Știrile zilei

Femeie atacată cu un cuţit pe stradă, la Galaţi, agresorul luându-i poşeta cu 35.000 de euro

O tânără în vârstă de 25 de ani a fost jefuită, luni după-amiază, pe o stradă din Galaţi, de către un bărbat care a înjunghiat-o cu un cuţit în piept, apoi i-a luat poşeta în care se aflau 35.000 de euro, la ora transmiterii acestei ştiri agresorul fiind căutat de poliţişti.

Arşinel: Mihai Fotino a fost un partener excepţional, cu o dorinţă totală de a urca pe scenă

Alexandru Arşinel a declarat pentru MEDIAFAX că actorul Mihai (Mişu) Fotino, care a a murit luni, la vârsta de 83 de ani, a fost un partener excepţional, "gata mereu să facă un compliment" şi a cărui dorinţă de a urca pe scenă a fost "totală".

ANALIZĂ:Referendumul de revizuire a Constituţiei, în 24-25 mai. Ar putea fi necesară modificarea legii

Referendumul pentru revizuirea Constituţiei ar putea avea loc, timp de două zile, sâmbătă 24 mai şi duminică 25 mai, proiectul noii legi fundamentale ar trebui să treacă de Parlament cel mai devreme în 24 aprilie.

Comisia Călăraşi a cerut Oficiului de Cadastru cărţi funciare şi titluri de proprietate în zona Nana

Directorul Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară din Călăraşi, Viorica Dragomir, a declarat, luni, după audierile în comisia de anchetă parlamentară, că au fost solicitate mai multe documente precum cărţi funciare şi titluri de proprietate din zona Nana.

Cătălin Voicu, exclus din profesia de avocat. Decizia în cazul lui Florin Costiniu a fost amânată

Consiliul Baroului Bucureşti a hotărât, luni, excluderea din profesia de avocat a lui Cătălin Voicu, care execută o pedeapsă de şapte ani de închisoare, pentru fapte de corupţie, decizia fiind amânată în cazul lui Florin Costiniu, condamnat în acelaşi dosar la patru ani de închisoare cu suspendare.

Părinţii a patru elevi din clasa învăţătoarei Blându, de la Şcoala 10, audiaţi la Secţia 6

Părinţii a patru elevi din clasa învăţătoarei Dana Blându, de la Şcoala 10 din Bucureşti, au fost audiaţi, luni, de poliţiştii Secţiei 6, în dosarul în care femeia este cercetată pentru a fi cerut bani pentru cadouri, potrivit unor surse din Poliţie.

Ceremonie de comemorare în Italia, la doi ani de la naufragiul navei Costa Concordia

Câteva zeci de supravieţuitori ai naufragiului Costa Concordia, soldat cu 32 de morţi, în urmă cu doi ani, au participat luni la o scurtă ceremonie la Grosseto, în Toscana, pentru comemorarea acestei tragedii.

Cele mai importante roluri ale lui Mişu Fotino – VIDEO

Mihai (Mişu) Fotino, actor al Teatrului Naţional Bucureşti (TNB), a murit luni, la vârsta de 83 de ani. A jucat în numeroase comedii şi a fost prezent în emisiuni de televiziune.

MIŞU FOTINO A MURIT. Actorul avea 83 de ani

Mihai (Mişu) Fotino, actor al Teatrului Naţional Bucureşti (TNB), a murit luni, la vârsta de 83 de ani. Mişu Fotino a murit luni, în jurul orei 15.30, la Spitalul Elias din Bucureşti, unde era internat de aproape o săptămână, a declarat pentru MEDIAFAX directorul medical al unităţii sanitare, medicul Dana Safta.

Predoiu: Decizia privind prezidenţialele arată „disperarea” lui Antonescu, vrea scurtarea campaniei

Liderul PDL Cătălin Predoiu a declarat luni că decizia USL privind organizarea prezidenţialelor cu 45 de zile înainte de expirarea mandatului actualului preşedinte arată "disperarea" lui Crin Antonescu, care ar dori scurtarea campaniei pentru a-şi păstra avantajul pe care crede că îl are în sondaje.

