corup ie

Raport CE: Lupta împotriva corupţiei ar trebui să se bucure de sprijinul Parlamentului

Lupta împotriva corupţiei ar trebui să rămână o prioritate majoră şi ar trebui să se bucure de sprijinul Parlamentului, notează Comisia Europeană în raportul privind MCV, dat publicităţii miercuri.

Raport CE: Sunt necesare măsuri suplimentare anticorupţie, mai ales în administraţia locală

Comisia Europeană consideră că România trebuie să adopte "măsuri suplimentare pentru prevenirea şi combaterea corupţiei, în special la nivelul administraţiei locale", conform raportului privind progresele înregistrate în urma aplicării MCV.

Raport CE: România a făcut demersuri pentru îmbunătăţirea procedurilor judiciare

România a făcut demersuri pentru îmbunătăţirea procedurilor judiciare şi pregăteşte intrarea în vigoare a noilor coduri, care constituie fundamentul pentru un proces judiciar modern, iar DNA continuă lupta convingătoare în cazurile de corupţie la nivel înalt, relevă raportul Comisiei Europene (CE).

Numărul poliţiştilor inculpaţi pentru corupţie s-a triplat în primul semestru 2011 faţă de 2010

Numărul angajaţilor MAI învinuiţi pentru infracţiuni de competenţa DGA a crescut cu 81% în primul semestru din 2011, comparativ cu perioada similară din 2010, în timp ce numărul cadrelor MAI inculpate s-a triplat, potrivit unui raport al Direcţiei.

Baconschi, despre reclamaţiile ambasadorilor privind cererile de mită: Să vină cu probe!

Teodor Baconschi a declarat, joi, referindu-se la faptul că ambasadorii SUA şi ai Franţei şi preşedintele Camerei de Comerţ româno-britanice au spus că oamenilor de afaceri li se cere mită, că astfel de afirmaţii trebuie însoţite de probe, în caz contrar discuţia rămânând în registrul ipotetic.

Juriul stabilit pentru cel mai mare proces de corupţie din poliţia britanică a fost înlocuit

Juriul stabilit pentru cel mai mare caz de corupţie din poliţia britanică, în care sunt judecaţi opt poliţişti şi doi civili, a fost schimbat, după ce unul dintre juraţi a arătat că nu mai poate participa din motive personale, anunţă publicaţia britanică TheIndependent.co.uk.

Judecătoarea Larisa Dragomir de la Cornetu, condamnată pentru corupţie

Judecătoarea Larisa Dragomir, de la Judecătoria Cornetu, a fost condamnată la trei ani de închisoare cu suspendarea executării pedepsei, după ce şi-a recunoscut faptele de luare de mită, în faţa Curţii de Apel Bucureşti.

Cele 21 de persoane arestate în cazul afacerilor ilegale din Portul Constanţa rămân încarcerate

Cei 21 de acuzaţi arestaţi preventiv în dosarul privind afacerile ilegale din Portul Constanţa rămân încarceraţi, după ce instanţa supremă a decis prelungirea cu încă 30 de zile a mandatelor emise pe numele lor.

Parlamentul European va avea în curând un Cod de etică

Parlamentul European (PE), afectat în urmă cu câteva luni de un scandal de corupţie, va avea, în curând, un Cod de etică, inexistent până acum, a comunicat instituţia, citată de AFP.

Mircea Sandu: Procurorii DNA sunt suporteri şi sunt mâhniţi de fotbalul românesc

Preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, Mircea Sandu, a declarat, joi, după audierea sa la DNA, că procurorii anticorupţie sunt suporteri şi că sunt mâhniţi de fotbalul românesc şi de corupţia care există la acest nivel, arătând că povestea cu Marian Iancu este veche de trei-patru ani.

Parlamentul bulgar dezbate o lege privind confiscarea averilor care nu pot fi justificate

Parlamentul bulgar va dezbate în cursul acestei săptămâni un proiect de lege care autorizează confiscarea averilor în valoare de peste 150.000 de leva (circa 76.000 de euro) care nu pot fi justificate.

Fost primar dintr-o comună dâmboviţeană deferit justiţiei fraudarea unor fonduri europene

Fostul primar din comuna Corneţelu, judeţul Dâmboviţa, un funcţionar al APIA Târgovişte şi patronul unei firme au fost deferiţi justiţiei de procurorii DNA pentru ilegalitaţi în legătură cu obţinerea de fonduri europene, prejudiciul cauzat fiind de aproximativ 23.000 de euro, recuperat parţial.

Parlamentul grec trimite în faţa justiţiei un fost ministru acuzat de corupţie

Parlamentul grec a votat vineri în favoarea deschiderii unei anchete penale, pentru corupţie, împotriva unui fost ministru socialist, Apostolos Tzohatzopoulos, suspectat că a primit mită de la o societate germană, Ferrostaal, a anunţat o sursă judiciară, citată de AFP.

