Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii, activă pe reţelele sociale

Casa regală a Marii Britanii pare să considere că mediul online oferă un spaţiu ideal pentru comunicarea cu publicul, iar directorul său pe Comunicare, care a pus pe picioare strategia prezenţei virtuale a monarhiei britanice, a fost premiat şi a dat detalii despre viziunea angajatorului său.

553 afișări
Imaginea articolului Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii, activă pe reţelele sociale

Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii, activă pe reţelele sociale

Directorul pe Comunicare al Casei Regale, Sally Osman, a fost numită Profesionistul în Comunicare al anului 2018 de revista CorpComms, la începutul lunii decembrie, şi a oferit mai multe detalii despre modul în care se lucrează pentru familia regală.

Regina Marii Britanii în persoană a promovat folosirea reţelelor de socializare online în familia regală, a spus Sally Osman, în materialul publicat de The Telegraph.

Osman lucrează pentru familia britanică din 2013 şi a explicat faptul că regina i-a convins pe membrii familiei sale că reţelele de socializare sunt importante, pentru că monarhia are nevoie să se găsească acolo unde se află oamenii.

"Mediul digital este chiar miezul tuturor lucrurilor", a spus Osman, care, înainte să ocupe acest post, a fost director la Sony Europa şi la reţeaua britanică BBC.

Osman a mărturisit faptul că regina susţine ideile majore pe care echipa de comunicare le are în vedere pe viitor în ceea ce priveşte reţelele de socializare. "Monarhia trebuie să fie văzută că îşi face treaba. Altfel oamenii vor întreba de ce avem nevoie de ea, ceea ce ne aduce la punctul de pornire al meseriei noastre, care trebuie să implice oamenii în direcţia unei monarhii moderne, dezvăluindu-i scopul, relevanţa şi valoarea", a spus aceasta.

Osman a vorbit şi despre faptul că interacţiunea cu regina Elisabeth a II-a implică mai puţină birocraţie decât s-ar putea crede: "dacă ai o idee, îi poţi trimite o notificare şi, dacă ea zice «da», poţi să îţi vezi de treabă. Te uimeşte când este vorba să îşi dea seama ce valoare are un lucru sau altul din ceea ce facem".

O consecinţă a entuziasmului reginei faţă de folosirea reţelelor sociale în promovarea familiei regale este şi numărul de conturi oficiale pe care Coroana britanică le are pe Facebook, Instagram şi pe Youtube. Nu mai puţin de 13 milioane de persoane urmăresc aceste conturi.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici