deces

Mama bebeluşului declarat mort la naştere: Toţi medicii ne-au spus că înainte de naştere era în viaţă

Părinţii bebeluşului declarat mort la naştere la Maternitatea ”Elena Doamna” din Iaşi şi în cazul căruia necropsia a stabilit că era decedat de cel puţin 24 de ore afirmă că toţi medicii care au consultat-o pe mamă au spus că fetiţa este în viaţă şi are o evoluţie bună.

Legiştii contrazic declaraţiile medicilor: Bebeluşul declarat mort la naştere la Maternitatea Elena Doamna era decedat cu 24 de ore înainte. RĂSPUNSUL spitalului

Legiştii au stabilit în cazul bebeluşului declarat mort la naştere, în 9 septembrie, la Maternitatea ”Elena Doamna” din Iaşi, că bebeluşul murise cu peste 24 de ore înainte de naştere, în uterul mamei, deşi medicii susţineau că mama fusese monitorizată permanent, iar copilul avea o evoluţie bună.

Bacău: Un angajat a murit acoperit de un mal de pământ în timp ce lucra la o reţea de canalizare

Un angajat al unei firme din judeţul Buzău a murit, marţi, după ce a fost acoperit de un mal de pământ, în timp ce lucra la reţeaua de canalizare din oraşul băcăuan Târgu Ocna, aflată într-un proces de reabilitare, Poliţia şi Inspectoratul Teritorial de Muncă deschizând o anchetă în acest caz.

Regizorul George Sluizer, autorul ultimului film cu River Phoenix, a murit la 82 de ani

Regizorul olandez George Sluizer, cunoscut pentru faptul că a regizat ultimul film al actorului River Phoenix, intitulat "Sânge întunecat/ Dark Blood", a murit sâmbătă, la Amsterdam, la vârsta de 82 de ani, a anunţat luni presa olandeză, citată de AFP.

Polly Bergen, interpreta rolului feminin principal din „Promontoriul groazei”, a murit la 84 de ani

Actriţa şi cântăreaţa Polly Bergen, care s-a remarcat în filmul "Promontoriul groazei/ Cape Fear" (1962), în care a jucat alături de Gregory Peck şi Robert Mitchum, dar şi în serialul "Clanul Soprano", a murit sâmbătă la vârsta de 84 de ani, a anunţat agentul de presă al artistei.

Un turist polonez a murit după ce a căzut cu motocicleta într-o râpă, în Munţii Godeanu

Un cetăţean polonez şi-a pierdut viaţa, joi seară, după ce a căzut cu motocicleta într-o păpastie din Munţii Godeanu, în timp ce încerca să facă fotografii, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Compozitorul Bob Crewe, coautor al hitului „Can’t Take My Eyes Off You”, a murit la 83 de ani

Compozitorul Bob Crewe, coautor al unor hituri precum "Can't Take My Eyes Off You" şi "Walk Like a Man" şi care a jucat un rol important în dezvoltarea grupului pop The Four Seasons, a murit la vârsta de 83 de ani, potrivit declaraţiilor făcute, sâmbătă, de fratele acestuia.

Zeus, cel mai înalt câine din lume, a murit

Zeus, desemnat cel mai înalt câine din lume de reprezentanţii Guinness World Records, a murit la vârsta de cinci ani, săptămâna trecută, informează huffingtonpost.com.

Fostul jucător şi conducător al FC Dinamo Vasile Anghel a decedat

Fostul jucător şi preşedinte al secţiei de fotbal a clubului Dinamo Vasile Anghel a decedat, vineri, la vârsta de 76 de ani, după o lungă suferinţă, informează site-ul oficial al grupării dinamoviste.

Un român de 21 de ani a murit în condiţii suspecte într-o închisoare din Germania. MAE: Am demarat procedurile de identificare şi informare a familiei

Un român în vârstă de 21 de ani, Constantin M., a murit în condiţii suspecte într-o închisoare din vestul Germaniei, procuratura din Bielefeld deschizând o anchetă pentru elucidarea cauzelor morţii, scrie publicaţia locală Neue Westfälische.

Cluj: Trei morţi şi doi răniţi după ce maşina în care erau s-a izbit de un parapet şi s-a răsturnat

Trei tineri au murit şi alţi doi au fost răniţi grav, în noaptea de joi spre vineri, în urma unui accident produs în comuna clujeană Mănăşturel, după ce maşina în care se aflau s-a izbit de un parapet metalic şi s-a răsturnat în afara şoselei, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Actorul Richard Kiel, faimos pentru rolul negativ din „James Bond”, a murit la vârsta de 74 de ani

Actorul american Richard Kiel, celebru pentru interpretarea personajului negativ Jaws din franciza "James Bond", a murit la vârsta de 74 de ani, miercuri, într-un spital din Fresno, California.

