Știrile zilei

Oficiali ai Casei Albe laudă performanţele internaţionale ale lui Donald Trump: ”A făcut mai multe în opt luni decât a făcut Obama în opt ani”

Sarah Huckabee Sanders, secretarul de presă al Casei Albe, a afirmat, marţi, că este ”incontestabil” faptul că preşedintele american Donald Trump a făcut mai multe pentru a învinge reţeaua teroristă Stat Islamic (SI), în comparaţie cu fostul preşedinte Barack Obama, relatează The Hill.

Serghei Lavrov: SUA riscă să genereze escaladarea crizei din Peninsula Coreea

Serghei Lavrov, ministrul rus de Externe, i-a transmis, luni, secretarului american de Stat Rex Tillerson că SUA riscă să provoace o escaladare a crizei din Peninsula Coreea, din cauza efectuării exerciţiilor militare în regiune, relatează site-ul agenţiei Tass.

Cel puţin zece persoane au murit, iar alte 100 au fost rănite, în urma incendiilor de vegetaţie din California / Peste 1500 de clăriri, distruse/ E stare de urgenţă în patru districte

Cel puţin zece persoane au murit, alte peste 100 au avut nevoie de îngrijiri medicale, iar mii de oameni au fost evacuaţi, după ce mai multe incendii de vegetaţie au izbucnit în nordul Californiei, informează BBC şi CNN.

Recep Tayyip Erdogan, dezamăgit de acţiunea SUA privind suspendarea serviciului de vize din Turcia

Preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, a declarat, luni, că este dezamăgit de acţiunea Statelor Unite privind suspendarea serviciului de acordare a vizelor din Turcia, în pofida faptului că autorităţile din Ankara au anunţat luarea unei măsuri identice, informează BBC News.

Jim Mattis cere Armatei SUA să fie pregătită pentru rezolvarea crizei din Peninsula Coreea

Jim Mattis, secretarul american al Apărării, le-a cerut, luni, comandanţilor Armatei americane să fie pregătiţi pentru eventualitatea în care abordarea diplomatică va eşua în soluţionarea crizei din Peninsula Coreea, relatează Politico.com.

Mihai Tudose, despre legile justiţiei: Ca să nu ne mai chinuim, ar trebui duse direct la Parlament

Premierul Mihai Tudose a declarat, luni, la Antena 3, că pachetul de legi ale justiţiei ar trebui trimis la Parlament astfel încât acesta să decidă, în urma dezbaterilor, care va fi forma lor finală.

Turcia anunţă că s-ar putea răzgândi în privinţa achiziţionării sistemului S-400 din Rusia

Mevlut Cavusoglu, ministrul turc de Externe, a declarat, luni, că Ankara ar putea renunţa la decizia de a achiziţiona sisteme antiaeriene S-400 din Rusia, dacă nu se ajunge la un acord pentru producerea comună a acestora, relatează site-ul agenţiei Tass.

Sesizarea CCR în dosarul Belina. Tudose: Numai după ce văd care sunt argumentele ministrului Justiţiei. Îmi fac eu evaluarea

Premierul Mihai Tudose a declarat, luni seara, la Antena 3, că va decide dacă va sesiza CCR în cazul Belina doar după ce va primi documentaţia din partea ministrului Justiţiei, Tudorel Toader, şi abia după ce va face propria evaluare.

Arenele BNR ar putea fi cumpărate de Guvern pentru a fi date în administrare Primăriei Generale a Capitalei

Premierul Mihai Tudose a declarat, luni, că Guvernul ar putea cumpăra Arenele BNR, pe care să pe care să le dea în administrare Primăriei Generale a Capitalei, el precizând a discutat subiectul recuperării complexului sportiv şi cu Simona Halep, Ilie Năstase şi Ion Ţiriac.

Investiţie de şase milioane de euro: Centru de training la fabrica de componente electronice auto de la Jucu, inaugurat de Bosch | FOTO

Compania germană Bosch a inaugurat, luni, un centru de training la fabrica de componente electronice auto din comuna Jucu, judeţul Cluj, investiţia fiind de 6 milioane de euro. Aici vor fi pregătiţi 100 de elevi pe an în sistemul dual, iar angajaţii vor avea parte de dezvoltare continuă.

Premierul vorbeşte despre DEMISIE: Nu aş putea spune că sunt într-un moment fericit al relaţiei cu Liviu Dragnea

Premierul Mihai Tudose a declarat, luni, la Antena 3, că a invocat posibilitatea de a demisiona de la conducerea Guvernului, într-un cerc restrâns, de numai câteva persoane, Tudose precizând, totodată, că relaţia nu Dragnea nu este ”într-un moment fericit”.

