Știrile zilei

Magistraţii i-au admis cererea unui om de afaceri inculpat: Kovesi va fi anchetată de Inspecţia Judiciară privind dosarul Polaris

Magistraţii Curţii de Apel Bucureşti i-au admis cererea omului de afaceri Sorin Strutinsky şi obligă Inspecţia Judiciară să o ancheteze pe Laura Codruţa Kovesi, dar şi modul în care SRI s-a implicat în dosarul în care acesta este judecat pentru fapte de corupţie.

O familie şi-a folosit copiii pentru a comite seria de atacuri sinucigaşe din Indonezia

Detalii şocante au fost oferite de autorităţile din Indonezia. Seria de atacuri sinucigaşe cu bombă asupra bisericilor, revendicate de ISIS, au fost efectuate de membrii unei singure familii.

Iranul ar putea rămâne parte a acordului nuclear. Anunţul preşedintelui iranian Hassan Rouhani, după retragerea SUA

Iranul ar putea rămâne parte a acordului nuclear semnat în 2015 dacă interesele sale vor fi protejate, a declarat, duminică, preşedintele iranian Hassan Rouhani, informează site-ul agenţiei de presă Reuters.

Rovana Plumb, în apărarea Vioricăi Dăncilă: Ameninţările şi limbajul jignitor ale preşedintelui Iohannis la premier, nejustificate

Preşedintele Organizaţiei Femeilor Social-Democrate (OFSD), Rovana Plumb, a afirmat că, deşi ştie că preşedintele Klaus Iohannis a intrat în campanie electorală, această situaţie nu justifică limbajul jignitor la adresa premierului Viorica Dăncilă.

Ce trebuie să ştim despre contractul de telefonie mobilă. ANCOM: Atenţie la perioada minimă! / Detaliul foarte important la portarea numărului de telefon

ANCOM atrage atenţia utilizatorilor de telefonie, internet sau televiziune din România în privinţa contractelor pe care aceştia le încheie cu furnizorii de servicii, deoarece retragerea dintr-un acord înainte de expirarea termenului poate duce la penalităţi.

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, se întâlneşte cu cancelarul Angela Merkel

Preşedintele PNL Ludovic Orban va avea luni o întrevedere cu preşedintele Uniunii Creştin-Democrate (CDU), cancelarul german Angela Merkel, conform unui comunicat remis duminică de PNL.

Jandarmeria, acuzată că a adus agenţi înarmaţi la protest: Prezenţa lor e obligatorie

Jandarmeria Capitalei precizează, referitor la informaţiile apărute în mediul online privind prezenţa unor jandarmi înarmaţi la protestul din Piaţa Victoriei, că echipajul respectiv face parte dintr-o structură antiteroristă, iar prezenta sa este obligatorie la manifestaţiile publice.

Angajaţii Penitenciarului Iaşi, către ministrul Justiţiei: Folosim ilegal deţinuţi pentru pază

Sindicaliştii din cadrul Penitenciarului de Maximă Siguranţă Iaşi au adresat duminică o scrisoare deschisă ministrului Justiţiei, Tudorel Toader, în care arată că se folosesc ilegal deţinuţii pentru paza unităţii, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Grindină de mari dimensiuni în Dolj, străzile au devenit albe. VIDEO

O ploaie cu grindină de mari dimensiuni a lovit comuna Perişor din judeţul Dolj, sâmbătă seara, imagini cu fenomenul meteo fiind postate pe Facebook.

Tânăr de 19 ani, în stare gravă la spital, după ce a fost înjunghiat la discotecă. De la ce a pornit altercaţia

Un tânăr de 19 ani din Olt a ajuns în noaptea de sâmbătă spre duminică în stare gravă la spital, după ce a fost înjunghiat la discotecă, în urma unei altercaţii care a pornit de la o fată. Un alt tânăr este în spital cu lovituri la cap, în timp ce Poliţia audiază doi suspecţi.

Cei doi suspecţi care au atacat cu ACID un bărbat din Iaşi sunt în continuare în libertate / Ce spun medicii despre starea victimei

Cei doi suspecţi care au atacat un bărbat de 61 de ani din Iaşi cu acid când a deschis uşa casei sunt în continuare în libertate, fiind căutaţi de poliţişti. Medicii spun că victima are vederea afectată şi ar putea avea nevoie de un transplant de cornee.

