festival

Berlinala românească: „Poziţia copilului”, în competiţia oficială. Ada Condeescu, la Shooting Stars – VIDEO

"Poziţia copilului", de Călin Netzer, este singurul lungmetraj românesc inclus în competiţia oficială a Festivalului Internaţional de Film de la Berlin, care începe joi, iar actriţa Ada Condeescu a fost selectată în programul Shooting Stars al aceluiaşi prestigios eveniment.

Peste 3.000 de turişti sunt aşteptaţi la Straja, unde va avea loc Festivalul Oamenilor de Zăpadă

Peste 3.000 de turişti sunt aşteptaţi, la sfârşitul săptămânii, în staţiunea Straja din Valea Jiului, unde va avea loc Festivalul Oamenilor de Zăpadă, concurs la care, în anii trecuţi, copii şi adulţi şi-au folosit imaginaţia pentru a construi maşini decapotabile sau statui de politicieni.

Festivalul Internaţional „George Enescu” 2013: Spotul de promovare, difuzat la CNN – VIDEO

Organizatorii Festivalului şi Concursului Internaţional "George Enescu", ce urmează să aibă loc în perioada 1-28 septembrie, au făcut public spotul oficial de promovare, acesta fiind difuzat pe canalul de televiziune CNN în timpul programelor dedicate festivităţii de învestire a preşedintelui Statelor Unite, Barack Obama.

Sexul, internetul şi rock ‘n’ roll-ul, pe agenda celei de-a 29-a ediţii a Festivalului Sundance

Sexul, internetul şi rock 'n' roll-ul sunt temele predilecte ce vor fi prezentate la cea de-a 29-a ediţie a Festivalului Sundance, cel mai mare eveniment anual dedicat cinematografiei independente, care debutează joi, în oraşul Park City din statul american Utah.

„După dealuri”, „Despre oameni şi melci” şi „Toată lumea din familia noastră”, la Festivalul Internaţional de Film de la Göteborg – VIDEO

"După dealuri", de Cristian Mungiu, şi "Despre oameni şi melci", de Tudor Giurgiu, se numără printre titlurile româneşti care vor rula în cadrul Festivalului Internaţional de Film de la Göteborg, care se desfăşoară între 25 ianuarie şi 4 februarie în Suedia.

Boc: Sunt toate şansele ca în 2013 Festivalul Peninsula să fie organizat la Cluj-Napoca

Primarul din Cluj-Napoca, Emil Boc a declarat, sâmbătă, că a avut discuţii cu organizatorii Festivalului Peninsula privind mutarea acestuia de la Târgu Mureş, el precizând că "există toate şansele ca în iulie 2013 evenimentul să fie organizat la Cluj".

Festival mondial de ficţiune pe Twitter: 29 de selecţionaţi, în cinci limbi diferite

Un număr de 29 de participanţi, originari de pe cinci continente şi care se exprimă în cinci limbi diferite, au fost selecţionaţi pentru a participa, începând de miercuri, la Festivalul de ficţiune narativă, organizat pe Twitter în lumea întreagă.

Primul festival de teatru şi performance cu artişti din România şi Republica Moldova, la Berlin. Ce piese vor fi jucate

Primul festival de teatru, dans şi performance cu artişti din România şi Republica Moldova se desfăşoară la Berlin, sub titulatura "Many Years After...", între 13 şi 16 decembrie, informează un comunicat remis MEDIAFAX de Institutul Cultural Român din capitala germană.

Asistenţă record la ediţia de anul acesta a Festivalului pentru copii Kinodiseea

Ediţia de anul acesta a Festivalului de film pentru copii Kinodiseea, care s-a încheiat miercuri seară, a avut un public record de peste 8.500 de spectatori, în şase zile, informează un comunicat al organizatorilor remis MEDIAFAX.

Festivalul Studenţiada, până duminică. Studenţii pot merge gratuit la teatre, filme, concerte şi muzee

Studenţii din Capitală şi din alte 12 centre universitare din ţară pot intra gratuit, de luni până duminică, la muzee, teatre, filme, concerte şi pot participa la petrecerile şi acţiunile organizate în cadrul festivalului Studenţiada.

