educatie

Sindicate – Mesajul colegilor care sunt în grevă este clar: Greva continuă

Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ şi Federaţia Sindicatelor din Educaţie „Spiru Haret” transmit că, în urma consultării organizaţiilor sindicale afiliate, au decis să nu semneze niciun acord, „fie el şi unul girat de preşedintele României. Greva continuă”.

BREAKING NEWS Sindicaliştii din Educaţie: Greva continuă / Negocierile de astăzi au eşuat

Sindicaliştii care au participat marţi la negocieri cu reprezentanţii Guvernului susţin că acestea au eşuat şi că acţiunea de protest va continua.

Radu Oprea (PSD): E dreptul profesorilor de a face grevă, însă avem şi dreptul elevilor la educaţie

Radu Oprea, purtătorul de cuvânt al PSD, spune despre greva generală din educaţie că Guvernul şi sindicatele trebuie să se întâlnească la mijloc: „E dreptul profesorilor de a face grevă, însă avem şi dreptul elevilor la educaţie”.

Încep negocierile între Guvern şi sindicate pentru noua grilă de salarizare

Guvernul începe negocierile cu sindicatele pentru noua grilă de salarizare, care trebuie să fie gata până la 15 iulie, spune, duminică, purtătorul de cuvânt al Executivului, Dan Cărburnaru.

COMENTARIU Sorin Avram: Nu sunt bani? Profesorii văd că sunt. Şi încă mulţi

Liderul Federaţiei Sindicatelor din Educaţie, Marius Nistor, a declarat că profesorii sunt hotărâţi să continue greva şi a avut un nou mesaj adresat guvernanţilor: „Oameni buni, treziţi-vă! Când vă ies în stradă profesori din cel mai îndepărtat cătun până la cele mai mari colegii naţionale tu vii şi spui că nu ai bani? Nu credem că nu sunt bani”.

OFF/ON THE RECORD, 28 mai 2023. Invitat, ora 21.55: prof. Alfred Bulai – Directorul Departamentului Sociologie, SNSPA

Greva cadrelor didactice a dat peste cap planurile politicienilor puterii privind rotativa în fruntea Guvernului. De ce sunt bani publici pentru uriaşele pensii speciale dar nu sunt bani pentru Învăţământ? Care-s problemele din Educaţie? Cât de diferită este România faţă de lumea lui Klaus Iohannis? Pe cine avantajează şi dezavantajează rotativa guvernamentală în an pre-electoral […]

Fritz, proiect pe fonduri europene pentru un mare campus de educaţie duală în domenii tehnologice

Primarul municipiului Timişoara anunţă în cadrul emisiunii de business ZF Live că a depus un proiect pe fonduri europene pentru un mare campus de educaţie duală în domenii tehnologice. Valoarea proiectului este de peste 20 de milioane de euro.

Ministerul Educaţiei: Între 29 mai şi 7 iunie e programată înscrierea la prima sesiune de bacalaureat

Directorii unităţilor de învăţământ care pot asigura resursa umană necesară înscrierii la prima sesiune de bacalaureat vor comunica părinţilor şi elevilor toate aspectele necesare, transmite Ministerul Educaţiei.

COMENTARIU Marius Oprea: Legile educaţiei sunt despre viitor, PNL este despre trecut

Liberalii au produs mai multe reforme atît în educaţie, la Minister, cît şi în propria educaţie. În prima categorie, şi-au asumat, prin Monica Anisie, ascultatul la uşi şi pepsiglasul, ca formă de combatere a pandemiei. În cea de-a doua, prin Bode şi Ciucă au introdus tehnica inovatoare copy-paste în carieră şi politică şi plecăciunea, prin Ligia Deca. Toate s-au făcut sub observaţia şi îndrumarea atentă a preşedintelui tuturor liberalilor şi cel dintîi profesor al ţării şi al românilor iubitori de golf, Klaus Iohannis. Cine nu s-a adaptat, a plecat – Ludovic Orban, de pildă, care a fost prins, prin tehnica nou introdusă a ascultării la uşă, că fumează în birou şi vorbeşte neortodox despre preşedinte. Mai mult, nici doctoratele nu l-au interesat. Şi aşa, Partidul Naţional Liberal a scris o nouă pagină în istoria sa. Probabil, ultima.