Adrian Năstase a fost EXCLUS din Baroul Bucureşti, pe temeiul nedemnităţii profesionale

Fostul premier Adrian Năstase a fost exclus, luni, din Baroul Bucureşti, pe temeiul nedemnităţii profesionale, având în vedere că acesta are două condamnări definitive cu executare, una de doi ani şi o alta de patru ani, a anunţat decanul Baroului, Ion Ilie Iordăchescu.

Ponta: Vizita Victoriei Nuland are legătură cu un subiect care e de competenţa CSAT

Premierul Victor Ponta a fost întrebat, luni, dacă vizita subsecretarului de stat SUA Victoria Nuland are legătură cu investiţia de la Deveselu, el răspunzând că această vizită are legătură cu un subiect care este de competenţa CSAT şi, prin urmare, e confidenţial.

Dosarul „Poşta Română”: Procurorii cer între 5 şi 15 ani de închisoare pentru Nagy şi Chiuariu

Procurorii anticorupţie au cerut luni, la instanţa supremă, în dosarul "Poşta Română", pedepse cuprinse "în limitele speciale prevăzute de lege", respectiv între 5 şi 15 ani de închisoare în cazul foştilor miniştri Zsolt Nagy şi Tudor Chiuariu, pe care îi acuză de abuz în serviciu.

Aeroportul Suceava a fost închis pentru modernizare. Cât vor costa lucrările şi când va fi redeschis

Aeroportul Suceava a fost închis pentru modernizare începând de luni, cu o zi mai devreme decât era stabilit iniţial, lucrările fiind realizate printr-un proiect de 105 milioane de lei din fonduri europene.

Firea, despre revenirea asupra demisiei: Aştept şedinţa de marţi, las la o parte orice orgoliu

Senatorul Gabriela Firea a declarat, luni, întrebată dacă ia în calcul revenirea asupra demisiei din PSD, în urma declaraţiilor premierului Victor Ponta, că aşteaptă şedinţa USL de marţi şi că e dispusă să lase la o parte orice orgoliu şi să o ia de la zero.

Ponta: Şeful campaniei PSD la PE e Dragnea, când vine din Israel. Antonescu: Nu când, dacă…

Victor Ponta şi Crin Antonescu au glumit luni pe seama lui Liviu Dragnea, aflat în vizită oficială în Israel, unde ia parte la funeraliile lui Ariel Sharon, Ponta precizând că Dragnea va fi şeful campaniei PSD la PE când vine din Israel, în timp ce Antonescu l-a completat spunând: "Nu când, dacă..."

Un avion depresurizat, care venea de la Bruxelles, a aterizat în siguranţă pe Aeroportul „Henri Coandă”

Un avion cu 97 de pasageri, care venea de la Bruxelles, şi care în timpul zborului s-a depresurizat, a aterizat în siguranţă pe Aeroportul "Henri Coandă" Otopeni, nicio persoană nefiind rănită, a declarat luni, pentru MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al companiei Blue Air, Florentina Tatu.

Apartamentul în care Hollande se întâlnea cu actriţa Julie Gayet a aparţinut unor mafioţi

Apartamentul din Paris în care preşedintele Francois Hollande se întâlnea în secret cu actriţa Julie Gayet a aparţinut unor lideri interlopi care au legături cu mafia din insula franceză Corsica, afirmă surse citate de ziarul Le Monde.

Onţanu, audiat la DNA: Am fost chemat în legătură cu un titlu de proprietate de la Fundeni

Primarul sectorului 2, Neculai Onţanu, a fost audiat, luni, la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) şi a declarat, la ieşire, că a fost chemat pentru a da "nişte lămuriri" cu privire la terenul pe care se află Institutul Fundeni, el precizând că nu este urmărit penal.

Antonescu, unei jurnaliste care l-a întrebat pe Ponta dacă îşi dă demisia: Asta e hărţuire!

O jurnalistă l-a întrebat, luni, pe premierul Victor Ponta dacă îşi dă demisia ca urmare a deciziei Curţii Constituţionale de a declara neconstituţională Legea descentralizării, pe care Guvernul şi-a angajat răspunderea, ea primind răspunsul de la liderul PNL, Crin Antonescu: "Asta-i hărţuire!".

Udrea: Dacă nu vor fura la referendum nu cred că vor atinge pragul de prezenţă

Deputatul PDL Elena Udrea a declarat, luni, pentru MEDIAFAX, că prin hotărârea USL de comasare a referendumului pentru modificarea Constituţiei cu europarlamentarele premierul Victor Ponta "a găsit soluţia de a muta atenţia anunţând o altă împăcare cu Crin Antonescu".

CNA sesizează Colegiul psihologilor întrucât Aliodor Manolea a vorbit despre „pacientul” Băsescu

Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a decis, în şedinţa de luni, să sesizeze Colegiul psihologilor în legătură cu afirmaţiile făcute de psihologul Aliodor Manolea despre Traian Băsescu şi care au fost difuzate în reluare, pe 3 decembrie, în emisiunea "Sinteza zilei".

Ponta: USL, pregătită să revoteze legile nepromulgate de Băsescu chiar înainte de debutul sesiunii

Premierul Victor Ponta a declarat, luni, că USL, prin grupurile sale reunite, este pregătită să revoteze în Parlament legile privind cumpărarea terenurilor, energia regenerabilă şi parteriatul public-privat.

Ponta: Toţi parlamentarii USL vor da publicului date privind afacerile imobiliare ale lui Băsescu

Premierul Victor Ponta a anunţat, luni, după şedinţa USL, că toţi parlamentarii Uniunii vor pune la dispoziţia publicului datele obţinute la nivelul Comisiei Nana, privind afacerile imobiliare ale preşedintelui Traian Băsescu.

Antonescu: Protocolul USL se actualizează. Candidatul USL la Preşedinţie voi fi eu

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, luni, că protocolul de funcţionare a USL se actualizează în sensul includerii a trei modificări, una dintre acestea privind stipularea candidaturii sale la Preşedinţia României din partea USL.

Antonescu şi Ponta, întrebaţi dacă îşi menţin acuzaţiile de minciună: E comentariu, nu întrebare

Liderii USL Crin Antonescu şi Victor Ponta au fost întrebaţi, luni, în conferinţa de la USL, dacă îşi menţin acuzaţiile reciproce de minciună din urmă cu o lună, liberalul răspunzând: "E un comentariu, nu o întrebare", iar liderul PSD spunând: "Credeam că o să mă întrebe dacă cred în Dumnezeu".

Numărul tranzacţiilor imobiliare a crescut în 2013. Avansul este la jumătatea celui din 2012

Numărul tranzacţiilor imobiliare a crescut anul trecut cu circa 8%, la 432.000, iar valoarea impozitului încasat de stat pe veniturile din transferurile de proprietăţi a urcat tot cu 8%, la 493 milioane lei (111,6 milioane euro), arată datele notarilor publici transmise la solicitarea MEDIAFAX.

Kelemen: Ungaria nu va cumpăra terenurile de sub cetăţenii români, Geoană vrea să iasă în evidenţă

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat, luni, la RFI, că Ungaria nu va cumpăra terenurile agricole ale românilor şi a apreciat reacţiile pe această temă ale lui Mircea Geoană ca fiind "super-politicianiste", arătând că acesta caută subiecte ca "să iasă în evidenţă".

Excluderea din avocatură a lui Adrian Năstase, rediscutată de Baroul Bucureşti

Consiliul Baroului Bucureşti se întruneşte, luni, pentru a stabili dacă fostul premier Adrian Năstase va fi sau nu exclus din avocatură, după condamnarea definitivă la patru ani de închisoare cu executare, în dosarul Zambaccian.

Israelul i-a adus un ultim omagiu lui Ariel Sharon. Fostul premier a fost înhumat la ferma familiei sale. Două RACHETE au fost lansate din Fâşia Gaza – VIDEO

Ceremonia oficială organizată pentru aducerea unui omagiu fostului comandant de război şi premier Ariel Sharon a început luni dimineaţa, la sediul Parlamentului, la Ierusalim, în prezenţa unor oficiali israelieni de rang înalt şi a vicepreşedintelui american Joe Biden. Măsurile de securitate au fost consolidate, de teama unui atac cu rachete din Fâşia Gaza. Fostul premier israelian Ariel Sharon a fost înhumat luni după-amiază la ferma familiei sale din sudul Israelului.

