fpe

Președintele Eurogas, discuție cu Mediafax despre cât de pregătiți suntem pentru iarnă și ce prețuri am putea avea: „Europa ar putea fi mai implicată în încercarea de a găsi o soluție în Orientul Mijlociu”

Situația din Orientul Mijlociu, respectiv blocajul din Strâmtoarea Ormuz, are încă impact asupra aprovizionării cu energie a Europei, astfel că, pe lângă soluția la îndemâna fiecărui european de a economisi energie, implicit de a reduce cererea de gaze, oficialii forurilor de la nivelul blocului comunitar ar putea să se implice mai mult pentru găsi o rezolvare, a declarat Cristian Signoretto, președintele Eurogas, în cadrul unei discuții cu reporterul Mediafax, alături de secretarul general al asociației, Andreas Guth, în marja Conferinței regionale anuale Eurogas organizată la București în colaborare cu Federația Patronatelor din Energetică (FPE).

Ilie Bolojan, întâlnire cu reprezentanții celor mai mari patronate din țară. Care sunt soluțiile propuse în actuala stare de alertă energetică

Actualele provocări din sistemul energetic pot fi depășite printr-o abordare integrată, bazată pe investiții în capacități de producție și stocare, modernizarea rețelelor și implementarea soluțiilor inteligente de gestionare a consumului, a transmis premierul interimar Ilie Bolojan, miercuri, reprezentanților Confederației Patronale Concordia, cu care s-a întâlnit la Palatul Victoria pentru a discuta teme privind competitivitatea economiei românești, măsurile fiscal-bugetare și prioritățile de reformă, conform comunicatului de presă trimis la finalul discuțiilor.

O nouă tehnologie de producere a energiei termice și electrice este analizată de oficiali ai statului și industrie, într-o vizită tehnică în Germania. Care sunt provocările – CORESPONDENȚĂ

Reprezentanți ai industriei, potențiali beneficiari și oficiali ai statului român cu drept de inițiativă legislativă, dar și reglementare și licențiere, delegație însoțită în exclusivitate de reporterul Mediafax, au mers, joi, la Geretsride, lângă Munchen, pentru a vedea pe viu cum funcționează noua tehnologie verde de producere a energiei și pentru a discuta cu liderii administrației locale ca să afle atât bunele practici, dar și provocările implementării acesteia.

Reacția producătorilor din energie privind „ordonanța-trenuleț”. FPE: „Mediul de afaceri, din nou ignorat./ Aceste decizii adâncesc instabilitatea fiscală”

Federația Patronală a Energiei (FPE) - organizație care reprezintă 95% din industria de petrol și gaze a României și care capătă o relevanță tot mai mare în domeniul energiei regenerabile și a tehnologiilor necesare reducerii emisiilor - reclamă modul de elaborare a noii „ordonanțe-trenuleț”, fără consultarea mediului de efaceri, și cu impact semnificativ asupra activității companiilor.