Știrile zilei

Cristiano Ronaldo, poreclit „copil plângăcios” de colegii din perioada junioratului

Cristiano Ronaldo, fotbalistul formaţiei spaniole Real Madrid, era poreclit "copil plângăcios" de către colegii din perioada junioratului, pe care portughezul l-a făcut în oraşul său natal, scrie Reuters.

Cântăreaţa britanică Adele ar putea RENUNŢA la turnee după maratonul „Adele Live 2016”

Cântăreaţa britanică Adele a început, în februarie 2016, la Belfast, un turneu mondial care urmează să se încheie după 122 de concerte susţinute în toată lumea.

Theresa May a semnat scrisoarea prin care se declanşează procedura formală de BREXIT/ Lira sterlină, în scădere

Premierul britanic Theresa May a semnat scrisoarea oficială pentru activarea Articolului 50 al Tratatului de la Lisabona, declanşând astfel procedura formală de separare a Marii Britanii de Uniunea Europeană, relatează BBC News online.

Radu Graţian Gheţea, preşedintele CEC Bank: Oamenii îşi retrag toţi banii la ATM fiindcă pensiile şi subvenţiile sunt mici

Preşedintele CEC Bank, Radu Graţian Gheţea, a declarat marţi că românii îşi retrag toţi banii primiţi pe card fiindcă pensiile, ajutoarele sociale şi subvenţiile sunt mici, şi trebuie să facă primele plăţi în bani gheaţă. “La şase dimineţa, când vin pensile, se face coadă la ATM”, a spus Gheţea.

Zeci de răniţi în urma unui grav accident produs pe o autostradă din Italia

Cel puţin 40 de persoane au fost rănite, 16 necesitând spitalizare, după ce un autocar a intrat în coliziune cu un camion, marţi după-amiază, pe o autostradă din Italia, afirmă surse citate de cotidianul La Repubblica.

Traian Băsescu, despre condamnarea Elenei Udrea: O decizie nedreaptă

Fostul preşedinte Traian Băsescu a catalogat, marţi, într-o declaraţie acordată MEDIAFAX, drept ”nedreaptă” decizia magistraţilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie de a o condamna şase ani de închisoare cu executare pe Elena Udrea.

Majorarea pedepselor pentru agresiuni împotriva cadrelor didactice, ADOPTATĂ de senatorii jurişti

Comisia juridică a Senatului a adoptat marţi un raport de admitere majorării pedepselor pentru agresiunile săvârşite împotriva cadrelor didactice

Elena Udrea: Se pare că şi azi sunt judecători care tremură în faţa sistemului reprezentat de Kovesi

Elena Udrea a declarat, marţi, după ce a fost condamnată în primă instanţă la şase ani de închisoare pentru luare de mită şi abuz în serviciu în dosarul "Gala Bute" că decizia este una abuzivă şi "se pare că şi azi sunt judecători care tremură în faţa sistemului reprezentat de Kovesi".

Parlamentul Scoţiei susţine organizarea unui nou referendum privind independenţa faţă de Marea Britanie

Parlamentul Scoţiei s-a pronunţat, marţi după-amiază, în favoarea ideii premierului scoţian Nicola Sturgeon de organizare a unui nou referendum pentru independenţa faţă de Marea Britanie.

Un individ care a declanşat o alertă cu bombă a fost REŢINUT în apropierea Casei Albe

Un individ care a ameninţat că avea asupra sa o bombă a fost reţinut, marţi, în apropierea sediului Preşedinţiei Statelor Unite, anunţă surse citate de presa americană.

Procedura formală de ieşire a Marii Britanii din UE

Guvernul de la Londra declanşează miercuri procedura de ieşire din Uniunea Europeană prin activarea clauzei prevăzute în Tratatul Lisabona, Marea Britanie urmând să părăsească Blocul comunitar în cel mult doi ani.

Judecătorul din dosarul „Grădiniţa groazei” a fost SUSPENDAT trei luni din funcţie, pentru că insista să audieze copiii în şedinţă

Judecătorul Alexandru Bogdan Arhip, cel care a judecat dosarul „Grădiniţa groazei", a fost suspendat din funcţie pe o perioadă de trei luni, decizia fiind luată de Secţia pentru judecători în materie disciplinară a CSM.

