Știrile zilei

Noi RESTRICŢII de circulaţie pe podul de la Agigea, din 23 ianuarie

Circulaţia va fi din nou restricţionată pe podul de la Agigea, începând cu 23 ianuarie, traficul urmând să fie închis timp de trei zile pe săptămână, câte patru ore, pentru lucrările de reabilitare, a căror valoare s-a triplat faţă de proiectul iniţial, putându-se ajunge la 12 milioane de euro.

Nicolăescu: S-a propus sancţionarea celor care nu merg la controlul periodic. Vom analiza

Ministerul Sănătăţii va analiza propunerile de sancţionare a asiguraţilor care nu se prezintă la controlul periodic prevăzut în noul pachet de bază, respectiv o dată la trei ani până la 39 de ani şi o dată pe an după 40 de ani, în cazul persoanelor sănătoase, a declarat ministrul Eugen Nicolăescu.

Actriţa Julie Gayet are un agent de securitate plătit de statul francez – surse

Actriţa Julie Gayet, care ar avea o relaţie cu preşedintele Franţei, Francois Hollande, este însoţită permanent de un agent de securitate angajat de statul francez, scrie ziarul Le Monde.

Marian Tutilescu, şeful Departamentului Schengen din MAI, şi-a depus dosarul de pensionare

Chestorul şef de Poliţie Marian Tutilescu, care este, din octombrie 2009, şef al Departamentului Schengen din Ministerul Afacerilor Interne (MAI), şi-a depus, joi, dosarul de pensionare, invocând motive personale.

Doi deputaţi ucraineni, răniţi în timpul unei dispute violente în Parlament – FOTO

Cel puţin doi deputaţi au fost răniţi, joi, într-o ceartă între reprezentanţii opoziţiei proeuropene şi cei ai partidului aflat la putere, în cursul dezbaterilor din Parlamentul ucrainean pe tema bugetului.

Băsescu, după întâlnirea cu Van Rompuy: Am propus să intrăm în Schengen în 2014 în etape

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, joi, după întâlnirea cu preşedintele Consiliului European, Herman Van Rompuy, că a propus, în discuţia cu acesta, ca România să înceapă procesul de intrare în Schengen "în etape, cum s-a stabilit".

Numele lui Ponta, în două dosare aflate în faza actelor premergătoare. DNA spune că nu e urmărit penal – REACŢIA premierului

Numele lui Victor Ponta apare în două dosare ale procurorilor anticorupţie aflate în faza actelor premergătoare, care au drept obiect activitatea unor persoane cu funcţii de conducere de la complexurile Rovinari şi Turceni, DNA precizând că nu există cauze în care premierul să fie urmărit penal.

ICCJ respinge efectuarea de noi expertize în dosarul lui Fenechiu, procesul continuă în 27 ianuarie

Judecătorii ICCJ au respins, joi, cererile apărării lui Relu Fenechiu privind efectuarea unor noi expertize în dosarul Transformatorul, însă i-au permis acestuia să depună o expertiză extrajudiciară făcută la cererea sa, procesul urmând să continue, cu pledoariile finale, în 27 ianuarie.

Băsescu, după întâlnirea cu Van Rompuy: Am atenţionat asupra riscurilor Găgăuzia şi Transnistria

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, joi, la Bruxelles, după întâlnirea cu preşedintele Consiliului European, Herman Van Rompuy, că a atenţionat, în discuţia cu acesta, " asupra riscurilor Găgăuzia şi Transnistria".

Un europarlamentar PDL compară campania invaziei românilor în Marea Britanie cu „Prostia omenească” a lui Creangă

Europarlamentarul PDL Petru Luhan a apreciat, joi, că toată campania privind anunţata invazie a românilor în Marea Britanie care nu s-a mai produs poate fi comparată cu povestea "Prostia omenească" a lui Ion Creangă.

Guvernul de la Seul avertizează Phenianul cu „represalii dure” în cazul unor provocări

Guvernul sud-coreean a respins apelurile regimului de la Phenian de anulare a manevrelor militare comune cu Statele Unite, avertizând că provocările nord-coreene vor fi urmate de represalii dure.

Preşedintele Comisiei de cultură din Senat susţine mărirea taxei TV de la 4 lei la 6-8 lei pe lună

Senatorul PSD Georgică Severin, preşedintele Comisiei pentru cultură din Senat, a declarat, joi, că susţine mărirea taxei TV de la 4 lei pe lună la 6-8 lei lunar, precizând însă că acesta este un punct de vedere personal, care nu angajează Guvernul.

Preşedintele instanţei supreme: Modul de constituire a completelor ICCJ nu poate fi suspectat de lipsă de imparţialitate

Preşedintele ICCJ, Livia Stanciu, a declarat joi că va avea o discuţie cu preşedintele CSM, pentru a vedea dacă acesta apreciază că sunt probleme la completele de cinci judecători, susţinând că, în opinia ei, modul în care sunt constituite acestea nu poate fi suspectat de lipsă de imparţialitate.

CSM: Afirmaţiile premierului au afectat în mod direct întreg sistemul judiciar

Afirmaţiile premierului de după condamnarea lui Năstase au afectat nu doar imaginea unei instanţe sau a unor parchete, ci a întregului sistem judiciar, au încălcat principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat, având ca efect scăderea încrederii cetăţenilor în sistemul judiciar, arată CSM.

Nicuşor Constantinescu cere în instanţă ridicarea interdicţiei de a părăsi ţara

Preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, Nicuşor Constantinescu, a depus, joi, o solicitare în instanţă pentru ridicarea interdicţiei de a părăsi ţara, aceasta urmând să fie judecată vineri dimineaţă.

Peste 700 de familii cu copii merg cu bonele în vacanţe exotice mai scumpe de 10.000 de euro

Mai multe de 700 de familii cu copii îşi permit să meargă cu bonele în vacanţe în destinaţii exotice pentru care plătesc peste 10.000 de euro, potrivit turoperatorilor, care spun că alte peste 1.000 de familii iau bonele în vacanţe în Europa, care costă între 3.000 şi 5.000 de euro.

OSCAR 2014: Lista nominalizărilor. Care sunt filmele ce ar putea câştiga trofeul

Nominalizările la cea de-a 86-a ediţie a premiilor OSCAR au fost anunţate joi, într-o conferinţă de presă, de actorul australian Chris Hemsworth şi de Cheryl Boone Isaacs, preşedintele Academiei de film americane.

Iohannis: Este inadmisibil să spui poporului că stă pe marginea prăpastiei

Prim-vicepreşedintele PNL, Klaus Iohannis, afirmă că "este inadmisibil să spui poporului că stă la marginea prăpastiei", mai ales că, "pur şi simplu, nu este adevărat", fiind doar o "hiper-interpretare" a declaraţiilor Victoriei Nuland.

Cât va costa întreţinerea autostrăzii Comarnic-Braşov

Statul estimează că va plăti constructorilor până la 1 miliard de euro pentru întreţinerea autostrăzii Comarnic - Braşov pe perioada de 26 de ani a contractului de concesiune, din banii încasaţi prin taxarea şoferilor, suma fiind separată de costul de construcţie şi proiectare.

Carrefour a obţinut în instanţă suspendarea procedurii de intrare în insolvenţă

Reţeaua de retail Carrefour a obţinut, joi, în instanţă suspendarea procedurii de intrare în insolvenţă, au declarat pentru MEDIAFAX surse apropiate companiei, după ce în decembrie Tribunalul Bucureşti aprobase cererea unui furnizor care avea de recuperat de la retailer o datorie de 180.000 euro.

Mediafax Talks about Lobby: Transparenţa activităţii de lobby în dezbatere publică

Agenţia de presă Mediafax şi Asociaţia Registrul Român de Lobby organizează, în 28 ianuarie 2014, conferinţa "Mediafax Talks about Lobby" pe tema transparenţei activităţii de lobby, în contextul actualului proiect de lege propus de către Comisia juridică a Camerei Deputaţilor în decembrie 2013.

Francois Hollande nu a vizitat-o deloc la spital pe Valérie Trierweiler de la internare

Preşedintele Franţei, Francois Hollande, nu a vizitat-o deloc la spital pe partenera sa declarată, Valérie Trierweiler, internată după discuţiile despre relaţia amoroasă pe care şeful statului ar avea-o cu actriţa Julie Gayet.

Parlamentul European a adoptat o rezoluţie privind libera circulaţie în care se face apel la nediscriminare: Toţi lucrătorii din UE sunt trataţi în mod egal

Parlamentul European a adoptat, joi, o rezoluţie privind libera circulaţie, în care li se cere statelor membre să nu-i discrimineze pe muncitorii mobili din UE şi să folosească fondurile europene pentru a promova incluziunea socială.

Cazanciuc: Nici vorbă să fie un conflict între politic şi justiţie

Ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc, a declarat joi, la ieşirea de la CSM, că nu se pune problema existenţei unui conflict între politic şi justiţie, ci de o înţelegere diferită a unor lucruri, de aceea ar vrea să fie stabilit un cod de conduită a politicienilor faţă de justiţie.

Republica Moldova este gata să ofere regiunii transnistrene o autonomie largă, afirmă Iurie Leancă

Republica Moldova este gata să ofere regiunii transnistrene o autonomie largă, de tipul celei din Catalonia, afirmă premierul Iurie Leancă, într-un interviu pentru cotidianul rus Vedomosti.

VREMEA, mai caldă decât ar fi normal la această dată. PROGNOZA METEO pentru vineri

Vineri, regimul termic va fi caracterizat de valori cu mult mai ridicate decât ar fi normal la această dată. Astfel, temperaturile maxime vor fi cuprinse între 2 grade în Oltenia, estul Transilvaniei şi nordul Moldovei şi 13 grade în Banat, iar cele minime se vor situa între -2 şi 7 grade, usor mai scăzute în depresiuni. Cerul va fi mai mult noros, exceptând regiunile sudice şi sud-estice, unde înnorările vor fi temporare.

Peste 150 de taximetrişti, amendaţi în urma unei acţiuni a Poliţiei în zona aeroporturilor

Peste 150 de taximetrişti au fost amendaţi, miercuri, de poliţiştii Direcţiei Rutiere şi Direcţiei Transporturi, în urma unei acţiuni care a avut loc în zona aeroporturilor internaţionale, informează Poliţia Română.

DNA cere pedepse cu executare pentru inculpaţii din dosarul Monicăi Ridzi

Un procuror DNA a cerut, joi, pedepse cu executare pentru fostul ministru al Tineretului şi Sportului Monica Iacob Ridzi, pentru fapte de abuz în serviciu şi infracţiuni informatice, dar şi pentru ceilalţi inculpaţi din dosarul acesteia, inclusiv pentru un denunţător.

Cazanciuc: Aş judeca faptele şi deciziile premierului. Anumite declaraţii puteau fi nuanţate

Ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc, a declarat joi, în contextul raportului Inspecţiei Judiciare privind declaraţiile lui Victor Ponta despre condamnarea lui Adrian Năstase, că ar trebui analizate faptele şi deciziile premierului, el adăugând că anumite afirmaţii "puteau fi cel puţin nuanţate".

Deputatul Gheorghe Coman, arestat pentru fapte de corupţie, a fost trimis în judecată

Deputatul Gheorghe Coman - arestat pentru fapte de corupţie, fiind acuzat că a primit bani şi o sticlă de whisky în schimbul menţinerii în funcţie a unui şef din DSVSA Buzău - a fost trimis în judecată de procurorii anticorupţie, informează DNA.

