karoly borbely

Hidroelectrica a decis cine va fi noul CEO: Bogdan Badea | De altfel, CFO va fi Radu Constantin (SURSE EXCLUSIVE)

Consiliul de Supraveghere al Hidroelectrica a decis, în această seară, numirea lui Bogdan Badea în funcția de CEO, după ce a încetat, pe cale amiabilă, colaborarea cu vechiul CEO (până azi), Karoly Borbely. Surse MEDIAFAX au declarat, de asemenea în exclusivitate, că postul de CFO deținut până acum de Marian Fetița va fi ocupat de Radu Constantin. Revenim cu detalii!

Hidroelectrica accelerează investițiile și anunță planuri ambițioase. Karoly Borbely: „suntem aplecați către zona de digitalizare, inovație și adoptarea asumată a celor mai noi tehnologii” / Compania a distribuit dividende de 7,95 mld. lei pentru 2023 și 2024

Karoly Borbely, CEO Hidroelectrica, a prezentat direcțiile strategice de dezvoltare ale companiei, subliniind importanța investițiilor în diversificarea surselor de energie și modernizarea capacităților existente.

Karoly Borbely, Hidroelectrica: Trebuie să continuăm cu o oferă secundară de vânzare de acţiuni

Karoly Borbely, CEO al companiei de stat Hidroelectrica, cel mai mare emitent român listat la BVB, spune că societatea pe care o conduce şi piaţa de capital ar putea beneficia de o potenţială reducere a participaţiei deţinute de statul român, acesta fiind acţionar cu 80% din totalul titlurilor.

Karoly Borbely, fost ministru al telecomunicaţiilor, a fost desemnat noul CEO al Hidroelectrica

Karoly Borbely, fost ministru al telecomunicaţiilor şi cel care a coordonat cea mai mare vânzare de acţiuni din istoria României, cea de 9,3 miliarde de lei prin care Fondul Proprietatea a ieşit din acţionariatul Hidroelectrica, a fost desemnat director general al Hidroelectrica.

Mandatul de membru al Consiliului de Supraveghere Hidroelectrica deţinut de Karoly Borbely a încetat

Producătorul de energie Hidroelectrica, intrat luna trecută la cota Bursei sub simbolul H2O, a informat piaţa de capital că, în data de 7 august, Karoly Borbely a notificat societatea cu privire la renunţarea la mandatul său de membru în Consiliul de Supraveghere, anunţă Ziarul Financiar.