Știrile zilei

Antonescu: Vom cere comisie parlamentară privind anchetele legate de referendum. USL va trimite scrisori forurilor europene

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, joi seară, că USL va cere comisie parlamentară pentru modul în care sunt anchetaţi cetăţeni simpli în legătură cu referendumul, el precizând că Uniunea va trimite scrisori forurilor europene referitor cu această situaţie.

Fenechiu: Vom face toate demersurile legale posibile ca Băsescu să părăsească Palatul Cotroceni

Vicepreşedintele PNL Relu Fenechiu a declarat, joi, după şedinţele organismelor de conducere ale partidului, că liberalii vor face în continuare toate demersurile constituţionale şi legale posibile pentru ca Traian Băsescu să părăsescă Palatul Cotroceni.

Tăriceanu: Acest episod al suspendării preşedintelui trebuie să îşi găsească un punct final

Liderul grupului PNL din Camera Deputaţilor, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat, joi, după şedinţa conducerii, că episodul suspendării preşedintelui trebuie să îşi găsească un punct final, cel mai important obiectiv politic fiind alegerile din toamnă.

Antonescu: PNL îşi asumă, cu bune şi cu rele, împreună cu PSD şi PC, rezultatul referendumului

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, joi, că PNL îşi asumă în întregime, împreună cu PSD şi PC, cu bune şi cu rele, rezultatul referendumului de suspendare a preşedintelui, el spunând că nu a adus acuzaţii la adresa PSD pe acest subiect.

Ponta, despre scrisoarea lui Băsescu: Nu scriem împreună scrisori, nu m-a consultat

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, joi, că preşedintele Traian Băsescu nu l-a consultat în privinţa scrisorii trimise oficialilor de la Bruxelles în care a acuzat presiuni politice, premierul menţionând că nu doreşte să comenteze gestul.

Ponta: Orban a fost mereu împotriva USL, acum e consecvent. Să vedem dacă va candida independent

Preşedintele PSD Victor Ponta a declarat joi în legătură cu afirmaţiile lui Ludovic Orban care a învinuit PSD pentru referendum că Orban a fost întotdeauna împotriva USL şi că acesta este consecvent acum.

REPORTAJ: Prima şcoală privată ortodoxă din Timişoara. Elevii spun rugăciuni, învaţă să grădinărească sau să gătească – FOTO

Prima şcoală privată ortodoxă din Timişoara a fost inaugurată, joi, investiţia fiind de 400.000 de lei, iar în acest an şcolar vor funcţiona doar două clase, cea pregătitoare şi clasa I, cu un total de 21 de elevi care vor participa zilnic la rugăciuni, vor învăţa să grădinărească sau să gătească.

Orban: Congresul PNL va avea loc la termen, după alegerile parlamentare

Congresul PNL va avea loc la termen, după alegerile parlamentare, a declarat, joi, deputatul PNL Lodovic Orban, după şedinţa Delegaţiei Permanente.

Orban: Ungaria REFUZĂ un acord cu FMI condiţionat de măsuri foarte dure de austeritate

Solicitările FMI şi Comisiei Europene (CE) în schimbul unui acord de sprijin financiar sunt atât de dure, încât reprezintă un preţ prea mare de plătit pentru Ungaria, a declarat premierul ungar Viktor Orban, după ce în presa locală a apărut o listă a condiţiilor Fondului şi CE.

TRAGEDIE ÎN TURCIA: Cel puţin 58 de morţi după ce o navă cu imigranţi ilegali a naufragiat. Printre victime sunt şi copii – VIDEO

Cel puţin 58 de imigranţi ilegali, printre care copii, au murit după ce ambarcaţiunea în care se aflau a naufragiat în largul coastelor vestice ale Turciei, au indicat surse oficiale turce.