Primarul Barcelonei este împotriva unei eventuale declaraţii de independenţă a Cataloniei

Primarul Barcelonei, Ada Colau, a declarat luni că este împotriva unei eventuale declaraţii de independenţă din partea Guvernului catalan, informează Le Figaro.

Tudose anunţă „o mini-remaniere” săptămâna aceasta: „Voi lua nişte decizii dure, dar necesare” / Ce miniştri se află pe lista neagră / Premierul vorbeşte despre DEMISIE: Nu aş putea spune că sunt într-un moment fericit al relaţiei cu Dragnea

Premierul Mihai Tudose a declarat, luni, la Antena 3, că va face "o mini remaniere" care va viza mai mulţi miniştri "cu probleme de percepţie la nivelul opiniei publice şi, în unele situaţii, la nivelul Comisiei Europene". Ilan Laufer şi Răzvan Cuc s-ar afla pe lista remaniabililor premierului Mihai Tudose – surse.

Vicepreşedintele CSM cere ca încetarea detaşărilor la Consiliu să fie discutată în plen, nu în secţii

Vicepreşedintele CSM, procurorul Cristian Ban, a cerut preşedintelui instituţiei ca încetarea detaşărilor mai vechi de şase ani a magistraţilor la Consiliu să fie discutată în plen, nu în secţii. Procurorul susţine că doar aşa se poate hotărî unitar.

Bullying-ul, un fenomen în creştere în şcoala românească: „Ne creştem copiii cu palma la fund, cu etichete puse în frunte”/ 3 din 10 elevi sunt ameninţaţi cu bătaia de colegi

În unităţile şcolare, creşte, de la o zi la alta, un fenomen care promovează un comportament violent în rândul copiilor, cunoscut şi sub numele de bullying. Potrivit unui studiu „Salvaţi Copiii” în 2016, în şcolile româneşti, 3 din 10 copii sunt ameninţaţi cu bătaia de colegi, scrie csid.ro.

ALERTĂ în Franţa: Un individ care a ameninţat trecători cu un cuţit, reţinut în centrul oraşului Nisa. O femeie a fost rănită

Un bărbat înarmat cu un cuţit a fost reţinut luni după-amiază în centrul oraşului francez Nisa după ce a ameninţat mai mulţi trecători, afirmă surse citate de presa franceză, precizând că o femeie a fost rănită.

Emmanuel Macron ar putea efectua o vizită oficială în Rusia în 2018/ Palatul Elysee confirmă informaţia

Emmanuel Macron, preşedintele francez, ar putea vizita Rusia cu puţin timp înaintea Forumului Internaţional din Sankt Petersburg din 2018 şi ar putea participa la acesta, informează Yuri Ushakov, consilier prezidenţial rus, citat de Tass.

Personajul din clipul ”Cristi, bă, Cristi” a fost reţinut pentru că a condus fără permis | VIDEO

Protagonistul clipului ”Cristi, bă, Cristi!”, care a devenit viral în mediul online a fost reţinut de poliţiştii din Motru, Gorj, după ce a condus maşina fără permis. Cristian Antonescu nu oprit la semnalele poliţiştilor rutieri, iar a doua zi s-a prezentat singur la secţie, dând vina pe o femeie.

JAF de peste un milion de euro: Nouă români urmează să fie anchetaţi în Franţa pentru furt

Nouă români ce sunt suspectaţi că au comis pe teritoriul francez furturi în valoare de peste un milion de euro au fost arestaţi în România şi aşteaptă să fie transferaţi în Franţa pentru a fi anchetaţi, informează Jandarmeria din Besançon, citată de Le Figaro.

Iranul ameninţă SUA cu o reacţie „nimicitoare” în cazul catalogării Gardienilor Revoluţiei drept grup terorist

Iranul avertizează Statele Unite cu o reacţie "nimicitoare" în cazul în care Administraţia Donald Trump va cataloga Gardienii Revoluţiei iraniene drept "organizaţie teroristă", regimul islamist de la Teheran subliniind că armata SUA va fi tratată precum reţeaua teroristă Stat Islamic.

Iohannis: Brigada Multinaţională Sud-Est Craiova, operaţională complet la sfârşitul anului 2018

Preşedintele României, Klaus Iohannis, a declarat, luni, la Craiova, unde a participat, alături de secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, la constituirea Brigăzii Multinaţionale Sud-Est, că aceasta va fi operaţională până la finalul anului viitor, trasmite corespondentul MEDIAFAX.

