Constantin: Biroul Executiv Central al PC a aprobat începerea negocierilor cu PLR pentru o fuziune

Preşedintele PC, Daniel Constantin, a declarat, marţi, la Gândul Live, că Biroul Executiv Central al partidului a aprobat prin vot începerea negocierilor cu PLR pentru realizarea unei fuziuni, arătând că până pe 24 martie se va decide dacă se va realiza această fuziune.

751 afișări
Imaginea articolului Constantin: Biroul Executiv Central al PC a aprobat începerea negocierilor cu PLR pentru o fuziune

Daniel Constantin (Imagine: Octav Ganea/Mediafax Foto)

"Sunt discuţii de mai multe luni care au vizat o alianţă sau fuziune cu partidul domnului Tăriceanu. Aceste discuţii au ajuns la majoritate, în Biroul Executiv Central am luat un vot pentru începerea negocierilor cu PLR. Cred că după 16 noiembrie cetăţeanul aşteaptă o altfel de politică, mai aproape de cetăţean. Asta vrem să facem, să oferim o alternativă la PNL şi chiar la PSD. Prin fuziune vom deveni al treilea pol politic", a precizat Constantin.

El a spus că se vor forma două comisii, una din fiecare partid, care vor negocia timp de două săptămâni şi se va decide în 24 martie dacă se ajunge la un consens pentru fuziunea dintre PC şi PLR.

"Votul de astăzi înseamnă două săptămâni de negocieri, două comisii care se vor aşeza la masă pentru a vedea dacă există un consens. Pe 24 martie ne vom reuni şi, dacă va exista un consens, se va declaşa un congres care va alege un preşedinte al partidului nou creat. Noul partid, dacă se va crea, va participa la alegeri pe liste proprii", a mai arătat Constantin.

El a mai afirmat că noul partid se va poziţiona ca partid de centru-dreapta, membru în grupul liberalilor europeni.

"Cred că dacă lucrurile vor merge bine, vom avea PSD, PNL şi un partid nou, nu există nicio supărare din partea PSD în privinţa aceasta", a adăugat Constantin.

La rândul său, preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat, marţi, că sunt discuţii cu PC, dar încă nu o negociere, pentru realizarea unei fuziuni cu PLR, existând şi la PC "dorinţa de a analiza această formulă".

El a făcut aceste declaraţii, întrebat dacă partidul său a negociat cu PC o eventuală fuziune.

"Negociere nu (a fost - n.r.). Am făcut nişte discuţii în acest sens. Există la nivelul PLR o totală deschidere pentru realizarea unei construcţii politice care să contureze o a treia forţă politică majoră pe scena politică românească şi, din ceea ce ştiu, există şi la PC dorinţa de a analiza această formulă. Suntem într-o fază preliminară, nu am început niciun fel de negocieri", a subliniat Tăriceanu.

Acesta a precizat că este normal ca fiecare dintre cele două partide să analizeze întâi în plan intern, "să sondeze terenul, să vadă care este sau nu disponibilitatea pentru un asemenea proiect polic".

"El (proiectul polic – n.r.) ar fi foarte util, pentru că este nevoie de o forţă liberală cât mai puternică pe scena politică românească şi dovada o aveţi cu Codul Fiscal. Imaginaţi-vă ce ar fi fost un guvern fără liberali, fără cei care au legătură cu economia, fără cei care avem o experienţă economică şi politică şi care am împins lucrurile în sensul în care îl vedeţi astăzi, materializat în propunerea de Cod fiscal?", a spus el.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici