Știrile zilei

Prima reacţie a lui Răzvan Ştefănescu, şoferul maşinii anti-PSD, după ce poliţia a anunţat că îi clasează dosarul: Nu regret că am pus numerele. Dacă a fost abuz, să se afle cine e de vină

Răzvan Ştefănescu, şoferul maşinii anti-PSD a declarat, după ce a aflat că Poliţia va cere parchetului clasarea dosarului său, că i se pare un lucru corect, deoarece consideră că nu a încălcat legea. Şoferul a mai precizat că nu regretă că a folosit numerele cu pricina, întrucât nu i se par obscene.

Nicolicea despre sesizarea lui Iohannis: Îmi doresc ca CCR să-i dea dreptate. Bye-bye, Florida!

Deputatul PSD Eugen Nicolicea a transmis, vineri, că îşi doreşte ca CCR să admită conflictul de natură constituţională pe tema concediului premierului Vioricăi Dăncilă pentru că la fiecare concediu al şefului statului ar urma să rămână preşedinte interimar Călin Popescu Tăriceanu sau Liviu Dragnea.

Prefectul din Harghita: Situaţia urşilor s-ar fi rezolvat prin vânătoare; societatea civilă s-a opus

Prefectul judeţului Harghita, Jean-Adrian Andrei, a spus, vineri, că problema numărului mare de urşi care coboară, printre localnici, în Băile Tuşnad, ar fi putut fi rezolată prin acţiuni de vânătoare legală, însă societatea civilă s-a opus. În aceste condiţii, poate face doar apel la calm.

Klaus Iohannis a semnat decretul de trecere în rezervă a prim-adjunctului SIE, Silviu Predoiu

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, vineri, decretul de trecere în rezervă, începând cu 5 august 2018, a generalului cu patru stele Silviu Predoiu din Serviciul de Informaţii Externe.

Mirel Rădoi a fost prezentat oficial în postura de selecţioner al naţionalei României Under 21

Mirel Rădoi a fost prezentat în noua postură de selecţioner al naţionalei Under 21. Tehnicianul a vorbit despre Virgiliu Postolachi, atacantul lui PSG ce e curtat de România, Republica Moldova şi Franţa pentru a face parte din lotul naţional.

Şoferul tractorului care a fugit, după ce a produs un accident major în Buzău, soldat cu 12 răniţi, a fost reţinut

Şoferul care a provocat accidentul de joi seara, de pe DN2C, din Buzău, soldat cu rănirea a 12 persoane, a fost reţinut, vineri, şi urmează să fie prezentat magistraţilor Judecătoriei Pogoanele cu propunere de arestare preventive. Bărbatul era băut şi după accident a fugit.

Manechinul Rick Genest, cunoscut ca Zombie Boy, s-a sinucis la 32 de ani | VIDEO

Modelul canadian Rick Genest, cunoscut ca Zombie Boy, care a apărut şi în videoclipul piesei "Born This Way", interpretată de Lady Gaga, s-a sinucis la vârsta de 32 de ani, potrivit contactmusic.com.

Ministrul Ivaşcu, la 6 luni de mandat: 529 de proiecte pentru aniversarea Centenarului au fost aprobate, alte 232 sunt în analiză | DOCUMENT

Ministrul Culturii, George Ivaşcu, a declarat vineri, la prezentarea bilanţului de activitate după şase luni de mandat, că până în prezent au fost aprobate, în total, 529 de proiecte cu o valoare însumată de 100 de milioane de lei pentru aniversarea Centenarului Marii Uniri.

ANM anunţă primul weekend călduros după o lună de ploi. Cât vor arăta termometrele

Meteorologii anunţă că în acest sfârşit de săptămână, vremea va fi frumoasă, cu temperaturi maxime de până la 30-32 de grade Celsius, iar izolat vor fi înregistrate chiar 35 de grade. În Capitală şi pe litoral, vremea va fi călduroasă, iar la munte, izolat, va ploua.

Funcţia de primar al Capitalei, vizată de Ciprian Ciucu: Voi intra în competiţie internă. Am susţinerea PNL

Consilierul general, Ciprian Ciucu a declarat, pentru MEDIAFAX, că va candida la alegeri locale pentru funcţia de primar general al Capitalei, susţinând că simte că are susţinerea PNL şi că ar face o echipă mai performantă decât cea pe care o are acum actualul edil Gabriela Firea.

