Știrile zilei

DNA: Ministrul Niţă şi directoratul Hidroelectrica nu au fost complici la fapte de corupţie

Ministrul delegat pentru Energie, Constantin Niţă, şi membri directoratului Hidroelectrica nu au ştiut faptele de corupţie pe care le comiteau Ioan Mihăilă şi Eugen Brădean, astfel că anchetatorii DNA au dispus neînceperea urmăririi penale faţă de aceştia pentru complicitate la luare şi dare de mită

CC a respins sesizarea lui Băsescu referitoare la legea privind personalul contractual al ISC

Curtea Constituţională a respins, miercuri, sesizarea preşedintelui Traian Băsescu în cazul legii ce reglementează, printre altele, transformarea în funcţii publice, fără concurs sau examen, a posturilor personalului contractual de la Inspectoratul de Stat în Construcţii (ISC).

Traian Băsescu: Nu are legătură ancheta DNA cu achiziţia terenului de către fiica mea, Ioana. Plagiatorul Ponta, un mare mincinos

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, că nu există nicio legătură între ancheta DNA şi achiziţia terenului din Călăraşi făcută de fiica sa cea mare, Ioana Băsescu, el spunând că "plagiatorul Ponta rămâne un mare mincinos".

Finanţele renunţă la „gerul arctic” şi invocă doar consumul de energie. Rămân banii pentru primari

Ministerul Finanţelor a schimbat argumentul prin care primarii vor încasa, pe final de an, de la Guvern, bani din Fondul de rezervă bugetară, prin derogare de la lege, renunţând la explicaţia cu "gerul arctic" şi motivând de această dată că este nevoie de bani pentru agent termic în sezonul de iarnă

Costoiu, despre cererile studenţilor: Vom vorbi cu rectorii, sunt divergenţe chiar între studenţi

Ministrul delegat Mihnea Costoiu a anunţat, miercuri, că este deschis pentru continuarea negocierilor cu studenţii, precizând că trebuie să vorbească cu rectorii, întrucât există divergenţe chiar între organizaţiile studenţeşti, pe de o parte, şi între cererile lor şi ceea ce anunţă universităţile.

Guvernul ar putea trimite apă, pături şi corturi pentru sinistraţii taifunului Haiyan din Filipine

Guvernul intenţionează să scoată de la rezervele de stat apă, pături şi corturi pentru a veni în ajutorul sinistraţilor din Filipine, ţară devastată de taifunul Haiyan, ajutoarele umanitare urmând a fi transportate cu un avion al unui stat UE.

Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism: Tarifele practicate de preoţi pentru excursii sunt mai mari, să ajungă până la episcop

Preoţii încalcă etica atunci când profită de enoriaşi pentru a-i atrage în diverse excursii, care sunt mai scumpe la ei decât prin agenţiile de turism, pentru că banii trebuie să ajungă până la episcop, a declarat miercuri într-o conferinţă Alin Burcea, prim-vicepreşedintele Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism (ANAT).

STUDIU: Instituţionalizarea copiilor afectează inteligenţa, memoria şi reduce capacităţile sociale

Instituţionalizarea copiilor mici produce modificări în structura creierului, aceştia au probleme de discernământ, de control al impulsurilor şi de păstrare a amintirilor, dar şi un coeficient de inteligenţă scăzut, rezultă dintr-un studiu realizat de trei cercetări americani pe copii români.

Procurorii gorjeni cer ARESTAREA lui Marin Condescu, reţinut pentru delapidare şi spălare de bani

Procurorii au înaintat, miercuri după-amiază, Tribunalului Gorj propunerea de arestare preventivă a preşedintelui Consiliului de Administraţie al Pandurii Târgu Jiu, Marin Condescu, reţinut pentru înşelăciune, delapidare, fals în înscrisuri şi spălare de bani.

CE a deschis o investigaţie împotriva Germaniei, din cauza excedentului comercial excesiv

Comisia Europeană a decis miercuri începerea unei investigaţii împotriva Germaniei, din cauza excedentului comercial excesiv, folosindu-se de prerogativele extinse ale instituţiei în domeniul politicilor economice ale statelor din zona euro.

