donare de organe

Record medical: Un rinichi de porc transplantat unui american a funcționat aproape nouă luni

Un rinichi provenit de la un porc modificat genetic a funcționat timp de 271 de zile în organismul unui pacient american, cea mai lungă perioadă înregistrată până acum pentru un astfel de transplant.

O mamă cu patru copii a primit o nouă șansă la viață. Trei transplanturi reușite la Iași

O femeie de 36 de ani, mamă a patru copii, un bărbat care făcea dializă de aproape 10 ani și o altă pacientă cu risc imunologic ridicat au primit o nouă șansă la viață, după transplanturi efectuate în weekend la Iași.

PREMIERĂ în Europa: Primul transplant al unei inimi care a încetat să bată în corpul donatorului a fost realizat cu succes

Chirurgii de la Spitalul Papworth din Cambridge, Marea Britanie, au realizat recent primul transplant reuşit din Europa al unei inimi care încetase să bată în corpul donatorului, noua tehnică permiţând creşterea numărului de posibili donatori cu până la 25%.

Donarea de ţesuturi şi organe după moarte, opţiune în cardul naţional de asigurat

Senatul a adoptat tacit, luni, o iniţiativă legislativă potrivit căreia în cardul naţional de asigurat se va include opţiunea donării, după moarte, de ţesuturi şi organe în vederea transplantului.