Dăncilă, la întâlnirea cu Papa Francisc: „Sfinţia Voastră, I am very glad for this opportunity” | VIDEO

Premierul Viorica Dăncilă i s-a adresat Papei Franscisc, la întâlnirea de vineri de la Palatulul Apostolic de la Vatican, spunându-i Suveranului Pontif: "Sfinţia Voastră, I am very glad for this opportunity", potrivit unei înregistrări video ce a fost făcută publică de presa italiană.

Doi elevi din Timişoara, admişi la cele mai bune universităţi din lume. „Mi-am dorit mereu să plec în străinătate, pentru că există posibilităţi de dezvoltare mult mai multe”

Doi elevi de la Liceul Teoretic “Grigore Moisil” din Timişoara au fost admişi la unele dintre cele mai bune universităţi din lume, Harvard şi Cambdrige. Raluca Vlad a primit o bursă care acoperă 90% din costuri, iar Radu Suciu va beneficia de un împrumut acordat de Guvernul britanic.

Un reprezentant al Ambasadei României în Israel, prezent la recepţia de deschidere a ambasadei SUA la Ierusalim, anunţă Ministerul de Externe/ Haaretz: România a acceptat invitaţia

Ministerul Afacerilor Externe a anunţat duminică că un reprezentant al ambasadei României în Israel va participa la recepţia organizată duminică seară de MAE israelian cu ocazia deschiderii ambasadei Statelor Unite la Ierusalim. Informaţia a apărut mai întâi în presa israeliană. România, Austria, Ungaria şi Cehia au acceptat invitaţia Ministerului israelian de Externe de a participa la ceremonia de deschidere a Ambasadei SUA din Ierusalim, care va avea loc duminică, relatează site-ul cotidianului Haaretz.

Orban: Nu cred că a fost autorizată Dăncilă să prezinte programul Papei Francisc

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat, pentru MEDIAFAX, că nu crede că premierul Viorica Dăncilă a fost autorizată să prezinte programul Papei Francisc, referindu-se la anunţul acesteia despre vizita Suveranului Pontif în România, la începutul anului viitor.

Dăncilă i-a vorbit episcopului ortodox român al Italiei despre vizita la Vatican. Mesajul premierului

Premierul Viorica Dăncilă a avut duminică o convorbire telefonică cu Preasfinţitul Siluan, Episcop al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, căruia i-a vorbit despre primirea sa de către Papa Francisc, căruia i-a subliniat bunele "relaţii bilaterale, atât politice, cât şi în domeniul cultural".

De ce întârzie indemnizaţia de creştere a copilului. Mamă: Durează câteva luni până vin banii / Pe cine dă vina Ministerul Muncii

Indemnizaţia pentru creşterea copilului poate deveni o adevărată povară pentru proaspetele mămici, care sunt nevoite să aştepte cel puţin două luni de zile până primesc banii de la stat după ce au depus dosarul. Ministerul Muncii dă vina pe deficitul de personal.

Cine este AUTORUL atacului din Paris. Se afla în evidenţa serviciilor de informaţii franceze. Părinţii atacatorului, la sediul poliţiei pentru audieri

Autorul atacului cu cuţit de sâmbătă seara din centrul Parisului este un tânăr de 21 de ani, născut în Cecenia, afirmă surse judiciare citate de site-ul cotidianului Le Figaro.

Helen Mirren a căzut la finalul unui interviu acordat la Cannes. FOTO

Helen Mirren, în vârstă de 72 de ani, a căzut, după ce s-a împiedicat, sâmbătă dimineaţă, la finalul unui interviu pe care l-a acordat la Festivalul de Film de la Cannes, potrivit tmz.com. Din fericire, actriţa nu s-a lovit serios.

Amenzi după protestele din Bucureşti. Şase dintre manifestanţii veniţi sâmbătă seară în Piaţa Victoriei, duşi de jandarmi la Poliţie şi amendaţi

Jandarmii au condus la secţia de poliţie şase dintre protestatarii veniţi sâmbătă seara în Piaţa Victoriei, ulterior aceştia fiind amendaţi cu suma totală de 9.100 de lei.

Cel puţin 11 morţi şi 40 de răniţi, în urma unor atacuri cu bombă ce au vizat trei biserici din Indonezia

Cel puţin 11 oameni au murit şi alţi 40 au fost răniţi în urma unor atacuri cu bombă ce au vizat trei biserici din Indonezia, au anunţat, duminică, autorităţile locale, relatează site-ul postului CNN.

Trei rulote de locuit, INCENDIATE intenţionat pe o stradă din Arad. O persoană este audiată | FOTO

Trei rulote de locuit, parcate pe o stradă din oraşul Arad, au ars în proporţie de 95%, duminică, focul fiind pus intenţionat. Poliţiştii au găsit o persoană bănuită că ar fi recurs la acest gest, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Inna a ajuns la spital după ce scena pe care cânta s-a PRĂBUŞIT, în timpul concertului din Istanbul | VIDEO, FOTO

Inna a ajuns la spital după ce scena din Istanbul pe care cânta s-a prăbuşit, artista din România făcând publică o imagine în care apare cu picioarele bandajate. Cântăreaţa şi-a asigurat fanii că se simte bine.

Accident rutier grav, duminică dimineaţă: două persoane, soţ şi soţie, au murit, iar alte trei, între care şi fetiţa acestora, au fost rănite. FOTO

Două persoane, soţ şi soţie, au murit, iar alte trei au fost rănite, printre care şi o fetiţă de trei ani, duminică dimineaţa, în urma unui accident petrecut pe un drum din judeţul Timiş, în care au fost implicate două maşini, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Surpriză pentru Simona Halep la finalul primului antrenament de la Roma. Sparring partnerul italian i-a luat primul autograf

Simona Halep a luat, sâmbătă, pulsul terenului central de la Roma, alături de oamenii din echipa ei - Darren Cahill şi Teo Cercel, dar având ca sparring partner un italian.

Eurovision 2018 | Israel a câştigat FINALA. Netta a primit un total de 529 de puncte

Reprezentanta Israelului, Netta, a câştigat concursul Eurovision 2018, care a avut loc sâmbătă seară, pe scena de la Altice Arena din Lisabona, Portugalia.

Eurovision 2018 | Un bărbat a urcat pe scenă şi i-a smuls microfonul reprezentantei Marii Britanii. Ce a strigat acesta / Individul, reţinut de poliţişti

Un bărbat a reuşit să urce pe scenă şi să îi smulgă microfonul reprezentantei Marii Britanii, SuRie, în timpul finalei Eurovision 2018, care a avut loc sâmbătă seară, la Altice Arena din Lisabona, Portugalia.

ATAC LA PARIS | Un bărbat a înjunghiat mai mulţi trecători, în zona Operei: o persoană a fost ucisă, iar alte patru, rănite. Agresorul, împuşcat / Stat Islamic a revendicat atacul / Mesajul transmis de Macron | VIDEO

O persoană a fost ucisă, iar alte patru, rănite, după ce un bărbat a atacat, sâmbătă seară, cu un cuţit, mai mulţi trecători, în Paris, în apropierea Operei, o zonă foarte frecventată de turişti, au anunţat autorităţile franceze, potrivit reuters.com. Atacatorul a fost împuşcat mortal de poliţişti.

Ponta, memoriu către Toader, CSM şi procurorul general cu toate încălcările de lege din dosarul Turceni-Rovinari în care a fost achitat . Uncheşelu, dat în judecată

Victor Ponta a anunţat că va trimite, săptămâna viitoare, un memoriu cu toate încălcările de lege din dosarul Turceni-Rovinari, în care fostul premier a fost achitat de către ÎCCJ, în primă instanţă, pe care îl va trimite Ministerului Justiţiei, CSM şi procurorului general al României.

Grav accident de circulaţie în judeţul Timiş: o persoană a murit, iar alte şapte au fost rănite, după ce un microbuz s-a ciocnit cu o maşină | FOTO

Un grav accident de circulaţie s-a produs, sâmbătă seară, în localitatea Variaş din judeţul Timiş, soldat cu un mort şi şapte răniţi, după ce un microbuz de transport persoane s-a ciocnit cu o maşină.

Un bărbat, căutat după ce s-a răsturnat cu barca pe Dunăre, în Tulcea

Un bărbat a fost dat dispărut, sâmbătă seară, după ce s-a răsturnat cu barca pe Dunăre, în judeţul Tulcea. Alte două persoane, aflate şi ele în ambarcaţiune, au reuşit să ajungă la mal.

Angela Merkel: Cei care au crezut că sfârşitul Războiului Rece va aduce pacea în Europa s-au înşelat

Cancelarul Germaniei, Angela Merkel, a declarat, sâmbătă, că este îngrijorată de încălcările repetate ale armistiţiului din estul Ucrainei, adăugând că sfârşitul Războiului Rece nu a echivalat cu instaurarea păcii pe întreg continentul european, informează site-ul postului France 24.

Proteste în Bucureşti şi în ţară | Câteva mii de persoane au protestat în Piaţa Victoriei. Au fost şi tensiuni între manifestanţi şi jandarmi / Mesajul lui Iohannis către protestatari

Câteva mii de persoane au protestat, sâmbătă, în Piaţa Victoriei, manifestanţii acuzând coaliţia PSD-ALDE că nu şi-a respectat promisiunile din campania electorală şi că îndepărtează ţara de standardele europene şi democratice.

Preşedintele Iohannis va sesiza Curtea Constituţională privind modificarea Legii rederendumului

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, sâmbătă la Blaj, că va sesiza Curtea Constituţională a României (CCR) în legătură cu modificările aduse de către Parlament Legii referendumului, precizând că este nemulţumit de schimbările efectuate la lege.

Ce spune Iohannis despre anunţul premierului Dăncilă referitor la vizita Papei Francisc în România: Cred că nu a înţeles doamna

Preşedintele Klaus Iohannis a spus, sâmbătă, la Blaj, întrebat despre anunţul făcut de premierul Viorica Dăncilă referitor la vizita Suveranului Pontif în România că nu crede că ”doamna a înţeles ce s-a vorbit acolo”.

Incendiu la o casă din Capitală. O persoană cu arsuri pe 40% din corp, transportată la Spitalul Floreasca. 100 de pompieri au acţionat pentru lichidarea flăcărilor. FOTO

Un incendiu a izbucnit, sâmbătă, la o casă situată în zona Intrarea Făureşti din Capitală, o persoană cu arsuri pe 40 la sută din corp urmând să fie transportată la Spitalul Clinic de Urgenţă "Floreasca", anunţă ISU Bucureşti-Ilfov.

Iohannis, la Blaj: Legea salarizării este un eşec / Preşedintele: Cu aceşti pesedişti nu vom face niciun fel de descentralizare

Preşedintele Klaus Iohannis a criticat, sâmbătă, la Blaj, Legea salarizării, spunând că nu reprezintă o reformă. ”Unii au păţit chiar să le scadă salariile, aşa ceva nu putem să numim o reformă, este un eşec”, a spus Iohannis.

Coreea de Nord a anunţat data la care va avea loc închiderea poligonului nuclear. Toate tunelurile vor fi distruse

Coreea de Nord a anunţat, sâmbătă, că închiderea poligonului nuclear Punggye-ri va avea loc în perioada 23-25 mai, în funcţie de condiţiile meteorologice, precizând că îşi va respecta promisiunile cu privire la denuclearizare, informează site-ul agenţiei Yonhap.

Daea despre legile atacate de Iohannis: Aştept Curtea Constituţională şi apoi ne apucăm de treabă pentru că dacă facem interpretări în fel şi chip nu aducem avantaj ţării

Petre Daea declară că aşteaptă ca judecătorii Curţii Constituţionale să se pronunţe cu privire la cele două legi privind sprijinirea crescătorilor de suine şi păsări, atacate de preşedintele Klaus Iohannis la Curtea Constituţională, pentru ca apoi ”să ne apucăm de treabă”.

Smart City. Oraşul din România cu cele mai multe proiecte în vederea tehnologizării comunităţii

România are 24 de oraşe smart, iar printre comunităţile cu cele mai multe proiecte demarate în această privinţă se numără Alba-Iulia (60), Cluj-Napoca (10), Arad (9), Sibiu (8), Oradea (8) sau Bucureşti (6), arată Asociaţia Română pentru Smart City şi Mobilitate.