Știrile zilei

Transportatorii rutieri protestează pe 13 decembrie în ţară şi pe 20 decembrie în faţa Guvernului: cer eliminarea activităţii firmelor care nu au licenţă pentru transport de persoane

Peste 50.000 de transportatori rutieri vor protesta pe 13 decembrie în mai multe oraşe din ţară şi pe 20 decembrie în faţa Guvernului, solicitând eliminarea activităţii firmelor care nu au licenţă pentru transport de persoane, potrivit unui comunicat emis miercuri de COTAR.

PNL cere sistarea şedinţei de plen a Camerei pentru a nu crea tensiuni după decesul regelui Mihai. Opoziţia încearcă să blocheze în plen dezbaterea unor legi importante

Deputaţii PNL şi USR încearcă, miercuri, în plenul Camerei Deputaţilor, să blocheze sau să întârzie intrarea în dezbatere a propunerilor legislative care modifică legea ANI şi Statutul magistraţilor, invocând necesitatea de a nu crea tensiuni după decesul Regelui Mihai.

Principesa Margareta primeşte titlul de REGINĂ, după moartea tatălui său, Regele Mihai

Principesa Margareta primeşte titlul şi apelativul de Regină după moartea Regelui Mihai, ea urmând să decidă dacă foloseşte sau nu acest apelativ, precizează Casa Regală a României, miercuri, într-un comunicat de presă.

Custodele Coroanei, principele Radu şi principesa Maria, rugăciune la reşedinţa din Elveţia | FOTO

Marţi seară, la reşedinţa regală privată de la Aubonne din Elveţia, a fost rostită prima rugăciune de către IPS Mitropolitul Iosif, fiind prezenţi şi Margareta Custodele Coroanei, Principele Radu şi Principesa Maria, anunţă Casa Regală.

Bitcoin a trecut de 12.000 de dolari, o creştere anuală de peste 1.100%

Criptomoneda bitcoin a trecut, miercuri dimineaţă, pentru prima dată, de pragul de 12.000 de dolari, la ora transmiterii acestei ştiri tranzacţionându-se la preţul de 12.412,59 dolari, potrivit coindesk.com.

Auchan cumpără reţeaua Ok Supermarket. Două magazine vor fi deschise săptămâna aceasta

Grupul francez Auchan cumpără reţeaua Ok Supermarket cu trei magazine, care vor fi operate sub brandul My Auchan pe care compania îl foloseşte pentru segmentul de proximitate, potrivit Ziarul Financiar.

Cod galben de vânt în cinci judeţe din sudul, sud-estul şi nord-estul ţării

Meteorologii au emis o avertizare cod galben pentru judeţele Buzău, Prahova, Argeş, Dâmboviţa şi Suceava, unde până miercuri după-amiază vor fi intensificări ale vântului cu rafale de peste 90-100 de kilometri pe oră.

Preşedintele Egiptului îl avertizează pe Trump să nu complice situaţia din Orientul Mijlociu, după decizia SUA de a muta ambasada din Israel la Ierusalim / Erdogan: Demersul lui Trump este „ilegal” / Reacţia dură a Iranului

Preşedintele egiptean Abdel Fattah al-Sisi i-a transmis omologului său american Donald Trump să nu complice situaţia din Orientul Mijlociu, după ce Trump l-a sunat pentru a discuta despre decizia de a muta ambasada SUA în Israel la Ierusalim, relatează site-ul agenţiei Reuters.

Complot pentru asasinarea Theresei May, dejucat de serviciile britanice de informaţii – presă

Serviciile britanice de informaţii şi contraterorism au dejucat un complot pentru asasinarea premierului Theresa May, după ce doi bărbaţi au fost reţinuţi săptămâna trecută, potrivit unor surse citate de televiziunea Sky News, relatează site-ul publicaţiei The Independent.

Poliţistul rănit la Rădăuţi răspunde la stimuli / Poliţiştii ieşeni au donat sânge pentru colegul lor. Mobilizare şi din partea studenţilor

Poliţistul rănit la Rădăuţi a mişcat mâna şi piciorul drept, iar medicii spun că, din punct de vedere neurologic, este un semn foarte bun, transmite corespondentul MEDIAFAX.

A murit Johnny Hallyday / Emmanuel Macron: „Toţi avem în noi ceva din Johnny Hallyday”

Johnny Hallyday, cel mai cunoscut star rock francez, supranumit Elvis al Franţei, a murit la vârsta de 74 de ani, în noaptea de marţi spre miercuri, a anunţat soţia acestuia. Cântăreţul suferea de cancer la plămâni.

Japonia vrea să cumpere sisteme de rachete capabile să atace locaţiile celor din Coreea de Nord

Japonia vrea să achiziţioneze sisteme de rachete care să îi ofere, pentru prima dată, capabilitatea de a ataca locaţiile rachetelor din Coreea de Nord, potrivit unor surse citate de site-ul televiziunii CNBC.

Ministrul Justiţiei, după întâlnirea cu ambasadorii: „Nimeni nu contestă necesitatea modificarii legilor justiţiei”/ Ministerul Justiţei: Ambasadorii au împărtăşit preocuparea privind legile justiţiei

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a declarat, miercuri, după întâlnirea avută cu ambasadorii, că o primă concluzie este cea potrivit căreia nu se contestă libertatea de legiferare şi necesitatea modificării legilor justiţiei, precizând că nu a primit reproşuri din partea diplomaţilor.

Vremea va fi închisă. PROGNOZA METEO pentru miercuri şi joi

Înnorările vor fi mai persistente la munte, unde local va ninge slab, dar şi în Maramureş şi în nordul şi estul Transilvaniei unde vor fi precipitaţii mixte. În restul ţării cerul va fi temporar noros, iar precipitaţiile, predominant ploi, se vor semnala izolat, potrivit ANM.

Peste 27.000 de oameni au fost evacuaţi din sudul Californiei, în urma unor incendii de vegetaţie

Peste 27.000 de oameni au fost evacuaţi din sudul statului american California, în urma unor incendii puternice de vegetaţie care au izbucnit pe parcursul zilei de marţi, iar sute de locuinţe au fost distruse de flăcări, relatează CNN şi New York Times.

Trei bărbaţi au fost puşi sub acuzare pentru crimă în cazul jurnalistei asasinate în Malta

Trei bărbaţi au fost puşi, marţi, sub acuzare de către autorităţile din Malta, pe motiv că au comis asasinatul asupra jurnalistei de investigaţii Daphne Caruana Galizia, la aproape două luni după ce vehiculul în care se afla jurnalista a fost aruncat în aer, informează site-ul agenţiei Reuters.

Rex Tillerson: Angajamentul Statelor Unite faţă de securitatea europeană este de neclintit

Rex Tillerson, secretarul american de Stat, le-a transmis, marţi, miniştrilor de Externe din statele membre ale UE şi NATO că angajamentul Washingtonului faţă de securitatea europeană este ”de neclintit”, relatează Deutsche Welle.

Ministrul german de Externe: Relaţiile dintre Statele Unite şi Europa nu vor mai fi aceleaşi

Sigmar Gabriel, ministrul de Externe al Germaniei, a declarat, luni, că relaţiile dintre Europa şi Statele Unite nu vor mai fi aceleaşi, adăugând că Berlinul trebuie să devină mai puţin dependent faţă de SUA, relatează Deutsche Welle.

Misiunea SUA din Siria va continua până la înfrângerea completă a reţelei teroriste Stat Islamic

Eric Pahon, purtătorul de cuvânt al Pentagonului, a anunţat, marţi, că misiunea militară a Statelor Unite din Siria va continua ”atât timp cât este necesar”, adică până la înfrângerea permanentă a reţelei teroriste Stat Islamic, relatează CNN.

România s-a calificat în optimile de finală ale Campionatului Mondial de handbal feminin

România s-a calificat în optimile de finală ale Campionatului Mondial, după ce a învins Spania cu 19-17, după o partidă fantastică.

Zeci de persoane au fost rănite în urma unui accident feroviar produs în Germania

Peste 50 de persoane au fost rănite în urma unui accident feroviar ce a avut loc, marţi seara, în apropierea oraşului german Dusseldorf, a anunţat Poliţia federală, informează site-ul agenţiei de presă Reuters.

