1 decembrie

REPORTAJ: Un bătrân de 95 de ani vine la Alba Iulia întrucât ”iubeşte patria”. Tinerii, atraşi de paradă – FOTO

Un bătrân de 95 de ani din judeţul Hunedoara vine de zeci de ani la Alba Iulia de Ziua Naţională pentru că, spune el, ”iubeşte patria şi fiecare brazdă din ţara asta". Tinerii, în schimb, afirmă că au venit în oraşul istoric pentru a se întâlni cu prietenii şi pentru a vedea parada şi concertele.

MEDIAFAX ZOOM: 1 Decembrie 2014 – GALERIE FOTO

Mii de români au ieşit astăzi în pieţele din principalele oraşe din ţară pentru a asista la paradele militare organizate pentru a serba împlinirea a 96 de ani de la actul simbolic al Marii Uniri de la Alba Iulia.

1 Decembrie la Alba Iulia: Klaus Iohannis, primit cu aplauze de participanţii la manifestări. MESAJUL preşedintelui ales de Ziua Naţională – FOTO

Preşedintele ales Klaus Iohannis a ajuns la Alba Iulia, fiind întâmpinat de un grup de localnici îmbrăcaţi în costume populare, care l-au servit cu pâine, sare şi pălincă tradiţională, iar cei prezenţi la manifestările de Ziua Naţională l-au aplaudat. Iohannis a declarat că în calitate de preşedinte al României îşi propune redescoperirea, împreună, a ideii de unitate naţională.

Sute de turişti petrec Ziua Naţională pe pârtie la Azuga sau în parcul de distracţie din Buşteni

Sute de turişti petrec Ziua Naţională pe pârtie la Azuga sau în parcul de distracţie din Buşteni, bucurându-se de primul weekend din acest sezon în care este zăpadă.

REPORTAJ: Băsescu şi Ponta s-au ignorat reciproc, de Ziua Naţională, la parada militară din Bucureşti – FOTO

Preşedintele în exerciţiu, Traian Băsescu, şi premierul Victor Ponta au asistat, luni, la parada militară organizată de Ziua Naţională în Piaţa Constituţiei din Bucureşti, cei doi stând în tribuna oficială la o distanţă apreciabilă unul de altul şi preferând să se ignore reciproc.

Mii de oameni, la cozi pentru porţii de fasole şi cârnaţi oferite gratuit de 1 Decembrie – FOTO

Mii de oameni au stat la cozi, în mai multe oraşe din ţară, pentru a primi o porţie gratuită de fasole şi cârnaţi oferită de autorităţile locale cu ocazia Zilei Naţionale, transmite corespondentul MEDIAFAX.

PARADA DE 1 DECEMBRIE – Mii de militari români şi străini au defilat de Ziua Naţională a României, în Bucureşti şi în ţară – FOTO, VIDEO

Parada militară organizată cu ocazia Zilei Naţionale a României a avut loc, luni, în Piaţa Constituţiei din Capitală, în prezenţa preşedintelui în funcţie, Traian Băsescu şi a premierului Victor Ponta. Peste 2.700 de militari, cu 280 de mijloace tehnice, din MApN, MAI, SRI şi SPP au participat la paradă. *Momentul de defilare aeriană a fost anulat, din cauza vremii nefavorabile*.

Mesajul lui Ponta de 1 Decembrie: Trebuie stabilitate, lideri responsabili. Toţi sunt români, indiferent de etnie

Românii au motive să fie încrezători, dar este nevoie de stabilitate şi lideri politici responsabili care să evite greşelile trecutului şi cearta, afirmă premierul Victor Ponta într-un mesaj transmis cu ocazia Zilei de 1 Decembrie, adăugând că toţi sunt români "indiferent de etnie sau credinţă".

Aurescu: Ziua Naţională marchează debutul unei perioade simbolice, la 25 de ani de la Revoluţie

Ministrul de Externe, Bogdan Aurescu a transmis, luni, cu ocazia Zilei Naţionale a României, un mesaj în care arată că anul acesta marchează şi debutul unei perioade simbolice, o dată cu împlinirea a 25 de ani de la Revoluţia din 1989, care reprezintă recâştigarea demnităţii noastre.

Ministrul Apărării: De Ziua Naţională, se cuvine să aducem un pios omagiu celor căzuţi în luptă

Ministrul Apărării, Mircea Duşa a transmis, luni, un mesaj cu ocazia Zilei Naţionale a României, în care arată că în această zi ”se cuvine să aducem un pios omagiu tuturor celor căzuţi pe câmpurile de bătălie care, prin sacrificiul lor, au apărat interesele noastre naţionale şi poporul român”.

LaLa Band lansează un nou single, „Suflete pereche”, într-un concert de 1 decembrie în Bucureşti

LaLa Band lansează un nou single, "Suflete pereche", în cadrul unui concert pe care trupa îl va susţine, luni, în centrul comercial Afi Palace Cotroceni, potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX.

Paleologu:1 Decembrie înseamnă realizarea unui ideal politic şi un moment suprem în istoria României

Deputatul Theodor Paleologu, fost ministru al Culturii, a declarat, pentru MEDIAFAX, că 1 Decembrie reprezintă realizarea unui ideal politic şi un moment suprem în istoria României, considerând că românii cunosc importanţa acestei zile.

Ce spun istoricii despre ziua de 1 Decembrie

Numeroşi istorici români au vorbit, pentru agenţia MEDIAFAX, despre semnificaţia zilei de 1 Decembrie şi despre modul în care acest moment este văzut în prezent de români.

Zoe Petre: 1 Decembrie a fost încununarea unui efort naţional de mare importanţă şi continuitate

Istoricul Zoe Petre a declarat, pentru MEDIAFAX, că 1 Decembrie a fost încununarea unui efort naţional de mare importanţă şi continuitate, aceasta considerând că românii au o conştiinţă naţională foarte puternică şi nu sunt indiferenţi privind însemnătatea Zilei Naţionale a României.

Andrei Muraru: Lipsa de viziune a elitelor politice a dus la golirea de conţinut a Zilei Naţionale

Istoricul Andrei Muraru a declarat, pentru MEDIAFAX, că românii nu au o cultură a ceremoniei, a împărtăşirii bucuriei şi emoţiei de 1 Decembrie, iar lipsa de viziune a elitelor politice româneşti a condus în ultimii 25 de ani la golirea de conţinut a Zilei Naţionale a României.

Dinu C. Giurescu: 1 Decembrie e percepută foarte prost. Nu facem decât să destrămăm ideea naţională

Academicianul şi istoricul Dinu C. Giurescu a declarat, pentru MEDIAFAX, că ziua de 1 Decembrie înseamnă împlinirea unui program întreg de luptă politică şi socială, însă de 25 de ani nu facem decât să destrămăm ideea naţională şi ideea de stat.

Filip-Lucian Iorga: 1 Decembrie este un miracol istoric, dar şi o construcţie comună a strămoşilor

Istoricul Filip-Lucian Iorga a declarat pentru MEDIAFAX că ziua de 1 Decembrie reprezintă finalizarea procesului de unificare naţională de după Primul Război Mondial şi este "un miracol istoric", dar şi o "construcţie comună", la care au participat strămoşii noştri, care merită şi trebuie omagiaţi.

Georgeta Filitti: La 1 Decembrie, dacă nu putem să arborăm un steguleţ, măcar să-l purtăm în suflet

Istoricul Georgeta Filitti a declarat, pentru MEDIAFAX, că Ziua Naţională a României este percepută în prezent de către români cu "o anume indiferenţă", precizând însă că la 1 Decembrie ar trebui, dacă nu putem să arborăm fiecare un steguleţ în geamul casei, măcar să-l purtăm în suflet.

Principesa Margareta: 1 Decembrie este o zi mare, în care este bine să fim uniţi din nou

Principesa Margareta a declarat, sâmbătă, că 1 Decembrie este o zi mare, în care este bine să fim uniţi din nou, aceasta precizând că le doreşte tuturor românilor "La mulţi ani!" de Ziua Naţională a României.

REPORTAJ: Familia Regală, alături de români de 1 Decembrie, printr-o călătorie-simbol cu trenul regal

Familia Regală a pornit sâmbătă într-un drum simbolic cu trenul regal, pentru a marca Ziua Naţională a României, la această călătorie, care se va încheia chiar pe 1 Decembrie, luând parte principesa Margareta, principele Radu, arhiducesa Maria Magdalena a Austriei, copii, bătrâni şi ambasadori.

