hotdog

Record la vânzări: Benzinăriile MOL au vândut hotdogi cât să înconjori România și cafele cât să nu mai dormi

MOL Fresh Corner sărbătorește anul acesta cea de-a 10-a aniversare. Încă de la lansarea conceptului în 2015. În acest deceniu, Fresh Corner a crescut și a devenit unul dintre cele mai importante lanțuri de retail din Europa, cu peste 1.300 de restaurante. Anul acesta compania împlinește 30 de ani de prezență pe piața locală și un an de la lansarea platformei de loialitate complet digitală, MOL Move.

De la burgeri la cocktail – ce preparate şi băuturi se consumă de 4 iulie

Pe 4 iulie, americanii, dar şi susţinătorii democraţiei reprezentative, sărbătoresc Ziua Independenţei. Petrecerile, reuniunile de familie şi spectacolele cu artificii sunt importante, dar este important şi ce mănânci.

Consumul unui hot dog scurtează viaţa. Ce au descoperit cercetătorii americani? STUDIU

Într-un studiu publicat în revista Nature Food, în luna august, cercetătorii în Nutriţie au analizat 5.853 de alimente din dieta americanilor şi au măsurat efectele în minute de viaţă sănătoasă câştigate sau pierdute astfel. „Am vrut să facem o evaluare a efectelor benefice şi dăunătoare ale alimentelor în întreaga dietă”, a declarat pentru CNN Olivier Jolliet, […]

Cel mai scump hotdog din lume: Ce ingrediente conţine şi cât costă

Cel mai scump hotdog din lume, 230 Fifth Dog, a fost lansat de un restaurant din New York şi poate fi cumpărat pentru o sumă exorbitantă.

Sonya Thomas, câştigătoarea concursului de mâncat hotdogi de la New York. Ce record mondial a stabilit americanca

Americanca Sonya Thomas, ovaţionată de mii de spectatori, şi-a doborât propriul record, miercuri, şi a devenit campioana mondială la mâncat hotdogi, după ce a reuşit să îngurgiteze, pe o temperatură caniculară, 45 de hotdogi în 10 minute, pe Coney Island din statul New York.