Ministerul Sănătăţii a creat o structură de urgenţă pentru direcţionarea stocurilor de imunoglobulină

Ministerul Sănătăţii a anunţat, marţi, după ce Florian Bodog s-a întâlnit cu reprezentanţii pacienţilor, că s-a înfiinţat o structură de urgenţă pentru direcţionarea fiolelor de imunoglobulină identificate, urmând să fie creat un stoc necesar pentru următoarele şase luni.

Ambasada Franţei: Regele Mihai I va rămâne un simbol al luptei poporului român pentru libertate

Ambasada Franţei în România transmite un mesaj de condoleanţe, în urma trecerii în nefiinţă a Regelui Mihai I, şi arată că Majestatea Sa a avut un rol foarte important în istoria României, el rămânând un simbol al luptei poporului român pentru libertate.

Peste un milion de beculeţe au fost aprinse în Ploieşti pentru sărbătorile de iarnă | FOTO, VIDEO

Peste un milion de beculeţe au fost aprinse, marţi seara, în Ploieşti, în prezenţa a peste 4.000 de oameni care au participat la aprinderea iluminatului pentru sărbătorile de iarnă, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Surse NYT: Donald Trump va recunoaşte Ierusalimul drept capitală a Israelului, dar va amâna mutarea Ambasadei

Donald Trump, preşedintele SUA, intenţionează să adopte o ordonanţă executivă prin care va recunoaşte Ierusalimul ca fiind capitala Israelului, dar, din raţiuni logistice, va amâna şase luni mutarea Ambasadei americane în acest oraş, afirmă surse citate de cotidianul The New York Times.

Manda: Comisia SRI nu a primit răspuns privind solicitarea de retragere din funcţie a lui Dumbravă

Comisia SRI nu a primit niciun răspuns de la SRI privind solicitarea de retragere din funcţie a generalului Dumitru Dumbravă, a precizat, marţi, preşedintele Comisiei SRI, Claudiu Manda.

Slujbă specială de pomenire a Regelui Mihai la Catedrala Patriarhală/ Patriarhul Daniel va oficia slujba de înmormântare

Slujba de înmormântare a Regelui Mihai I va fi oficiată de Patriarhul Daniel, la Catedrala Patriarhală, cel mai probabil, alături de un sobor arhieresc format din membrii ai Sinodului, a declarat, marţi, pentru MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, Vasile Bănescu.

Carmen Dan despre cazul poliţistului rănit în timpul percheziţiilor din Rădăuţi: Cred că dacă purta casca rănile nu ar fi fost atât de grave

Ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, a mers, marţi, la Spitalul de Neurochirurgie din Iaşi, unde este internat poliţistul care a fost rănit cu o sabie, în timpul percheziţiilor din Rădăuţi, aceasta declarând că faptul că acesta nu purta cască a fost o eroare.

Jean-Claude Juncker se declară „profund îndurerat” de moartea Regelui Mihai, pe care a avut „şansa” de a-l cunoaşte

Jean-Claude Juncker, preşedintele Comisiei Europene, s-a declarat "profund îndurerat" de moartea Regelui Mihai, subliniind că a avut "şansa" de a-l cunoaşte şi amintind eforturile monarhului pentru admiterea României în Uniunea Europeană.

Drapelul României de pe cel mai înalt turn al Castelului Peleş, coborât în bernă pentru Regele Mihai

Conducerea Muzeului Naţional Peleş a decis, marţi, să coboare în bernă drapelul României, după ce a fost primită vestea morţii Regelui Mihai I, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Ministrul Finanţelor: România şi-a luat angajamentul, la Bruxelles, că deficitul bugetar nu va depăşi 3% din PIB

Ministrul Finanţelor, Ionuţ Mişa, a anunţat, la Bruxelles, la Consiliul pentru Afaceri Economice şi Financiare, că „România se angajează să ia măsurile necesare pentru a nu depăşi pragul de deficit bugetar de 3% din PIB”.

