Știrile zilei

Cursul BNR a scăzut la 4,4340 lei/euro şi a atins cel mai REDUS nivel din ultimele şase luni

Cursul de referinţă anunţat vineri de Banca Naţională a României (BNR) a scăzut la 4,4340 lei/euro şi a atins cel mai redus nivel din ultimele şase luni, într-o piaţă unde cotaţiile au coborât până aproape de 4,43 lei/euro, în cadrul unor tranzacţii cu volume foarte reduse.

Ponta: În decembrie noi vom fi la Preşedinţie, iar Băsescu la „brutărie”

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, vineri, la mitingul electoral organizat de TSD, că în luna decembrie social-democraţii vor fi la Preşedinţie, în timp ce Traian Băsescu va merge la "brutărie", el replicând astfel audienţei care scandase că Băsescu ar ajunge "la puşcărie".

Malaysia a publicat raportul preliminar cu privire la dispariţia zborului MH370. Acesta recunoaşte reacţia lentă a autorităţilor

Malaysia a publicat, joi, un raport preliminar cu privire la zborul MH370 al Malaysia Airlines, recunoscând ritmul lent al răspunsului autorităţilor la 8 martie, când avionul cu 239 de persoane la bord a dispărut în mod misterios.

LIDL retrage de pe piaţă ciocolată suspectă de salmonella

Un lot de tablete de ciocolată cu nucă de cocos a fost retras de lanţul de magazine Lidl, după ce, în urma unei analize de autocontrol făcute de magazin, una din probele prelevate din acest lot a ieşit pozitivă pentru salmonella, fără a exista însă reclamaţii de la cumpărători.

Copil de 13 ani, înjunghiat mortal pe stradă, la Bistriţa. Un băiat de 14 ani este principalul suspect

Un copil de 13 ani şi-a pierdut viaţa, vineri, după ce a fost înjunghiat în stern, incidentul având loc în zona industrială a municipiului Bistriţa, la faţa locului aflându-se mai multe echipaje de poliţişti pentru a stabili cum s-a produs incidentul.

Ponta, despre declaraţiile lui Predoiu privind ”puşcăria”: Cine e Predoiu? E un personaj tragicomic

Premierul Victor Ponta a fost întrebat, vineri, despre declaraţia prim-vicepreşedintelui PDL Cătălin Predoiu potrivit căreia ar risca "puşcăria" în cazul în care ar semna HG privind transferul unor acţiuni ale Portului Constanţa la CL, el răspunzând: "Cine e Predoiu? E un personaj tragicomic".

1 MAI: Cum au petrecut românii Ziua Internaţională a Muncii – GALERIE FOTO

Românii au petrecut ziua de 1 mai în parcuri, în locurile special amenajate pentru grătare sau pe litoral, alegând să se relaxeze si să mănânce tradiţionalii mititei la grătar.

Imagini dramatice – Un film îi arată pe liceeni glumind înaintea naufragiului feribotului sud-coreean: Devine un fel de Titanic. Ce face căpitanul? – VIDEO

O înregistrare video realizată de un liceean cu telefonul mobil îi arată pe colegii acestuia glumind în legătură cu Titanicul înainte de naufragiul feribotului sud-coreean, care a provocat moartea a sute de persoane.

ACCIDENT de metrou în Seul: Zeci de persoane au fost rănite uşor – FOTO

Zeci de persoane au fost rănite uşor, vineri, la Seul, în urma coliziunii a două garnituri de metrou, au anunţat serviciile de salvare, citate de AFP.

Traian Băsescu petrece minivacanţa de 1 Mai pe litoral

Preşedintele Traian Băsescu, împreună cu soţia sa, se află la vila de protocol de la Neptun, pentru a petrece minivacanţa de 1 Mai.