Tăriceanu: Amnistia fiscală trebuie analizată din toate punctele. Scopul economiei este de a creşte

Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat vineri că amnistia fiscală trebuie analizată în toate aspectele ei, susţinând că aceasta ar da posibilitatea unei creşteri economice şi i-ar ajuta pe cei care au probleme să îşi poată reveni.

(P) Ultimele două săptămâni pentru studenţi şi absolvenţi să acceseze peste 800 de job-uri la Târgul Virtual Hipo.ro

Până pe 13 august 2018 are loc cea de-a 12 a ediţie a Târgului Virtual Hipo.ro pentru Absolvenţi, un proiect adresat studenţilor, masteranzilor şi celor care îşi finalizează studiile universitare în această vară. Ediţia din acest an este definită de 800 de poziţii deschise la nivel naţional, 33 de companii care au planuri de recrutare pentru tineri şi 60 de programe plătite de Internship.

„Conflictul juridic” privind delegarea atribuţiilor. Dăncilă l-a sunat pe Iohannis să-l „informeze că pleacă în concediu” – surse

Premierul Viorica Dăncilă l-a sunat, vineri, pe preşedintele Klaus Iohannis, şi l-a informat despre faptul că săptămâna viitoare va intra în concediu de odihnă, au declarat pentru MEDIAFAX surse guvernamentale.

Măsuri sporite la frontieră în aşteptarea românilor din DIASPORA care vin acasă în luna august/ De ce este nevoie de astfel de dispoziţii

Numărul angajaţilor Poliţiei de Frontieră a crescut pe durata sezonului estival, în aşteptarea românilor care lucrează în străinătate şi vin acasă de sărbători. Anul trecut, în luna august, au trecut frontiera aproximativ 7,4 milioane persoane.

Stiloul lui Poenaru şi rectificarea bugetară

Pierdută printre ştiri despre plăcuţe de înmatriculare, pestă porcină, dispute constituţionale sau numiri în aparatul de justiţie, o ştire emisă recent de institutul de statistică a trecut neobservată.

Tăriceanu va discuta cu Liviu Dragnea despre posibila candidatură unică la prezidenţiale

Preşedintele ALDE Călin Popescu Tăriceanu a declarat, vineri, că va discuta cu liderul PSD, Liviu Dragnea, pentru alegerea unui candidat unic PSD-ALDE la alegerile prezidenţiale din 2019, însă importante sunt acum alegerile europarlamentare.

Altfel de inundaţii la Bacău: Mai multe curţi sunt pline de ţiţei după ce s-a fisurat o conductă | GALERIE FOTO

O conductă ce transporta petrol prin municipiul Moineşti s-a fisurat, două curţi fiind practic inundate cu ţiţei. Pata de petrol a ajuns să se întindă pe o distanţă de 200 de metri pătraţi, transmite corespondentul MEDIAFAX.

CCR le-a dat termen Guvernului şi Preşedinţiei pentru a transmite punctele de vedere în privinţa conflictului sesizat de Iohannis

CCR a stabilit pe 14 august termenul pentru transmiterea punctelor de vedere de către Preşedinţie şi Guvern, referitor la sesizarea depusă de preşedintele Klaus Iohannis în legătură cu existenţa unui conflict juridic între instuţii, au spus surse politice pentru MEDIAFAX.

Accesul pe un teren pitoresc, cultivat cu floarea-soarelui, a fost INTERZIS din cauza invaziei amatorilor de selfie-uri, care au creat haos

O fermă din Hamilton, Ontario, a fost închisă după ce mii de oamenii au vrut să se fotografieze cu recolta de floarea-soarelui. Proprietarul domeniului a spus că din cauza haosului creat de mulţime, fotografii amatori nu vor mai putea avea acces anul acesta, şi poate niciodată, transmite CTVNEWS.ca.

Primăria Capitalei a solicitat fonduri europene în valoare de 283 de milioane de euro. Ce vrea să facă administraţia condusă de Firea cu banii

Primăria Capitalei anunţă că a depus cereri de finanţare pentru fonduri europene în valoare de 283 milioane euro pentru mai multe investiţii, precum achiziţionarea a 100 de tramvaie şi a 100 de autobuze electrice.