Cărbunaru către sindicate: Nu suntem la piaţă, nu operăm cu oferte

„Aici nu suntem la piaţă şi ca atare nu operăm cu oferte, nici măcar la mall”, spune purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru, întrebat dacă cât mai este dispus Guvernul să discute cu sindicaliştii din educaţie, în timp ce elevii stau acasă.

Răspunsul lui Cărbunaru când a fost întrebat dacă Ciucă îşi depune vineri mandatul

Prioritatea Guvernului este dialogul cu reprezentanţii sindicatelor din educaţie, spune purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru, întrebat dacă premierul Nicolae Ciucă îşi depune vineri mandatul.

Sindicatele din educaţie cer majorarea veniturilor tuturor angajaţilor cu 25%

Sindicatele din educaţie au anunţat, joi seara, că cer majorarea veniturilor tuturor angajaţilor cu 25% şi salariul la nivelul celui mediu brut pe ţară pentru debutanţi. Protestul continuă.

Greva din Educaţie continuă toată săptămâna. Sindicaliştii au respins oferta Guvernului, dar se mai negociază. Cu profesorii în stradă, rotativa Coaliţiei se amână

Greva din Educaţie va continua joi, zi în care este aşteptat răspunsul sindicaliştilor la oferta făcută de Guvern: acordarea unor carduri cu o valoare de 2.500 de lei, sumă alocată în două tranşe.

Greva din Educaţie ar putea amâna rotaţia guvernamentală. Anunţul lui Iohannis

Preşedintele Klaus Iohannis spune că rotaţia guvernamentală ar putea fi amânată dacă greva din Educaţie nu încetează: „E nevoie ca guvernul şi coaliţia trebuie să negocieze în continuare. Nu cred că se va face rotaţia în timpul unor negocieri”.

Nouă rudă de negocieri Guvern – sindicate din Educaţie, joi, la ora 16:00

Guvernul a invitat reprezentanţii sindicatelor din educaţie, joi, la o nouă rundă de dialog. Întâlnirea este programată pentru ora 16:00, la Palatul Victoria.

Adrian Sârbu: Iohannis a inventat democraţia de rotativă doar ca să ţină PNL la putere

“Liderii liberali (…) ştiu că sunt într-un proces inexorabil de autodesfiinţare a Partidului Naţional Liberal, cu care, cea mai mare parte dintre ei nu are niciun fel de afinitate, ştiu că au subordonat acest partid domnului întâi dascăl Iohannis şi că dl. dascăl Iohannis a inventat democraţia de rotativă… doar ca să ţină PNL-ul la […]

Nicolae Ciucă nu participă la şedinţa liderilor de sindicate din Educaţie

Nicolae Ciucă a anunţat că nu participă la şedinţa sindicaliştilor din Educaţie, însă a dispus formarea unei echipe ministeriale pentru a continua dialogul cu aceştia: „Sperăm ca în urma întâlnirii (...) acest demers se va încheia cât mai curând”.

Ciucă, o nouă întâlnire cu sindicaliştii din Educaţie

Premierul Nicolae Ciucă anunţă că miercuri după-amiază va avea o nouă rundă de consultări cu liderii federaţiilor sindicale din Educaţie: „I-am rugat ca orice intervenţie a noastră acum va trebuie corectată prin legea salarizării”.

Profesorii din România au salarii mici, dar şi performanţe scăzute

ALFA, o generaţie compromisă de elevi în cei mai critici ani de la Al Doilea Război Mondial încoace  În ultimele zile, negocierile dintre guvernul condus de prim-ministrul Nicolae Ciucă şi sindicatele din educaţie au eşuat. Profesorii solicită creşterea salariilor în plină criză inflaţionistă şi contextul geopolitic actual, altfel vor continua greva generală pe termen nedefinit, […]

Sindicalist din Educaţie: Nu avem nimic concret pentru a spune oamenilor. Greva continuă

Liderii sindicatelor din Educaţiei au avut, marţi, consultări la Guvern. „Astăzi nu avem nimic concret pentru a spune oamenilor, motiv pentru care greva continuă”, spune Simion Hăncescu, liderul FSLI. Premierul şi mai mulţi miniştri au fost invitaţi la şedinţa sindicaliştilor de miercuri.

Grevă în Educaţie. Sindicaliştii, după ieşirea de la Guvern: nu ne-am înţeles, protestul continuă / Nici miercuri nu se fac ore / Ce solicită reprezentanţii dascălilor şi care sunt salariile profesorilor

„În primul rând, Guvernul României nu este în grevă”, a răspuns purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru, întrebat cât mai poate dura greva din educaţie şi ce le transmite părinţilor care nu ştiu de pe o zi pe alta ce vor face cu copiii lor.

Marius Nistor: Greva va dura atâta vreme cât colegii noştri hotărăsc acest lucru

Greva va dura atâta vreme cât colegii noştri hotărăsc acest lucru, spune Marius Nistor, liderul Federaţiei Sindicatelor din Educaţie. El precizează că în timpul grevei profesorii nu vor desfăşura niciun fel de activitate, implicit neîncheierea mediilor elevilor.

Liberalii anulează un eveniment: PNL este concentrat pe soluţionarea grevei din educaţie

Liberalii anulează un eveniment care urma să se desfăşoare miercuri în Sala Sporturilor din Piteşti: „PNL este concentrat pe soluţionarea grevei din educaţie”.

Ciucă, după votul pe Legile Educaţiei: Fac apel la cadrele didactice să revină la catedră

Premierul Nicolae Ciucă a făcut apel la cadrele didactice să revină la catedră, după ce în Senat s-au votat Legile Educaţiei, în calitate de for decizional.

USR şi Forţa Dreptei vor ataca noile legi ale Educaţiei la Curtea Constituţională

Preşedintele USR Cătălin Drulă anunţă că USR şi Forţa Dreptei vor ataca noile legi ale Educaţiei la Curtea Constituţională.

Legile Educaţiei au fost adoptate în Senat

Senatul a adoptat, luni, legea învăţământului preuniversitar şi legea învătăţământului superior. Senatul este cameră decizională, astfel că legile merg la Klaus Iohannis pentru promulgare.

Deca, la dezbaterea legii învăţământului preuniversitar în Senat: Suntem într-un moment istoric

Legea învăţământului preuniversitar este menită să răspundă provocărilor existente şi viitoare, pentru ca educaţia să redevină temelia unei societăţi bazate pe valori, spune Ligia Deca: „Suntem într-un moment istoric”.

Greva generală din şcoli va continua şi marţi! Sindicaliştii spun nu au fost contactaţi de Guvern pentru noi negocieri

Greva din educaţie va continua şi marţi. Sindicaliştii spun că luni nu au fost contactaţi de Guvern pentru noi negocieri.

Societatea de Educaţie Contraceptivă şi Sexuală, proiect pentru îmbunătăţirea vieţii copiilor şi tinerilor cu cerinţe educaţionale speciale (CES)

ONG-ul Societatea de Educaţie Contraceptivă şi Sexuală anunţă derularea, în perioada 1 iunie 2022 – 30 septembrie 2023, în parteneriat cu Centrul Municipiului Bucureşti de Resurse şi Asistenţă Educaţională şi Sex og Politikk, a proiectului ASIGURacCES ce are ca scop îmbunătăţirea vieţii copiilor şi tinerilor cu cerinţe educaţionale speciale (CES).

Ciucă: O grevă generală se declanşează în lipsa dialogului

O grevă generală se declanşează în lipsa dialogului şi a rezolvării problemelor, iar singurii care au de pierdut dacă greva se declanşează sunt părinţii şi elevii, transmite premierul Nicolae Ciucă: „Cu aceste lucruri nu avem voie să ne jucăm”.

