china

Preşedintele şi vicepreşedintele, aleşi de legislativul Chinei

Congresul Naţional Popular, legislativul de la Beijing, l-a ales, sâmbătă, pe Wang Qishan în funcţia de vicepreşedinte al Chinei, la câteva ore după ce Xi Jinping a fost ales în unanimitate preşedinte, informează BBC News Online.

Legislativul de la Beijing l-a reales pe Xi Jinping în funcţia de preşedinte al Chinei

Congresul Naţional Popular, legislativul de la Beijing, l-a reales, sâmbătă, în unanimitate, pe Xi Jinping în funcţia de preşedinte al Chinei, în urma unui scrutin cu un rezultat previzibil, informează agenţia de ştiri Reuters.

Proprietarul firmei chineze CEFC, care vrea să cumpere Rompetrol, arestat în China – presă

Ye Jianming, fondatorul şi proprietarul companiei CEFC, aflată în proces de preluare a acţiunilor Rompetrol, a fost arestat preventiv în China, într-o investigaţie privind oferirea de mită unor lideri din ţări africane, afirmă surse citate de presa chineză.

China şi Germania avertizează că politicile comerciale ale lui Trump pun în pericol economia globală: „Nu există învingători într-un război comercial”

Ministrul chinez al Comerţului, Zhong Shan, şi ministrul german al Economiei, Brigitte Zypries, au avertizat duminică în privinţa faptului că politica administraţiei Donald Trump de a impune taxe suplimentare pentru importurile de oţel şi aluminiu pune în pericol economia globală, relatează Reuters.

Preşedinte pe viaţă. Parlamentul Chinei a eliminat limita de mandate prezidenţiale

Parlamentul Chinei a eliminat, duminică, limita de mandate prezidenţiale, după ce Partidul Comunist chinez a propus abrogarea unui articol din Constituţie care prevede că o persoană are dreptul să deţină doar două mandate în fruntea statului chinez, relatează site-ul agenţiei Reuters.

Oficial de la Beijing: China nu încearcă să „înlocuiască America” pe scena globală

Wang Yi, ministrul chinez de Externe, a declarat că Beijingul nu intenţionează să "înlocuiască America" pe scena globală, iar calea Chinei "este total diferită de cea deja luată de marile puterile tradiţionale", informează site-ul postului Dpa.

China îndeamnă Statele Unite şi Coreea de Nord să înceapă discuţiile cât mai curând

Ministrul chinez de Externe, Wang Yi , a făcut apel Statelor Unite şi Coreei de Nord, joi, să înceapă cât mai curând discuţiile, argumentând că pacea trebuie să predomine, relatează site-ul agenţiei de ştiri Reuters.

Trump l-a lăudat pe liderul de la Beijing după ce preşedintele Chinei şi-a prelungit mandatul pe viaţă

Preşedintele american Donald Trump a vorbit în termeni apreciativi despre omologul său de la Beijing, Xi Jinping după ce Partidul Comunist chinez a eliminat o clauză constituţională ce prevede că o persoană are dreptul la doar două mandate în fruntea statului.

China a interzis folosirea literei ,,n” pe internet. Două romane celebre vor fi blocate de filtrul cenzurii de la Beijing

Cenzura continuă în China, unde preşedintele Xi Jinping a interzis folosirea literei ,,n”, dar şi a mai multor cuvinte în mediul online. Decizia vine după ce oamenii s-au arătat nemulţumiţi pe reţelele sociale de posibilitatea extinderii mandatului de preşedinte a lui Xi Jinnping, informează The Guardian.

INICIDENT MILITAR: Un avion de vânătoare chinez a pătruns în zona de apărare aeriană a Coreei de Sud fără aprobare/ Beijingul susţine că a fost un „exerciţiu de rutină”

Un avion militar chinez a pătruns, marţi, în zona de apărare aeriană a Coreei de Sud, fără nicio permisiune sau notificare în acest sens, a anunţat Ministerul Apărării de la Seul, relatează site-ul agenţiei Yonhap.

China vrea să renunţe la limita de două mandate prezidenţiale / Congresul Central se reuneşte luni pentru a aproba al doilea mandat al lui Xi Jinping

Partidul Comunist din China a propus, duminică, anularea unei clauze din Constituţie care prevede că o persoană are dreptul să deţină doar două mandate în fruntea statului chinez, relatează site-ul agenţiei Reuters şi cotidianul Financial Times.

Cum a ajuns o ţară care era de 12 ori mai bogată decât China sa fie distrusă complet. Oamenii muncesc o lună întreagă pentru 10 dolari şi bonus salarial plătit în ouă

În contextul creşterii preţurilor în economia afectată de criză, a lipsei de hrană şi a riscului ridicat de crimă la care sunt expuşi agenţii de securitate în statul Zulia, Venezuela, o firmă de pază a găsit o metodă originală de a atrage noi angajaţi.

Axios.com: Altercaţie între oficiali americani şi chinezi din cauza valizei nucleare, în timpul vizitei lui Donald Trump în China

John Kelly, şeful cancelariei de la Casa Albă, şi un agent Secret Service au fost implicaţi într-o altercaţie cu agenţi chinezi care nu permiteau accesul valizei nucleare în sala în care preşedintele SUA, Donald Trump, s-a întâlnit cu omologul său din China, Xi Jinping, în 2017, relatează Axios.com.

De teamă să nu-i fie furaţi banii, o femeie a intrat în scanerul cu raze X împreună cu geanta de voiaj – FOTO, VIDEO

O femeie a intrat împreună cu geanta, în care se pare că avea o sumă mare de bani, în scanerul cu raze X dintr-o staţie de tren din China. Potrivit presei locale, femeia a vrut să se asigure că nu i se fură nimic.

ATAC într-un mall din Beijing: O femeie a fost ucisă şi alte 12 persoane au fost rănite

O femeie a fost ucisă şi alte 12 persoane au fost rănite, duminică, după ce un bărbat înarmat cu un cuţit a atacat oamenii aflaţi într-un centru comercial din capitala chineză Beijing, a anunţat poliţia locală, relatează site-ul agenţiei Reuters.

Autostradă prăbuşită în China | Cel puţin zece persoane au murit, iar o persoană este dată dispărută

Zece persoane au murit după ce un segment al unei autostrăzi din China s-a prăbuşit, alţi nouă oameni au avut nevoie de îngrijiri medicale, iar o persoană este dată dispărută, au anunţat, vineri, autorităţile locale, relatează site-ul agenţiei Xinhua.

SUA şi China îşi reafirmă angajamentul de a pune presiune pe Coreea de Nord

Secretarul de Stat al SUA, Rex Tillerson şi diplomatul chinez Yang Jiechi au reafirmat, joi, angajamentul Washingtonului şi al Beijingului de a intensifica presiunea pusă asupra Phenianului, cu scopul opririi programului nuclear al acestuia, informează site-ul agenţiei Reuters.

Autorităţile de la Beijing confirmă că au arestat un disident chinez cu cetăţenie suedeză. Acesta ar fi publicat informaţii despre vieţile personale ale membrilor elitei politice din China

Beijingul a confirmat arestarea lui Gui Minhai, un disident din Hong Kong care deţine cetăţenia suedeză, a declarat un reprezentant al MAE chinez, care a criticat şi afirmaţiile oficialilor din Suedia în legătură cu acest caz, informează agenţia de ştiri Reuters.

Unul dintre cei mai cunoscuţi producători de telefoane mobile va ieşi de pe cea mai mare piaţă de smartphone-uri din lume

LG a luat decizia să nu mai vândă oficial smartphone-uri în China. Ultimul model de telefon lansat de companie pe această piaţă a fost LG G5 SE, o versiune a vârfului de gamă G5, scrie go4it.ro

Ministerul chinez al Apărării: China a efectuat cu succes testarea unui sistem antirachetă

China a efectuat cu succes un test al unui sistem pentru interceptarea rachetelor, a anunţat, marţi, Ministerul Apărării, adăugând că sistemul a fost testat în scop defensiv şi nu reprezintă o ameninţare la adresa unui alt stat, informează site-ul agenţiei Reuters.

China interzice exportul mai multor bunuri către Coreea de Nord

Autorităţile chineze au anunţat, luni, introducerea unei liste suplimentare privind bunurile interzise la export către Coreea de Nord, adăugând că anumite componente ar putea fi utilizate pentru construirea unor arme de distrugere în masă, relatează site-ul agenţiei Reuters.

China cumpără infrastructura şi industriile strategice ale Europei bucată cu bucată: gigantul auto unde-şi construieşte participaţie

Companiile chineze cumpără infrastructura şi industriile strategice ale Europei bucată cu bucată.

O problemă de matematică pentru copiii de clasa a V-a a lăsat internauţii fără răspuns

O problemă nerezolvabilă de matematică, dată elevilor la o şcoală din China, a surprins internauţii prin absurditatea acesteia, scrie descopera.ro.

China acuză SUA de lipsă de respect după avertismentul lui Tillerson către ţările latino-americane

Beijingul acuză Washingtonul de lipsă de respect faţă de America Latină, după ce secretarul de stat al SUA, Rex Tillerson, a avertizat ţările din această regiune în legătură cu dependenţa economică de China, informează agenţia de ştiri Reuters.

Guvernul britanic a semnat acorduri comerciale de peste 10 miliarde euro cu China / Fox: Trebuie să scăpăm de obsesia noastră faţă de Europa

Guvernul britanic a semnat acorduri comerciale în valoare de peste 10 miliarde de euro cu China, în timpul vizitei oficiale a premierului Theresa May, a anunţat vineri ministrul britanic al Comerţului, Liam Fox, relatează site-ul publicaţiei The Guardian.

Cel puţin 18 răniţi după ce un individ a intrat cu un autovehicul într-un grup de pietoni din Shanghai/ Accidentul, cauzat de un bărbat care fuma în vehiculul în care se aflau butelii cu gaz | VIDEO

Cel puţin 18 persoane au fost rănite după ce un autovehicul a lovit un grup de pietoni de pe o stradă aglomerată din Shanghai, au anunţat, vineri, autorităţile locale, informează CNN.

Rex Tillerson: China şi Rusia îşi asumă roluri alarmante în America Latină

Secretarul american de Stat, Rex Tillerson, a avertizat, joi, că Rusia şi China îşi asumă roluri ”alarmante” în America Latină şi a cerut statelor din regiune să coopereze cu Statele Unite, informează site-ul postului France 24.

Mii de persoane evacuate în Hong Kong în urma descoperirii unei bombe din al doilea Război Mondial

O bombă neexplodată din cel de-al doilea Război Mondial a fost dezamorsată joi într-o zonă comercială aglomerată din Hong Kong, în cursul operaţiunilor fiind evacuate aproximativ 4.000 de persoane, informează site-ul postului France 24.

Theresa May vrea un acord de liber schimb între Marea Britanie şi China

Marea Britanie urmăreşte semnarea unui acord de liber schimb cu China, a declarat miercuri premierul britanic Theresa May, înainte de a efectua o vizită oficială în China, relatează site-ul agenţiei Reuters.

Şeful CIA, Mike Pompeo, avertizează: China este „o ameninţare la fel de mare pentru SUA” precum Rusia

Eforturile Chinei de a exercita o influenţă ascunsă asupra Occidentului sunt la fel de îngrijorătoare precum acţiunile subversive ale Rusiei, a declarat directorul CIA, Mike Pompeo, într-un interviu pentru BBC.

China îşi exprimă intenţia de a îmbunătăţi relaţiile bilaterale cu Japonia

Ministrul chinez de Externe, Wang Yi, i-a transmis, duminică, omologului său japonez Taro Kono că Beijingul urmăreşte îmbunătăţirea relaţiilor cu Tokyo şi rezolvarea unor serii de dispute dintre cele două state, unele datând din perioada celui de-al Doilea Război Mondial, relatează site-ul Reuters.

PREMIERĂ: Oamenii de ştiinţă din China au reuşit să cloneze două maimuţe | VIDEO

Cele două maimuţe au fost clonate folosind aceeaşi tehnică utilizată în urmă cu două decenii pentru a crea oaia Dolly, astfel trecând peste o barieră tehnică despre care se crede că ar putea deschide calea clonării fiinţelor umane, informează site-ul agenţiei de ştiri Reuters.

FOTO | Până semnează cu noul sponsor, Simona Halep a bătut-o pe Kerber într-o rochie roşie comandată din China. Ce încălţăminte a ales sportiva

Simona Halep s-a calificat în premieră în finala Australian Open după ce a trecut de Angelique Kerber, scor 6-3, 4-6, 9-7. În lipsa unui sponsor tehnic, în curând urmând a semna cu Nike, sportiva numărul unu în clasament, s-a afişat pe teren purtând o pereche de încălţăminte a vechiului brand ce-i asigura echipamentul, Adidas, scrie ProSport.

O mişcare ce probabil va irita China. Un portavion american ar putea vizita Vietnamul, pentru prima dată după războiul între cele două ţări

Un portavion american ar putea efectua o vizită în portul Danang, în luna martie, urmând să fie prima acţiune de acest fel după războiul din Vietnam, au anunţat autorităţile militare din cele două ţări, potrivit site-ului agenţiei The Associated Press.

Oficial chinez: Cooperarea este singura direcţie corectă pentru relaţiile comerciale dintre Statele Unite şi China

Gao Feng, purtătorul de cuvânt al Ministerului chinez al Comerţului, a declarat, joi, că singura ”direcţie corectă” pentru relaţiile comerciale sino-americane o reprezintă cooperarea, în contextul în care tensiunile dintre cele două mari economii s-au intensificat, informează site-ul Reuters.

Ambasadorul Uniunii Europene în China îndeamnă Beijingul să-l elibereze pe un disident chinez cu cetăţenie suedeză

Ambasadorul Uniunii Europene în China îndeamnă autorităţile de la Beijing să dispună eliberarea imediată a lui Gui Minhai, un disident chinez care deţine cetăţenia suedeză, informează site-ul postului France 24.

Preşedintele Taiwanului nu exclude varianta unui atac din partea Chinei

Tsai Ing-wen, preşedintele Taiwanului, a declarat, marţi, că nu exlude posibilitatea unui atac din partea Chinei, în contextul în care tensiunile dintre cele două tabere au crescut constant în ultimii ani, relatează site-ul agenţiei de presă Reuters.

IMAGINILE ZILEI: 1500 de muncitori renovează toate şinele dintr-o gară din China în doar 9 ore

1500 de muncitori chinezi renovează toate şinele dintr-o gară, în doar 9 ore

China acuză că o navă militară americană i-a încălcat suveranitatea

Ministerul chinez de Externe a acuzat, sâmbătă, Statele Unite că încalcă suveranitatea Chinei, după ce o mavă militară americană a intrat ”fără aprobare” în apele teritoriale chineze, adăugând că Beijingul va lua toate măsurile necesare pentru a-şi proteja suveranitatea, relatează site-ul Reuters.

Pentagon: Contracararea Chinei şi a Rusiei, priorităţile securităţii naţionale a Statelor Unite

Contracararea expansionismului militar al Chinei şi a comportamentului agresiv al Rusiei reprezintă priorităţile principale pentru securitatea naţională a Statelor Unite, a anunţat vineri Pentagonul, informează The Associated Press.