Administraţia Donald Trump anulează o serie de măsuri ecologice adoptate de Barack Obama

Administraţia Donald Trump va anula o serie de standarde industriale privind reducerea emisiilor de gaze poluante, anunţă Scott Pruitt, directorul Agenţiei americane pentru Protecţia Mediului, citat de Associated Press.

PELERINAJUL Cuvioasei Parascheva: Primii credincioşi au ajuns la Iaşi/ Mii de flori aduse de o familie din Bucureşti, pentru a împodobi catafalcul Sf. Parascheva | GALERIE FOTO, VIDEO

SF. PARASCHEVA. Sute de mii de credincioşi sunt aşteptaţi la Iaşi, la cel mai mare pelerinaj ortodox din România, de Sfânta Cuvioasă Parascheva,ocrotitoarea Moldovei. Primii care au ajuns, încă de luni, şi aşteaptă scoaterea raclei din Catedrala Mitropolitană sunt un bărbat din Focşani şi o femeie din Piatra Neamţ.

Educaţie la nivel occidental. Toţi elevii din clasele III-VII dintr-un oraş de provincie au primit tablete cu internet, în cadrul unui proiect pilot

Toţi elevii din clasele III-VII din oraşul Blaj, judeţul Alba, au primit, luni, tablete conectate la internet, pentru a le folosi în procesul educaţional, în cadrul unui proiect pilot, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Standard & Poor’s confirmă ratingul de ţară al României: BBB-/A-3 cu perspectivă stabilă

Agenţia de evaluare Standard & Poor's a reconfirmat ratingul aferent datoriei guvernamentale a României la BBB-/A-3 pentru datoria pe termen lung şi scurt în valută şi în monedă locală, reconfirmând şi perspectiva stabilă, se arată într-un comunicat transmis luni de Ministerul Finanţelor.

Indira Crasnea, editorialist MEDIAFAX | Noi în NATO: „Soldaţi” premianţi sau „stele”?

Deja trecută, adunarea parlamentarilor din statele membre ale NATO a fost "cu siguranţă cea mai ..." de la finalul Războiului Rece, susţinea la deschiderea sa senatorul liberal, dar şi contraamiral (r) de flotilă Vergil Chiţac. A fost "cea mai" din cele trei organizate până acum de România.

Google ar fi admis că Rusia a încercat să influenţeze alegerile americane folosind reclame pe Youtube şi Gmail

Google ar fi recunoscut pentru prima dată faptul că operatori ruşi au exploatat platformele companiei, într-o încercare de a influenţa alegerile americane din 2016, conform unor surse familiare cu investigaţia, citate de The Independent.

Senator republican: Donald Trump riscă să implice Statele Unite în al III-lea Război Mondial

Preşedintele Donald Trump tratează funcţia ca pe o emisiune televizată, iar ameninţările sale împotriva altor ţări ar putea înscrie Statele Unite "pe drumul spre al III-lea Război Mondial", acuză senatorul republican Bob Corker, preşedintele Comisiei pentru Relaţii Externe a Senatului, citat de NYT.

ANM: Urmează o uşoară încălzire a vremii. Temperaturile ajung şi la 24 de grade Celsius

Urmează o încălzire uşoară a vremii, iar până vineri termometrele vor indica şi 24 de grade în sudul ţării, urmând ca la finalul acestei săptămâni să apară precipitaţii, mai ales la munte, dar vor fi slabe cantitativ, a declarat, pentru MEDIAFAX, meteorologul de serviciu Robert Manta.

Trei CIOBANI, arestaţi după ce ar fi răpit persoane şi le-ar fi obligat să lucreze la stână

Trei bărbaţi au fost arestaţi preventiv după ce ar fi răpit şi obligat trei persoane să lucreze la o stână. Benone Grezciuc, Marian Grezciuc şi Ioan Negrea sunt acuzaţi de trafic de minori şi trafic de persoane, potrivit DIICOT.

O nouă staţiune vedetă în România. Apa şi nămol sărat de la Băile Figa, căutate de peste 170.000 de turişti anual

Peste 170.000 de turişti au trecut, în perioada verii, pe la Băile Figa, de lângă Beclean, judeţul Bistriţa-Năsăud, aceştia căutând apa şi nămolul sărat despre care specialiştii spun că au proprietăţi terapeutice mai bune decât cele de la Techirghiol, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Inspectoratul Şcolar al Capitalei face verificări după ce o mamă s-a plâns că ghiozdanul fiului ei este prea greu

Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti (ISMB) face verificări după ce o mamă a scris pe pagina sa de socializare că greutatea ghiozdanului fiului ei, elev în clasa I, reprezintă o pătrime din numărul kilogramelor copilului.

