imprumut

Bancpost a majorat avansul la creditele cu ipotecă

Bancpost a majorat avansul pentru creditele ipotecare, la 33% pentru împrumuturile în lei şi la 43% pentru cele în euro, în contextul în care legea dării în plată ar putea fi aprobată, după ce Raiffeisen Bank a fost prima instituţie de credit care a anunţat o astfel de măsură.

​BCR: 60% dintre clienţi nu vor mai putea accesa un împrumut, ca urmare a efectelor negative secundare ale Legii dării în plată

O analiză realizată de BCR, cel mai mare jucător din sistem, privind impactul Legii dării în plată arată că, luând în calcul situaţia actuală din piaţă, în care doar 1 din 10 clienţi are posibilitatea să prezinte un avans de peste 30% din valoarea imobilului, numărul de clienţi eligibili se va reduce cu 60% în următorii cinci ani, de la 270.000 de clienţi la 110.000.

Tudorie, Enceanu şi Ştefănescu, împrumutaţi de Steaua la FC Voluntari până la sfârşitul sezonului

Steaua Bucureşti a anunţat, luni, prin intermediul contului oficial de Facebook, că a cedat trei jucători, sub formă de împrumut, la FC Voluntari, echipa aflată pe locul 13 în Liga 1.

Erste: România ar trebui să se împrumute de pe pieţele externe cât mai curând posibil

România ar trebui să se împrumute de pe pieţele externe cât mai curând posibil, având în vedere riscurile politice şi fiscale, dar şi schimbarea condiţiilor pe pieţele financiare ca urmare a înăspririi politicii monetare de către Rezerva Federală a SUA (Fed), afirmă analiştii grupului Erste.

Elena Udrea, la DNA pentru prelungirea controlului judiciar în dosarul privind împrumutul de la BRD

Deputatul Elena Udrea a fost la Direcţia Naţională Anticorupţie, joi dimineaţă, pentru a i se aduce la cunoştinţă prelungirea măsurii controlului judiciar în dosarul privind creditul contractat de la BRD, în care este urmărită penal pentru complicitate la abuz în serviciu.

Finanţele au împrumutat 38,6 miliarde de lei în 2015

Ministerul Finanţelor a atras în decembrie de pe piaţa internă 2,68 miliarde lei prin vânzarea de obligaţiuni şi titluri de stat, iar totalul pentru acest an a urcat la 38,6 miliarde lei, cu 16% mai puţin faţă de anul anterior, când a atras 46 miliarde lei (41,9 miliarde lei şi 928,7 miliarde euro).

Costuri minime record pentru împrumuturile Finanţelor, susţinute de cererea mare din partea băncilor

Ministerul Finanţelor Publice a împrumutat joi 700 de milioane de lei printr-o emisiune de certificate de trezorerie cu maturitatea la 12 luni, la un cost minim record, cererea puternică fiind susţinută de perspectivele bune privind lichiditatea sistemului bancar pe final de an.

Teodorovici: România va cere oficial FMI un nou acord de împrumut, în acest an. Ponta: Vom discuta, decizia trebuie să fie una politică. Un acord preventiv e bun

România va cere în mod oficial FMI, în acest an, încheierea unui nou acord de împrumut, iar negocierile se vor concentra pe implementarea de reforme structurale şi nu pe deficitul bugetar, a declarat marţi ministrul de Finanţe Eugen Teodorovici, transmite Reuters. La rândul său, premierul Victor Ponta a declarat că un nou acord de tip preventiv "este bun", pentru "cine ştie ce o veni în Europa sau în lume, vreo criză financiară".

Băncile elene estimează creşterea creditelor neperformante până la 100 miliarde de euro, respectiv 45% din total

Creditele neperformante ale băncilor din Grecia ar putea atinge în următoarele luni 100 de miliarde de euro, respectiv 45% din total, din cauza incertitudinilor din economia elenă care nu se mai sfârşesc.

Lukoil caută să obţină un împrumut de la băncile internaţionale

Lukoil, al doilea mare producător de petrol din Rusia, încearcă să obţină un împrumut de la băncile internaţionale, în contextul înăspririi sancţiunilor impuse Moscovei de către Uniunea Europeană şi Statele Unite, din cauza crizei din Ucraina, relatează Bloomberg.

Ministerul Finanţelor vrea să împrumute în luna octombrie 3,6 miliarde de lei

Ministerul Finanţelor vrea să împrumute în luna octombrie 3,6 miliarde de lei prin vânzarea de certificate de trezorerie pe şase şi 12 luni, precum şi prin emisiuni de obligaţiuni cu maturităţi de trei, cinci şi zece ani.

FMI analizează schimbarea regulilor pentru acordarea de împrumuturi mari ţărilor cu probleme

Fondul Monetar Internaţional (FMI) analizează schimbarea regulilor pentru acordarea de împrumuturi mari ţărilor cu probleme financiare şi eliminarea excepţiei care a permis creditarea Greciei în 2010 fără o restructurare în prealabil a datoriei statului elen.