Fostul fotbalist Călin Zanc a murit la 43 de ani, în urma unui accident rutier

Fostul fotbalist al echipelor "U" Cluj, FC Naţional, Sportul Studenţesc, Rocar şi Poli Timişoara, Călin Zanc, a murit în urma unui accident rutier petrecut în noaptea de marţi spre miercuri, în comuna Jichişu de Jos, judeţul Cluj.

Cântăreţul de jazz Gerald Wilson a murit la vârsta de 96 de ani

Cântăreţul de jazz Gerald Wilson, cu o carieră de peste 75 de ani, care a cântat alături de muzicieni celebri ca Duke Ellington, Dizzy Gillespie, Ella Fitzgerald şi Ray Charles, a murit luni, la vârsta de 96 de ani, în casa sa din Los Angeles, din cauza unei pneumonii.

Soprana italiană Magda Olivero a murit la vârsta de 104 ani

Cântăreaţa de operă Magda Olivero, una dintre marile dive italiene, cu o carieră de peste 70 de ani, a murit luni, la vârsta de 104 ani, la Milano, informează bbc.co.uk.

Un mort şi trei răniţi după ce maşina în care se aflau s-a ciocnit cu un autocar pe DN 7, în Arad

O persoană a murit şi alte trei au fost rănite, luni dimineaţă, într-un accident produs pe DN 7, în localitatea arădeană Mândruloc, după ce autoturismul în care erau s-a ciocnit cu un autocar în care se aflau angajaţi ai Operei din Constanţa, care se întorceau dintr-un turneu în Germania.

Cei doi soţi răniţi în explozia de la ştrandul cu apă termală din Satu Mare au murit

Cei doi soţi care au suferit arsuri grave în urma exploziei unei conducte de apă termală la ştrandul din Acâş, judeţul Satu Mare, au murit la Spitalul de Arşi din Capitală, iar fiul acestora, în vârstă de şase ani, este în continuare internat la Spitalul "Grigore Alexandrescu", în stare stabilă.

Cauza morţii fotbalistului camerunez Ebosse: Atacantul a fost lovit de o bucată de ardezie

Atacantul camerunez al echipei JS Kabylie Albert Ebosse, care a murit la 23 august, la finalul unui meci pierdut de formaţia sa, a fost lovit de o bucată de ardezie adusă din apropierea stadionului, a anunţat ministrul Sporturilor, Mohamed Tahmi, citat de presa locală.

Cântăreaţa Simone Battle a murit la vârsta de 25 de ani. Artista s-ar fi sinucis

Cântăreaţa Simone Battle, membră a trupei G.R.L. şi fostă concurentă a ediţiei americane a show-ului de televiziune "X-Factor", a murit la vârsta de 25 de ani.

Actorul Donatas Banionis, care a reprezentat o sursă de inspiraţie pentru Vladimir Putin, a murit

Donatas Banionis, un star al cinematografiei din perioada sovietică, devenit celebru după interpretarea unui personaj în stilul lui James Bond, care a fost o sursă de inspiraţie pentru cariera în contraspionaj a lui Vladimir Putin, a decedat la vârsta 90 de ani.

Cântăreţul argentinian Gustavo Cerati a murit la vârsta de 55 de ani

Cântăreţul argentinian Gustavo Cerati, artistul care a cântat pentru prima dată rock pe un stadion din America Latină, cu trupa sa Soda Stereo, a murit joi, la vârsta de 55 de ani.

Un militar român a murit şi alţi patru au fost răniţi într-un exerciţiu multinaţional în Germania

Un militar român a decedat şi alţi patru au fost răniţi într-un accident care a avut loc vineri, pe timpul desfăşurării exerciţiului multinaţional ”Saber Junction 14”, în Centrul de Instruire din Hohenfels, Germania, informează MApN.

Joan Rivers va fi înmormântată duminică la New York

Funeraliile actriţei Joan Rivers vor avea loc duminică, la Templul Emanu-El din Manhattan, New York, potrivit revistei US Weekly.

Vedetele de la Hollywood, întristate de moartea actriţei Joan Rivers

Numeroase vedete din toate ramurile industriei de divertisment de la Hollywood s-au declarat întristate de moartea actriţei Joan Rivers şi au ţinut să aducă un ultim omagiu legendarei artiste americane, informează TMZ.com.

UPDATE: Actriţa Joan Rivers a murit joi, la vârsta de 81 de ani

(adaugă detalii despre cariera şi premiile actriţei Joan Rivers, care a decedat joi, la vârsta de 81 de ani)

Actriţa Joan Rivers a murit joi, la vârsta de 81 de ani

Actriţa Joan Rivers, care a suferit un stop cardiorespirator săptămâna trecută, a murit joi, la vârsta de 81 de ani, într-un spital din New York, a anunţat fiica acesteia, Melissa Rivers, citată de Reuters.

Regizorul britanic Andrew McLaglen a murit la vârsta de 94 de ani

Regizorul britanic Andrew V. McLaglen, cunoscut pentru filmele sale western, printre care se numără "The Wild Geese" şi "McLintock!", a murit la vârsta de 94 de ani.