Prima zi la UNTOLD 2018: Un incendiu pe scenă, mai multe dosare penale şi persoane ajunse la spital

Nouă dosare penale pentru înşelăciuni cu bilete Untold şi pentru lovire, o ardere necontrolată la scena de pe Cluj Arena şi cinci persoane transportate la spital - este bilanţul primei zile a festivalului Untold de la Cluj-Napoca, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Klaus Iohannis, aşteptat sâmbătă la Consiliul Naţional PNL – surse

Preşedintele Klaus Iohannis va participa, sâmbătă, la şedinţa Consiliului Naţional PNL, după ce a primit o invitaţie din partea liderului PNL, Ludovic Orban, au declarat surse politice pentru MEDIAFAX.

Preşedinţia anunţă alocări bugetare ale SUA de 12,9 miliarde de dolari pentru sistemul antirachetă. O parte din bani vor fi folosiţi pentru sprijinirea sistemului Aegis Ashore din România

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis vineri că salută angajamentul SUA pentru securitate europeană, în contextul alocării a 12,9 miliarde de dolari pentru sistemul de apărare antirachetă şi anunţă creşterea prezenţei militare americane în regiune.

Tăriceanu: Ca premier n-am avut consultări cu preşedintele (Băsescu – n.r) despre cine să gestioneze Guvernul/ Liderul ALDE face distincţie între delegare şi interimat

Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat, referitor la sesizarea lui Klaus Iohannis la CCR asupra unui conflict între premier şi preşedinte, că în perioada cât a fost premier nu s-a consultat cu şeful statutului legat de cine să gestioneze Guvernul, cât timp era în concediu.

Tăriceanu: Trecerea PNL în familia PPE e ca şi cum ai juca pentru Franţa în tricourile Germaniei

Liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat că PNL nu mai reprezintă valorile liberale, din moment ce s-a înscris în familia europeană a PPE, spunând că este ca şi cum ai juca într-un meci de fotbal ca echipă a Franţei, însă îmbrăcat în tricourile Germaniei.

Nicole Scherzinger, de la Pussycat Dolls, vedeta galei Festivalului Cerbul de Aur 2018

Nicole Scherzinger, fostă membră a trupei Pussycat Dolls, va susţine un recital la gala Festivalului Cerbul de Aur 2018, care are loc în perioada 29 august - 2 septembrie, în Piaţa Sfatului din Braşov, anunţă TVR.

Răzvan Ştefănescu, şoferul cu numerele anti-PSD, îşi va primi PERMISUL de conducere înapoi – surse

După clasarea dosarului penal al deschis pe numele lui Răzvan Ştefănescu, şoferul maşinii M...PSD, acestuia îi va fi restituit permisul de conducere, care i-a fost suspendat de către agenţii de poliţie, potrivit unor surse din interiorul Poliţiei Române.

Poliţia dă ÎNAPOI în cazul şoferului cu plăcuţele M…PSD: Cere clasarea dosarului penal şi verifică erorile Direcţiei Rutiere

Direcţia Rutieră va propune, vineri, Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3, clasarea dosarului penal deschis pe numele şoferului maşinii M...PSD, informează IGPR, precizând că şeful Poliţiei Române a cerut verificări privind „modul eronat” al argumentării aplicării Convenţiei de la Viena.

Ministrul italian de interne Matteo Salvini a fost declarat persona non grata pe teritoriul unei insule spaniole

Ministrul italian de interne Matteo Salvini a fost declarat persona non grata pe teritoriul insulei spaniole Mallorca, pe fondul politicii abordate de acesta faţă de imigranţi şi minorităţi, relatează site-ul EUObserver.com şi cotidianul The Guardian.

Reacţia lui Paul Stănescu, desemnat să preia atribuţiile Vioricăi Dăncilă, după contestaţia la CCR făcută de Iohannis: Şi eu şi premierul vom respecta decizia

Vicepremierul Paul Stănescu, desemnat să preia conducerea Guvernului în perioada 6-13 august, a declarat, vineri, că atât el cât şi prim-ministrul vor respecta decizia CCR în cazul cererii de soluţionare a conflictului juridic preşedinte - premier pe tema interimatului la Palatul Victoria.

Ziua internaţională a berii: Cele mai inedite combinaţii, preţurile EXORBITANTE la care pot ajunge 750 de ml de bere şi suma pe care o aduce băutura anual la bugetul de stat al României

Astăzi este sărbătorită ziua internaţională a celei mai vândute băuturi alcoolice din lume. Pentru prima dată a fost celebrată în 2008, pe 3 august, în oraşul american Santa Cruz, din California, iar de atunci este o tradiţie ca în fiecare an berea să fie „cinstită” în prima zi de vineri a lunii august.