Inspector şi consilier de la DGFP Argeş, trimişi în judecată pentru luare de mită

Un inspector şi un consilier superior la DGFP Argeş au fost trimişi în judecată de procurorii DNA pentru că au cerut bani de la reprezentanţii unor magazine pentru a nu-i sancţiona pentru încălcarea legislaţiei fiscale.

Unsprezece persoane din Parma au fost arestate pentru corupţie, inclusiv şeful poliţiei

Garda Financiară italiană (GDF) a anunţat vineri arestarea a 11 persoane, la Parma, în nordul ţării, printre care şi şeful poliţiei municipale şi doi oficiali municipali, acuzaţi de corupţie şi abuz de putere, relatează AFP.

Peste 170 de poliţişti bulgari au fost destituiţi sau sancţionaţi în 2010, pentru corupţie

Peste 170 de poliţişti bulgari au fost destituiţi sau sancţionaţi pentru corupţie, în 2010, a anunţat vineri un oficial din cadrul Ministerului de Interne, pentru cotidianul "24 Ceasa", relatează AFP.

Administratorii unei firme, deferiţi justiţiei pentru evaziune fiscală de peste 2 milioane de euro

Administratorii unei firme au fost deferiţi justiţiei de procurorii anticorupţie care îi acuză de refuz nejustificat de prezentare a documentelor legale în scopul împiedicării verificărilor financiare şi de evaziune fiscală, prejudiciul fiind de peste două milioane de euro, anunţă, joi, DNA.

Patronii unor firme deferiţi justiţiei pentru evaziune şi spălare de bani de peste 11 milioane euro

Trei persoane, toate administrator de firmă, au fost deferite justiţiei de procurorii anticorupţie, fiind acuzate de evaziune fiscală şi spălare de bani, după ce au derulat operaţiuni comerciale ilegale în urma cărora au adus un prejudiciu bugetului de stat de peste 11 milioane de euro, anunţă DNA.

Nouă anchetă împotriva fostului premier croat Ivo Sanader, pentru corupţie – presă

Fostul premier croat Ivo Sanader face obiectul unei noi anchete, care urmăreşte să stabilească dacă a primit mită în valoare de zece milioane de euro, de la gigantul ungar MOL, pentru a-i asigura controlul asupra companiei petroliere naţionale INA, a anunţat marţi presa, citată de AFP.

Oficiali chinezi corupţi au deturnat peste 87 de miliarde de euro în aproape 20 de ani

Oficiali chinezi corupţi au deturnat peste 87 de miliarde de euro în mai puţin de 20 de ani, potrivit unui studiu al băncii centrale chineze, dat publicităţii săptămâna aceasta.

EULEX a percheziţionat sediile unui minister din Priştina, în urma unor acuzaţii de corupţie

Membri ai Misiunii europene în Kosovo (EULEX), susţinuţi de poliţia locală, au efectuat percheziţii la sedii ale Ministerului pentru Minorităţi şi Refugiaţi, în cadrul unei anchete de corupţie, a anunţat EULEX, miercuri, într-un comunicat, informează AFP.

Oficial guvernamental: Corupţia a devenit rutină pentru cetăţenii ruşi

Corupţia a devenit "o rutină" pentru ruşi, conform unui sondaj comandat de Guvernul de la Moscova.

Igaș: Corupția nu s-a inventat în România și Bulgaria

Ministrul Administrației și Internelor, Traian Igaș, a declarat, marți, la Sofia, că nu România și Bulgaria au inventat corupția, iar acest fenomen, precum și cel al evaziunii fiscale, nu există doar în aceste două state.

Două angajate la DGFP Argeş, reţinute pentru luare de mită

Două femei, angajate în cadrul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Argeş, au fost reţinute pentru că au cerut bani de la reprezentanţii unor magazine unde făceau controale, informează DNA.

Predoiu: Este nevoie de un verdict în dosarele de mare corupţie

Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, a declarat sâmbătă că problema privind justiţia este legată de nesoluţionarea dosarelor de mare corupţie, fiind nevoie de un verdict, "nu neapărat de unul anume", dar cauzele trebuie închise printr-o decizie judecătorească definitivă.

Carteluri mexicane de droguri au folosit favoruri sexuale pentru a corupe vameşi americani – oficial

Cartelurile mexicane de droguri au folosit bani şi favoruri sexuale ca instrumente pentru a corupe agenţi vamali americani, potrivit datelor obţinute în urma unei investigaţii a inspectorului general, relatează CNN.

Majoritatea ruşilor cred că structurile puterii sunt din ce în ce mai corupte

Majoritatea cetăţenilor ruşi cred că puterea este din ce în ce mai coruptă şi că aparatul de stat joacă un rol din ce în ce mai mare, conform unui sondaj al institutului independent Levada.

