Știrile zilei

GREVĂ de trei zile a piloţilor Lufthansa: 3.800 de zboruri au fost anulate

Piloţii Lufthansa au intrat în grevă miercuri dimineaţa, la începutul unei mişcări de trei zile care va paraliza traficul companiei aeriene germane şi a cărei amploare îngrijorează inclusiv Guvernul.

Asociaţia Internaţională pentru Transport Aerian: Dispariţia zborului MH370 arată necesitatea ameliorării supravegherii avioanelor

Cazul zborului MH370, dispărut în mare, ilustrează necesitatea ameliorării supravegherii avioanelor în timpul zborurilor, a anunţat marţi Asociaţia Internaţională pentru Transport Aerian (IATA), adăugând că nu se mai poate permite ca "un alt aparat să dispară pur şi simplu".

Washingtonul încurajează Beijingul să exercite presiuni asupra Phenianului pentru „a se angaja pe drumul cel bun”

China trebuie să exercite presiuni asupra Coreei de Nord pentru ca aceasta din urmă să renunţe la armele sale nucleare dacă doreşte ca Statele Unite să-şi schimbe tactica militară în regiune, a apreciat marţi adjunctul secretarului de Stat pentru Extremul Orient, Daniel Russel.

Congresul american a aprobat planul de ajutorare a Ucrainei, inclusiv sancţiunile împotriva Moscovei

Congresul american a aprobat marţi, după o săptămână de discuţii intense, planul de ajutorare a Ucrainei, care cuprinde, totodată, sancţiuni împotriva Moscovei, ca represalii la alipirea Peninulei ucrainene Crimeea de către Rusia.

Statele Unite vor să trimită o navă în Marea Neagră şi să intensifice manevrele militare prevăzute în Europa

Pentagonul intenţionează să trimită o navă în Marea Neagră şi să intensifice manevrele militare prevăzute în această vară în Europa, cu scopul de a oferi noi asigurări aliaţilor est-europeni, îngrijoraţi de intervenţia rusă în Crimeea, a afirmat marţi un oficial american.

Bulgaria este îngrijorată în privinţa creşterii numărului zborurilor de recunoaştere ruseşti

Bulgaria a pus în alertă forţele aeriene de aproximativ 30 de ori în ultimele două luni ca răspuns la creşterea numărului zborurilor de recunoaştere efectuate de avioane ale armatei ruse în apropierea spaţiului său aerian, a declarat marţi ministrul bulgar al Apărării.

CUTREMUR cu magnitudinea de 8,2 în Chile. Cinci persoane au murit. Preşedintele a declarat stare de catastrofă naturală în nordul ţării. Alerte de TSUNAMI în Chile, Ecuador, Peru şi Honduras – FOTO, VIDEO

Un cutremur cu magnitudine de 8,2 a zguduit marţi seară nordul Chile, determinând Serviciul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă să ordone evacuarea coastelor de nord ale ţării din cauza unui risc de tsunami. Autorităţile au emis alertă de tsunami în Chile, Ecuador, Peru şi Honduras. Preşedintele chilian Michelle Bachelet a decretat stare de catastrofă naturală în regiunile Arica şi Tarapacan.

Ministrul ucrainean de Externe: Aderarea la NATO nu este o prioritate pentru Ucraina

Aderarea la NATO "nu este o prioritate pentru Guvernul ucrainean", dar Kievul doreşte ajutorul Alianţei Nord-Atlantice pentru consolidarea capacităţilor sale de apărare, a declarat marţi ministrul ucrainean de Externe, Andrii Deşciţa.

Corlăţean şi Deşciţa au parafat Acordul de mic trafic de frontieră între România şi Ucraina

Ministrul de Externe, Titus Corlăţean, şi omologul Andrii Deşciţa au semnat ad referendum (parafat), marţi, la Bruxelles, Acordul de mic trafic de frontieră între România şi Ucraina, urmând ca documentul să fie semnat după ce partea ucraineană finalizează procedurile interne, informează MAE.