Oficial rus: Sistemele antibalistice ale SUA, inclusiv cel din România, ameninţă securitatea globală

Sistemele antibalistice instalate de Statele Unite, inclusiv cel din România, reprezintă ameninţări la adresa securităţii mondiale şi au rolul contracarării Rusiei şi Chinei, afirmă un oficial din cadrul Statului Major al armatei ruse.

GALERIE FOTO O studentă din Cluj a INVENTAT o băutură din ghindă care poate ÎNLOCUI cafeaua şi are proprietăţi antioxidante

O studentă de la Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară (USAMV) Cluj-Napoca a inventat o băutură din ghindă care poate înlocui cafeaua, având un gust şi o aromă similare, dar şi proprietăţi antioxidante, benefice organismului, produsul fiind în proces de brevetare.

Elena Udrea, CONDAMNATĂ la şase ani de închisoare cu executare în dosarul „Gala Bute” pentru luare de mită şi abuz în serviciu. Decizia NU este definitivă

Elena Udrea, fost ministru al Turismului, a fost condamnată la şase ani de închisoare pentru luare de mită şi abuz în serviciu în dosarul "Gala Bute", decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nefiind definitivă.

Prinţul Charles, DECORAT de preşedintele Klaus Iohannis cu „Steaua României” în grad de Mare Cruce

Preşedintele Klaus Iohannis îl va decora miercuri pe Prinţul Charles cu Ordinul Naţional "Steaua României" în grad de Mare Cruce, "în semn de preţuire pentru activitatea Prinţului de Wales în România şi pentru promovarea imaginii acesteia în lume", a anunţat Administraţia Prezidenţială.

GALERIE FOTO După câştigarea Maratonului de la Polul Nord, Tibi Uşeriu a primit Premiul de Excelenţă în Bistriţa

Tibi Uşeriu, câştigătorul celui mai greu maraton din lume – Arctic Ultra 6633, a fost premiat marţi după-amiaza, în plenul şedinţei Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud cu Premiul de Excelenţă, în valoare de 25.000 de lei lei, cea mai mare parte a premiului urmând să fie donată.

Comisia juridică a Senatului a VOTAT: Aleşii locali care refuză să semneze un act fără motiv vor fi traşi la răspundere

Comisia juridică a Senatului a votat, în bloc, marţi, amendamentele adoptate de Comisia de administraţie în privinţa modificării statutului aleşilor locali, printre altele fiind prevăzut că edilii care refuză să semneze sau să contrasemneze un act fără motiv vor fi traşi la răspundere.

Comisia juridică a dat raport favorabil proiectului privind IMUNITATEA judecătorilor CCR

Comisia juridică a adoptat, marţi, proiectul de lege care oferă imunitate sporită judecătorilor CCR, aceştia neputând fi urmăriţi penal, reţinuţi, arestaţi, percheziţionaţi sau trimişi în judecată penală decât cu încuviinţarea a două treimi din numărul judecătorilor Curţii.

Mihail Drăghici, editorialist MEDIAFAX: Brexit a generat criză constituţională la Londra, cu riscul destrămării Marii Britanii

Decizia Londrei de ieşire din Uniunea Europeană a generat preocupări atât pentru britanici, cât şi la nivelul Blocului comunitar, dar cea mai mare problemă a Guvernului Theresa May este riscul destrămării Marii Britanii, în contextul intenselor apeluri separatiste ale Scoţiei şi Irlandei de Nord.

Adrian Ţuţuianu, preşedintele Comisiei SRI: Parlamentul nu are atribuţii legale în a solicita desecretizarea protocoalelor SRI-DNA

Preşedintele Comisiei SRI, Adrian Ţuţuianu, a declarat, marţi, că Parlamentul nu are atribuţii legale care să-i confere posibilitatea de a solicita desecretizarea protocoalelor SRI-DNA, el menţionând că legislaţia prevede un anumit tip de iniţiativă care nu se regăseşte în dreptul Legislativului.

