Cele două aparate F-16V, fabricate de compania americană Lockheed Martin, au aterizat la baza forțelor aeriene din Taitung, pe coasta de sud-est a insulei, notează AFP.
Sosirea lor era inițial așteptată la începutul lunii septembrie, cu escale de realimentare în Hawaii și Guam, însă presa locală a relatat că avioanele s-au întors din drum spre Hawaii la scurt timp după decolare, fără ca autoritățile să ofere o explicație oficială.
Aeronavele fac parte dintr-un acord în valoare de 8 miliarde de dolari, aprobat în timpul primului mandat al președintelui american Donald Trump. Contractul prevede livrarea a 66 de avioane F-16V.
Ministrul taiwanez al Apărării, Wellington Koo, a declarat anterior că ar fi dificil ca toate cele 66 de aeronave să fie livrate până la sfârșitul acestui an, în ciuda creșterii producției de către Lockheed Martin.
Oficialul de la Taipei a mai precizat că alte avioane F-16V vor fi livrate înainte de sfârșitul anului, fără să precizeze numărul acestora. Potrivit ministrului, unele aeronave se află încă pe linia de producție, în timp ce altele au trecut deja testele.
În paralel, Taipeiul așteaptă aprobarea de la Washington a unui pachet record de armament în valoare de 14 miliarde de dolari.
Aprobarea a fost suspendată de președintele Donald Trump în urma obiecțiilor Chinei. Președintele Statelor Unite consideră că pachetul este o pârghie de negocierile în discuțiile cu Beijingul, fapt ce a stârnit îngrijorarea în Taiwan.
Cu toate acestea, oficiali ai administrației americane au precizat că pachetul destinat insulei ar putea fi fragmentat în mai multe tranșe pentru a tempera reacția Chinei.