Bebeluş în stare gravă, după ce a băut lichid de geamuri în loc de apă din minibarul hotelului

Un bebeluş a ajuns la spital cu arsuri ale căilor respiratorii, după ce părinţii i-au dat să bea apă din minibarul unui hotel de 4 stele din Covasna, însă s-a dovedit că în sticlă era o substanţă de curăţat geamuri. Hotelul a fost amendat de OPC, transmite corespondentul MEDIAFAX.

MOŞ NICOLAE aduce cadouri în această noapte, dar şi nuieluşe pentru copiii neascultători: La români darurile sunt „ascunse” în ghetuţe, la unguri sunt aduse de îngeri

Sfântul Nicolae, patronul Greciei, Rusiei şi al multor oraşe din apusul Europei, este unul din cei mai populari sfinţi ai creştinătăţii, datorită multelor minuni săvârşite atât în timpul vieţii, cât şi după moartea sa, fiind supranumit "Făcătorul de Minuni", păstrând şi rolul de Moş pentru copii.

Nepotul Regelui Mihai: Bunicule, îmi va fi dor de tine. Nu voi uita că m-ai învăţat despre valori reale/ Avocat: Fostul principe Nicolae vine la înmormântare. Nu a fost informat de deces

Nicholas Medforth-Mills, nepotul Regelui Mihai, a scris, marţi, pe pagina sa de socializare, că România a pierdut, prin moartea Regelui Mihai, unul dintre cei mai mari lideri europeni ai secolului XX, precizând că nu va uita că a învăţat de la Majestatea Sa care sunt valorile reale.

Consiliul UE a identificat 17 ţări considerate „paradisuri fiscale”. Coreea de Sud, Tunisia şi Emiratele Arabe Unite, pe lista neagră

Miniştrii Finanţelor din statele Uniunii Europene au elaborat, marţi, o listă cu sancţiuni care vizează 17 ţări considerate "paradisuri fiscale", printre acestea numărându-se Coreea de Sud, Tunisia şi Emiratele Arabe Unite, informează site-ul cotidianului Le Figaro.

OMAGII pentru Regele Mihai | Oamenii de cultură reacţionează pe reţelele de socializare: „Majestate, să ne ierţi!”

Prin postările de pe reţelele de socializare, oamenii de cultură aduc un ultim omagiu Regelui Mihai.

Comunitatea din Săvârşin despre Regele Mihai I: A murit un om drag, un român adevărat/ Craiova: Oamenii depun lumânări şi flori la bustul Regelui Mihai I, lângă Teatrul Naţional

Comunitatea din Săvârşin, acolo unde se află reşedinţa preferată a Familiei Regale, a primit cu tristeţe vestea morţii Regelui Mihai I. Preotul spune că Regele Mihai I a fost preţuit de localnici şi consideră că a murit un "om drag, un român adevărat”.

CRIZA transferării Ambasadei americane la Ierusalim: Donald Trump l-a anunţat pe Mahmud Abbas că va muta reprezentanţa diplomatică/ UE, Rusia şi ţări musulmane avertizează SUA

Donald Trump, preşedintele Statelor Unite, l-a anunţat marţi seară pe Mahmud Abbas, liderul Autorităţii Palestiniene, că, în pofida avertismentelor, intenţionează să transfere Ambasada SUA din Israel de la Tel Aviv la Ierusalim, o recunoaştere implicită a oraşului drept capitală a statului evreu.

Mesajul lui Ion Iliescu la moartea Regelui Mihai

Fostul şef de stat Ion Iliescu a precizat, marţi, că prin dispariţia Regelui Mihai se încheie cel mai zbuciumat capitol al istoriei României moderne, el apreciind că fostul suveran şi-a făcut datoria cu onoare şi a luat decizii determinante pentru România, în condiţii dintre cele mai dificile.

Ambasadorul Brummell: Regele Mihai a fost o figură foarte importantă în istoria noastră comună

Ambasadorul Marii Britanii în România, Paul Brummell, a transmis, marţi, condoleanţe Casei Regale, el spunând, în acest context, că Regele Mihai I a fost „o figură foarte importantă în istoria noastră comună”.