Antonescu: La USL am făcut un comentariu „în treacăt” să rezolvăm situaţia Alianţei de Centru Dreapta, care e o ficţiune

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, joi, că la ultima reuniune a USL a făcut un comentariu "în treacăt" că va trebui rezolvată şi situaţia ACD, despre care a precizat că este "o ficţiune", dar subiectul nu a fost discutat cu liderii USL şi nu a solicitat un răspuns.

Experţi, despre starea de sănătate a lui Michael Schumacher: „Dacă se trezeşte, nu va mai fi acelaşi”

Pilotul Michael Schumacher, care se află în comă indusă de mai multe săptămâni după accidentul de schi suferit la sfârşitul anului trecut, "nu va mai fi acelaşi pe care îl ştim, în cazul în care se va trezi", a declarat, joi, un specialist în afecţiuni ale creierului de la University College London, informează publicaţia germană Focus.

Planurile CE cu privire la Republica Moldova. Comisia şi-a clarificat poziţia privind aplicarea acordului de liber-schimb în Transnistria

Comisia Europeană şi-a prezentat planurile cu privire la Republica Moldova, în urma unor comentarii ale ambasadorului rus la UE Vladimir Cijov, care a ironizat luni capacitatea UE în privinţa regiunii moldovene separatiste Transnistria care întreţine legături strânse cu Moscova, relatează Euractiv.

Intemperiile din SUA au provocat pagube de miliarde de dolari în 2013

Statele Unite s-au confruntat în 2013 cu şapte dezastre meteorologice, printre care tornade, inundaţii, sau secete, care au provocat fiecare pagube de peste un miliard de dolari, a anunţat miercuri Agenţia naţională americană de studiere a oceanelor şi atmosferei (NOAA).

Salonul Auto de la Detroit: Eficienţa este cuvântul cheie, cu modele mai uşoare şi mai economice

Salonul Auto de la Detroit se deschide sâmbătă publicului cu modele atent adaptate preferinţelor consumatorilor americani, accentul fiind pus pe performanţă şi lux în condiţii de eficienţă energetică şi siguranţă - maşini mai uşoare, consum mai redus de carburant, tehnologii avansate.

Blaga, despre Udrea: E posibil să luăm măsuri care pot să ajungă până la excludere

Liderul PDL Vasile Blaga a declarat că dacă Elena Udrea va continua atacurile la adresa partidului este posibil să fie luate măsuri ce pot merge până la excludere, menţionând că speră să nu se ajungă până acolo, dar că aceasta riscă într-o astfel de situaţie o suspendare din PDL.

Diplomat britanic, găsit mort după ce s-ar fi aruncat de la etaj, în Baia Mare

Un detaşat al Ambasadei Marii Britanii la Bucureşti a fost găsit mort, joi, după ce s-ar fi aruncat de la etajul şapte al unui hotel din Baia Mare. Poliţia Judeţeană Maramureş a deschis o anchetă în cazul diplomatului, în camera bărbatului fiind găsit un bilet de adio care urmează să fie analizat de anchetatori.

Parlamentul European impune o legislaţie unică a licitaţiilor publice şi a contractelor de concesionare în UE

Parlamentul European a adoptat, miercuri, două rezoluţii prin care se instituie reguli noi în Uniunea Europeană privind licitaţiile publice şi contractele de concesionare, care vor asigura o calitate mai mare şi un preţ mai bun la achiziţia de bunuri şi servicii, potrivit unui comunicat al PE.

Cazanciuc: Dezbatem necesitatea unui cod de conduită politică referitor la justiţie

Ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc, a declarat, joi, în plenul CSM, că se află în cursul unei dezbateri cu societatea civilă şi cu magistraţii despre necesitatea unui cod de conduită politică referitor la justiţie.

Premierul explică întârzierea salariilor în educaţie: Nu toţi au aplicat noile proceduri, deşi le ştiau

Problema întârzierii plăţii salariilor în educaţie a apărut deoarece procedurile europene de întocmire a documentelor pentru astfel de plăţi au fost schimbate, dar nu toată lumea care cunoştea această modificare a avut grijă să o şi aplice în termen util, potrivit premierului Victor Ponta.