Mohamed Morsi vrea să-i dea în judecată pe autorii „loviturii de stat”, anunţă avocatul său

Mohamed Morsi, preşedintele islamist egiptean demis şi arestat de armată la începutul lunii iulie, intenţionează să-i dea în judecată pentru "crimă" pe cei pe care îi consideră autorii unei "lovituri de stat", a anunţat avocatul său miercuri, citat de AFP.

AVERTISMENT în buget: Cauzele pentru care Guvernul nu a atins ţinta de încasări, posibile şi în 2014

Cauzele pentru care Guvernul nu a atins ţinta de venituri pentru lunile august şi septembrie pot continua să producă efecte şi pe parcursul anului viitor, generând constrângeri suplimentare pe partea de cheltuieli, astfel că ministerelor le va fi reţinut 10% din buget până spre finalul anului 2014.

Volume de Sadoveanu, relansate, după ce disputa pe dreptul de autor a dus la retragerea din librării

"Hanu Ancuţei", "Baltagul" şi "Dumbrava minunată", de Mihail Sadoveanu, vor fi lansate joi, în Bucureşti, de editura strănepotului scriitorului, după o perioadă de câţiva ani în care au lipsit de pe rafturi, ca urmare a disputei acestuia cu CopyRo pe tema drepturilor de autor.

TOPUL celor mai scumpe artere comerciale din lume. Pe ce loc se află Bulevardul Magheru

Bulevardul Magheru din Bucureşti a coborât trei poziţii într-un top al celor mai scumpe 64 artere comerciale din lume, în condiţiile în care chiria medie percepută în această zonă se ridică la 600 de euro pe metru pătrat pe an, respectiv 50 de euro pe lună.

Investiţii prioritare în 2014: Nouă autostrăzi, Magistrala 5 metrou, dar şi linia de metrou spre Otopeni

Lista lucrărilor publice care vor fi tratate anul viitor cu prioritate la finanţare de către Guvern include nouă proiecte de autostrăzi, părţi din tronsonul metrou Dr Taberei-Universitate, dar şi legătura de metrou cu aeroportul Henri Coandă, despre care premierul Ponta afirma că nu ar fi eficientă.

Asociaţia Utilizatorilor Români de Servicii Financiare: BNR a protejat băncile şi contractele de credit cu clauze abuzive

Asociaţia Utilizatorilor Români de Servicii Financiare (AURSF) apreciază că Banca Naţională a României a protejat sistemul bancar şi contractele de credit care cuprind clauze abuzive, motivând stabilitatea financiară, atitudine care nu avantajează însă nici consumatorii nici instituţiile de credit.

Plumb, despre Roşia Montană: Ministerul Mediului va acţiona în funcţie de hotărârea Parlamentului

Ministrul Mediului, Rovana Plumb, a declarat, miercuri, că instituţia pe care o conduce va pune în practică decizia Parlamentului în ceea ce priveşte proiectul Roşia Montană, iar întrebată dacă ministerul are baze legale să stopeze procedura de emitere a acordului de mediu, a răspuns că va analiza.

Preşedintele Autorităţii Naţionale de Restituire a Proprietăţii: Solicitarea DNA pentru verificarea terenurilor e de dorit, nu e nimic suspect

Preşedintele ANRP, George Băeşu, a declarat miercuri că solicitarea DNA pentru verificarea unor terenuri agricole din Călăraşi, anterior achiziţionării unui astfel de teren de către Ioana Băsescu, nu are ceva suspect şi astfel de solicitări sunt de dorit în contextul situaţiei privind retrocedările.

Centrul Naţional al Cinematografiei alocă 30 milioane lei pentru prima sesiune de proiecte din 2013

Centrul Naţional al Cinematografiei (CNC) va aloca o sumă totală de 30 de milioane de lei pentru prima sesiune a concursului de finanţare de proiecte cinematografice din acest an, dosarele putând fi depuse până la data de 13 decembrie.

CNADNR ar putea să plătească daune de un milion euro unei tinere care şi-a pierdut o mână într-un accident

O tânără care şi-a pierdut mâna dreaptă într-un accident rutier şi care a obţinut, la Tribunalul Bucureşti, daune morale de la CNADNR de un milion de euro, aşteaptă sentinţa Curţii de Apel, unde compania a contestat decizia, instanţa urmând să se pronunţe în 20 noiembrie.