Orban: PSD nu-şi poate permite să lanseze mesaje ostile la adresa PNL

Deputatul PNL Lodovic Orban a declarat, joi, după şedinţa Delegaţiei Permanente, că PSD nu îşi poate permite să lanseze mesaje ostile şi a acuzat conducerea USL că ia decizii într-un cerc restrâns.

BCE a înrăutăţit prognoza de creştere economică în zona euro pentru acest an şi 2013

Banca Centrală Europeană (BCE) a înrăutăţit joi prognoza de creştere a economiei zonei euro în acest an şi cel viitor, din cauza incertitudinilor sporite, a măsurilor de ajustare în sectorul financiar şi cel non-financiar, a şomajului ridicat şi a redresării globale inegale, a anunţat instituţia.

Dragnea: Acuzaţiile DNA sunt nefondate. Mesajul pentru colegii de partid – „La luptă, băieţi!”

Secretarul general al PSD, Liviu Dragnea, a susţinut, joi, că acuzaţiile DNA la adresa sunt "nefondate" şi că, de fapt, se urmăreşte îndepărtarea sa din campania electorală, dar el nu se teme de luptă şi le spune şi colegilor săi: "La luptă, băieţi!".

Orban: Referendumul nu a fost demarat de PNL. Nu e normal ca noi şi Antonescu să fim ţapi ispăşitori

Deputatul PNL Ludovic Orban a declarat, joi, că a susţinut în şedinţa conducerii partidului faptul că nu i se pare normal ca liberalii şi Crin Antonescu să fie consideraţi ţapi ispăşitori pentru rezultatul referendumului, mai ales că nu PNL a demarat acest demers.

SCANDAL ÎN USL – Orban: Am tras destul la căruţa PSD. Antonescu: Vrei să rupem alianţa?

Deputatul PNL Ludovic Orban a susţinut, joi, în şedinţa Delegaţiei Permanente, că nu este normal ca partidul să plătească pentru referendum, PSD fiind formaţiunea care a iniţiat acest demers, iar în conducerea liberală nu s-a dat un vot în acest sens.

Parlamentul European va dezbate în 12 septembrie situaţia politică din România

Conferinţa preşedinţilor din PE a aprobat solicitarea făcută de PPE ca în 12 septembrie, în cursul după-amiezii, deputaţii europeni să dezbată situaţia politică din România, după ce ascultă poziţiile exprimate de CE şi de preşedinţia Consiliului UE, anunţă prim-vicepreşedintele PDL Cristian Preda.

ANCHETĂ LA ZOO GALAŢI: Animalele sunt condamnate să trăiască în plin şantier de construcţii, în condiţii greu de suportat – FOTO

Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) a dispus joi începerea unei anchete la Grădina Zoologică din Galaţi, unde animalele trăiesc în condiţii improprii, mai ales în condiţiile în care grădina s-a transformat în şantier, acolo având lucrări de reabilitare.

Cazare mai scumpă pe litoral, de anul viitor

Tarifele la cazare pe litoral vor creşte anul viitor în medie cu 7%, după trei ani de stagnare şi un sezon foarte bun în acest an, hotelierii invocând scumpirea utilităţilor şi a combustibilului în 2012 şi 2013.

Elena Udrea: Cazinoul din Constanţa, aproape să ajungă pe mâna samsarilor imobiliari

Fostul ministru al Dezvoltării Elena Udrea susţine că primarul Constanţei, Radu Mazăre, îşi poate pune în sfârşit în practică planul de a vinde Cazinoul pe nimic amicilor săi care văd în clădirea monument istoric o mare afacere.

De ce este acuzat Voicu Rădescu, patronul Green Hours: Nu înregistra banii de pe chirii, marfă şi bilete pentru spectacole

Patronul clubului bucureştean Green Hours, Voicu Rădescu, nu a înregistrat în contabilitate, timp de peste un an, veniturile din chirii, vânzarea unui stoc de marfă şi vânzarea de bilete pentru spectacole, potrivit procurorilor bucureşteni.

Modelele tinerilor români, când vine vorba de bani: mama, Isărescu, Ţiriac şi Bill Gates

O treime dintre tinerii români îşi construiesc comportamentul financiar urmând exemplul familial, în principal al mamei, iar, dintre persoanele publice, cele mai apreciate modele în materie sunt Mugur Isărescu, Ion Ţiriac sau Bill Gates, potrivit unui sondaj realizat de BCR.

Băsescu mulţumeşte liderilor europeni şi aliaţilor transatlantici pentru sprijinul acordat României

Preşedintele Traian Băsescu a transmis, joi, o scrisoare "liderilor europeni şi aliaţilor transatlantici care s-au pronunţat în favoarea României în timpul crizei politice din această vară", mulţumindu-le pentru sprijinul acordat instituţiilor statului român.

PROGNOZA METEO: Temperatura scade uşor. Cum va fi vremea vineri

Vineri, valorile termice vor scădea uşor în toată ţara, devenind normale pentru această dată în majoritatea zonelor, exceptând partea de sud a teritoriului unde se vor menţine peste mediile climatologice

Borbely: Nu va fi uşor să recâştigăm încrederea în cadrul Comisiei Europene

Vicepreşedintele politic al UDMR, Laszlo Borbely, afirmă că, după disputele politice din ultimele trei luni, nu va fi uşor ca reprezentanţii României să "recâştige încrederea" în faţa Comisiei Europene, spunând că politicienii UDMR au încercat să îi "liniştească" pe unii lideri din grupul PPE.

Liviu Dragnea, urmărit penal: Metodele prin care preşedintele CJ Teleorman ar fi fraudat referendumul

DNA informează că Liviu Dragnea, în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean Teleorman, şi-ar fi folosit autoritatea şi influenţa în scopul obţinerii unei prezenţe de minimum 60% la votul de la referendum, pe listele de alegători figurând minori şi persoane cu drept interzis de a vota.

Videanu, despre cercetarea lui Dragnea: Justiţia a început să-şi facă treaba. Cei care greşesc plătesc

Preşedintele interimar al Organizaţiei PDL Bucureşti, Adriean Videanu, a declarat, joi, referitor la cercetarea secretarului general al PSD, Liviu Dragnea, de către DNA că "justiţia a început să-şi facă treaba şi toţi cei care greşesc plătesc".

Emil Boc împlineşte 46 de ani. De ziua lui, fostul premier este în Marea Britanie

Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, împlineşte, joi, 46 de ani, de ziua sa el fiind în Marea Britanie, unde se află în interes de serviciu, potrivit reprezentanţilor municipalităţii.

„După dealuri” de Cristian Mungiu, propunerea României la premiile Oscar – VIDEO

Filmul "După dealuri" de Cristian Mungiu, dublu premiat în mai la Festivalul de Film de la Cannes, a fost desemnat să reprezinte România la premiile Oscar de anul viitor, la categoria cel mai bun film străin, informează un comunicat remis MEDIAFAX.

Inspectorul Şcolar al Municipiului Bucureşti: 35 la sută deficit de personal la clasa pregătitoare. 80 la sută din mobilier a fost achiziţionat

Inspectorul Şcolar al Municipiului Bucureşti a anunţat joi că deficitul de personal la clasa pregătitoare este 35 la sută, la data de 4 septembrie, şi că 80 la sută din mobilier a fost deja adus în unităţile de învăţământ.

ANALIZĂ – PIAŢA NUNŢILOR: Criza reduce la jumătate nunţile din restaurante şi taie din invitaţi şi meniuri

Anul trecut s-au căsătorit cele mai puţine cupluri din ultimele trei decenii, iar restaurantele pierd o sursă importantă de venit pentru că de la debutul crizei numărul de nunţi a scăzut la jumătate, invitaţii sunt tot mai puţini, fac daruri mai ieftine mirilor, dar şi meniurile sunt mai sărace.

BACALAUREAT 2012 – sesiunea de toamnă: 25,49 % dintre candidaţi au promovat după contestaţii

Procentul de promovabilitate în cea de-a doua sesiune de bacalaureat a crescut cu 1,19 la sută, după soluţionarea contestaţiilor, ajungând la 25,49 la sută, în total 21.701 de elevi promovând în sesiunea de toamnă, informează, joi, Ministerul Educaţiei.

Sondaj Bloomberg: Euro va supravieţui anului 2012

Zona euro se va menţine în actuala compoziţie până la sfârşitul anului, Spania va cere ajutor extern în următoarele 12 luni, iar Italia va reuşi să evite această soartă, potrivit unui sondaj realizat de Bloomberg în rândul investitorilor, analiştilor şi traderilor abonaţi la serviciile agenţiei.

REPORTAJ – Cât costă pentru părinţi începerea anului şcolar: ghiozdan – 186 lei, penar – 50 lei, caiet – 37 lei, radieră – 8,30 de lei

Începerea anului şcolar scoate din bugetul unei familii cel puţin 400 de lei pentru un copil, însă aceste costuri pot depăşi şi 1.000 de lei, în funcţie de cât de mult se ţine cont de preferinţele elevului în alegerea rechizitelor, dar şi de calitatea produselor cumpărate.

Cazinoul din Constanţa revine în administrarea Primăriei

Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT) a decis să transfere Cazinoul din Constanţa în administrarea Primăriei, întrucât nu are fonduri pentru reabilitarea clădirii, iar termenul de începere a lucrărilor a fost depăşit.

Antonescu, iritat de întrebările privind absenţa sa de la Parlament: „Şi ce s-a întâmplat la Senat?”

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a fost vizibil iritat, joi, de întrebările jurnaliştilor privind absenţa sa la deschiderea sesiunii parlamentare a Senatului, arătând că nu răspunde unor critici şi că a fost plecat din ţară.

Frunzăverde: Nu cred că Dragnea este vinovat. Băsescu s-a întors la Cotroceni pe lipsă de democraţie

Vicepreşedintele PNL Sorin Frunzăverde a declarat, joi, că din punctul său de vedere Liviu Dragnea nu este vinovat în dosarul referendumului, unde a fost citat de DNA, el arătând că Traian Băsescu s-a întors la Cotroceni pe un soi de lipsă de democraţie autentică în România.

Antonescu: Suspendările se produc în urma unor încălcări ale Constituţiei, nu aşa, ca proiect

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, joi, înaintea şedinţei Biroului Politic Central al partidului, că, în momentul în care liberalii vor semnala o încălcare a Constituţiei de către preşedintele Traian Băsescu, atunci se poate discuta despre suspendare, în niciun caz doar ca proiect.

Solistul trupei Proconsul, Bodo, prezent la şedinţa conducerii PNL

Solistul trupei Proconsul, Bodo, a venit, joi, pentru scurt timp, la Parlament, unde urmează să aibă loc şedinţa conducerii Partidului Naţional Liberal, el precizând că încă nu s-a înscris în partid şi că nu doreşte să facă declaraţii.

Noi reparaţii la autostrada Arad-Timişoara, încă neinaugurată

Autorităţile au impus noi restricţii de viteză pe autostrada Arad-Timişoara, care ar urma să fie inaugurată la sfârşitul lunii, din cauza unor lucrări de reparaţii la asfalt care au loc în trei puncte, traficul desfăşurându-se pe câte o bandă în zonele cu probleme.

Ministerul Justiţiei neagă nominalizarea Alinei Bica pentru funcţia de procuror general

Ministerul Justiţiei neagă nominalizarea Alinei Bica, procuror DIICOT, pentru funcţia de procuror general al României, precizând că propunerile pentru funcţiile de conducere din Ministerul Public vor fi efectuate în urma unor proceduri transparente.