BREAKING Doi israelieni, morţi în accidentul produs în Bucureşti, în care o maşină a plonjat în Dâmboviţa. Toţi pasagerii, de origine israeliană

Doi cetăţeni israelieni au murit, iar alţi trei au fost răniţi în urma accidentului rutier produs marţi dimineaţă la intrarea în Bucureşti, anunţă Ministerul israelian de Externe, citat de presa israeliană.

Autorul alertei cu bombă de la două licee din Târgovişte, IDENTIFICAT. Cine este autorul apelului

DIICOT anunţă că în urma alertei cu bombă din 24 martie, de la două licee din Târgovişte, au deschis un dosar pentru fapte prevăzute de legea privind prevenirea şi combaterea terorismului, autorul apelului fiind un tânăr de 17 care voia să scape de cursuri. Băiatul este cercetat penal.

Cererea fostei soţii a lui Liviu Dragnea, ADMISĂ. CCR, sesizată privind abuzul în serviciu

Instanţa supremă a decis sesizarea CCR în legătură cu abuzul în serviciu, în dosarul în care Liviu Dragnea este judecat pentru instigare la abuz în serviciu. Solicitarea a fost făcută de fosta soţie a preşedintelui PSD.

VIDEO Stadionul echipei chineze de fotbal Shanghai Shenhua a fost afectat de un incendiu puternic

Stadionul echipei chineze de fotbal Shanghai Shenhua a fost afectat, marţi, de un incendiu puternic, dar nicio persoană nu a fost rănită, notează Reuters.

Din martie va fi LANSATĂ o televiziune doar cu filme româneşti: Cinemaraton

O televiziune destinată filmelor româneşti va fi lansată la sfârşitul acestei luni, în România.

INCIDENT la instanţa supremă. Protestatar: Am foaie şi pix, semnaţi demisia? / Dragnea: Cred că doriţi demisia mea din viaţă

Câteva persoane l-au aşteptat, marţi, pe Liviu Dragnea la instanţa supremă, la finalul şedinţei dăruindu-i un cartonaş galben cu mesajul #rezist. Una dintre femei l-a întrebat dacă demisionează din funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor, spunându-i că i-a pregătit foaie şi pix.

China cere Franţei să îi protejeze pe cetăţenii săi, după moartea unui chinez la Paris/ Siguranţa cetăţenilor chinezi este „o prioritate a autorităţilor franceze” – MAE Franţa

China a cerut Franţei, marţi, să apere "securitatea şi drepturile" cetăţenilor săi, la două zile după ce un chinez a fost împuşcat mortal de poliţişti la Paris în cadrul unei intervenţii pentru o "dispută de familie", scrie Le Figaro.

Douăzeci de turişti români, blocaţi în Mexic din cauza unor manifestaţii/ UPDATE: Veşti de la ministerul Turismului: Românii vor fi preluaţi de microbuze

Ministerul Afacerilor Externe a anunţat marţi, într-un comunicat de presă, că 20 de turişti români au contactat misiunea diplomatică din Ciudad de Mexico, după ce au rămas blocaţi la ieşirea din statul El Camaron, din cauza unor proteste spontane.

Nou termen în dosarul lui Liviu Dragnea. Fosta soţie Bombonica Prodana a cerut sesizarea CCR privind abuzul în seviciu

Liviu Dragnea a ajuns, marţi, la sediul instanţei supreme, unde a avut loc un nou termen din dosarul în care preşedintele PSD este judecat pentru instigare la abuz în serviciu. În aceeşi cauză sunt cercetate şi alte persoane, printre care fosta soţie a lui Dragnea, care a cerut sesizarea CCR.

Iniţiativa cetăţenească pentru revizuirea Constituţiei, scoasă de pe lista de vot final

Deputaţii au votat, marţi, scoaterea de pe lista de vot final a iniţiativei cetăţeneşti de revizuire a Constituţiei, la solicitarea liderului PSD, Marcel Ciolacu, care susţinut că aceasta trebuie transmisă Birourilor permanente reunite, invocând un conflict de competenţe între cele două camere.

Premierul Grindeanu, sigur în privinţa încadrării în deficitul bugetar: Nu avem, în acest moment, motive de îngrijorare

Premierul Sorin Grindeanu a declarat, marţi, că nu există riscul depăşirii deficitului de 3% din PIB, precizând că, potrivit datelor furnizate de Comisia Naţională de Prognoză, s-au înregistrat creşteri la producţia industrială, exporturi, dar şi 44.000 de noi contracte de muncă.

Asasinarea fratelui liderului nord-coreean: Trupul lui Kim Jong Nam se află în continuare în Kuala Lumpur

Trupul lui Kim Jong Nam, fratele vitreg al liderului nord-coreean care a fost ucis luna trecută, se află în continuare în Kuala Lumpur, a declarat marţi ministrul Sănătăţii din Malaysia, Subramaniam Sathasivam, pe fondul unor speculaţii că acesta ar urma să părăsească în curând ţara, scrie Reuters online.

Transportatorii critică intenţia Primăriei Generale de a introduce linii RATB spre Ilfov, rute acoperite în prezent de firme private

Confederaţia Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România (COTAR) critică intenţia Primăriei Generale a Capitalei de a introduce linii RATB în zona Bucureşti-Ilfov, considerând că măsura ar fi o încălcare a legislaţiei şi ar face concurenţă neloială transportatorilor autorizaţi care au câştigat licitaţiile pentru a opera pe aceleaşi linii de transport rutier de persoane.

Curtea Europeană de Justiţie a decis că sancţiunile UE impuse firmelor din Rusia pentru criza din Ucraina sunt valide

Curtea Europeană de Justiţie (CEJ) a decis marţi că sancţiunile impuse de UE la adresa firmelor din Rusia pentru rolul Moscovei în criza din Ucraina sunt valide, după ce compania Rosneft a contestat validitatea acestor măsuri în justiţia britanică, relatează The Associated Press.

Fostul deputat Adrian Gurzău, CONDAMNAT la doi ani şi opt luni de închisoare cu suspendare

Tribunalul Bucureşti a admis acordul de recunoaştere a vinovăţiei încheiat de fostul deputat PMP Adrian Gurzău cu DNA, acesta fiind condamnat, marţi, la doi ani şi opt luni de închisoare cu suspendare pentru trafic de influenţă în dosarul Carpatica. Decizia nu este definitivă.

Samsung relansează modelele Galaxy Note 7 după ce îndepărtează problemele de la baterie. 2,5 milioane de telefoane, în service

Samsung speră să recondiţioneze cele 2,5 milioane de smartphone-uri Galaxy Note 7 pe care le-a rechemat în service din cauza faptului că mai multe telefoane au luat foc, problema identificată fiind la baterie, scrie site-ul BBC.

Un nou TREND în materie de cafea ia cu asalt platforma Instagram. Hipsterii nu se mai satură de fotografiat şi de hashtag-ul #espressotonic

Dependenţii de cafea au reuşit să creeze diverse combinaţii ingenioase de-a lungul anilor - cafeaua meringue, cafeaua cu unt şi chiar o variaţie de cafea cu ciuperci - dar iată, totuşi, că printre acestea şi-a găsit locul un nou trend: espressotonic.

Un copil de 11 ani din judeţul Dâmboviţa s-a spânzurat. Minorul povestea că era fanul celui mai în vogă joc

Un copil de 11 ani din judeţul Dâmboviţa s-a spânzurat luni. Poliţiştii spun că minorul obişnuia să acceseze internetul şi povestea des despre un joc virtual, fiind vorba, din primele informaţii, despre Balena Albastră. Anchetatorii au ridicat o unitate de calculator şi două telefoane mobile.

Anca Boagiu, realeasă preşedinte al organizaţiei PNL Sector 2

Anca Boagiu a fost realeasă, luni seară, în funcţia de preşedinte PNL Sector 2, cu o largă majoritate, îndemnând partidul la unitate, Ludovic Orban şi Cătălin Predoiu, înscrişi în cursa pentru şefia PNL, dar şi europarlamentarul Theodor Stolojan, exprimându-şi susţinerea pentru candidatura sa.