Doi şefi de la drumuri, DEMIŞI după accidentul de pe Dunăre în care o maşină a plonjat în fluviu din cauza lipsei parapetelor: Deţinea parapete pe stoc, dar că nu le-a folosit

Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a cerut un Raport cu privire la elementele care ar fi putut contribui la agravarea tragicului accident petrecut recent pe DN57, între Orşova şi Moldova Nouă, la Coronin, iar directorul Regionalei Timişoara şi şeful Secţiei Drumuri Orşova au fost demişi.

Oficial spaniol: În cazul declarării independenţei Cataloniei, Madridul va declanşa articolul 155

În cazul unei eventuale declaraţii unilaterale de independenţă, Guvernul va implementa articolul 155, a anunţat vice-preşedintele Guvernului spaniol, Soraya Saenz de Santamaria, citată de BFM TV.

Surparea GALERIEI din Mina Lupeni putea fi prevenită. 185 de avertismente şi două amenzi pentru NEREGULI descoperite în subteran. De ce se folosesc grinzi de susţinere în loc de stâlpi hidraulici

ITM a făcut 43 de controale la Complexul Energetic Hunedoara, în acest an, fiind aplicate 185 de avertismente, precum şi două amenzi în valoare de 17.000 lei, pentru nereguli descoperite inclusiv la Mina Lupeni. Mina Lupeni nu a mai primit stâlpi hidraulici din anul 2013.

PSD: Nu există conflict Tudose-Dragnea. Se va putea face să se vadă mai des Tăriceanu cu Tudose, aşa cum a cerut liderul ALDE/ UPDATE: Dragnea neagă şi el tensiunile pe tema Belina şi legile justiţiei

Purtătorul de cuvânt al PSD, Adrian Dobre, a precizat, luni, că nu există un coflict între premierul Mihai Tudose şi liderul PSD Liviu Dragnea, el arătând, referitor la nemulţumirile preşedintelui Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, că se va putea face să se vadă mai des cu Tudose. Liderul PSD Liviu Dragnea a negat, luni, că ar avea un conflict cu premierul Tudose legat de faptul că Guvernul nu depune legile justiţiei sau nu sesizează CCR referitor la ancheta DNA pe speţa Belina.

Locuitorii acestui oraş ar putea beneficia de o reducere a vârstei de pensionare cu doi ani. De ce ar avea alt statut decât ceilalţi români

Gălăţenii ar putea beneficia de o reducere a vârstei de pensionare cu doi ani, în conformitate cu un amendament la Legea pensiilor depus la Parlament de senatorul PNL de Galaţi, George Stângă. Argumentul lui: instalaţiile de la ArcelorMittal au evacuat în atmosferă 15 tone de praf zilnic.

Medicul ortoped Burnei, acuzat că opera copii pentru afecţiuni inexistente în realitate, rămâne cu interdicţia de a profesa în spitale de stat. Decizia este definitivă

Medicul Gheorghe Burnei rămâne cu interdicţia de a profesa în spitalele de stat, după ce Curtea de Apel Bucureşti (CAB) a decis, luni, în mod definitiv, să nu-i ridice interdicţiile impuse de controlul judiciar.

Bodog, noi acuzaţii de plagiat. Ministerul Sănătăţii, răspuns în cazul ministrului: Teza respectă standardele de calitate şi etică profesională. UPDATE: Consiliul Universităţii de Vest s-a autosesizat

Ministrul Sănătăţii, Florian Bodog, este acuzat că ar fi plagiat două treimi din teza sa de doctorat în Ştiinţe Economice, intitulată „Managementul şi marketingul unităţilor sanitare”, ministerul menţionând că acesta a respectat standardele de calitate.

Stoltenberg, CATEGORIC împotriva unei armate europene care să dezvolte structuri de comandă care să se suprapună cu NATO/ Iohannis: UE nu doreşte să dezvolte ceva concurent. Brigada Multinaţională Sud-Est Craiova, operaţională complet la sfârşitul anului 2018

Secretarul general al NATO Jens Stoltenberg a declarat, luni, că NATO salută o apărare mai puternică europeană, „adică creşterea bugetelor de apărare”, mai multe investiţii şi exerciţii, afirmând că trebuie evitat ca UE să îşi dezvolte structuri de comandă care să se suprapună pe cele ale NATO. Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, luni, că UE vrea să devină mai puternică în domeniul apărării, dar nu înseamnă că vrea să dezvolte ceva concurent sau paralel cu NATO, reafirmând că UE şi NATO sunt complementare.