Pacient găsit mort la subsolul Spitalului Judeţean Bacău, după ce fusese dat dispărut

Un pacient al Spitalului Judeţean de Urgenţă Bacău a fost găsit mort, miercuri, la subsolul unităţii medicale, după ce tânărul de 27 de ani, internat în Secţia Ortopedie, fusese dat dispărut cu o zi în urmă de către personalul medical, poliţiştii declanşând o anchetă în acest caz.

Un sunetist care lucra pentru show-ul TV american „Cops” a fost împuşcat mortal în timpul filmărilor

Un tehnician de sunet care însoţea un echipaj de poliţie în timp ce filma pentru emisiunea TV americană "Cops" a fost împuşcat mortal, miercuri, într-un schimb de focuri dintre poliţişti şi un infractor, la ieşirea dintr-un restaurant din Nebraska.

Actorul american Stephen Lee a murit, la vârsta de 58 de ani

Actorul american Stephen Lee, care a apărut şi în serialul TV de succes "Seinfeld", a murit la vârsta de 58 de ani, în urma unui atac de cord, potrivit contactmusic.com.

Leonid Stadnik, cel mai înalt om din lume, a murit la vârsta de 44 de ani – FOTO

Leonid Stadnik, cel mai înalt om din lume, a murit la vârsta de 44 de ani, pe 24 august, în regiunea Jitomir din nord-vestul Ucrainei, informează english.pravda.ru.

Actorul şi regizorul britanic Richard Attenborough, câştigător al unui premiu Oscar, a murit la vârsta de 90 de ani

Actorul şi regizorul britanic Richard Attenborough, fratele mai mare al naturalistului şi prezentatorului de televiziune britanic David Attenborough, a murit duminică, la vârsta de 90 de ani, potrivit fiului acestuia, transmite Reuters.

Derek Rieth, percuţionist în trupa Pink Martini, s-a sinucis

Derek Rieth, unul dintre percuţioniştii trupei americane Pink Martini, a murit la vârsta de 43 de ani, după ce s-a împuşcat în cap, potrivit autorităţilor din oraşul american Portland.

Două persoane au murit şi alte două au fost rănite, după ce două maşini s-au ciocnit în Buzău

Două persoane au murit şi alte două au fost rănite grav, duminică, în urma unui accident produs pe şoseaua de centură a municipiului Buzău, după ce autoturismul în care se aflau s-a ciocnit cu o altă maşină, într-o curbă.

O persoană a murit şi alte două au fost rănite, într-un accident produs pe DN1, în Braşov

O persoană a murit şi alte două au fost rănite, duminică, în urma unui accident produs pe DN1, între Codlea şi Perşani, în judeţul Braşov, după ce două autoturisme s-au ciocnit, unul dintre răniţi, aflat în stare gravă, fiind preluat de un elicopter şi urmând să fie transportat la Târgu Mureş.

Un atacant camerunez a decedat în Algeria după ce a fost lovit de un obiect aruncat din tribune. Preşedintele CAF vrea sancţiuni exemplare – VIDEO

Atacantul camerunez al echipei JS Kabylie, Albert Ebosse, a murit sâmbătă seară, după ce a fost lovit de un obiect aruncat din tribune la finalul meciului cu USM Alger, scor 1-2, din etapa a doua a campionatului Algeriei, informează AFP, citând agenţia APS.

Annefleur Kalvenhaar a decedat după ce a căzut în calificări, la CM de mountain bike

Sportiva olandeză Annefleur Kalvenhaar, în vârstă de 20 de ani, a încetat din viaţă, sâmbătă, la Grenoble, la o zi după ce a fost rănită grav căzând în calificările din cadrul Cupei Mondiale de mountain bike de la Meribel, a anunţat Uniunea Ciclistă Internaţională (UCI).

Actorul Florin Blănărescu a murit la vârsta de 93 de ani

Actorul Florin Blănărescu, care a bucurat cu arta sa interpretativă generaţii de spectatori ai Teatrului Municipal "Bacovia" din Bacău, a decedat miercuri dimineaţă, la vârsta de 93 de ani, se arată pe site-ul instituţiei teatrale.

Tenorul Toma Popescu a decedat la vârsta de 93 de ani

Tenorul Toma Popescu, membru fondator al Operei din Timişoara, a decedat miercuri, la vârsta de 93 de ani, potrivit instituţiei de spectacole.

Mama lui Bercea Mondial a murit. Bercea cere permisie pentru a fi prezent la înmormântare

Mama lui Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, a murit vineri, la miezul nopţii, la Spitalul Floreasca din Capitală, unde era internată din 11 august cu o patologie gravă, a declarat pentru MEDIAFAX purtătorul de cuvânt al unităţii, medicul Bogdan Opriţa. Bercea Mondial va depune la Administraţia Naţională a Penitenciarelor (ANP) şi la Penitenciarul Craiova, unde este încarcerat, o cerere prin care va solicita o permisie pentru a participa la funeralii.
Am observat că ne citești din . Avem o versiune dedicată acestei țări. Vrei să o încerci?
Da