VREMEA se răceşte şi urmează precipitaţii. Ce temperaturi vor fi joi şi vineri în ţară şi în Bucureşti

Joi, vremea va fi în general închisă şi se va răci. În cea mai mare parte a ţării, temporar, va ploua slab sau va burniţa, iar în zona montană precipitaţiile vor fi şi sub formă de lapoviţă şi ninsoare. Vântul va prezenta intensificări în regiunile sudice şi sud-estice, iar noaptea şi în Banat.

Ponta: Discut cu miniştrii despre descentralizare şi buget. La final, discut cu Antonescu

Premierul Victor Ponta a declarat, miercuri, că va discuta, în cursul zilei, cu miniştrii din Cabinet pe tema bugetului pe 2014 şi pe tema descentralizării, urmând ca, la final, să discute şi cu co-preşedintele USL, Crin Antonescu, pentru a avea şi o decizie politică.

CC: Între ICCJ şi Senat există conflict constituţional în cazul Mora, Senatul urmează să decidă

Curtea Constituţională a constatat existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între ICCJ şi Senat, prin omisiunea forului legislativ de a finaliza procedura parlamentară cu privire la cazul senatorului PNL Daniel Mora, Senatul urmând să decidă în legătură cu mandatul parlamentarului.

Ponta: La Sănătate am alocat mai mulţi bani pentru cheltuieli curente în 2014

Premierul Victor Ponta a susţinut, miercuri, că afirmaţia potrivit căreia proiectul de buget pe anul 2014 prevede alocări diminuate în ceea ce priveşte Sănătatea reprezintă "o dezinformare", el subliniind că domeniul are alocate mai multe fonduri pentru cheltuieli curente în 2014.

STUDIU: Peste 10% dintre români vor să devină antreprenori în următorul an

Unul din cinci români consideră contextul economic actual oportun pentru deschiderea unei afaceri, iar peste 10% vor să devină antreprenori în următorul an, potrivit unui studiu realizat pentru Provident Financial România,care arată că jumătate dintre cei intervievaţi ar alege PFA ca formă juridică.

Avocat: Regele Mihai I se simte hărţuit de germanul care susţine că este fiul său

Regele Mihai I se simte hărţuit de cetăţeanul german Dieter Stanzeleit, care susţine că este fiul acestuia şi care a folosit documente false pentru a demonstra gradul de rudenie, a declarat, miercuri, avocatul Majestăţii Sale, Adrian Vasiliu, după încheierea unui termen de judecată.

Ponta: Soluţia pentru avionul special pentru oficiali este un acord între guverne. Executivul italian are exces de aeronave

Premierul Victor Ponta a declarat, miercuri, că soluţia cea mai bună pentru achiziţia unei aeronave pentru zboruri speciale o reprezintă un acord interguvernamental cu un guvern care disponibilizează asemenea aeronave, el arătând că Executivul italian are exces de aeronave.

Antonescu: Mesajele lui Băsescu, pentru a alarma PSD, în care există unii care se alarmează uşor

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, miercuri, că mesajele lui Traian Băsescu au drept scop să alarmeze PSD, în care sunt unii care se alarmează uşor sau sunt mai slabi, precum Mircea Geoană, el adăugând că poate primi sprijinul formaţiunilor de dreapta, dar în calitatea de candidat USL.

Haşotti: PNL şi Antonescu s-au dovedit cei mai îndepărtaţi de vreo colaborare cu Băsescu. Cert e că Antonescu va candida la Preşedinţie

PNL şi Crin Antonescu s-au dovedit cei mai îndepărtaţi de vreo colaborare cu Traian Băsescu, susţine senatorul PNL Puiu Haşotti, afirmând că cert este că Antonescu va candida la prezidenţiale şi că vinovatul pentru faptul că actualul şef al statului este la al doilea mandat este Mircea Geoană.

Antonescu: Total de acord cu constituirea unei comisii de anchetă în cazul terenurilor lui Băsescu

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, miercuri, că este "total de acord" cu ideea constituirii unei comisii parlamentare de anchetă în cazul terenului achiziţionat de fiica cea mare a preşedintelui Traian Băsescu, Ioana, în judeţul Călăraşi.

Boc: Descentralizarea, o struţo-cămilă. Baronii de la consilii judeţene devin adevăraţi jupâni

Fostul premier Emil Boc consideră că descentralizarea iniţiată de Guvernul Ponta este "o struţo-cămilă" care oferă şansa unor baroni de la consilii judeţene de a fi adevăraţi "jupâni ai teritoriului pe care îl stăpânesc".

STUDIU: Un tânăr din trei ţine post. Alimentele alese – produse de patiserie, dulciuri şi pate

Un tânăr din trei cu vârsta până în 30 de ani obişnuieşte să postească, din raţiuni care sunt, în principal, de natură religioasă, alimentele alese pentru a respecta acest obicei fiind pateul vegetal, produsele de patiserie şi dulciurile de post, potrivit unui studiu dat publicităţii miercuri.

Operaţie endoscopică ÎN PREMIERĂ în România şi Europa de Sud-Est, pentru o boală rară la esofag

O intervenţie medicală endoscopică, în premieră în România şi în Europa de Sud-Est, pentru tratarea unei boli rare a esofagului, Achalazia, a fost realizată de un medic de la Institutul Regional de Gastroenterologie şi Hepatologie "O. Fodor" din Cluj-Napoca.

Studenţii bulgari au încercat să blocheze politicienii în Parlament. Patru oameni au fost răniţi, iar alţi 24 au fost reţinuţi de poliţie

Studenţii bulgari au încercat să blocheze politicienii în interiorul Parlamentului de la Sofia, în cadrul unui protest faţă de corupţie şi faţă de calea spre care se îndreaptă ţara.

Ponta: Bugetul statului, ca al unei familii – îţi schimbi telefonul, nu-ţi mai schimbi televizorul

Premierul Victor Ponta a susţinut, miercuri, că bugetul statului este similar celui al unei familii, în care, dacă se vrea schimbarea telefonului, atunci nu se mai schimbă televizorul, el folosind analogia pentru a arăta că prin depunerea de amendamente la buget nu se vor crea mai mulţi bani.

Rădulescu: Sunt stupefiat de decizia privind comisia de anchetă, e o tranzacţie între persoane fizice

Consilierul prezidenţial pe politici economice şi sociale, Adrian Rădulescu, a declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX, că a rămas stupefiat de "decizia" legată de comisia de anchetă privind achiziţia de terenuri, el precizând că este vorba despre "o tranzacţie între persoane fizice".

România a înregistrat în septembrie a doua mare creştere a producţiei industriale din UE

România a înregistrat în luna septembrie a doua mare creştere a producţiei industriale din Uniunea Europeană (UE), atât faţă de aceeaşi lună a anului trecut, cât şi comparativ cu august, în timp ce Irlanda a consemnat cel mai puternic avans în ambele situaţii.

Scoaterea din competenţa DNA a cercetării abuzurilor cu prejudiciu sub 1 milion de euro, promulgată

Preşedintele Traian Băsescu a promulgat, miercuri, legea de aprobare a unei OUG care stabileşte că DNA este competentă să efectueze urmărirea penală dacă s-a cauzat o pagubă materială mai mare decât echivalentul în lei a un milion de euro, în cazul unor infracţiuni de abuz în serviciu.

Dosarul „Mită la Hidroelectrica”: Eugen Brădean şi Ioan Mihăilă, trimişi în judecată

Eugen Brădean, director de trading la Hidroelectrica, şi Ioan Mihăilă, fost membru în Consiliul de Supraveghere al companiei şi fost consilier al ministrului Constantin Niţă, au fost trimişi în judecată în dosarul de mită privind vânzarea de energie.

Japonia şi Turcia vor dezvolta împreună echipamente de apărare militară – presă

Japonia şi Turcia vor dezvolta împreună, prin intermediul întreprinderilor din industria grea, echipamente şi tehnologii de apărare, a anunţat în ediţia de marţi cotidianul economic japonez Nikkei.