Trei misiuni de prelevare de organe pentru transplant. Medicul Radu Zamfir participă la una dintre ele

Trei misiuni pentru prelevarea de organe destinate unor transplanturi au loc, marţi, în Bucureşti, Oradea şi Cluj-Napoca, la ultima dintre participând şi medicul Radu Zamfir, unul dintre supravieţuitorii tragediei aviatice din Munţii Apuseni, au declarat, pentru MEDIAFAX, oficiali din ANT.

Andronache (PNL): Experţii CE, fermi împotriva amnistiei şi graţierii, cer clarificări pe imunitate

Deputatul PNL Gabriel Andronache, care a luat parte la discuţiile pe MCV cu experţii Comsiei Europene, a declarat, pentru MEDIAFAX, că aceştia s-au exprimat ferm împotriva Legii amnistiei şi graţierii, dar şi pentru clarificări pentru încetarea mandatului parlamentarilor şi a imunităţii acestora.

Băsescu participă, miercuri şi joi, la Summit-ul UE-Africa

Preşedintele Traian Băsescu participă, miercuri şi joi, la Bruxelles, la lucrările Summit-ului UE-Africa, informează un comunicat de presă al Administraţiei Prezidenţiale.

Eurostat: România a reciclat 1% din deşeurile municipale în 2012, fiind pe ultimul loc în UE

România a reciclat, în 2012, doar 1 la sută din deşeurile municipale, fiind pe ultimul loc în UE, în timp ce 99 la sută dintre ele au ajuns la gropile de gunoi, potrivit celui mai recent studiu Eurostat pe acest subiect, se arată într-un comunicat al Coaliţiei pentru Mediu.

Băsescu despre bugetul Apărării: Ar trebui adăugaţi 0,3% la rectificare, depinde de premier

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, marţi, că Ministerul Apărării ar trebui să primească la rectificarea bugetară 0,3% din PIB, dar asta depinde de premier, şi a adăugat că toţi şefii de Guvern de până acum "au avut obtuzitatea să înţeleagă", ca şi Ponta, că securitatea ar fi gratis.

NATO suspendă cooperarea cu Rusia, dar menţine dialogul politic

Alianţa Nord-Atlantică a decis suspendarea cooperării la nivel practic cu Rusia, dar va menţine dialogul politic, anunţă secretarul general al NATO, Anders Fogh Rasmussen.

Băsescu: Ordonanţa privind acciza este o crimă împotriva economiei. Politica fiscal-bugetară generată de Guvern şi acceptată de FMI pentru România este greşită

Politica fiscal-bugetară generată de Guvernul Ponta şi acceptată de FMI pentru România este greşită şi trebuie imediat ajustată, a declarat, marţi seară, preşedintele Traian Băsescu, el precizând că are pregătită o scrisoare pentru Parlament în care cere respingerea introducerii accizei la carburant.

Şova, despre contractul cu Bechtel: Îl caută Parchetul de vreo şase luni

Ministrul Transporturilor, Dan Şova, a declarat marţi, fiind întrebat dacă a găsit contractul încheiat cu compania americană Bechtel, că documentul este căutat de Parchet "de vreo şase luni".

FMI este îngrijorat că Guvernul ar putea rata obiectivele fiscale din cauza presiunilor electorale

FMI este îngrijorat că Guvernul ar putea relaxa ţintele fiscale prin creşterea cheltuielilor şi reducerea taxelor în contextul presiunilor electorale, mai ales al alegerilor prezidenţiale, în timp ce puternice grupuri de interese ar putea exercita presiuni pentru întârzierea reformelor.

Şova: Tronsonul 3 al autostrăzii Orăştie – Sibiu va fi finalizat în noiembrie. Constructorii nu mai cer bani în plus

Contractul cu italienii de la Impregilo - Salini pentru construcţia lotului 3 al autostrăzii Orăştie - Sibiu, cu o lungime de 22 kilometri, nu a fost reziliat de Compania de Drumuri, constructorii asumându-şi finalizarea lucrării până la 15 noiembrie fără costuri suplimentare.

Parlamentul a votat componenţa CA al TVR. Stelian Tănase rămâne director interimar

Plenul reunit al celor două Camere a adoptat, marţi, cu 327 voturi "pentru" şi 14 "împotrivă", lista cu membrii titulari şi supleanţi desemnaţi ai CA al TVR, iar votul pentru preşedintele Consiliului nu a mai avut loc, Stelian Tănase rămânând director interimar.