Ce fac parlamentarii de 1 Decembrie: Paleologu predă Homer, Stanciu sărbătoreşte cu vin fiert

Teodor Paleologu "predă Homer" de 1 Decembrie, Anghel Stanciu sărbătoreşte cu vin fiert şi cozonac, Gheorghe Ialomiţeanu vrea să-şi viziteze mama, iar Mădălin Voicu speră la vremurile în care românii să-şi sărbătorescă Ziua Naţională într-o lună "mai accesibilă ca temperatură", în mai sau iunie.

Trafic restricţionat şi rute RATB deviate sâmbătă şi luni, pentru repetiţia şi parada de 1 Decembrie. HARTA zonelor afectate şi rutele ocolitoare

Traficul rutier va fi restricţionat în zona Pieţei Constituţiei din Bucureşti, sâmbătă şi luni, pentru repetiţia şi parada de 1 Decembrie, urmând să fie deviate, în aceste zile, şi traseele mai multor autobuze şi troleibuze.

Minivacanţa de 1 Decembrie: Ce oferte pot alege turiştii

Turiştii care aleg să petreacă minivacanţa de 1 Decembrie la Predeal şi Braşov au oferte last minute, care includ cină românească, muzică populară sau reduceri la piscină. La Predeal şi Poiana Braşov au fost puse în funcţiune tunurile de zăpadă artificială, ca şi pe Valea Prahovei, la Azuga.

În toate oraşele şi municipiile, o arteră principală se va numi ”1 Decembrie 1918”. Cum va fi marcată Ziua Naţională a României

O arteră principală de circulaţie din fiecare oraş şi municipiu se va numi ”1 Decembrie 1918”, stabileşte o lege iniţiată de către ministrul Apărării, Mircea Duşa. şi promulgată marţi de preşedintele Traian Băsescu.

Militarii români vor defila la Paris, de Ziua Franţei – VIDEO

Un detaşament de militari români va participa la parada organizată, luni, la Paris, cu ocazia Zilei Naţionale a Franţei, potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX.

PCM Covasna vrea miting pentru autonomie de 1 Decembrie, în Piaţa Mihai Viteazul din Sfântu Gheorghe

Preşedintele PCM Covasna, Kulcsar Terza Jozsef, a înregistrat o cerere la Primăria Sfântu Gheorghe în vederea rezervării Pieţei "Mihai Viteazul", locul desfăşurării manifestărilor principale dedicate Zilei Naţionale, pentru a organiza un miting de 1 Decembrie pentru autonomia Ţinutului Secuiesc.

Carrefour a deschis un nou supermarket la Târgu Mureş

Carrefour România a deschis marţi al doilea supermarket Market din oraşul Târgu Mureş şi a ajuns astfel la o reţea de 80 de magazine în acest format la nivel naţional, a anunţat retailerul.

Senatul adoptă propunerea ca o arteră în fiecare oraş şi municipiu să se numească „1 Decembrie 1918”

O arteră principală de circulaţie din oraşe şi municipii se va numi "1 Decembrie 1918", au decis, luni, senatorii, ei adoptând iniţiativa legislativă în acest sens propusă de deputatul PSD de Harghita Mircea Duşa, ministrul Apărării.

O arteră cu numele „1 Decembrie 1918”, în fiecare oraş şi municipiu, într-un proiect iniţiat de Duşa

O arteră principală cu numele "1 Decembrie 1918" ar putea exista în fiecare oraş şi municipiu din România, potrivit unei iniţiative propuse de către deputatul PSD de Harghita, Mircea Duşa, ministru al Apărării, care a primit, miercuri, raport favorabil în Comisia pentru administraţie din Senat.

MEDIAFAX ZOOM: 1 Decembrie 2013 – GALERIE FOTO

La 95 de ani distanţă faţă de momentul istoric de la 1 Decembrie 1918, ziua naţională a României a fost sărbătorită, atât în Bucureşti, cât şi în celelalte oraşe mari ale ţării prin parade militare emoţionante la care au participat zeci de mii de oameni.

REPORTAJ: Parada de la Arcul de Triumf, „foarte specială” pentru copii, „senzaţională” pentru demnitari

Piaţa Arcului de Triumf a fost animată, duminică, de Ziua Naţională, de o fastuoasă paradă militară la care au asistat mii de persoane, multe dintre acestea, deopotrivă demnitari şi oameni obişnuiţi, venind împreună cu copiii lor, care s-au arătat cei mai încântaţi de spectacol.

