08:26, 04 Sept. 2021
Metalica, vibrînda a clopotelor jale / Vuieşte în cadenţă şi sună întristat; / Căci ah! geniul mare al deşteptării tale / Păşi, se duse-acuma pe-a nemuririi cale/ Şi-n urmă-i ne-a lăsat!” Sînt versurile lui Eminescu la mormîntul lui Aron Pumnul, mentorul său. Iohannis nu scrie versuri, nu prea cred nici că a citit, măcar cît ar fi citit Băsescu, din ”Levantul” lui Cătărescu. Contează mai puţin. Cu versuri sau fără, ”guvernul meu” e mort. E rece. Orice i-ar face. Iohannis, de fapt nu varsă nicio lacrimă. Nici n-are de gînd. A descoperit, de-acum, ce ştiam şi unii dintre noi – guvernul coaliţiei nici măcar o clipă n-a fost, într-adevăr, ”guvernul meu”. Nici nu-i pasă. Şi, de fapt, nici de România, pentru că, descoperă el acum, subit, el nici nu-i tocmai român. De aceea tace – şi de-acum, aşa cum a mai făcut-o, va tăcea şi cînd va vorbi, pentru că nu mai e nimic de spus – mortul de la groapă nu se mai dezgroapă, cum ştiu pînă şi copiii.