„Pentru prima dată în istoria relațiilor bilaterale, un stat american deschide o reprezentanță economică în România. În bugetul pentru anul fiscal 2026 (octombrie 2025 – septembrie 2026) recent adoptat, statul Arizona a alocat 125.000 USD pentru deschiderea reprezentanței de la București — o inițiativă care recunoaște rolul României ca hub regional pentru investiții și consolidează parteneriatul economic cu Statele Unite”, a anunțat Ambasada României în Statele Unite ale Americii pe pagina de Facebook.
„Decizia statului Arizona de a deschide un birou comercial în țara noastră este un semnal puternic de încredere în potențialul economic al României și al regiunii noastre. Sunt convins că această inițiativă va consolida schimburile comerciale, va stimula inovația și va apropia și mai mult comunitățile noastre de afaceri, contribuind la dezvoltarea unei relații economice durabile între România și Statele Unite”, a declarat Andrei Muraru, Ambasadorul României în Statele Unite.
Reprezentanțele economice ale statului Arizona au atribuții precum:
Deschiderea biroului comercial în România a venit în urma mai multor întâlniri și discuții, printr-un dialog constant al Ambasadei României la Washington cu instituțiile statului Arizona, susținut de vizite oficiale și sprijin din partea mediului de afaceri în perioada 2023-2024:
Arizona are în prezent birouri comerciale în Mexic (Mexico City, Chihuahua, Guanajuato), Israel (Tel Aviv), Germania (Frankfurt), Republica Coreea (Seoul) și la Taipei.