Greva generală în educaţie! Luni, 150.000 de profesori vor fi în grevă

Liderii sindicatelor din educaţie au anunţat, după negocierile de duminică după-amiază, că greva generală va începe luni, când 150.000 de profesori vor fi în grevă.

Ministrul Muncii, Marius Budăi, reacţie la declaraţia lui Marcel Ciolacu / O nouă rundă de negocieri cu Sindicatele din Educaţie

„Educaţia a peste trei milioane de copii, dar şi veniturile a aproape 300.000 de angajaţi din învăţământul românesc sunt, evident, mult mai importante decât orice viitoare funcţie din Guvernul României”, spune ministrul Muncii, Marius Budăi, ca reacţie la declaraţia lui Marcel Ciolacu.

Reacţii PSD la anunţul lui Marcel Ciolacu privind suspendarea negocierilor

Europarlamentarul PSD Victor Negrescu, deputata PSD Oana Florea, senatorul Călin Gheorghe Maties şi Alexandru Petrescu reacţionează după ce Marcel Ciolacu a cerut suspendarea discuţiilor din Coaliţie privind formarea noului Guvern până la rezolvarea grevelor anunţate în educaţie şi sănătate.

Ministerul Educaţiei încearcă să evite declanşarea grevei generale

Ministerul Educaţiei transmite, vineri seara, că ia toate măsurile prevăzute de cadrul legal, ce intră în domeniul său de competenţă, pentru a evita declanşarea grevei generale începând cu 22 mai 2023.

Grevă generală în Educaţie: Sindicaliştii transmit că vor onora orice invitaţie la negocieri

Sindicaliştii din Educaţie transmit că vor onora orice invitaţie la negocieri venită din partea Guvernului României, însă spun că de fiecare dată discuţiile nu au avut rezultatul aşteptat şi de cele mai multe ori, li s-au făcut doar promisiuni, care nu au fost onorate.

Studenţii protestează, vineri, în faţa sediilor PSD, PNL şi Ministerului Educaţiei

Liga Studenţilor (LS IAŞI) organizează vineri, începând cu ora 12, un protest spontan în faţa sediilor PSD, PNL şi Ministerului Educaţiei faţă de „modificările inacceptabile care se doresc a fi impuse prin proiectele de lege ale educaţiei”.

(P) Clienţii eMAG consideră că educaţia este cel mai important factor care poate contribui la progresul ţării. Părinţii şi profesorii au un rol central în privinţa educaţiei copiilor

4.300 de elevi din peste 90 de centre after school din ţară, alcătuiesc, de zece ani, o comunitate de învăţare creată de Fundaţia Nouă ne pasă şi susţinută de clienţii eMAG

Câine aruncat la gunoi de viu. Ştefan Mandachi organizează un protest pentru oprirea abuzurilor asupra animalelor

,,Acum câteva zile, am găsit o căţeluşă aruncată la o groapă de gunoi, lângă Paşcani. O parte a corpului ȋi intrase ȋn putrefacţie, era plină de căpuşe, purici şi viermi. Ȋmi este foarte greu să descriu starea ȋn care afla. Veterinarii care au internat-o au fost şocaţi, la rândul lor, n-au mai întâlnit asemenea atrocitate. […]

Adrian Sârbu: Ziua în care profesorii vor face grevă e o sărbătoare a Educaţiei

“Am avut bugetul în dezbatere acum câteva luni. Nu era nicio problemă pentru dl. Iohannis să ceară public creşterea salariilor profesorilor. Nu s-a întâmplat. Dl. Ciucă nu a spus nimănui că nu sunt resurse bugetare care (….) pentru ploşniţăreala de partid (…) sunt. Uriaşe. Avem 1,3-1,4 milioane de angajaţi la stat (…) Cei care muncesc […]

După angajaţii din Educaţie, şi cei din Sănătate ameninţă cu acţiuni de protest

Federaţia „Solidaritatea Sanitară” anunţă, miercuri, declanşarea acţiunilor de protest, primul pas fiind miting în 8 iunie, urmând ca până la 1 iulie să fie strânse semnături pentru declanşarea grevei generale.