Cât pierde bugetul statului după restituirea unei sume din acciza la carburant

Restituirea către transporatori a unei sume din acciza suplimentară introdusă la carburant începând 1 aprilie va genera la bugetul de stat un minus de venituri colectate din accize de 353 milioane lei pentru acest an, conform estimărilor guvernamentale.

LPF susţine că instanţa doar a amânat validarea alegerilor şi că Burleanu este preşedintele FRF

Liga Profesionistă de Fotbal informează, marţi, într-un comunicat de presă, că Tribunalul Bucureşti a amânat doar pronunţarea unei soluţii privind validarea alegerilor la preşedinţia FRF, precizând că federaţia este condusă de preşedintele Răzvan Burleanu şi nu de Gino Iorgulescu.

FMI preferă reducerea CAS din 2015, dar nu exclude o tăiere din vară dacă se iau măsuri de compensare

FMI apreciază că cel mai potrivit moment pentru reducerea CAS ar fi anul viitor, întrucât impactul este semnificativ, arătând că este dispus să negocieze şi în vară dacă Guvernul găseşte măsuri de compensare în privinţa deficitului bugetar.

Parlamentul a adoptat numirea lui Mişu Negriţoiu la şefia ASF. Ciorbea, numit membru neexecutiv

Plenul comun al celor două Camere a aprobat, marţi, cu 333 de voturi "pentru" şi 9 voturi "împotrivă", numirea lui Mişu Negriţoiu în funcţia de preşedinte, membru executiv al Consiliului ASF şi a lui Victor Ciorbea în funcţia de membru neexecutiv al Consiliului ASF.

Ce au făcut parlamentarii în timpul şedinţei solemne NATO – FOTO, VIDEO

O mare parte din aleşii prezenţi la şedinţa solemnă a Parlamentului pentru celebrarea a 10 ani de la aderarea la NATO şi-au petrecut acest răstimp pe reţelele de socializare, pe portalurile de ştiri ori discutând în paralel cu discursurile de la tribună.

Ponta spune că îl deranjează că PNL nu mai susţine acciza la carburant, după ce a acceptat în Guvern

Premierul Victor Ponta a declarat că îl deranjează să vadă că liberalii s-au răzgândit şi nu mai susţin introducerea accizei la carburanţi după ce preşedintele Traian Băsescu a criticat această decizie, el amintind că introducerea accizei a fost aprobată de Guvernul din care făcea parte şi PNL.

Şova: Acciza este pentru cofinanţări sau lucrări noi, Parlamentul şi Guvernul decid anual proiectele

Banii colectaţi din acciza suplimentară la carburanţi, de 7 eurocenţi pe litru, vor putea fi utilizaţi atât pentru cofinanţări, cât şi pentru lucrări noi de autostrăzi, a declarat marţi ministrul Transporturilor, Dan Şova, care a precizat că proiectele vor fi decise anual de Guvern şi Parlament.

Motivarea instanţei în dosarul transferurilor: Fraţii Becali, ajutaţi în planul infracţional de Cristian Borcea

Ioan Becali a fost iniţiatorul şi principalul beneficiar al planului infracţional, împreună cu fratele său Victor, iar o contribuţie esenţială a avut-o Cristian Borcea, datorită funcţiilor sale de conducere la Dinamo, arată Curtea de Apel Bucureşti, în motivarea deciziei din dosarul transferurilor.

MOTIVAREA instanţei în DOSARUL TRANSFERURILOR: De ce sunt „necredibile” declaraţiile lui Victor Becali

CAB arată, în motivarea dosarului transferurilor, că unele declaraţii făcute de Victor Becali, referitoare la transferul lui Mitea la Ajax Amsterdam, sunt "necredibile", instanţa considerând că este "greu de înţeles" cum Ajax plăteşte o sumă mare pe un jucător considerat de impresar "fără valoare".

Militarul român ucis duminică în Afganistan a fost repatriat

Militarul român ucis, duminică, în Afganistan a fost repatriat, trupul său fiind adus de o aeronavă militară pe aeroportul din Craiova.

FMI: Orice exceptare de la creşterea accizei la carburanţi trebuie compensată prin alte măsuri

Orice exceptare acordată de la plata accizei suplimentare la carburanţi introdusă de la 1 aprilie trebuie compensată prin măsuri "cu impact puternic", astfel încât să nu pună în pericol ţinta de deficit bugetar asumată de Guvern, a declarat şeful misiunii FMI în România, Andrea Schaechter.

Proteste la Ankara: Mii de manifestanţi denunţă fraude la alegerile din Turcia

Poliţia turcă a intervenit, cu tunuri de apă, pentru a dispersa câteva mii de susţinători ai principalului partid de opoziţie care denunţau fraude în alegerile municipale la Ankara, scrie presa, citată de AFP.

FRF: Gino Iorgulescu nu poate fi preşedintele federaţiei, acest post este ocupat de Răzvan Burleanu

Federaţia Română de Fotbal a precizat, marţi, pe site-ul oficial, că şeful LPF şi prim-vicepreşedintele FRF, Gino Iorgulescu, nu poate fi preşedintele interimar al forului de la Casa Fotbalului până la judecarea contestaţiei AJF Giurgiu, întrucât postul este ocupat de Răzvan Burleanu.

Rusia A MAJORAT cu 44% preţul gazelor livrate Ucrainei

Rusia a crescut marţi cu 44% preţul gazelor naturale livrate Ucrainei, după expirarea unui discount acordat la sfârşitul anului trecut, sporind presiunile financiare asupra autorităţilor de la Kiev, care aşteaptă un program de asistenţă financiară internaţională.

Băsescu: Nu le putem cere altora să ne respecte ţara mai mult decât o respectăm noi

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, marţi, la şedinţa solemnă a Parlamentului pentru aniversarea a zece ani de la aderarea la NATO, că nu le putem cere altora să ne respecte ţara mai mult decât o facem noi, şi nici să o apere şi să o iubească mai mult decât o facem noi.

Ponta: Băsescu vrea să fie prim-ministru. Doamne fereşte, mi se pare un film de groază ăsta!

Ocuparea de către preşedintele Traian Băsescu a postului de prim-ministru, chiar şi pentru o singură zi, ar fi un film de groază, a declarat premierul Victor Ponta, adăugând că Băsescu a fost, practic, premier când Guvernul era condus de Emil Boc şi s-a văzut ce fel de prim-ministru a fost.

Udrea: Pe Ponta îl ajută soţia să plătească scumpirile din zecile de mii de Euro câştigate de la PE

Deputatul PDL Elena Udrea a declarat, marţi, că premierul Victor Ponta nu are probleme să plătească scumpirile cauzate de majorarea accizei la carburant, pentru că îl ajută soţia acestuia, Daciana Sârbu, din "zecile de mii" de Euro pe care le câştigă ca europarlamentar.

Juristul Asociaţiei Judeţene de Fotbal Giurgiu: Tribunalul Bucureşti NU A VALIDAT conducerea FRF

Juristul Asociaţiei Judeţene de Fotbal Giurgiu, Adrian Raţiu, a declarat, marţi, agenţiei MEDIAFAX, că Tribunalul Municipiului Bucureşti nu a validat noua conducere a FRF, stabilind pentru 6 mai judecarea contestaţiei deciziei Adunării Generale a federaţiei.

Fraţii Becali şi Cristian Borcea, mutaţi la Penitenciarul Slobozia

Fraţii Ioan şi Victor Becali şi Cristian Borcea îşi vor executa pedepsele în regim închis la Penitenciarul Slobozia, ei fiind deja transferaţi la această închisoare, de la Penitenciarul Poarta Albă, au declarat marţi, pentru MEDIAFAX, surse din Administraţia Naţională a Penitenciarelor (ANP).

Parlamentul a adoptat declaraţia cu ocazia marcării a 10 ani de la aderarea la NATO. La şedinţa solemnă au participat numeroşi oficiali

Senatul şi Camera Deputaţilor au organizat, marţi, o şedinţă solemnă consacrată aniversării a 10 ani de la aderarea României la NATO, la şedinţă fiind prezent preşedintele Traian Băsescu, foştii şefi ai statului Emil Constantinescu şi Ion Iliescu, precum şi principesa Margareta, dar şi foşti premieri.