Campanie Mediafax „Viaţa după grătar”: Românii care merg în excursii cheltuiesc de zece ori mai mult pe picnicuri decât la restaurante

Românii care merg în excursii (călătorii fără înnoptare) preferă picnicul, alocând 39,1% din bani pentru mâncare, băuturi şi ţigări, 31% pentru diverse cumpărături şi doar 4,5% pentru restaurante şi baruri, potrivit unui studiu al Institutului Naţional de Cercetare şi Dezvoltare în Turism (INCDT).

Cum va fi vremea până în luna iulie. Ce temperaturi vor fi în fiecare regiune a ţării. HARTA ANM

Administraţia Naţională de Meteorologie a realizat o estimare sezonieră a temperaturilor şi a cantităţilor de precipitaţii pe teritoriul României, până în luna iulie.

Imnul staţiunii Mamaia 2014, „A lu’ Mamaia”, interpretat de Delia şi Speak, a fost lansat – VIDEO

Imnul staţiunii Mamaia 2014, intitulat "A lu’ Mamaia", interpretat de Delia şi Speak, a fost lansat, în noaptea de joi spre vineri, într-un club din staţiune, la eveniment fiind prezent şi primarul Radu Mazăre, care a spus că Mamaia nu este a sa, nici măcar a Constanţei, ci a românilor.

George W. Bush şi-a exprimat speranţa că fratele său mai mic va candida la prezidenţialele din 2016

Fostul preşedinte al Statelor Unite, George W. Bush, şi-a exprimat speranţa, într-un interviu difuzat joi de postul CNN, că fratele său mai mic, Jeb, va candida la alegerile prezidenţiale din noiembrie 2016.

LIGA EUROPA: Benfica Lisabona a remizat cu Juventus Torino, scor 0-0, şi s-a calificat în finala competiţiei

Echipa portugheză Benfica Lisabona s-a calificat în finala Ligii Europa, după ce a terminat la egalitate, joi, în deplasare, scor 0-0, cu formaţia italiană Juventus Torino, în manşa secundă a semifinalelor competiţiei.

ACCIDENT grav pe DN 14, soldat cu un mort şi cinci răniţi

Un tânăr de 27 de ani şi-a pierdut viaţa, iar alte cinci persoane au fost rănite după ce două maşini s-au ciocnit, joi seară, pe Drumul Naţional 14, în localitatea Ruşi din judeţul Sibiu.

Ziua Muncii, între ciocniri la Istanbul şi defilări patriotice la Moscova – GALERIE FOTO

Ziua Muncii, sărbătorită joi în lumea întreagă, a degenerat în confruntări la Istanbul, unde ciocniri au avut loc între manifestanţi şi forţele de ordine, în timp ce tradiţia sovietică a fost reînviată la Moscova, cu defilări de amploare în Piaţa Roşie.

O grupare de crimă organizată, cu legături în România, distribuie medicamente contrafăcute în Europa

Anchetatorii italieni au descoperit că o grupare de crimă organizată, ce implică şi România, se află în spatele distribuirii în Europa de Vest a unor medicamente pentru tratarea cancerului furate şi contrafăcute, a declarat un oficial italian, citat de Wall Street Journal, în ediţia electronică.

SUA consideră „absurd” apelul lui Putin privind retragerea trupelor Kievului din sud-estul Ucrainei

Casa Albă a calificat joi ca fiind "absurd" apelul preşedintelui rus Vladimir Putin privind retragerea trupelor Kievului din sud-estul Ucrainei.

CRIZA DIN UCRAINA: Autorităţile au reintrodus încorporarea obligatorie în serviciul militar

Ucraina a reintrodus, joi, încorporarea obligatorie în serviciul militar, suprimată în urmă cu un an, pe fondul deteriorării situaţiei în estul ţării, devastat de mai multe săptămâni de o insurecţie armată prorusă.

Şova: În 10 mai, la Turda, vom da ordinul de începere a lucrărilor pe autostrada Sebeş-Turda

Ministrul Transporturilor, Dan Şova, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă la Alba Iulia, că în 10 mai va da, la Turda, ordinul de începere a lucrărilor pe autostrada Sebeş-Turda.

Echipa filmului #Selfie este în cărţi pentru CEL MAI MARE SELFIE din lume – FOTO, VIDEO

Echipa filmului "#Selfie", regizat de Cristina Iacob, are mari şanse să intre în Guinness Book cu cel mai mare selfie din lume, după ce fanii au răspuns apelului de a face, de 1 Mai, la Mamaia, un selfie colectiv demn de Cartea Recordurilor. La eveniment a fost şi un reprezentant Guinness Book, iar anunţul oficial al intrării echipei #Selfie şi a prietenilor săi în Cartea Recordurilor va veni peste 12 săptămâni, conform procedurii Guinness.

Borbely: România are probleme legate de aplicarea Cartei limbilor regionale. SUA se uită atent

Vicepreşedintele politic al UDMR, Laszlo Borbely, spune că România are probleme legate de aplicarea Cartei limbilor regionale şi minoritare, ratificată în 2007, iar reprezentanţii SUA "se uită atent" la astfel de lucruri, el precizând că a ridicat această problemă la întâlnirea cu Hoyt Yee.

Duşa despre cererea PCM privind mitingul pentru autonomie, de 1 Decembrie: O obrăznicie şi o jignire

Liderul PSD Harghita, ministrul Mircea Duşa, a declarat, joi, la Alba Iulia, că intenţia PCM de a organiza un miting de 1 Decembrie pentru autonomia Ţinutului Secuiesc este "o obrăznicie şi o jignire la adresa românilor", iar cei care "propovăduiesc teorii autonomiste" ar trebui să fie responsabili.

Duşa despre temerile legate de un conflict militar în Ucraina: Doar un război psihologic

Ministrul Apărării Naţionale, Mircea Duşa, afirmă despre temerile legate de un conflict militar în Ucraina că este vorba doar de "un război psihologic în capcana căruia nu trebuie să cădem" şi că România este un stat puternic, cu sistemul de securitate naţional asigurat.

Ponta, la Tulcea: Nu candidez la Preşedinţie decât dacă mă susţine şi Tulcea

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, joi, la serbarea câmpenească de la Babadag, că nu va candida la alegerile prezidenţiale decât dacă va fi susţinut şi de Tulcea, el având un mesaj similar şi la mitigul electoral de la Bacău, de marţi.

LOTO 6 DIN 49, LOTO 5 DIN 40, JOKER ŞI NOROC: Numerele extrase joi, 1 mai

Joi, 1 mai, au avut loc noi trageri LOTO 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 şi Super Noroc, după ce la tragerile loto de duminică, 27 aprilie, Loteria Română a acordat 25.020 câştiguri în valoare totala de 1.306.810,01 lei.

COD GALBEN de ploi şi vijelii în mai multe judeţe din ţară

Averse, descărcări electrice, intensificări ale vântului se vor semnala, joi după-amiază, în judeţele Vrancea, Vaslui, Braşov, Mureş şi Timiş, în unele zone cantităţile de apă depăşind 25 de litri pe metru pătrat, potrivit unor avertizări nowcasting cod galben.

MINIVACANŢA DE 1 MAI: Traficul rutier pe Autostrada Soarelui şi DN 1, supravegheat dintr-un elicopter – VIDEO

Traficul pe Autostrada Soarelui şi pe DN 1 este supravegheat dintr-un elicopter, până joi după-amiază nefiind înregistrate evenimente rutiere grave, deşi circulaţia a fost intensă, mii de turişti mergând să petreacă 1 Mai pe litoral şi pe Valea Prahovei.

Campanie Mediafax „Viaţa după grătar”: Amenzi de doar 1.200 de lei, anul trecut, pentru nerespectarea Legii picnicului

Amenzile aplicate în 2013 pentru nerespectarea Legii picnicului au totalizat doar 1.200 de lei, deşi este evident că legislaţia în domeniu nu este respectată, dovada fiind cantitatea mare de gunoaie şi de PET-uri din zonele preferate de amatorii de grătare.