Pilotul beat, care a agresat o stewardesă de origine română a companiei Emirates şi a ameninţat că aruncă avionul în aer, a pledat vinovat

Un pilot aflat în afara serviciului, care se întorcea de la Madrid în Dubai în luna iunie ca pasager la bordul unei aeronave a companiei Emirates, a lovit o stewardesă de origine română şi a ameninţat că aruncă avionul în aer.

Toni Greblă, despre disputa dintre preşedinte şi premier legată de concediu: Nu trebuie reglementată legea când premierul pleacă acasă. CCR nu e chemată să rezolve orice

Fostul judecător CCR, Toni Greblă, a declarat că nu poate fi vorba despre un conflict constituţional generat de faptul că premierul Dăncilă nu a anunţat preşedintele privind delegarea atribuţiilor pe perioada absenţei sale, întrucât astfel de chestiuni vizează doar bunele practici între instituţii.

Ministrul Justiţiei dintr-un land german, despre legi cu dedicaţie, după ce s-a întâlnit cu Tudorel Toader: Ar fi un semnal fatal

Guido Wolf, ministrul Justiţiei şi Afacerilor Europene al landului german Baden-Württemberg, a declarat vineri, înainte de întâlnirea cu Tudorel Toader, că emiterea unor legi cu dedicaţie ar fi un semnal fatal,cu referire la discuţiile potrivit cărora unele modificări l-ar favoriza pe Liviu Dragnea.

Klaus Iohannis spune că trebuia să desemneze premierul interimar/ Ce s-a întâmplat în mandatele lui Victor Ponta sau Mihai Tudose

Klaus Iohannis sesizează CCR cu privire la faptul că interimatul pe perioada concediului Vioricăi Dăncilă trebuia numit tot de preşedinte prin decret. O astfel de situaţie a fost în 2015, când Victor Ponta a intrat în concediu medical, dar procedura nu a fost similară în cazul lui Mihai Tudose.

Un nou caz de ULTRAJ, la Vaslui: Un poliţist a fost lovit cu ranga de către un şofer beat

Poliţiştii din Vaslui au început o anchetă după ce un agent a fost bătut cu ranga de către un şofer pe care a încercat să îl oprească în trafic. Şoferul beat a ajuns acasă după urmărire, de unde a ieşit cu o rangă şi a lovit poliţistul.

O femeie angajată a ambasadei SUA la Moscova timp de 10 ani, suspectată de SPIONAJ pentru Rusia

O rusoaică angajată la ambasada Statelor Unite la Moscova este suspectată că ar fi spionat pentru Rusia, în urma unor investigaţii demarate de ofiţerii americani de contrainformaţii, informează site-ul cotidianului The Guardian.

„CONFLICT juridic” între premier şi preşedinte, sesizat de Iohannis la CCR, după ce premierul Dăncilă a ales să-şi delege atribuţiile în concediu

Klaus Iohannis cere, vineri, Curţii Constituţionale să soluţioneze un conflict juridic între premier şi preşedinte, după ce Viorica Dăncilă şi-a delegat atribuţiile în perioada 6-13 august, preşedintele considerând că premierul trebuie să îşi exercite în permanenţă funcţia sau să anunţe delegarea.

Accident CUMPLIT: Unei tinere de 20 de ani din Capitală i-a fost secţionat piciorul de un tramvai/ UPDATE: Medicii au decis să-i amputeze gamba

Medicii au operat-o pe tânăra în vârstă de 20 de ani căreia un tramvai i-a secţionat piciorul, vineri, în zona Baba Novac din Capitală şi, în ciuda eforturilor, aceştia au fost nevoiţi să-i amputeze gamba, informează reprezentanţii spitalului „Bagdasar-Arseni” din Capitală.

Noi declaraţii. Avocatul lui Răzvan Ştefănescu, şoferul maşinii cu plăcuţele M…PSD: Nicio probă la dosar nu indică o culpă a clientului

Avocatul lui Răzvan Ştefănescu, şoferul maşinii M...PSD, a precizat, pentru MEDIAFAX, că nicio probă din dosarul penal deschis pe numele clientului său nu arată vreo culpă a lui, aceştia aşteptând, în prezent, răspuns de la autorităţile suedeze privind retragerea plăcuţelor.