grecia

Germania: Guvernul Greciei trebuie să înţeleagă că la un moment dat răbdarea noastră se va termina

Răbdarea Germaniei faţă de guvernul elen va ajunge la un moment dat la capăt, a avertizat ministrul Economiei de la Berlin, Philipp Roesler, adăugând că Grecia trebuie să-şi reformeze economia sau să iasă din zona euro.

Federaţia elenă anunţă că meciul amical cu România va avea loc în Austria

Federaţia Elenă de Fotbal a anunţat că meciul amical cu România din 15 noiembrie va avea loc în localitatea austriacă Altach, pe Stadionul Cashpoint Arena, la ora locală 20.30, informează publicaţia greacă Novasports.

Viitorul premier grec ar putea fi economistul Lucas Papademos

Viitorul premier grec ar putea fi fostul vicepreşedinte al BCE, economistul grec Lucas Papademos, afirmă liderul formaţiunii de extremă dreapta elene Laos, fixând trei condiţii pentru a participa la guvernul de uniune naţională.

Deutsche Telekom începe să scadă şi în Germania, după Grecia şi România

Condiţiile dificile cu care se confruntă Deutsche Telekom pe pieţe precum Grecia şi România ar putea fi mai greu de gestionat în contextul scăderii vânzărilor din Germania, cauzată de concurenţa tot mai dură.

Ce spune presa elenă despre acordul de formare a unui Guvern grec de uniune naţională

Presa greacă salută luni acordul "istoric" de formare a unui Guvern de uniune între socialiştii aflaţi la putere şi opoziţia de dreapta, încheiat în "ultimul moment" sub presiunea creditorilor Greciei, după un adevărat "thriller politic" la acest sfârşit de săptămână.

Angela Merkel îşi exprimă respectul faţă de decizia premierului grec de a demisiona

Cancelarul german Angela Merkel l-a sunat luni pe premierul grec Giorgios Papandreou pentru a-şi exprima "respectul" faţă de decizia lui de a demisiona, a declarat un purtător de cuvânt al Guvernului de la Berlin.

Meciul amical România-Grecia nu se va mai disputa

Partida amicală România-Grecia, programată la 15 noiembrie, nu va mai avea loc, astfel că tricolorii vor disputa numai un meci de pregătire, cu Belgia, la 11 noiembrie, la Liege, a declarat, luni, preşedintele FRF, Mircea Sandu, într-o emisiune televizată.

BIOGRAFIE: Antonis Samaras, pivotul unui joc tot mai riscant pentru Grecia

Antonis Samaras, liderul partidului conservator Noua Democraţie (ND, dreapta) care a fost de acord să susţină un Guvern de coaliţie la conducerea Greciei, devine pivotul esenţial al unui joc tot mai riscant pentru ţară, ameninţată să intre în incapacitate de plată.

BIOGRAFIE: Giorgios Papandreou, provenit dintr-o familie cu tradiţie politică, părăseşte Guvernul grec

Giorgios Papandreou, fiu şi nepot de premier, este pe punctul de a părăsi Guvernul grec, doborât de o luptă titanică împotriva datoriei, a pieţelor şi a opinie publice, după ce a comis o eroare politică majoră la sfârşit de drum.

Sorin Pâslaru, redactor-şef al ZF: Barca noastră e barca periferiei, să nu avem iluzii că dezvoltarea stă numai în atingerea de deficite bugetare

Tot mai mulţi oficiali români subliniază de câte ori au ocazia că România nu este într-o stare aşa de rea precum Grecia. Situaţia aminteşte de cea de pe parcursul anului 2008, înainte de criza Lehman Brothers, când aceiaşi oficiali arătau către Ungaria ca pe "oaia neagră", care a trebuit să se împrumute de la FMI din cauza derapajelor fiscale.

Acord pentru organizarea alegerilor anticipate la 19 februarie în Grecia

Cele două partide politice principale din Grecia, care au ajuns duminică seara la un acord politic pentru a forma un Guvern de unitate naţională, au convenit că 19 februarie este data cea mai potrivită pentru organizarea alegerilor anticipate, a anunţat Ministerul elen de Finanţe.

Grecia are un nou Guvern. Giorgios Papandreou va demisiona din funcţie

Premierul grec, Giorgios Papandreou, şi liderul opoziţiei de dreapta Antonis Samaras au ajuns duminică seara la un acord privind formarea unui Guvern de uniune naţională, care nu va fi condus de actualul prim-ministru.

Grecia nu are viitor în zona euro, apreciază 68 la sută dintre germani

Peste două treimi dintre germani sunt de părere că Grecia nu are un viitor în zona euro, potrivit unui sondaj.

Giorgios Papandreou va demisiona după formarea unui nou Guvern de coaliţie

Premierul grec, Giorgios Papandreou, va demisiona după ce componenţa noului Guvern de coaliţie va fi decisă, au anunţat duminică oficiali greci, citaţi de CNN.

Majoritatea grecilor susţin ideea unui Guvern de uniune naţională şi moneda euro

Majoritatea grecilor sunt favorabili unui Guvern de uniune naţională, propus de Executivul socialist opoziţiei de dreapta reticente, şi susţin în proporţie de 80 la sută menţinerea în zona euro, relevă trei sondaje publicate duminică de presa greacă.

Grecia este obligată să ratifice planul anticriză în Parlament înainte de sfârşitul lui 2011

Grecia este obligată să ratifice în Parlament "înainte de sfârşitul lui 2011" planul de reducere a datoriei, încheiat la sfârşitul lui octombrie la Bruxelles de liderii zonei euro, iar partenerii săi "nu vor aştepta" mai mult, a declarat sâmbătă un purtător de cuvânt al Guvernului.

Ministrul grec de Finanţe, Evangelos Venizelos, ar putea conduce noul Guvern de coaliţie

Actualul ministru grec de Finanţe, Evangelos Venizelos, ar putea să conducă noul Guvern de coaliţie, înlocuindu-l astfel pe premierul Giorgios Papandreou, relatează presa internaţională.

Giorgios Papandreou obţine încrederea Parlamentului. Votul este esenţial pentru salvarea Greciei

Premierul elen, Giorgios Papandreou, a obţinut încrederea Parlamentului, în urma votului desfăşurat în noaptea de vineri spre sâmbătă. Preşedintele de şedinţă a anunţat că 153 dintre cei 298 de deputaţi prezenţi au votat în favoarea guvernului, în timp împotrivă au votat 145 de parlamentari. .

Giorgios Papandreou: Acordul european de salvare financiară a Greciei, „prioritate naţională”

Premierul elen, Giorgios Papandreou, a declarat, vineri seară, în Parlamentul de la Atena, că partidele politice din Grecia trebuie să coopereze pentru "a proteja poporul", iar acordul de salvare european reprezintă "o prioritate naţională".

Giorgios Papandreou cere formarea unei coaliţii guvernamentale mai largi pentru acordul european

Premierul elen, Giorgios Papandreou, a cerut vineri seară formarea unei coaliţii guvernamentale "mai largi" pentru a asigura susţinerea acordului european de reducere a datoriilor Greciei.

AFP: Grecii visează la unitate naţională şi la un salvator providenţial, dar nu îşi fac iluzii

Grecii speră la formarea unui Guvern de uniune naţională în contextul unui vot de încredere foarte riscant în Parlament, în noaptea de vineri spre sâmbătă, şi al încercării premierului Giorgios Papandreou de a rămâne la putere pentru a lansa programul de salvare.

Jose Manuel Barroso, încrezător că toate problemele Greciei vor fi rezolvate

Preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, se aşteaptă ca în Grecia să fie format un Guvern de uniune naţională şi ca problemele economice ale ţării "să fie rezolvate", subliniind că este în interesul Atenei să rămână în zona euro, dar că acest lucru depinde de greci.

Premierul Olandei: Moneda euro este mai importantă decât apartenenţa Greciei la zona euro

Premierul Olandei, Mark Rutte, a apreciat vineri că moneda euro este "mai importantă" decât apartenenţa Greciei la zona euro, precizând totuşi că este important ca Grecia să menţină moneda unică şi să evite falimentul.

Dramă psihologică, pericol de violenţe naţionaliste. Cum comentează presa europeană decizia Greciei de a renunţa la referendum

Presa europeană comentează decizia Guvernului grec de renunţare la ideea referendumului pe tema planului european de susţinere financiară, informează site-ul Deutsche Welle.

Grecia renunţă oficial la ideea referendumului pe tema planului UE de susţinere financiară

Grecia a renunţat oficial la ideea organizării unui referendum pe tema planului european de susţinere financiară, anunţă un ministru elen.

Premierul grec se confruntă în această seară cu un vot de încredere riscant în Parlament

Premierul grec, Giorgios Papandreou, se confruntă cu un vot de încredere riscant în Parlament, vineri seara, după ce anunţul său privind organizarea unui referendum pe tema planului european de salvare a Greciei a uimit liderii mondiali luni, comentează Euronews în pagina electronică.

Udrea: Politicieni populişti ca Ponta şi Antonescu au falimentat Grecia

Ministrul Elena Udrea scrie, pe blogul său, că a văzut că "întâiul socialist al ţării, Victor Ponta, a sărit repede să-i ia apărarea prietenului Papandreou", dar că politicieni populişti ca Ponta şi Antonescu au falimentat Grecia, iar din cauza lor Europa este în pragul colapsului.

