă lămureşte dacă preşedintele i-a cerut demisia la întâlnirea faţă în faţă de la Cotroceni

Premierul Viorica Dăncilă a declarat, miercuri, că preşedintele Klaus Iohannis nu i-a solicitat demisia la întâlnirea pe care au avut-o la Palatul Cotroceni, dar că i-a transmis că solicitările sale anterioare au fost inoportune.

Ministrul Sănătăţii: Nu am rezolvat problema şpăgii din spitale. Cred că ne-a intrat în sânge să mergem la medic şi să dăm plicul

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a atras atenţia, miercuri, că problema mitei din spitale persistă, menţionând că există unităţi medicale în care pacienţii încă mai dau medicilor bani în plic, fiind vorba despre un fenoment "intrat în sânge".

VIDEO Filmări cu drona la lucrările la viaductul peste râul Someşul Mic, de lângă Gilău

Imagini spectaculoase cu lucrările de construcţie la viaductul peste râul Someşul Mic, din apropierea localităţii Gilău, surprinse de o dronă. Lung de 700 de metri, acest pod va permite utilizarea celor 8,7 kilometri ai autostrăzii Transilvania, cuprinşi între Gilău şi Nădăşelu, finalizaţi anul trecut.

Cea mai mare inflaţie din UE | Eurostat: România, campioana Europei la creşterea preţurilor, cu o majorare de 4,3% a IAPC

România este pe primul loc în ceea ce priveşte rata anuală a inflaţiei în aprilie 2018, înregistrând o creştere de 4,3% a Indicelui Armonizat al Preţurilor de Consum (IAPC), arată datele comunicate miercuri de Eurostat.

Un preot din judeţul Arad, găsit împuşcat în cap

Un bărbat în vârstă de 54 de ani, preot ortodox în localitatea Hăşmaş, din judeţul Arad, a fost găsit, miercuri, de către soţie împuşcat în cap. Poliţiştii exclud varianta unei crime, transmite corespondentul MEDIAFAX.