Regizoarea Ana-Felicia Scutelnicu, premiată pentru filmul „Panihida”, la Festivalul de la Roma

Regizoarea moldoveană Ana-Felicia Scutelnicu a primit, sâmbătă seară, premiul CinemaXXI pentru scurtmetraj şi mediumetraj, pentru pelicula "Panihida", la ediţia din acest an a Festivalului Internaţional de Film de la Roma, potrivit site-ului oficial al evenimentului.

Mădălina Ghenea, recompensată la al doilea rol din carieră. Ce premiu a primit actriţa în contextul Festivalului de la Roma – FOTO

Fotomodelul Mădălina Ghenea a primit premiul "Sorriso diverso Roma 2012", pentru rolul interpretat în filmul "Razzabastarda" de Alessandro Gassman, distincţia fiind acordată de o asociaţie culturală în contextul Festivalului Internaţional de Film de la Roma.

SCHIMBARE DE STIL: Catrinel Menghia, la Festivalul de Film de la Roma – GALERIE FOTO

Cunoscutul fotomodel Catrinel Menghia şi-a făcut apariţia, în această săptămână, pe covorul roşu al Festivalului de Film de la Roma. Românca a optat pentru o look stylish, îmbrăcând o rochie neagră cu guler şi umeri supradimensionaţi.

Filmul „După dealuri”, de Cristian Mungiu, premiat la Festivalul de la Salonic

Filmul "După dealuri", de Cristian Mungiu, a primit premiul publicului, acordat în cadrul secţiunii Balkan Survey de la Festivalul Internaţional de la Salonic (2 - 11 noiembrie), potrivit site-ului evenimentului.

Filme de la festivalurile de la Berlin şi Rotterdam, în premieră, în competiţia BIEFF 2012

Mai multe pelicule premiate şi apreciate de publicul festivalurilor de la Berlin şi Rotterdam vor fi prezentate, în premieră, în cadrul compeţiei Festivalului Internaţional de Film Experimental Bucureşti (BIEFF) 2012, care se va desfăşura în perioada 20 - 25 noiembrie.

CONCERTUL Rock the City: Organizatorii au extins oferta promoţională de la 2.000 la 5.000 de bilete

Perioada de promoţie pentru biletele la Festivalul Rock the City, care se va desfăşura în vara anului 2013 şi al cărui prim headliner anunţat este trupa Rammstein, a fost prelungită până când vor fi vândute 5.000 de bilete reduse cu 20%, potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX.

Festival de dans clasic, între 11 noiembrie şi 5 decembrie, la Opera Naţională Bucureşti

Compania de balet a Operei Naţionale Bucureşti (ONB) prezintă, între 11 noiembrie şi 5 decembrie, un Festival de dans clasic, în care vor fi puse în scenă unele dintre cele mai îndrăgite spectacole de balet, printre care "Don Quojite", "Giselle", "Frumoasa din pădurea adormită" şi "Corsarul".

Mariana Nicolesco – „Evenimentele Darclée sau perpetuarea marilor tradiţii”, la TVR

Concursul de Canto "Hariclea Darclée" de la Brăila, festivalul ce-l acompaniază, cursurile de măiestrie artistică oferite de soprana Mariana Nicolesco, creatoarea şi sufletul acestor evenimente, constituie un reper al culturii contemporane, care va putea fi văzut şi la TVR, potrivit unui comunicat.

FESTIVALUL „George Enescu” 2013: Peste 150 de evenimente şi un buget de 9 milioane de euro

Cea de-a XXI-a ediţie a Festivalului şi Concursului Internaţional "George Enescu" se va desfăşura la nivel naţional în perioada 1 - 28 septembrie 2013, va găzdui peste 150 de evenimente şi va beneficia de un buget de 9 milioane de euro, aprobat de Guvern.

Festivalul Internaţional de Film pentru Copii, Kinodiseea, la a IV-a ediţie

Cea de-a patra ediţie a Festivalului Internaţional de Film pentru Copii - Kinodiseea - se va desfăşura între 16 şi 21 noiembrie, în Bucureşti, la Cinema Studio, Cinema Eforie şi Sala Elvira Popescu, informează organizatorii.

Premiul criticii internaţionale, acordat în premieră la Festivalul Naţional de Teatru 2012

Festivalul Naţional de Teatru (FNT) se aliniază, în premieră, altor întâlniri teatrale cu tradiţie din Europa şi îşi supune afişul "judecăţii" critice internaţionale, care va acorda la sfârşitul evenimentului un premiu care va purta denumirea Asociaţiei Internaţionale a Criticilor de Teatru.

Mureş: Lungmetraje româneşti şi maghiare de excepţie, la Festivalul Internaţional Alternative

Organizatorii Festivalului Internaţional de Film de Scurtmetraj Alternative, care va avea loc în perioada 7-11 noiembrie la Palatul Culturii din Târgu Mureş, au anunţat miercuri că, pe lângă scurtmetrajele selectate pentru concurs, au inclus în program lungmetraje româneşti şi maghiare de excepţie.

Un film cu Mădălina Ghenea are premiera la Festivalul Internaţional de la Roma

Fotomodelul Mădălina Ghenea va participa la Festivalul Internaţional de Film de la Roma, care are loc în perioada 9 - 17 noiembrie, la premiera peliculei "Razza Bastarda", de Alessandro Gassman, în care a jucat cel de-al doilea rol din cariera sa, informează managementul artistei.

Festivalul Filmului Francez, în octombrie şi noiembrie, în şase mari oraşe din România

Festivalul Filmului Francez aduce, între 26 octombrie şi 28 noiembrie, la Bucureşti, Sibiu, Iaşi, Cluj, Târgu Mureş, Timişoara, 16 filme, dintre care 7 vor fi în premieră românească, o proiecţie de scurtmetraje şi două mini-retrospective care omagiază doi monştri sacri ai cinematografiei franceze.

Lungmetrajul „Despre oameni şi melci”, premiat la Festivalul Internaţional de Film de la Varşovia

Filmul "Despre oameni şi melci", de Tudor Giurgiu, a obţinut premiul special al juriului la cea de-a 28-a ediţie a Festivalului Internaţional de la Varşovia (12 - 21 octombrie), unul dintre cele mai importante evenimente de gen competitive din lume.

Peste 300 de filme, dintre care 200 de premiere, la a şasea ediţie Kinofest

Cea de-a şasea ediţie a Festivalului Internaţional de Film Digital Kinofest, care va avea loc în perioada 26 - 28 octombrie în Bucureşti, aduce publicului peste 300 de scurtmetraje de pe şase continente, dintre care 200 sunt proiectate în premieră în România.

Mircea Cărtărescu, invitat de onoare la Festivalul Internaţional de Poezie de la Stockholm

Scriitorul Mircea Cărtărescu va participa în calitate de invitat de onoare la cea de-a 16-a ediţie a Festivalului Internaţional de Poezie de la Stockholm, care va avea loc în perioada 16-18 noiembrie.

Trofeul Anim’est merge în Belgia

Filmul belgian "Oh Willy...", de Emma De Swaef şi Marc James Roels, a primit sâmbătă seară Trofeul Festivalului Anim'est - un eveniment care s-a desfăşurat între 5 şi 14 octombrie, la Bucureşti, informează un comunicat al organizatorilor, remis MEDIAFAX.

Festivalul SoNoRo se desfăşoară între 9 şi 25 noiembrie, sub titulatura „Love Unlimited”

Cea de-a VII-a ediţie a Festivalului Internaţional de Muzică de Cameră SoNoRo se desfăşoară anul acesta între 9 şi 25 noiembrie, cu tema "Love unlimited".

Filmul „După dealuri”, de Cristian Mungiu, a câştigat marele premiu al Festivalului de la Haifa

Pelicula "După dealuri", în regia lui Cristian Mungiu, premiată la Festivalul de Film de la Cannes anul acesta, a câştigat marele premiu al secţiunii Filmmakers of Tomorrow - FEDEORA, la Festivalul de la Haifa, Israel, potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX.

Festivalul studenţilor din România Unifest, între 12 şi 22 noiembrie în 17 centre universitare

Festivalul studenţilor din România Unifest, ajuns la cea de-a 11-a ediţie, va avea loc anul acesta între 12 şi 22 noiembrie, în 17 centre universitare din toată ţara, incluzând manifestări culturale, educaţionale, sportive şi de divertisment.

Peste trei sute de persoane participă la Festivalul Papricaşului şi Vinului de la Buziaş

Peste trei sute de persoane participă, duminică, la Buziaş, judeţul Timiş, la cea de-a patra ediţie a Festivalului Papricaşului şi Vinului, mâncarea, care va fi vândută participanţilor, fiind preparată în 21 de ceaune.

„Toată lumea din familia noastră”, filmul lui Radu Jude, marele câştigător al Festivalului din Namur

Lungmetrajul "Toată lumea din familia noastră", de Radu Jude, a fost desemnat marele câştigător al celei de-a 27-a ediţii a Festivalului Internaţional de Film de la Namur (FIFF), Belgia, care s-a desfăşurat între 28 septembrie şi 5 octombrie.

Emil Boc a dat cep unui butoi cu bere la Festivalul de Toamnă al Economiei Germane – GALERIE FOTO

Primarul Emil Boc a dat cep, vineri, unui butoi cu bere germană şi s-a stropit din cap până în picioare, fiind protejat de un şorţ de piele pus la dispoziţie de organizatorii Festivalul de Toamnă al Economiei Germane care a început în Piaţa Unirii din Cluj-Napoca.

Fosta conducere a ICR New York continuă independent Festivalul de Film Românesc

Corina Şuteu, fost director al Institutului Cultural Român (ICR) de la New York, şi Oana Radu, fost director adjunct al institutului, fac parte din conducerea evenimentului "Making Waves. Un festival dedicat noului cinema românesc", ce se va desfăşura în perioada 29 noiembrie-5 decembrie la New York

Festival dedicat ceaiului şi cafelei, între 1 – 7 octombrie, la Bucureşti

Cea de-a patra ediţie a Festivalului Ceaiului şi al Cafelei - Tea&Coffee Festival - se va desfăşura în Capitală, în perioada 1 - 7 octombrie, şi va cuprinde manifestări şi spectacole în ceainării şi cafenele bucureştene, dar şi o expoziţie de ceai, cafea, artă, decoraţiuni şi mobilier tradiţional.

Opt filme din palmaresul din acest an de la Cannes, pe marile ecrane bucureştene

Opt dintre cele 15 premiere pe care Les Films de Cannes à Bucarest le aduce între 19 şi 25 octombrie, la Cinema Studio şi Cinema Elvira Popescu, sunt titluri aflate în palmaresul de anul acesta al Festivalului de la Cannes.

„Killing Time”, cel de-al treilea lungmetraj al lui Florin Piersic Jr, la Festivalul de la Varşovia

"Killing Time", cel de-al treilea lungmetraj scris şi regizat de Florin Piersic Jr., a fost selecţionat în competiţia "Free Spirit" a Festivalului de Film de la Varşovia, care se va desfăşura în perioada12-21 octombrie.

Anim’est 2012: 312 scurtmetraje, 23 lungmetraje, evenimente şi invitaţi ai studiourilor Pixar şi Laika

Festivalul Internaţional de Film de Animaţie Anim'est 2012, care se va desfăşura între 5 şi 14 octombrie, în Bucureşti, reuneşte 312 scurtmetraje, 23 de lungmetraje, evenimente speciale, precum Animash şi "The Night of the Animated Bad Taste", şi celebrităţi ca Daniel McCoy, de la studioul Pixar.

Prima ediţie a Festivalului de Folk „Vali Sterian”, de vineri până duminică, în noua Casă Eliad

Prima ediţie a Festivalului de Folk "Vali Sterian" va fi găzduită, de vineri până duminică, în Casa Eliad din Bucureşti, care a fost redeschisă pe 15 august, după ce timp de un an a fost supusă unor lucrări de consolidare şi reabilitare.
Am observat că ne citești din . Avem o versiune dedicată acestei țări. Vrei să o încerci?
Da