Un mic de 25 de metri, preparat la „1 Mai sindicalist”, la Ploieşti – FOTO

Mai multe sindicate ai căror membri lucrează în administraţia publică locală din Ploieşti organizează "1 mai Sindicalist", care are loc de joi până duminică la Hipodromul Ploieşti şi în cadrul căruia au loc concerte, se fac grătare, iar un comerciant a făcut un mic de 25 de metri şi 20 de kilograme.

Noi VIOLENŢE în Ucraina: Manifestanţii proruşi au lansat un asalt asupra Parchetului regional din Doneţk

Aproximativ 300 de manifestanţi proruşi au luat cu asalt, joi, sediul Parchetului regional din Doneţk, au constatat jurnaliştii AFP, care au văzut cel puţin patru poliţişti răniţi.

VREMEA vineri, 2 mai: Prognoza meteo în ţară, la Bucureşti, la munte şi la mare

Vineri, VREMEA va fi în general instabilă în zonele de deal şi de munte, dar şi în sud-vestul ţării, unde temporar înnorările se vor accentua şi, în special după-amiaza şi la începutul nopţii, vor fi averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului.

Creatorii casei de modă Dolce&Gabbana, CONDAMNAŢI la 18 luni de închisoare

Creatorii de modă italieni Domenico Dolce şi Stefano Gabbana, judecaţi pentru o fraudă fiscală estimată la 200 milioane de euro, au fost condamnaţi miercuri de Curtea de Apel din Milano la 18 luni de închisoare, a anunţat presa italiană, citată de AFP.

Carne, cartofi şi alte produse pentru petrecerea PDL de 1 Mai, confiscate de poliţişti

Sute de kilograme de cartofi, zeci de kilograme de carne şi semipreparate din carne, dar şi alte produse destinate unei petreceri organizate de PDL Arad de 1 Mai, la care urma să se ofere gratuit sute de porţii de tocăniţă la ceaun, au fost confiscate, joi, de autorităţi, pentru lipsa documentelor.

Ponta îi promite lui Mazăre: Cu Portul Constanţa facem ce am vorbit, indiferent cine se supără

Premierul Victor Ponta a spus, joi, la Constanţa, că procedura de transfer a acţiunilor Portului Constanţa către Consiliul Local va continua, chiar dacă există riscul "să se supere" anumite persoane, el susţinând că portul se va dezvolta mai bine după ce o parte din acţiuni vor fi listate la bursă.

Băsescu: Antonescu a demonstrat că s-a făcut preş în faţa lui Voiculescu

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, joi, la B1 TV, că liderul PNL, Crin Antonescu, a demonstrat că s-a făcut preş în faţa lui Dan Voiculescu, adăugând că, dacă poate să creadă în cineva, sunt numele pe care le cunoaşte foarte bine, Emil Boc şi Elena Udrea.

Angela Merkel îi cere lui Vladimir Putin să ajute la eliberarea inspectorilor OSCE

Cancelarul german Angela Merkel i-a cerut, joi, preşedintelui rus Vladimir Putin să "contribuie" la eliberarea inspectorilor OSCE reţinuţi de insurgenţi proruşi în estul rebel al Ucrainei, a anunţat Kremlinul, citat de AFP.

Ponta i-a promis lui Mazăre că marţi va fi dată OUG pentru a se putea construi şi vara pe litoral – FOTO

Premierul Ponta, care a inspectat, joi, şi lucrările la diverse obiective din Mamaia, l-a asigurat pe Radu Mazăre că marţi va fi emisă o Ordonanţă de Urgenţă care va permite autorităţilor locale să poată construi şi în sezonul estival în cazul proiectelor care sunt începute cu fonduri europene.

CNADNR a scos la licitaţie studii de fezabilitate pentru 10 autostrăzi, însumând aproape 1.000 de km

CNADNR estimează că va plăti până la 78 milioane euro, inclusiv TVA, pentru contractarea unor studii de fezabilitate necesare construcţiei a 10 autostrăzi, însumând 975 kilometri, iar firmele interesate să participe la licitaţie au termen până la 17 iunie pentru depunerea ofertelor.