Prima pagină » Știrile zilei » Rușii vor să lanseze o rachetă balistică intercontinentală, susțin ucrainenii

Rușii vor să lanseze o rachetă balistică intercontinentală, susțin ucrainenii

Serviciile secrete din Ucraina susțin că rușii intenționează să lanseze o rachetă balistică intercontinentală. Lansarea ar urma să aibă loc duminică. Scopul este intimidarea ucrainenilor și a aliaților europeni, mai spune sursa menționată.
Rușii vor să lanseze o rachetă balistică intercontinentală, susțin ucrainenii
Sursa: X

Agenția de informații militare a Ucrainei a anunțat că Rusia intenționează să efectueze o lansare „de antrenament și luptă” a unei rachete balistice intercontinentale duminică seară pentru a intimida Ucraina și Occidentul, potrivit Reuters.

Agenția a transmis pe aplicația Telegram că ordinul vizează o lansare din regiunea Sverdlovsk a Rusiei.

Raza de acțiune a rachetei este de peste 10.000 de kilometri.