Gerom Buzău vrea să se împrumute 3,5 milioane de euro de la o bancă din Republica Moldova

Acţionarii Gerom Buzău (GROB) vor discuta, pe 5 mai, contractarea unui credit de 3,5 milioane de euro de la Banca Comercială Moldova-Agroindbank din Republica Moldova pentru refinanţare, investiţii şi activităţi operaţionale, se arată într-un convocator al producătorului de geamuri şi parbrize auto.

Mutu va fi prezentat oficial marţi de Petrolul Ploieşti într-o conferinţă de presă

Atacantul Adrian Mutu va fi prezentat oficial de clubul Petrolul Ploieşti într-o conferinţă de presă programată, marţi, de la ora 17.00, la la Stadionul Ilie Oană.

Braga îl poate achiziţiona definitiv pe Rusescu pentru trei milioane de euro

Gruparea Sporting Braga a obţinut împrumutul atacantului Raul Rusescu până în vară, când îl poate transfera definitiv pe jucătorul român plătind clubului FC Sevilla suma de trei milioane de euro.

Patru din zece greci sunt nevoiţi să împrumute bani pentru a-şi plăti facturile

Patru din zece greci trebuie să împrumute bani pentru a-şi plăti facturile, fie de la un prieten, fie de la un membru al familiei, arată un studiu realizat de institutul olandez de cercetare Trendbox.

Eva Longoria îşi împrumută vocea pentru un serial animat difuzat pe internet

Actriţa americană Eva Longoria coproduce şi îşi împrumută vocea într-un serial animat intitulat "Mother Up", al cărui prim episod a fost difuzat miercuri, exclusiv pe platforma video online Hulu.

Patru bănci vor împrumuta Poşta Română cu 100 milioane de lei pentru finanţarea capitalului de lucru

Banca Comercială România, Banca Transilvania, CEC Bank şi Millennium Bank România vor acorda Companiei Naţionale Poşta Română un împrumut de 100 milioane de lei pentru finanţarea capitalului de lucru, potrivit datelor operatorului poştal furnizate la solicitarea MEDIAFAX.

Guvernul se împrumută din Trezorerie cu 800.000 euro pentru medicamente oncologice

Guvernul va modifica Legea sănătăţii, pentru a permite ministerului de resort să majoreze capitalul social al Unifarm, şi va împrumuta din Trezorerie 800.000 euro pentru achiziţionarea în avans a tuturor medicamentelor necesare pentru programele oncologice, a declarat premierul Victor Ponta.

Cât au câştigat Société Générale şi Erste ca să găsească investitori străini pentru împrumutul de 1,5 mld. euro luat de Finanţe

Francezii şi austriecii s-au ocupat de atragerea celui mai mare împrumut privat extern al României, de 1,5 mld. euro, obţinând un comision de 0,075%.

Blaga: Avem nevoie de un nou acord cu FMI, ceea ce presupune un nou împrumut – VIDEO

Ministrul de Interne, Vasile Blaga, lider PDL, a declarat într-o emisiune difuzată, dumincă, la ProTv, că, personal, consideră că România are nevoie de un nou acord cu FMI, ceea ce presupune şi un nou împrumut, arătând însă că acest lucru nu a fost discutat în Guvern.

Statele zonei euro vor contribui cu 80 mld euro pentru Grecia

Eurogroup a aprobat, duminică, activarea unui pachet de împrumuturi de urgenţă pentru Grecia, în valoare de 110 miliarde euro, pe o perioadă de trei ani, statele din zona euro urmând să contribuie cu 80 miliarde euro.

Senatorii au aprobat acordul de garanţie pentru împrumutul contractat de Ford la BEI

Plenul Senatului a aprobat, marţi, proiectul de lege pentru ratificarea Acordului de Garanţie dintre România şi Banca Europeană de Investiţii privind garantarea în proporţie de 80% a contractului de finanţare dintre Banca Europeană de Investiţii şi Ford România.

Comisia Europeană a virat a doua tranşă a împrumutului către România

Comisia Europeană (CE) a virat, joi, suma de un miliard de euro în contul Trezoreriei, reprezentând a doua tranşă din împrumutul acordat României, în valoare totală de 5 miliarde de euro.

Nicolae Dică a fost împrumutat până la vară la CFR Cluj

Finanţatorul clubului CFR Cluj, Arpad Paszkany, a declarat, luni, că atacantul Nicolae Dică va evolua în retur la formaţia ardeleană, el fiind împrumutat până la finalul sezonului de la gruparea italiană Catania.

CE: Consens politic şi un angajament reînnoit, cruciale pentru a depăşi dificultăţile actuale

Un consens politic larg şi un angajament reînnoit pentru reforme sunt cruciale pentru a depăşi dificultăţile actuale, situaţia politică din prezent împiedicând continuarea consolidării fiscale, care rămâne necesară, se arată într-un comunicat al reprezentanţei Comisiei Europene (CE) în România.

FMI: România a îndeplinit aproape toate condiţiile din acord pentru septembrie

România a îndeplinit aproape toate condiţiile tehnice stabilite în acordul stand-by pentru luna septembrie, poate cu excepţia unei singure ţinte, a declarat, miercuri, şeful misiunii de evaluare a FMI în România, Jeffrey Franks.