Mama unui elev de la Şcoala10: Am dat bani de cadouri, nemulţumirile învăţătoarei Blându ne-au jignit

Mama unui elev de la clasa Danei Blându a dat declaraţii, luni, la Secţia 6 Poliţie, ea spunând, la finalul audierii, că părinţii au dat bani pentru cadouri, încercând să mulţumească pe toată lumea, dar nemulţumirile învăţătoarei i-au jignit.

ANALIZĂ: Hotelurile şi restaurantele de la munte pierd peste 1 milion de euro pe zi pentru că nu ninge

Lipsa zăpezii din staţiunile montane şi temperaturile crescute, care fac imposibilă producerea zăpezii artificiale, au redus cu 70-80% numărul turiştilor afllaţi la munte în luna ianuarie faţă de anul trecut, producându-le hotelurilor şi restaurantelor pierderi de peste 1 milion de euro pe zi.

Raportul Inspecţiei Judiciare: Declaraţiile politicienilor în jurul cazului Papici nu au afectat independenţa justiţiei

Declaraţiile făcute de politicieni în contextul încetării delegării procurorului Lucian Papici la şefia Secţiei I din DNA nu au afectat independenţa justiţiei, arată raportul Inspecţiei Judiciare legat de respectivele afirmaţii, care a fost finalizat şi va fi transmis CSM.

Dennis Rodman şi-a cerut scuze că nu a putut face ceva pentru Kenneth Bae, deţinut în Coreea de Nord: „Îmi pare rău. Nu sunt preşedinte. Nu sunt ambasador”

Fostul baschetbalist american Dennis Rodman, care a plecat de la Phenian, şi-a cerut scuze luni, la Beijing, pentru că "nu a putut face nimic", în cursul vizitei sale în Coreea de Nord, pentru un misionar american deţinut în această ţară.

VREMEA până pe 26 ianuarie. PROGNOZA METEO pentru fiecare regiune a ţării

Administraţia Naţională de Meteorologie a realizat o estimare a evoluţiei valorilor termice şi a precipitaţiilor în intervalul 13 - 26 ianuarie, pentru toate regiunile din ţară: Banat, Crişana, Transilvania, Maramureş, Moldova, Dobrogea, Muntenia, Oltenia şi la munte.

Ponta: Antonescu este candidatul USL la Preşedinţie

Liderul PSD Victor Ponta a declarat, luni, după şedinţa conducerii USL, într-o conferinţă de presă susţinută alături de preşedintele PNL, că potrivit hotărârilor Congreselor celor două formaţiuni, Crin Antonescu este candidatul Uniunii la prezidenţialele din 2014.

Antonescu: Prezidenţialele, cu 45 de zile înainte de expirarea mandatului actualului preşedinte; Ponta: Alegerile vor fi organizate pe 2 sau pe 9 noiembrie

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, luni, după şedinţa USL, într-o conferinţă de presă comună cu Victor Ponta, că USL a decis organizarea prezidenţialelor cu 45 de zile înainte de expirarea mandatului actualului preşedinte.

Antonescu: Revenim, la Cameră, la votul pe liste, vor fi maximum 300 de deputaţi

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, luni, că în USL s-a decis modificarea Legii electorale astfel încât la Cameră să se revină la votul pe listă, urmând să fie maximum 300 de deputaţi.

Predoiu: Ponta n-a înţeles nimic din vizita lui Nuland. PDL ia măsuri faţă de USL pe teme de justiţie

Prim-vicepreşedintele PDL Cătălin Predoiu a afirmat, luni, că declaraţiile premierului Victor Ponta în legătură cu vizita Victoriei Nuland la Bucureşti arată că acesta nu a înţeles absolut nimic din această vizită, precizând că PDL va lua o serie de măsuri faţă de Guvern pentru apărarea Justiţiei.

Antonescu: Avem toate elementele ca prin decizia USL să consfinţim faptul că rămânem împreună

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, luni, înaintea şedinţei USL, că, din punctul său de vedere, alianţa are toate elementele pentru a lua decizia prin care să consfinţească faptul că PSD şi PNL rămân în USL, fiind necesară doar "voinţă politică şi corectitudine politică".