Mii de letoni protestează la Riga faţă de influenţa oligarhilor asupra vieţii publice

Aproape 6.000 de persoane au manifestat miercuri la Riga, protestând faţă de influenţa exercitată de oligarhi asupra vieţii publice din Letonia, relatează AFP.

Trei eurodeputaţi conservatori salută măsurile anticorupţie anunţate de Comisia Europeană

Trei membri conservatori ai Parlamentului European, printre care Monica Macovei, salută măsurile anticorupţie anunţate de Comisia Europeană, informează un comunicat al grupului PPE.

Avocată dâmboviţeană deferită justiţiei de DNA pentru 45 de fapte de corupţie

O avocată din Baroul Dâmboviţa şi complicea sa au fost deferite justiţiei de procurorii anticorupţie care le acuză de 45, respectiv 44 de fapte de trafic de influenţă după ce au cerut şi primit de la tot atâtea persoane bani cu promisiunea exercitării de influenţă asupra unor funcţionari ANL.

Poliţist rutier braşovean, cercetat pentru corupţie

Un agent de Poliţie din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Braşov a fost trimis în judecată de Parchetul Tribunalului Braşov pentru corupţie, după ce, în 2008, acesta a schimbat atât data, cât şi numele unei persoane într-un proces-verbal de constatare a unei contravenţii rutiere.

Doi inspectori vamali, deferiţi justiţiei pentru luare de mită

Doi inspectori de la Direcţia Judeţeană pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Dâmboviţa au fost deferiţi justiţiei de procurorii anticorupţie ploieşteni care îi acuză de luare de mită în formă continuată, după ce au primit în total 1.400 de lei, informează, luni, DNA.

Primar din Argeş, condamnat la 12 ani închisoare pentru obţinerea ilegală de fonduri prin APIA

Primarul comunei argeşene Corbeni, Daniel Dincuţă, şi fostul consilier local Daniel Ungureanu au fost condamnaţi la 12 ani de închisoare de către magistraţii Judecătoriei Curtea de Argeş, fiind acuzaţi de oţinerea ilegală a unor sume de bani din Fondul European de Garantare Agricolă.

Un yoghin aflat în greva foamei pentru a cere măsuri anticorupţie radicale, reţinut la New Delhi

Maestrul yoghin Swami Ramdev, care a început sâmbătă greva foamei pentru a determina guvernul să adopte propunerile sale radicale de luptă anticorupţie, a fost reţinut duminică la New Delhi şi transportat în localitatea sa de domiciliu din nordul Indiei, relatează AFP.

EXCLUSIV: Aifer Enan, maiorul SRI acuzat că a luat mită promiţând angajări în Serviciu şi Parlament, a fost denunţată de fratele său

Maiorul SRI Aifer Enan, cercetată şi deferită justiţiei pentru trafic de influenţă, de procurorii militari anticorupţie, a fost denunţată acestora de fratele ei, Gihan Enan, maistru militar, care dorea să ajungă la SRI Bucureşti, şi căruia aceasta i-a pretins 6.500 de euro pentru intervenţii.

Gitenstein: Procurorii şi poliţia fac o treabă tot mai bună în lupta anticorupţie

Ambasadorul SUA la Bucureşti a declarat, joi, că, de când se află la post, a constatat că poliţia şi procurorii fac o treabă tot mai bună reţinând şi arestând pe cei care se fac, poate, vinovaţi de infracţiuni legate de corupţie, iar acest lucru reprezintă "o eficientizare a luptei anticorupţie".

Peste 13.000 de funcţionari cercetaţi, în ultimii cinci ani, pentru fapte de corupţie

Peste 13.000 de funcţionari au fost cercetaţi pentru fapte de corupţie în ultimii cinci ani, peste şapte mii dintre aceştia fiind angajaţi în structuri ale MAI, a declarat, marţi, la Sibiu, comisarul şef Constantin Gabriel, ofiţer în cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie (DGA).

Fost director al DRDP Timişoara şi un director CNADNR, puşi sub acuzare de DNA pentru corupţie-surse

Fostul şef al Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri (DRDP) Timişoara Ioan Maliţa, un director din cadrul CNADNR, Silvia Ciobanovschi, directorul şi administratorul unei firme de drumuri din Caraş-Severin au fost puşi sub acuzare de DNA pentru fapte de corupţie, susţin surse judiciare.

MAI propune includerea administraţiei publice locale în sfera de competenţă a DGA – proiect

Mai mult de jumătate dintre români consideră că primăriile sunt afectate de corupţie, context în care MAI propune includerea autorităţilor administraţiei publice locale în sfera de competenţă a DGA.

Milodin (DGA): „Numai” 0,23 la sută din personalul MAI este implicat în fapte de corupţie

Şeful Serviciului de Prevenire din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie (DGA), Paul Milodin, susţine că nu se poate vorbi despre un fenomen de corupţie la nivelul MAI, având în vedere că "numai" 0,23 la sută din angajaţi au fost implicaţi în acte de corupţie.