Volksbank: România are încă o moralitate foarte bună în privinţa rambursării creditelor

Clienţii din România se comportă bine în rambursarea împrumuturilor de la bănci, în condiţii de criză, şi doar cei ale căror venituri au fost afectate au întârzieri la plată, a declarat, miercuri, preşedintele Volksbank România, Gerald Schreiner.

Tănăsescu: Cursul nu va evolua spectaculos în viitoarele trimestre

Moneda naţională nu va avea evoluţii spectaculoase în următoarele trimestre faţă de nivelul actual al cursului de schimb, potrivit reprezentantului României la FMI, Mihai Tănăsescu, care crede că, pe baza fundamentelor economice, paritatea de echilibru se situează între 4,2 şi 4,3 lei/euro.

Delegaţia FMI a sosit la Guvern pentru a discuta cu Boc

Membrii delegaţiei Fondului Monetar Internaţional (FMI) au sosit la Palatul Victoria, pentru a discuta cu premierul interimar, Emil Boc, despre acordul încheiat de România cu instituţia financiară, la întâlnire participând şi reprezentanţi ai Comisiei Europene şi Băncii Mondiale.

Cum afectează schimbarea guvernului relaţia cu FMI

România rămâne în criză politică. Noroc că FMI este mult mai indulgent decât altă dată şi acceptă ca bugetul să fie trimis şi mai târziu în Parlament pentru a elibera tranşa a treia, de 1,5 miliarde de euro, informează Ziarul Fianciar.

FMI a aprobat a doua tranşă pentru România şi prima revizuire a acordului

Fondul Monetar Internaţional (FMI) a aprobat, marţi, a doua tranşă de împrumut pentru România, de 1,7 miliarde DST (circa 1,85 miliarde euro), odată cu prima revizuire a acordului stand-by încheiat în luna mai, board-ul instituţiei fiind de acord ca jumătate din bani să meargă la bugetul de stat.

Boc: Sumele de la FMI reprezintă „cei mai ieftini bani” pe care România îi poate împrumuta

Premierul Emil Boc a declarat, luni, că speră ca Fondul Monetar Internaţional (FMI) să elibereze în septembrie a doua tranşă din credit, care va finanţa deficitul bugetar, estimat la 7,3% din PIB în 2009, precizând că sumele de la Fond sunt "cei mai ieftini bani" pe care România îi poate împrumuta.

Băsescu: Politicienii nepregătiţi se agită că statul român s-a împrumutat

Şeful statului le-a spus constructorilor, marţi, la întâlnirea de la Ministrul Transporturilor, că vor vedea "politicieni nepregătiţi cum se agită cum statul român s-a împrumutat şi dă banii la băncile comerciale prin eliberarea din rezervă", în realitate acestea având banii proprii în rezerva BNR.

Împrumutul de la FMI este de 12,95 miliarde euro pentru a evita numărul 13

Autorităţile române au convenit cu reprezentanţii Fondului Monetar Internaţional ca valoarea împrumutului din acordul stand-by să fie de 12,95 miliarde euro, pentru a evita 13, număr considerat cu ghinion, au declarat pentru MEDIAFAX surse prezente la discuţii.

Ford va investi 1,2 mld. euro pentru proiectul din Craiova

Ford va investi 1,2 miliarde euro pentru proiectul din România şi a solicitat BEI un împrumut de 600 milioane euro, sumă din care 400 milioane de euro vor fi alocate direct uzinei de la Craiova, iar restul, indirect, în centrul de cercetare şi dezvoltare al Ford Europa din Germania.

Poli Iaşi confirmă împrumutul lui Andrei Cristea

Preşedintele clubului Poli Iaşi, Sorin Boca, a declarat, miercuri, că s-a înţeles cu oficialii formaţiei Dinamo Bucureşti pentru împrumutul până în vară al atacantului Andrei Cristea.

Boca: I-am vrea pe Matei şi Jovanovici sub formă de împrumut

Preşedintele clubului Poli Iaşi, Sorin Boca, a declarat, joi, că este interesat de serviciile a doi jucători de la FC Vaslui, Marius Matei şi Petar Jovanovici, pe care i-ar dori la gruparea din dealul Copoului sub formă de împrumut.

Geoană: Cei care au spus că nu vom avea nevoie de FMI s-au cam pripit

Preşedintele PSD, Mircea Geoană, a declarat, miercuri seară, la B1TV, că România are nevoie, în luna mai, de circa 20 de miliarde de euro pentru finanţarea deficitului, el vorbind, totodată, de un împrumut posibil de la FMI de 6 sau 7 miliarde de euro.

Seol a fost împrumutat de Fulham la Al Hilal

Atacantul sud-coreean Seol Ki-hyeon a fost împrumutat până la finalul acestui sezon de formaţia Fulhan la echipa din Arabia Saudită, Al Hilal, pregătită de Cosmin Olăroiu, a anunţat, miercuri, gruparea din Premier League.