dan motreanu

Fost vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor şi un fost consilier prezidenţial, achitaţi de instanţa supremă pentru spălare de bani

Dan Motreanu, fost vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor şi fostul consilier prezidenţial George Scutaru au fost achitaţi de instanţa supremă, în dosarul în care sunt acuzaţi că au primit 250.000 de euro, respectiv 170.000 de euro pentru finanţarea campaniei electorale din 2008.

Liberalul Dan Motreanu şi-a depus demisia din funcţia de vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor

Deputatul PNL Dan Motreanu a depus, marţi, la Biroul permanent al Camerei, demisia din funcţia de vicepreşedinte al Camerei, începând din data de 1 octombrie, el fiind trimis în judecată pentru spălare de bani, în dosarul finanţării campaniei electorale din 2008.

Liberalii discută pe tema Delegaţiei Permanente a partidului

Liderii PNL se vor reuni, luni, în şedinţa BPC, pentru a discuta organizarea Delegaţiei Permanente care va decide dacă liberalii vor avea un congres extraordinar în martie sau unul amânat cu un an, vor stabili priorităţile legislative şi vor avea o discuţie preliminară pe bugetul de stat pe 2009.