acorduri

Bulgaria a îngheţat temporar dezvoltarea a două proiecte energetice

Bulgaria a îngheţat două proiecte energetice importante la care participă şi Rusia, respectiv construirea tronsonului bulgar al gazoductului rus South Stream şi a centralei nucleare Belene, până când viitorul premier va verifica etapele de dezvoltare deja parcurse, transmite Ria Novosti.

Băncile-mamă vor semna în 30 de zile angajamente bilaterale cu BNR

Băncile-mamă ale primelor nouă instituţii de credit din România vor semna, în maxim 30 de zile, perioadă în care înţelegerile vor primi aprobarea formală a fiecărui board, scrisori de angajament individuale cu Banca Naţională a României privind menţinerea liniilor de finanţare la nivelul din martie.

Minge unică pentru Bundesliga

Liga Profesionistă de Fotbal din Germania (DFL) a anunţat, marţi, că începând din sezonul 2010-2011 va exista o marcă unică pentru baloanele ce vor fi folosite în meciurile din campionatul intern, firmele specializate putând să-şi înainteze ofertele până la data de 10 martie.

Corpul de Control al Guvernului verifică instituţiile implicate în acordurile cu Sterling

Corpul de Control al Guvernului a început să verifice documentele de la Secretariatul General al Executivului, cancelaria premierului şi ministerele Justiţiei, Mediului, Afacerilor Externe şi Finanţelor care dau dreptul companiei Sterling Resources să extragă hidrocarburi din Marea Neagră.

Ministrul Sănătăţii a promis că va încerca să respecte acordurile cu Sanitas

Ministrul Sănătăţii, Ion Bazac, a promis, joi, în cadrul unei întâlniri cu preşedintele Federaţiei Sanitas, Marius Petcu, că va încerca să respecte, după aprobarea Legii bugetului, toate acordurile pe care ministerul le are cu federaţia.

Acordul interguvernamental pentru Nabucco ar putea fi semnat în primul trimestru

Statele implicate în proiectul Nabucco ar putea încheia un acord interguvernamental în primul trimestru din 2009, a declarat, luni, Reinhard Mitschek, directorul operaţional al consorţiului constituit pentru construcţia gazoductului.

Parlamentul irakian va vota luni pe tema prezenţei trupelor străine, declară doi deputaţi

Parlamentul irakian urmează să voteze luni pentru a mandata Guvernul să semneze acorduri ce vor permite trupelor străine, cu excepţia celor americane, să rămână în Irak după expirarea mandatului acordat de ONU, la 31 decembrie, au declarat duminică doi deputaţi irakieni.

Majoritatea companiilor elveţiene susţin libera circulaţie a românilor şi bulgarilor

Majoritatea companiilor elveţiene se pronunţă în favoarea extinderii acordurilor bilaterale cu UE, potrivit unui sondaj efectuat la comanda Federaţiei Oamenilor de Afaceri Elveţieni, dar opozanţii acestui demers îl vor contesta prin convocarea unui referendum.

Vizita lui Putin în Bulgaria s-ar putea concretiza cu semnarea a două acorduri importante

Preşedintele rus, Vladimir Putin, este aşteptat joi la Sofia, în cadrul unei vizite de două zile în Bulgaria, care s-ar putea concretiza cu semnarea a două acorduri importante în domeniul nuclear şi petrolier, relatează BBC News Online.