Simona Halep a primit wild card la turneul de la Dubai. Locul 1 mondial e aproape asigurat

Veste extraordinară primită miercuri de Simona Halep (2 WTA). Organizatorii turneului Premier de la Dubai i-au acordat Simonei un wild card, iar eleva lui Darren Cahill va avea şansa să câştige puncte esenţiale în lupta cu Wozniacki pentru locul 1 mondial, scrie ProSport.

4841 afișări
Imaginea articolului Simona Halep a primit wild card la turneul de la Dubai. Locul 1 mondial e aproape asigurat

Simona Halep a primit wild card la turneul de la Dubai. Locul 1 mondial e aproape asigurat

Halep este tot mai aproape să revină pe locul 1 WTA, după ce a primit un bilet gratuit la turneul de la Dubai (19-25 februarie), la care Wozniacki, actualul lider, nu s-a înscris!

Simona îşi poate recupera coroana chiar mai devreme, dacă obţine cel puţin acelaşi rezultat cu sportiva nordică la Doha, săptămâna viitoare, dar faptul că şi-a anunţat prezenţa în Emiratele Arabe Unite îi oferă un plan de rezervă. Caroline va pierde puncte importante atât la Doha, cât şi la Dubai (505, respectiv 305 puncte), în timp ce Simona nu este obligată apere nimic. Diferenţa dintre cele două rivale este de 349 de puncte în acest moment.

Citiţi continuarea articolului pe prosport.ro

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici