PMP, plângere la CNCD împotriva istoricului Mădălin Hodor, fiindcă l-a făcut pe Paleologu simpatizant nazist

Mihai Neamţu a anunţat, luni, că PMP va face plângere la Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) împotriva istoricului Mădălin Hodor, care a afirmat că prezidenţiabilul partidului, Theodor Paleologu, ar fi simpatizant nazist.

1224 afișări
Imaginea articolului PMP, plângere la CNCD împotriva istoricului Mădălin Hodor, fiindcă l-a făcut pe Paleologu simpatizant nazist

PMP, plângere la CNCD împotriva istoricului Mădălin Hodor, fiindcă l-a făcut pe Paleologu simpatizant nazist

„PMP va face o plângere la CNCD şi vom cere sancţionarea acestui angajat al statului, până la urmă, pentru perpetuarea în spaţiul public, a acestui mit, al asocierii între candidatul nostru, un clasic liberal, un conservator democrat, a fi conservator în Europa este un lucru nobil, ei bine, pentru istorici plătiţi din bani publici, precum Mădălin Hodor, această dimensiune liberal clasică şi conservatoare, a candidatului nostru, este asimilabilă unei simpatii cu nazismul. Luăm în calcul să facem demersuri judiciare, care vor duce la sancţionarea domnului Hodor şi în alte planuri, nu doar la CNCD”, a declarat Mihail Neamţu, luni, într-o conferinţă de presă.

Purtătorul de cuvânt al PMP a adăugat că Mădălin Hodor nu ar trebui să utilizeze cu atâta uşurătate apelativul „nazist”.

„A spune că domnul Paleologu este un simpatizant nazist, ştiind că în spaţiul public, uneori, din păcate, percepţia devine realitate, este un gest necugetat, pe care noi ne grăbim să îl condamnăm. De astăzi, vom face o plângere la CNCD. Considerăm că domnul Hodor, ca istoric, nu are voie şi dreptul să folosească apelativul „nazist” cu atâta uşurătate. (...) Domnul Hodor a spus despre candidatul nostru că este un simpatizant nazist, prin asociere, doar pentru că a studiat opera lui Carl Schmidt, filozof şi gânditor german, în facultate”, a explicat Neamţu.

Acesta a mai spus că nu se aştepta la o astfel de afirmaţie din partea istoricului Mădălin Hodor, cercetător la CNSAS.

„Dacă noi ne-am fi aşteptat la un astfel de atac din partea PSD, surpriza zilelea acestea, a venit din partea noii stângi, anume un cercetător de la CNSAS, care are şi statulul de istoric, şi obligaţia de a emite verdicte finale cu privire la colaborarea cu vechiul regim a unor personalităţi publice.În linia aceasta de condamnare a nazismului şi comunismului, PMP ia foarte în s erios dezbaterile publice pe această temă. Trebuie să fim atenţi la cei care folosesc, în bătaie de joc, apelative precum „nazist” sau „stalinist”. În spaţiul public românesc, de la revoluţie încoace, foarte mulţi oameni de stânga, de la Ion Ilisscu pănă la Victor Ponta, ne-au obişnuit cu felul acesta uşuratec de a utiliza apelative precum „neonazist”, „fascist” sau „legionar”. ”, a conchis Neamţu.

„Nu. Domnul Paleologu nu este nazist, dar e un admirator al teoriilor politice ale lui Schmitt. Care Schmitt a fost nazist. Si un admirator al lui Hitler. Si stiu ca e deranjant pentru zona ce se vrea neoconservatoare ca mai sunt unii care inteleg de unde vin si ce castraveti vand. Ghinion. Ce sa fac eu daca dreapta romaneasca mostenita de la buneii interbelici si nascuta din legionarism s-a pupat cu national-comunismul si a esuat lamentabil in misticism politic? Good luck with that!”, a scris Mădălin Hodor, pe Facebook.

Biroul Electoral Central (BEC) a decis, până la acest moment, validarea candidaturii lui Theodor Paleologu la alegerile prezidenţiale, precum şi pe cea a liderului PSD Viorica Dăncilă.

Taguri:
pmp,
cncd,
hodor

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici