Știrile zilei

Cine este Dacian Cioloş, PREMIERUL DESEMNAT de Iohannis

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, marţi, numele premierului desemnat, la aproape o săptămână de la demisia lui Victor Ponta şi după organizarea, în premieră, a două runde de consultări, având loc inclusiv discuţii cu societatea civilă, pe fondul valului de proteste. Propunerea preşedintelui este Dacian Cioloş.

ANCHETA incendiului din Colectiv – DNA: Angajaţii ISU s-au oferit să îi ajute pe patronii Clubului Colectiv cu întocmirea dosarului PSI

Antonina Radu şi George Matei, cei doi căpitani ISU Bucureşti- Ilfov care au făcut controale în Colectiv, s-au oferit să-i ajute pe patronii clubului cu întocmirea dosarului PSI, dar nu au raportat şefilor despre existenţa localului şi verificările efectuate, potrivit DNA.

DACIAN CIOLOŞ, desemnat de preşedintele Iohannis pentru funcţia de premier: Este nevoie de un prim-ministru independent, e nevoie de o persoană curată, integră. Cioloş a ajuns la Palatul Victoria – VIDEO, FOTO

Fostul comisar european pentru Agricultură Dacian Cioloş a fost desemnat, marţi, de către preşedintele Klaus Iohannis, pentru funcţia de premier, Iohannis precizând că soluţia agreată cu partidele politice, cu foarte mici excepţii, este cea a unui guvern de tehnocraţi.

ANCHETA incendiului din Colectiv: Patronii clubului rămân în arest

Cei trei patroni ai Clubului Colectiv, Alin Anastasescu, Paul Gancea şi Costin Mincu, rămân în arest preventiv, după ce Tribunalul Bucureşti a respins, marţi, contestaţiile acestora, în dosarul în care sunt acuzaţi de ucidere din culpă.

DNA: Căpitanul George Matei de la ISU confirma într-o convorbire că ştia de lipsa avizului de securitate la incendiu la Colectiv

Căpitanul George Matei a confirmat într-o convorbire telefonică de sâmbătă că avea cunoştinţă despre funcţionarea Colectiv fără aviz de securitate la incendiu, dar era şi nemulţumit că în presă a apărut numele său în legătură cu incendiul din club, potrivit DNA

Deputaţii discută miercuri un amendament al PSD de majorare cu 10% a salariilor bugetarilor. „Sed Lex”: Măsura, doar pentru cei fără creşteri salariale în 2015

Comisiile de muncă şi sănătate ale Camerei Deputaţilor au adoptat, marţi, un amendament al PSD prin care se propune majorarea cu 10% a salariilor bugetarilor, propunerea urmând să fie dezbătută miercuri în plenul Camerei Deputaţilor. Creşterea se va aplica numai salariaţilor care nu au beneficiat de nicio majorare salarială pe parcursul anului 2015, informează Alianţa Naţională a Sindicatelor Bugetarilor "Sed Lex".

Scandal în CNA: Valentin Jucan, acuzat că „s-a căţărat” pe tragedia din Colectiv pentru imagine

Doi membri ai Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA), Monica Gubernat şi Radu Herjeu, i-au reproşat lui Valentin Jucan, alt membru CNA, că "s-a căţărat" pe tragedia din Colectiv pentru propria imagine, Jucan respingând acuzaţiile şi spunându-le celor doi că ar trebui să le fie ruşine.

Studentul de la Iaşi acuzat că şi-a înjunghiat doi colegi, apoi a dat foc camerei, a fost reţinut

Studentul în anul I de la Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi acuzat că şi-a înjunghiat doi colegi - unul dintre ei decedând -, apoi a dat foc camerei de cămin în care aceştia se aflau, a fost reţinut, marţi după-amiază, de procurorii Parchetului Tribunalului Iaşi.

Decizie în cazul angajaţilor ISU din dosarul Colectiv: Căpitanul George Matei, arestat preventiv, colega sa, Antonina Radu, plasată în arest la domiciliu

Tribunalul Militar Bucureşti a decis, marţi, arestarea preventivă pentru 30 de zile a căpitanului George Matei şi a dispus plasarea în arest la domiciliu a colegei sale, căpitan Antonina Radu, în dosarul în care sunt acuzaţi de abuz în serviciu privind eliberarea avizelor pentru Clubul Colectiv.

CRIZA IMIGRANŢILOR: Zeci de ţări şi organizaţii, la summitul UE-Africa din Malta

Şefi de stat şi de guvern din aproape toate statele membre ale Uniunii Europene (UE) şi din peste 30 de ţări africane participă miercuri, în capitala malteză Valletta, la negocieri pe tema gestionării crizei migraţiei care afectează Europa, relatează AFP în pagina electronică.