Avertizarea ministrului francez al Afacerilor Europene: Grecia va fi exclusă din zona euro şi din UE dacă refuză planul de ajutor

Grecia va fi exclusă din zona euro, dar şi din Uniunea Europeană, dacă nu acceptă planul decis de statele europene la 27 octombrie pentru a încerca să rezolve criza datoriilor, a avertizat vineri ministrul francez al Afacerilor Europene, Jean Leonetti.

Ce nu a funcţionat în Grecia. Consecinţele exceselor unui popor ajuns acum la ananghie

Reformele economice elene au condus la abandonarea monedei naţionale, în favoarea adoptării euro în 2001, lucru care le-a permis grecilor să se împrumute mai uşor din surse externe.

200.000 de români au maşini de peste 20.000 de euro, dar numai 40.000 câştigă anual peste această sumă

Evaziunea fiscală din Grecia, învinuită de toată Europa ca fiind o sursă a îndatorării excesive a statului elen, a fost reflectată zilele trecute în presa din Atena prin faptul că numărul de Porsche Cayenne înregistrate, care costă 80.000 de euro, este mai mare decât numărul persoa­nelor care au venituri anuale mai mari de 50.000 de euro.

CRONOLOGIE: Principalele momente ale crizei cu care se confruntă Grecia

Grecia, ţara cu cele mai mari dificultăţi financiare din zona euro, traversează o criză a datoriilor care îşi are rădăcinile în situaţia din 2009, relatează AFP, care prezintă o cronologie a principalelor momente ale acesteia.

Sarkozy îşi exprimă „admiraţia” faţă de Grecia şi vorbeşte despre originile sale greceşti

Preşedintele francez Nicolas Sarkozy şi-a exprimat "admiraţia" faţă de Grecia, care se află în prezent în centrul unei crize a zonei euro, amintind că are orgini greceşti, într-o conferinţă de presă, joi, la Cannes, în prima zi a summitului G20.

Papandreou începe negocierile cu opoziţia în vederea formării unui Guvern de coaliţie

Premierul socialist grec Giorgios Papandreou a anunţat joi deschiderea negocierilor cu opoziţia de dreapta (partidul Noua Democraţie) în vederea constituirii unui Guvern de coaliţiei pentru a evita falimentul Greciei în plină criză politică şi ieşirea din zona euro.

Sarkozy: Evoluţia Greciei ar putea fi salutată, dacă Atena va renunţa la referendum

Preşedintele francez Nicolas Sarkozy a apreciat joi că mesajul adresat în seara precedentă de Germania şi Franţa Greciei, referitor la proiectul acestei ţări de a organiza un referendum, a permis o "trezire la realitate" care, "dacă se va confirma, va fi salutată de toată lumea".

Germania aşteaptă de la Grecia să acţioneze, nu să facă anunţuri

Cancelarul german Angela Merkel a avertizat joi la Cannes (sudul Franţei) că aşteaptă de la Grecia mai degrabă acte decât anunţuri, după declaraţiile premierului grec Giorgios Papandreou evocând o posibilă abandonare a referendumului său controversat.

AFP: Posibilele motivaţii ale unei erori politice majore din partea lui Papandreou

Grecia era preocupată joi să afle de ce Giorgios Papandreou şi-a aruncat ţara şi Europa înt-o criză inedită, întrebându-se dacă este vorba despre "panică" în faţa haosului de pe stradă, voinţa de a zdrobi o opoziţie "refractară" sau dorinţa inconştientă de a se recunoaşte înfrânt.

Papandreou: Pentru Grecia miza este punerea în aplicare a planului UE. Respingerea lui înseamnă ieşirea din zona euro

Premierul grec Giorgios Papandreou a subliniat joi că miza pentru Grecia este de a "pune în aplicare" planul european anticriză din 27 octombrie, în caz contrar existând riscul unei "ieşiri din euro", şi a considerat "catastrofală" organizarea unor eventuale alegeri anticipate.

Dmitri Medvedev: Lumea aşteaptă veşti bune din partea Greciei, nu anunţuri populiste

Lumea aşteaptă "veşti bune din partea Greciei, nu anunţuri exotice şi populiste", afirmă, la Cannes, preşedintele Rusiei, Dmitri Medvedev.

Premierul grec, dispus să retragă proiectul de referendum privind euro. Zvonurile privind demisia, infirmate

Premierul Greciei, George Papandreou, ar urma să îşi prezinte demisia în scurt timp, anunţă surse de la Atena, citate de BBC News online. Un colaborator al premierului a transmis presei informaţia conform căreia premierul a exclus posibilitatea demisiei.

Grecia mai are bani doar până la mijlocul lunii decembrie

Statul elen mai are bani pentru a rezista doar până la mijlocul lunii decembrie, a declarat, joi, o sursă guvernamentală, în contextul amplificării temerilor privind momentul în care Atena va primi a şasea tranşă, de 8 miliarde euro, a ajutorului de la UE şi FMI.