Știrile zilei

Cazanciuc, despre noile coduri: Voi redacta un proiect de act normativ. Guvernul va decide forma acestuia. Nu va exista un capitol pentru interceptări

Ministrul Justiţiei Robert Cazanciuc a declarat joi că va redacta un proiect de act normativ, pe care îl va înainta "de îndată" Guvernului, care va decide dacă va fi proiect de lege sau OUG, precizând că nu vor fi propuneri de modificare a Codului penal, ci referitoare la Codul de procedură penală.

Relu Fenechiu, condamnat definitiv la 5 ani de închisoare CU EXECUTARE. El s-a predat Poliţiei Judeţene Iaşi

Fostul ministru al Transporturilor Relu Fenechiu a fost condamnat definitiv, joi, la cinci ani de închisoare cu executare, iar fratele acestuia, Lucian Fenehiu, a primit o pedeapsă tot de cinci ani de închisoare cu executare, în dosarul "Transformatorul".

ICCJ: Modificările propuse pentru noile coduri să fie făcute înaintea intrării în vigoare a acestora

Modificările şi completările propuse de ICCJ şi de celelalte instituţii implicate în aplicarea noilor coduri penal şi de procedură penală trebuie realizate înainte de data stabilită pentru intrarea în vigoare a acestor acte normative, a declarat joi preşedintele instanţei supreme, Livia Stanciu.

„Nymphomaniac 2” poate fi proiectat în cinematografele din România. Kogălniceanu: „Cât timp voi fi director CNC, nu voi permite cenzura”

Mihai Kogălniceanu, directorul general al Centrului Naţional al Cinematografiei (CNC), a declarat pentru MEDIAFAX că nu va exista "cenzură" în timpul mandatului său, precizând că filmul "Nymphomaniac 2" a primit clasificarea "I.M.- 18" (interzis minorilor) din partea Comisiei de specialitate a CNC.

Unităţile de învăţământ preuniversitar din Bucureşti şi 14 judeţe rămân închise şi vineri

Toate şcolile şi grădiniţele din Bucureşti şi judeţele Argeş, Brăila, Buzău, Călăraşi, Constanţa, Galaţi,Giurgiu, Ialomiţa, Ilfov, Prahova, Tulcea, Teleorman, Vâlcea şi Vrancea rămân închise şi vineri, anunţă Ministerul Educaţiei Naţionale (MEN).

PSD: Băsescu e un „urechist” în ale justiţiei şi dă vina pe USL, după ce îşi recunoaşte incompetenţa

Purtătorul de cuvânt al PSD, Cătălin Ivan, susţine că preşedintele Traian Băsescu este "urechist" în ceea ce priveşte justiţia şi dă vina pe USL în scandalul privind Codul de Procedură Penală, după ce şeful statului a admis că ar fi comis o eroare prin promulgarea noului act normativ.

CONTROALE mai stricte în aeroporturi: Echipamente speciale pentru controlul lichidelor din bagajul de mână

Toate aeroporturile din Uniunea Europeană vor avea de vineri, 31 ianuarie, echipamente speciale pentru controlul lichidelor din bagajul de mână, atât la plecare, cât şi la transfer, anunţă Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti (CNAB).

PNL: Fenechiu e o mare pierdere pentru partid, sperăm că va trece cu bine prin această încercare

Purtătorul de cuvânt al PNL, Cristina Pocora, a declarat joi pentru MEDIAFAX, în urma condamnării la cinci ani de închisoare a lui Relu Fenechiu, că acesta este o "mare pierdere" pentru PNL, iar liberalii speră că "va trece cu bine prin această încercare" şi va rămâne apropiat partidului.

Sudul Statelor Unite, paralizat de 6 centimetri de zăpadă – FOTO, VIDEO

Statele Louisiana, Mississippi, Carolina de Nord şi de Sud, Alabama şi Georgia au declarat stare de urgenţă după o ninsoare în urma căreia s-a depus un strat de zăpadă de doar şase centimetri.

Gruia Stoica a fost arestat preventiv

Omul de afaceri Gruia Stoica, acuzat că i-ar fi dat avocatului Doru Boştină trei milioane de euro pentru a afla, prin intermediul acestuia, ce preţ cere CFR Marfă la licitaţia pentru transportarea cărbunelui în beneficiul Complexului Energetic Oltenia, a fost arestat preventiv pentru 29 de zile.

Nicolăescu: Programele naţionale de sănătate, de la 1 august. Pachetul minimal, din 1 ianuarie 2015

Pachetul de servicii medicale de bază va intra în vigoare la 1 aprilie, programele naţionale de sănătate, la 1 august, iar pachetul minimal, la 1 ianuarie 2015, a anunţat, joi, ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, la o dezbatere privind asigurările de sănătate.

REPORTAJ: Sportivii cluburilor de patinaj artistic din Bucureşti se antrenează de un an în mall-uri

Sportivii de la cele şapte cluburi de patinaj artistic din Bucureşti se antrenează de aproximativ un an în mall-uri, singurul patinoar din Capitală, "Mihai Flamaropol", fiind închis în martie 2013 din cauza restanţelor la utilităţi în valoare de 1,2 milioane de lei.

Predoiu: Îmi asum întreg Codul. Fără negociere legile nu trec, dar articolul 140 nu a fost negociat

Liderul PDL Cătălin Predoiu, fost ministru al Justiţiei, scrie pe Facebook că îşi asumă întreg Codul de procedură penală, menţionând că legea trebui amânată şi adăugând: "Fără negociere, legile nu trec, dar art.140 nu a fost negociat".

Elena Udrea a DEMISIONAT din PDL. Tomac: „Unul dintre cei mai puternici oameni politici din zilele noastre se alătură PMP”

Deputatul Elena Udrea i-a transmis telefonic secretarului general al PDL, Gheorghe Flutur, că a demisionat din partid, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse democrat-liberale. Elena Udrea va merge la Partidul Mişcarea Populară.

PDL Bucureşti va depune o sesizare la DNA pe numele primarului Sorin Oprescu. Ce acuzaţii i se aduc

PDL Bucureşti va depune o sesizare la DNA pe numele primarului Sorin Oprescu, pe care îl acuză public de nereguli în ceea ce priveşte contractul de închiriere a actulului sediu al municipalităţii.

Decizia de interzicere în România a filmului „Nymphomaniac Vol. II”, în presa străină: „Un caz unic de cenzură în Europa”

Agence France-Presse (AFP), The New York Times şi Huffington Post au prezentat, în ediţiile lor online, decizia Comisiei de clasificare a filmelor a Centrului Naţional al Cinematografiei (CNC) de a interzice partea a doua a filmului "Nymphomaniac", de Lars von Trier, în cinematografele din România.

VREMEA va fi geroasă. Ce temperaturi vor fi vineri în ţară, la Bucureşti şi la munte

Vineri, vremea va fi rece, geroasă în special dimineaţa şi noaptea în sud, în est şi local în centru, informează Administraţia Naţională de Meteorologie.

Sedativele administrate lui Schumacher, diminuate pentru începerea procesului de trezire din comă

Sedativele administrate lui Michael Schumacher, aflat în comă indusă de o lună, "au fost diminuate pentru a permite începerea unui proces de trezire, care ar putea dura mult timp", a anunţat, joi, purtătorul de cuvânt al septuplului campion mondial de Formual 1, Sabine Kehm.

REPORTAJ: Câştiguri de sezon.Taximetriştii au câştigat în ultima săptămână cât într-o lună, datorită ninsorii

Firmele de taximetrie din Bucureşti au avut în ultima săptămână, de când a început să ningă abundent şi mulţi bucureşteni şi-au lăsat maşinile acasă, de trei-patru ori mai multe comenzi decât într-o zi obişnuită, ceea ce le-a adus încasări cât într-o lună fără zăpadă.

Băsescu: Îmi asum promulgarea Codului de Procedură Penală. Dacă premierul nu îşi asumă emiterea unei OUG care să corecteze neajunsurile articolului 140, este emblema corupţiei

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, joi, la Palatul Cotroceni, că îşi asumă promulgarea Codului de Procedură Penală pentru că asta este responsabilitatea preşedintelui. Băsescu a mai spus că dacă primul ministru nu îşi asumă emiterea unei ordonanţe de urgenţă care să corecteze neajunsurile articolului 140, este emblema corupţiei.

Secretarul general al Senatului a demisionat, invocând motive personale

Secretarul general al Senatului, fostul senator de Arad Ovidiu Marian, şi-a depus, joi, demisia din această funcţie, invocând "motive personale", el spunând însă că i s-a propus şi ar putea accepta sa devină secretar general adjunct, începând din 3 februarie.

MEDIAFAX ZOOM: Zile de iarnă în Bucureşti – GALERIE FOTO

Iarna în Bucureşti. Ne aşteptăm să ne surprindă, mereu. Un alt paradox tipic, adăugat peste atâtea altele. Şi iat-o, în toată splendoarea ei. Ca pieton, nu ai mai ieşi din casă. Ca şofer, nici atât. Iată însă că fotograful află în venirea tumultoasă a iernii urbane un pretext numai bun de a deveni explorator printre nămeţi. Când toată lumea stă în casă, cineva trebuie să vadă ce se mai întâmplă pe afară.

INTERCEPTĂRI: Gruia Stoica, despre directorul CFR Marfă – Să îl cheme şi să îi spună – „Prietene, nu rişti nimic”

Gruia Stoica îi spunea lui Doru Boştină că trebuie să afle "cine îl ţine" pe directorul CFR Marfă, iar acesta să îl cheme şi să îi spună: "Prietene, nu e în ordine aşa, nu rişti nimic..., am mai fost în 10.000 de locuri şi nu a murit nimeni din chestia asta, da? Şi dacă pleci, pleci fericit!".

MS: Nicolăescu şi reprezentanţii FMI, BM şi CE au agreat viitori paşi ai reformei în sănătate

Ministrul Eugen Nicolăescu şi reprezentanţii FMI, BM şi CE au agreat joi, în cadrul unei întâlniri avute la Bucureşti, următorii paşi "pentru aprofundarea reformei în sănătate", între care achiziţiile publice centralizate şi reeşalonarea unor programe naţionale de sănătate, informează MS.

Raed Arafat, despre postul de secretar de stat în MAI: O oportunitate căreia nu puteam să-i spun nu

Raed Arafat a preluat joi, la MAI, funcţia de secretar de stat în acest Minister, urmând să conducă noul Departament de Intervenţii în Situaţii de Urgenţă, şi a declarat cu acest prilej că numirea a fost o oportunitate pe care nu a putut să o refuze.

Băsescu îi cere lui Ponta OU pentru Codul penal, Ponta îi cere să îşi asume răspunderea

Guvernul a prezentat o scrisoare pe care preşedintele Băsescu i-a transmis-o, joi, premierului Ponta,în care solicită adoptarea unei ordonanţe de urgenţă privind noul Cod penal şi Codul de procedură penală, dar şi răspunsul în care Ponta aminteşte că cele două coduri au fost iniţiate de Guvernul Boc

Băsescu: Armata, implicată în a substitui lipsa de capacitate a administraţiei, pe furtună

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, joi, în cadrul primirii Comandantului forţelor NATO în Europa, gen. Philip M. Breedlove, că armata română este implicată în a substitui lipsa de capacitate a administraţiei de a păstra lucrurile sub control, pe furtună.

Comisar UE: Pescuitul ilegal în Marea Neagră este o problemă. Copiii noştri ar putea rămâne fără peşte

Pescuitul ilegal reprezintă în continuare o problemă în Marea Neagră, a declarat, joi, comisarul european pentru Pescuit şi Afaceri Maritime, Maria Damanaki, care le-a comunicat statelor riverane că regiunea duce lipsă de strategii, idei noi şi investiţii.

Volksbank a pierdut irevocabil un proces colectiv pe clauze abuzive privind comisionul şi dobânda

Un grup de clienţi ai Volksbank a câştigat irevocabil în instanţă un proces pe clauze abuzive privind comisionul de risc şi alte comisioane din contractele de credit, precum şi modificarea unilaterală a dobânzii, decizia publicată miercuri de Tribunalul Bucureşti vizând 315 contracte de credit.

Reţea de proxenetism din care făceau parte români, destructurată la Cannes – presă

Poliţia judiciară de la Nisa a destructurat o reţea de prostituţie care acţiona de aproape un an la Cannes, şapte persoane, în principal români, fiind plasaţi în arest preventiv pentru "proxenetism în bandă organizată", relatează ziarul Nice Matin în ediţia electronică de joi.

Constantin: PC merge la euroalegeri alături de PSD şi UNPR. O propunem pe Grapini pentru loc eligibil

Biroul Politic al PC a validat, joi, propunerea ca la alegerile europarlamentare PC să participe pe o listă comună alături de PSD şi UNPR, a declarat preşedintele PC, Daniel Constantin, arătând că formaţiunea o propune pe Maria Grapini pentru un loc eligibil şi confirmând astfel informaţiile transmise, miercuri, de MEDIAFAX privind retragerea din Guvern a Mariei Grapini.

INTERCEPTĂRI: Gruia Stoica îl întreba pe Boştină dacă la MT are influenţă Fenechiu sau Găurean

Gruia Stoica îl întreba pe Doru Boştină dacă la MT are influenţă Relu Fenechiu sau Călin-Bogdan Găurean, pentru a afla de la directorul CFR Marfă ce preţ oferă la licitaţia pentru transportarea cărbunelui, omul de afaceri spunându-i că Dragoş Drăghici " are atâta mândrie, e atât de dobitoc".

Care sunt primele criterii pentru români la achiziţia unui autoturism

Consumul de combustibil, fiabilitatea şi costurile cu întreţinerea sunt primele trei criterii de care ţin cont românii când cumpără un autoturism, dar în următorii ani accentul se va muta pe aspecte care vizează bugetul pe termen lung alocat utilizării maşinii, potrivit Daedalus Millward Brown.

Ponta l-a trimis pe Cazanciuc la CSM, să discute despre eventuale modificări la Codul penal. Promovarea unui act normativ ar putea fi discutată

Premierul Victor Ponta a anunţat că i-a solicitat ministrului Justiţiei, Robert Cazanciuc, să meargă la Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) şi să discute despre eventuale modificări la Codul penal, amintind însă că documentul a fost aprobat de Guvernul Boc şi promulgat de preşedintele Băsescu.

Ungureanu: Niciun oficial român nu şi-a exprimat sprijinul pentru comunitatea de români din Ucraina

Preşedintele Forţei Civice, Mihai Răzvan Ungureanu, afirmă că niciun oficial român nu a mers în Ucraina să îşi exprime sprijinul pentru comunitatea românească de când au început ieşirile în stradă, el menţionând că la Cernăuţi participă şi români la revolta împotriva administraţiei locale.

Primăria Capitalei: Pe străzile din cele şase sectoare vor acţiona joi 360 de utilaje şi peste 600 de operatori

Pe străzile din cele şase sectoare vor fi, joi, 360 de utilaje de deszăpezire şi peste 600 de operatori, care vor strânge zăpada rămasă pe carosabil, miercuri noapte fiind transportaţi peste 13.000 de metri cubi de zăpadă, potrivit Primăriei Capitalei.

Filmul „Nymphomaniac Vol. II” ar putea fi aprobat pentru difuzare la reluarea procedurii CNC – surse

Comisia de clasificare a filmelor a Centrului Naţional al Cinematografiei (CNC) ar putea relua procedura pentru filmul "Nymphomaniac Vol. II", existând un curent favorabil pentru aprobarea difuzării lui în cinematografe, au declarat, joi, pentru MEDIAFAX, surse din domeniu.

Ponta susţine că OU privind ASF a fost „solicitată în mod expres” de CE şi FMI

Ordonanţa de urgenţă prin care Guvernul a redus numărul membrilor board-ului Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF) şi a impus o serie de criterii profesionale a fost negociată şi solicitată în mod expres de Comisia Europeană şi Fondul Monetar Internaţional, susţine premierul Victor Ponta.

Vânzările H&M România au depăşit 100 milioane euro în anul fiscal 2013

Vânzările retailerului suedez de îmbrăcăminte Hennes & Mauritz (H&M) în România au crescut cu 41% în anul fiscal 2013, încheiat pe 30 noiembrie, la 893 milioane coroane suedeze (101 milioane euro), după ce a deschis 9 magazine în această perioadă şi a ajuns la o reţea de 28 de unităţi.

Ponta: Misiunea FMI se finalizează cu scrisoare de intenţie, rămâne de văzut dacă semnează şi Băsescu

Misiunea Fondului Monetar Internaţional (FMI) la Bucureşti va fi încheiată cu o scrisoare de intenţie în orice condiţii, dar rămâne de văzut dacă documentul va fi semnat şi de preşedintele Traian Băsescu, afirmă premierul Victor Ponta, adăugând că "toată lumea înţelege" că este o problemă politică.
Am observat că ne citești din . Avem o versiune dedicată acestei țări. Vrei să o încerci?
Da