Băsescu: Reîntâlnirea cu fraţii din Republica Moldova nu e un ideal pe termen scurt, dar trebuie să ni-l asumăm. Timofti: Am simţit, la Arcul de Triumf, forţa României ca parte a Europei unite

Şeful statului a menţionat, în discursul la recepţia de Ziua Naţională, că a evocat zilele trecute "un proiect de ţară", propunând o reflecţie şi anunţând un deziderat, "de a ne reîntâlni cu fraţii noştri din Republica Moldova", arătând că nu este un ideal de realizat pe termen scurt, dar trebuie asumat.

Băsescu, de Ziua Naţională a României: Avem spaţiul public inundat de idei şi teme ce ţin de agendele politice

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, duminică, în discursul susţinut la recepţia de Ziua Naţională a României, organizată la Palatul Cotroceni, că spaţiul public este inundat de idei şi teme ce ţin de agendele politice, dar şi de instrumente de acaparare a minţii.

Corlăţean, mesaj de Ziua Naţională: Sper că românii din statele în afara UE se vor regăsi alături de noi într-o Europă lărgită

Ministrul de Externe, Titus Corlăţean, exprimă, într-un mesaj transmis cu ocazia Zilei Naţionale, speranţa că extinderea Uniunii Europene va continua şi că românii care trăiesc în statele din afara Uniunii se vor regăsi alături de românii din ţară într-o Europă Unită lărgită.

1 DECEMBRIE 2013 în ţară: Cum s-a văzut Ziua Naţională a României în Capitală, Alba Iulia şi Timişoara – GALERIE FOTO

Manifestările organizate în toată ţara de Ziua Naţională a României au scos mii şi zeci de mii de români în centrul marilor oraşe, care s-au bucurat, cu această ocazie, de paradele impresionante ale Armatei, dar şi de mesele cu mâncare tradiţională oferite de unele primării.

1 DECEMBRIE: Peste 20.000 de oameni au asistat la PARADA organizată cu ocazia Zilei Naţionale. Băsescu şi Ponta, prezenţi la festivităţi – FOTO şi VIDEO

Ceremonialul militar cu ocazia Zilei Naţionale a României a început, duminică, în Piaţa Arcului de Triumf, la festivităţi asistând numeroşi oficiali, între care preşedintele Băsescu, premierul Ponta, preşedinţii Camerelor, preşedintele R.Moldova, principele Nicolae, miniştri, lideri ai partidelor.

„Ziua porţilor deschise” la Palatul Victoria – Ponta: Poate azi avem linişte şi pace, trebuie să nu ne supărăm cu nimeni!

Premierul Ponta i-a salutat, duminică, cu prilejul Zilei Naţionale, pe vizitatorii Palatului Victoria, exprimându-şi speranţa că poate de 1 Decembrie va fi "linişte şi pace", astfel încât să nu se supere nimeni, nici măcar opozanţii proiectului Roşia Montană, care au venit şi ei în vizită la Guvern.

Ponta nu merge seara la Cotroceni: Nu e vorba de recepţie sau nerecepţie. Eu mereu sunt la Târgu-Jiu de 1 DECEMBRIE

Premierul Victor Ponta nu va participa la recepţia organizată, duminică seara, la Palatul Cotroceni de către preşedintele Traian Băsescu, premierul explicând că nu este vorba de "recepţie sau nerecepţie", dar că el de fiecare dată merge de 1 Decembrie în colegiul său din Târgu-Jiu.

Iliescu: Urez tuturor românilor sănătate, fericire şi prosperitate! La mulţi ani, România!

Fostul preşedinte Ion Iliescu a transmis cu ocazia Zilei Naţionale urări de sănătate, fericire, prosperitate tuturor românilor, arătând că noul proiect naţional, de reducere a decalajelor de dezvoltare faţă de Occident, nu e un scop în sine, ci are în vedere ca românii să fie mai liberi, mai prosperi.

Antonescu, în mesajul de 1 Decembrie: Numai împreună putem schimba situaţia economică, socială, politică

Preşedintele Senatului, Crin Antonescu, arată, în mesajul transmis cu ocazia Zilei Naţionale, că nu trebuie uitat că "o naţiune unită este fundaţia unui stat puternic şi fără implicarea activă a cetăţenilor în societate, fără determinare, nu putem avea o Românie puternică, o ţară demnă şi prosperă".