Premierul David Cameron prezintă cele patru obiective ale planului britanic de reformare a UE

David Cameron a promis o abordare cu "mintea, nu cu inima", într-un discurs pe care l-a susţinut marţi, subliniind totodată că "angajamentul" faţă de UE este cea mai bună cale de protejare şi promovare a economiei şi securităţii naţionale britanice, relatează Financial Times în ediţia online.

Europarlamentarul Siegfried Mureşan: Cîmpeanu să solicite urgent activarea Mecanismului de Protecţie Civilă al UE în cazul Colectiv

Europarlamentarul Siegfried Mureşan îi cere premierului interimar Sorin Cîmpeanu să solicite urgent Comisiei Europene activarea Mecanismului de Protecţie Civilă al UE pentru tragedia de la Colectiv, precizând că aceasta se încadrează în categoria dezastrelor pentru care România poate fi sprijinită.

VREMEA se va menţine caldă, peste mediile acestei perioade. PROGNOZA METEO pentru miercuri şi joi

Vremea va fi caldă, chiar deosebit de caldă pentru această dată, cu precădere în regiunile sudice, unde înnorările vor fi temporare şi numai izolat va ploua, informează Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).

INCENDIUL din Colectiv – Spitalul Floreasca: Şase dintre răniţi sunt în stare foarte gravă

Şase dintre tinerii răniţi în incendiul din Colectiv sunt în stare foarte gravă la Spitalul Floreasca, având probleme pulmonare, arsuri, dar şi traume în urma lovirilor, iar dintre ei unii ar putea fi transferaţi în străinătate, însă în zilele următoare, a declarat medicul Ioana Grintescu.

VERIFICĂRI după tragedia din Colectiv: Echipe ISU şi ISC vor evalua instituţiile din perspectiva riscului la incendiu, explozie şi cutremur

Echipe mixte ale ISU şi ISC vor evalua toate instituţiile de învăţământ şi vor face o analiză complexă a riscurilor de explozie, incendiu şi cutremur şi, totodată, se lucrează la punerea în concordanţă a reglementărilor actuale şi eliminarea incoerenţei, a anunţat premierul interimar Sorin Cîmpeanu.

Traficul pe aeroportul din Budapesta, perturbat după o eroare informatică

Plecările de pe Aeroportul Internaţional Liszt Ferenc din Budapesta au fost reluate marţi dimineaţa, după ce o eroare în sistemul informatic al acestuia a provocat întârzieri la decolare timp de mai multe ore, informează agenţia MTI.

Afişe prin care se cere demisia Laurei Georgescu, în sediul CNA. Şedinţa Consiliului, blocată -FOTO

Mai multe afişe prin care se cere demisia preşedintelui Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA), Laura Georgescu, sunt expuse, marţi, în sala de şedinţă a CNA şi pe holul instituţiei, membrul Valentin Jucan blocând desfăşurarea şedinţei Consiliului, în semn de protest faţă de Georgescu.

INCENDIUL din Colectiv – Sorin Cîmpeanu: Tănărul care a murit în Marea Britanie va fi repatriat în regim de urgenţă

Premierul interimar Sorin Cîmpeanu a declarat că tânărul rănit în incendiul din Colectiv care a decedat marţi, într-un spital din Marea Britanie, va fi repatriat "în regim de urgenţă", costurile fiind asigurate din Fondul de rezervă al Guvernului.

Guvernul francez vrea să îşi reducă participaţia la Renault la 15%

Guvernul Franţei intenţionează să îşi reducă participaţia la grupul Renault la 15%, de la aproape 20%, a declarat marţi ministrul Economiei, Emmanuel Macron, care a insistat că Executivul se opune unor modificări semnificative în alianţa producătorului auto francez cu Nissan Motor.

CRIZA IMIGRANŢILOR. Human Rights Watch: Două treimi dintre copiii refugiaţilor sirieni aflaţi în Turcia nu merg la şcoală

Două treimi dintre copiii refugiaţilor sirieni din Turcia nu merg la şcoală, relevă Human Rights Watch (HRW), relatează DPA în pagina electronică.

Cum va fi vremea în următoarele două săptămâni – Directorul ANM: În perioada 10-24 noiembrie, probabilitatea pentru ninsori e foarte redusă. Acestea pot apărea după 2 decembrie

Directorul ANM, Ion Sandu, a anunţat, marţi, că în perioada 10-24 noiembrie probabilitatea pentru ninsori este extrem de redusă, dar după această dată pot apărea temperaturi scăzute şi precipitaţii mixte, însă nu sunt îndeplinite condiţiile pentru "instalarea iernii".

Şeful ANAF i-a destituit pe directorii Finanţelor Publice Timişoara şi Iaşi. Reacţia Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici

Preşedintele ANAF i-a eliberat din funcţie pe directorii generali de la direcţile generale regionale ale Finanţelor Publice Timişoara şi Iaşi, Ioan Dragomir şi Marian Bosianu, după ce aceştia au refuzat să primească un inspector de la Integritate în comisiile de examinare pentru promovare.

Verificări DNA la Primăria Cluj-Napoca. Este vizat proiectul de ticketing finanţat din bani europeni

Procurorii DNA - Serviciul Teritorial Cluj fac verificări, marţi dimineaţă, la Primăria Cluj-Napoca, într-un dosar privind proiectul de ticketing iniţiat de municipalitate pentru modernizarea sistemului de vânzare a biletelor de transport în comun de către compania de transport public. Potrivit reprezentanţiilor primăriei clujene, anchetatorii au cerut mai multe documente, care în prezent sunt multiplicate, fără să fie vizate persoane din instituţie.

TRAGEDIA din Colectiv: Unul dintre răniţi, Tudor Golu, a murit în Marea Britanie. El era chitaristul Axial Lead şi autorul videoclipului „The day we die”. Numărul celor decedaţi a ajuns la 48 – VIDEO

Unul dintre răniţii în incendiul din clubul Colectiv a murit marţi, într-un spital din Marea Britanie, unde fusese transferat recent, numărul celor care şi-au pierdut viaţa în tragedie ajungând la 48. Tudor Golu, ultimul decedat dintre răniţii în incendiul din clubul Colectiv, era chitaristul formaţiei Axial Lead, artist grafic, animator 2D şi 3D şi cel care a făcut videoclipul melodiei "The day we die", al trupei Goodbye to Gravity.

UE avertizează că odată cu apropierea iernii se profilează o „catastrofă” a refugiaţilor. Tusk: Viitorul Europei depinde de modul în care abordează Germania criza refugiaţilor

Uniunea Europeană (UE) a avertizat luni că se profilează o iminentă "catastrofă" umanitară, în contextul în care zeci de mii de persoane traversează Balcanii către nordul Europei în timp ce se apropie iarna, relatează AP în pagina electronică.

Papa Francisc, ajutat să urce trepte într-o bazilică pentru a doua oară în trei zile

Papa Francisc a fost ajutat să urce nişte trepte spre altar luni, într-o bazilică din Roma, pentru a doua oară în trei zile, după ce a căzut pe scări în public sâmbătă, relatează Reuters în pagina electronică.

INCENDIUL din Colectiv: Un rănit în tragedie, la un spital de arşi din Ţara Galilor

Una dintre persoanele rănite în sângerosul incendiu care a avut loc la sfârşitul lunii trecute la Bucureşti primeşte îngrijiri la Spitalul Morriston din Swansea, un oraş de coastă din Ţara Galilor, a anunţat un consiliu în domeniul sănătăţii, relatează BBC News online.

Medic stabilit în Franţa: Răniţii din Colectiv nu ar fi fost trataţi mai bine nici în Franţa, nici în Belgia

Medicul român Ciprian Isacu, stabilit în Franţa, a declarat, luni seară, într-o conferinţă la Spitalul Elias, că răniţii din Colectiv nu ar fi fost trataţi mai bine nici în Franţa, nici în Belgia şi i-a felicitat pe medicii de la Bucureşti.

Fostul hocheist Endre Kosa a murit după ce a căzut de la etajul zece al unui bloc din Miercurea Ciuc

Fostul hocheist Endre Kosa, fost component al echipei Sport Club Miercurea Ciuc, a încetat din viaţă, luni, după ce a căzut de la etajul zece al unui bloc din Miercurea Ciuc, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Adjunctul Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate, comisarul Constantin Bolboşanu, urmărit penal pentru că a primit mită 110.000 euro, a fost reţinut

Comisarul Constantin Bolboşanu, directorul adjunct al Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate din Poliţia Română, acuzat că a primit 110.000 de euro de la un om de afaceri în schimbul unor soluţii favorabile în dosarele acestuia, a fost reţinut de procurorii DNA.

MOTIVARE: Piedone, care a activat şi în domeniul alimentaţiei publice, a dat dovadă de indolenţă. Primarul suspendat a invocat că ar suferi de afecţiuni cardiace pentru a nu fi arestat

Procurorii DNA şi-au argumentat propunerea de arestare preventivă a lui Piedone inclusiv amintind că acesta a activat şi în domeniul alimentaţiei publice, "aşa încât rezultă un tablou complet al indolenţei sale în aprecierea că acordarea de autorizaţii se rezumă la declaraţii pe proprie răspundere".

Volkswagen a decis cuantumul COMPENSAŢIILOR oferite pentru fiecare maşină din SUA care are probleme

Grupul auto german Volkswagen va oferi compensaţii de până la 1.000 de dolari (930 de euro) pentru fiecare autoturism diesel din Statele Unite afectat de problemele privind emisiile poluante.

Peste 100 de studenţi au omagiat-o la Napoli pe italianca decedată în urma incendiului din Colectiv – VIDEO

Peste 100 de studenţi ai Universităţii Orientale din oraşul italian Napoli au păstrat un moment de reculegere în memoria studentei Tullia Ciotola, care a murit în urma arsurilor suferite în incendiul produs pe 30 octombrie în Clubul Colectiv din Bucureşti, conform site-ului postului Pupia TV.

BIOGRAFIE: Cine este Liviu Voinea, propus de PSD pentru funcţia de premier. Ce AVERE are viceguvernatorul Băncii Naţionale a României

Liviu Voinea, susţinut de PSD în vara anului trecut pentru a fi membru în Consiliul de Administraţie al BNR, este propus acum de acelaşi partid să preia şefia Guvernului, după ce a făcut parte din echipa lui Ponta ca ministru delegat pentru Buget, cu un rol important în programul de guvernare.

A doua rundă de consultări la Cotroceni – PSD îl propune pe Liviu Voinea premier. Blaga: „Pe Voinea până şi PSD l-a dat afară din Guvern” /PNL susţine un prim-ministru tehnocrat, la fel ca şeful statului, dar nu a făcut nicio nominalizare

PSD îl propune pentru postul de premier pe viceguvernatorul BNR Liviu Voinea, a anunţat liderul social-democrat, Liviu Dragnea, luni seară, în urma consultărilor cu preşedintele Klaus Iohannis. PNL susţine formarea unui guvern tehnocrat, propunere avansată de şeful statului, în absenţa unui acord politic privind alegerile anticipate, însă liberalii nu au făcut nicio nominalizare pentru funcţia de premier, au anunţat copreşedinţii PNL Alina Gorghiu şi Liviu Blaga, precizând însă ci nu vor vota

CAZ ŞOCANT la Iaşi: Studentul care a murit înjunghiat avea 20 de plăgi, majoritatea în spate, iar tânărul aflat la spital a fost înjunghiat de 18 ori. Principalul suspect nu a fost încă găsit

Studentul din Iaşi care a murit după ce a fost înjughiat de un coleg de cameră avea 20 de plăgi, majoritatea în spate, iar tânărul aflat în stare gravă la spital a fost înjunghiat de 18 ori, spun surse apropiate anchetei, în timp ce principalul suspect este în continuare căutat.

ANCHETA incendiului din Colectiv: Doi angajaţi ISU, reţinuţi de DNA în dosarul privind avizele pentru club – FOTO

Antonina Radu şi Petrică George Matei, angajaţi ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bucureşti-Ilfov, care au făcut controale, anul trecut, în Colectiv, au fost reţinuţi de procurorii DNA în dosarul privind eliberarea avizelor pentru clubul din Capitală.

ANALIZĂ: Din 2016, românii vor plăti impozite pentru locuinţe mai mari cu 25%. Pentru firme, taxele vor creşte cu 2.500%

Cele mai multe dintre autorităţile locale cresc anul următor impozitul pe locuinţă plătit de populaţie cu 25%, în timp ce pentru clădirile deţinute de persoane fizice şi utilizate în activităţi economice, precum sedii PFA, firme sau cabinete majorarea este de până la 2.500%, potrivit unui studiu.

Iohannis cere reexaminarea legii prin care s-a ratificat Acordul de asistenţă financiară cu Moldova

Preşedintele Klaus Iohannis a trimis Parlamentului, luni, spre reexaminare, Legea pentru ratificarea Acordului privind asistenţa financiară rambursabilă între România şi R.Moldova, considerând că promulgarea nu este oportună câtă vreme nu există certitudinea continuării procesului de reforme.

Premierul interimar Sorin Cîmpeanu preia şi funcţiile de vicepremier şi ministru de Interne după demisia lui Gabriel Oprea

Premierul interimar Sorin Cîmpeanu preia şi conducerea interimară a Ministerului de Interne, precum şi funcţia de vicepremier, după demisia lui Gabriel Oprea din Guvern.
Am observat că ne citești din . Avem o versiune dedicată acestei țări. Vrei să o încerci?
Da