mai

Predoiu a avut discuţii cu directorul Frontex despre aderarea României la Schengen terestru

Ministrul Cătălin Predoiu s-a întâlnit cu directorul Frontex, Hans Leijtens, pentru a discuta despre gestionarea frontierelor externe şi aderarea României la spaţiul Schengen, se arată într-un comunicat MAI.

Incidente la Alegerile Prezidenţiale 2024: tentative de fraudare a votului şi filmări în cabinele de vot

Tentativă de fraudă la vot: Un oltean a votat şi la spital, dar şi acasă cu urna mobilă Peste 100 de sesizări privind incidente la vot: Un român a votat în Belgia şi ar fi vrut apoi şi în Bacău O femeie din Slatina s-a dus la urne şi a votat cu două buletine A […]

Concluzia MAI la finalul campaniei electorale: s-a desfăşurat în condiţii de normalitate

„Din punct de vedere al competenţelor care au revenit Ministerului Afacerilor Interne, campania electorală s-a desfăşurat în condiţii de normalitate”, au transmis, sâmbătă, reprezentanţii ministerului, prin intermediul unui comunicat de presă. Potrivit statisticilor oficiale, efectivele MAI au asigurat măsurile de ordine publică şi de protecţie a participanţilor la 190 de manifestări electorale care au avut […]

Şedinţă de urgenţă la MAI: oameni din zeci de localităţi sunt evacuaţi

La MAI a avut loc o sedinţă de lucru în timpul căreia au fost stabilite o serie de măsuri preventive în contextul fenomenelor extreme, printre altele a fost decisă evacuarea preventivă a persoanelor din zonele de risc de la nivelul a 23 de localităţi din judeţul Galaţi.

MAI: Schimbarea proprietarului unei maşini se va face integral online

Până la sfârşitul anului 2024, cererile pentru transcrierea transmiterii dreptului de proprietate asupra unui vehicul (schimbarea proprietarului unui vehicul înmatriculat în România) vor putea fi adresate integral online prin intermediul platformei dgpci.mai.gov.ro, informează Ministerul de Interne.

Două elicoptere Black Hawk intervin pentru stingerea incendiilor forestiere din Prahova şi Vâlcea

Două elicoptere Black Hawk intervin duminică pentru stingerea incendiilor forestiere care au izbucnit în judeţele Prahova şi Vâlcea, a anunţat Inspectoratul General de Aviaţie al MAI.

MAI: Peste 2000 de primării, în sistemul informatic integrat pentru emiterea actelor de stare civilă

Serviciile digitale privind naşterile şi decesele au devenit accesibile pentru locuitorii a 2.012 primării din întreaga ţară până la sfârşitul lunii iulie, a anunţat duminică Ministerul Afacerilor Interne (MAI).

MApN, SRI şi MAI caută posibile fragmente de drone în zona porturilor ucrainene

Specialiştii din cadrul MApN, SRI şi MAI, continuă investigaţiile în proximitatea localităţii Plauru, judeţul Tulcea, în posibilele zone de incidenţă rămase de cercetat.

Însărcinatul cu afaceri al Ambasadei Rusiei la Bucureşti, chemat la MAE

Însărcinatul cu afaceri al Ambasadei Rusiei la Bucureşti a fost convocat joi la Ministerul Afacerilor Externe, ca urmare a identificării în judeţul Tulcea a unor fragmente de dronă utilizate de forţele armate ruse în atacurile asupra infrastructurii portuare ucrainene.

Recomandările MAI pentru românii care vor asista la Jocurile Olimpice de la Paris

Ministerul Afacerilor Interne (MAI) a publicat miercuri o serie de recomandări pentru românii care vor asista în capitala Franţei la Jocurile Olimpice.

Dosarul mitei pentru permise: Încă 20 de angajaţi MAI şi instructori, trimişi în judecată

Încă 20 de inculpaţi, între care angajaţi ai Ministerului Afacerilor Interne (MAI), instructori şi administratori ai unor şcoli de şoferi, care în schimbul unor sume de bani, au permis fraudarea probei practice a examenului de obţinere a permisului auto, au fost trimişi în judecată.

Mihai Constantin, despre modificarea Codului rutier: Se poate regla din mers

MAI poate avea iniţiativa unei ajustări a Codului rutier, care prevede că se suspendă permisul şoferilor care cer să fie testaţi antidrog la INML, spune purtătorul de cuvânt al Executivului, Mihai Constantin: „lucrurile acestea se port regla şi ele din mers, să rămânem în domeniul auto”.

177.385 de certificate de cazier judiciar, eliberate în format electronic, în primele 5 luni din an

177.385 de certificate de cazier judiciar au fost eliberate în format electronic, prin HUB-ul de servicii al MAI, în primele cinci luni ale anului, a anunţat miercuri Ministerul Afacerilor Interne.

BEACH, PLEASE! şi MAI, prin Agenţia Naţională Antidrog, lansează cea mai vizibilă campanie antidrog

Festivalul BEACH, PLEASE! şi Ministerul Afacerilor Interne, prin Agenţia Naţională Antidrog (ANA), lansează o campanie antidrog dedicată tinerilor, semnată de THE DROP.

Poliţia se mută la mare. MAI alocă forţe suplimentare pe litoral în sezonul estival

Peste 1.000 de angajaţi ai Ministerului Afacerilor Interne vor acţiona, suplimentar faţă de dispozitivele curente, pe litoralul românesc în timpul sezonului estival.

MAI trimite peste 1.000 de angajaţi pe litoral, pentru măsuri de siguranţă

Peste 1.000 de angajaţi ai Ministerului Afacerilor Interne (MAI) vor acţiona suplimentar pe litoralul românesc începând de acest weekend pentru a asigura un sezon estival în siguranţă.

Numărul accidentelor rutiere grave din minivacanţa de Rusalii, mai mic decât în anii precedenţi

În minivacanţa de Rusalii au acţionat în medie zilnică 25.936 de poliţişti, jandarmi, poliţişti de frontieră, pompieri şi angajaţi ai inspectoratelor pentru Imigrări şi Aviaţie. Primele zile ale minivacanţei de Rusaliile ortodoxe au fost fără incidente grave, potrivit unui comunicat al MAI.

Organe pentru transplant, transportate de la Timişoara la Bucureşti cu un elicopter Black Hawk

Inspectoratul General de Aviatie al MAI anunţă că mai multe organe prelevate pentru transplant, au fost transportate de la Timişoara la Bucureşti cu un elicopter Black Hawk.

Cătălin Predoiu: MAI nu are atribuţii de numărare a voturilor

MAI nu are atribuţii de numărare a voturilor, menţionarea acestora în procesul verbal ori centralizare a opţiunilor electorale exprimate, iar acuzaţiile privind posibile nereguli din partea MAI în centralizarea voturilor sunt lipsite de orice fundament logic şi legal, afirmă Cătălin Predoiu.

MAI: 1.578 de contravenţii sau posibile infracţiuni, sesizate în ziua alegerilor

1.578 de contravenţii sau posibile infracţiuni legate de procesul electoral au fost sesizate în ziua alegerilor, a anunţat luni Ministerul Afacerilor Interne (MAI).

Alegeri Locale-Europarlamentare 2024. Incidente la vot

UPDATE 20:30 Peste 1100 de sesizări privind posibile infracţiuni sau contravenţii în legătură cu alegerile UPDATE 20:10 PSD: La Arieşeni, marş electoral cu simpatizanţi PNL pentru influenţarea alegătorilor din comună UPDATE 18:30 Turism electoral în Sectorul 1, buletine ştampilate şi mită electorală în Bucureşti UPDATE 16:40 Galaţi. O femeie care vorbea cu o păpuşă a […]

Peste 300 de incidente electorale. Zeci de amenzi de peste 47.000 de lei

Totodată, s-au întocmit dosare penale pentru 65 de posibile infracţiuni, informează MAI. Astfel, la o secţie de vot din judeţul Dolj, agentul de poliţie aflat în serviciul de protecţie a intervenit pentru menţinerea ordinii publice, dat fiind faptul că se crease o stare de agitaţie din cauza aglomeraţiei de la intrare. La un moment dat, […]

MAI: 73 de sesizări, primite de la deschiderea urnelor

De la deschiderea urnelor până la ora 11.00, au fost înregistrate 73 de sesizări privind posibila încălcare a legislaţiei în context electoral, a transmis MAI.

MAI: 665 de incidente, sesizate la MAI, în ultimele 24 de ore

665 de sesizări privind incidente electorale au fost primite în ultimele 24 de ore, a anunţat duminică dimineaţa Ministerul Afacerilor Interne.

42.800 de angajaţi ai MAI vor asigura ordinea şi siguranţa publică în ziua alegerilor

Aproximativ 42.800 de angajaţi ai Ministerului Afacerilor Interne (MAI) vor fi mobilizaţi, la nivelul întregii ţări, duminică, pentru a menţine ordinea şi siguranţa publică şi pentru a asigura măsurile de protecţie a secţiilor de vot.

173 de incidente sau fapte interzise în context electoral, sesizate sâmbătă

„Au fost sesizate 173 de incidente sau fapte interzise în context electoral, dintre care 34 s-au confirmat, iar 33 sunt în curs de verificare. Au fost aplicate 70 de sancţiuni contravenţionale, respectiv 53 de avertismente şi 17 amenzi în valoare de 21.300 de lei. De asemenea, s-au întocmit dosare penale cu privire la 31 de […]

MAI: Transportul buletinelor de vot s-a încheiat fără probleme

Activitatea de asigurare a protecţiei transportului buletinelor de vot şi a celorlalte materiale electorale de la locurile de depozitare către secţiile de vot s-a încheiat fără probleme, a anunţat sâmbătă seara Ministerul Afacerilor INterne (MAI).

Predoiu: În ultimul an, migraţia ilegală la frontierele României a coborât cu 73 la sută

„Aş vrea să vă informez faptul că această operaţiune a fost iniţiată de către Direcţia Generală Anticorupţie a Ministerului Afacerilor Interne şi se încadrează în politica mea şi a Ministerului Afacerilor Interne, de toleranţă zero la corupţie şi de curăţenie generală în toate structurile. Sigur că mai departe, colegii de la Direcţia Generală Anticorupţie din […]

Foşti şi actuali angajaţi MAI, implicaţi într-un dosar penal vizând trafic de migranţi

Procurorii DIICOT pun în aplicare, marţi dimineaţă, 67 de mandate de percheziţie domiciliară într-un dosar penal vizând trafic de migranţi şi spălarea banilor.

MAI: Emiterea duplicatului permisului de conducere este disponibilă şi online

Emiterea duplicatului permisului de conducere este disponibilă, începând cu luna iunie, şi online, a anunţat sâmbătă Ministerul Afacerilor Interne (MAI).

Cinci oraşe, conectate la Sistemul Informatic pentru Emiterea Actelor de Stare Civilă

MAI anunţă că „începând de astăzi, 28 mai 2024, platforma destinată activităţii ofiţerilor de stare civilă, prin înregistrarea doar în format digital a evenimentelor de viaţă naştere şi deces, devine operaţională la nivelul altor 5 municipii reşedinţă de judeţ.” Astfel, Direcţia Generală pentru Evidenţa Persoanelor, cu sprijinul Direcţiilor Judeţene de Evidenţă a Persoanelor Braşov, Caraş-Severin, […]

Emblema de onoare a MAI, primită de handbaliştii CS Dinamo

Handbaliştii CS Dinamo primesc marţi emblema de onoare a Ministerului Afacerilor Interne (MAI) pentru câştigarea Campionatului Naţional al României, a Supercupei României, a Cupei României, precum şi pentru calificarea în premieră la turneul Final Four, European League.

Peste 8 milioane de accesări ale HUB-ului de servicii al Ministerului Afacerilor Interne

Portalul de servicii online al Ministerului Afacerilor Interne – https://hub.mai.gov.ro/ a fost accesat de peste 8 milioane de ori şi au fost create peste 452.000 de conturi (identităţi electronice), transmite, sâmbătă, MAI.

O nouă extindere a Sistemului Informatic pentru Emiterea Actelor de Stare Civilă cu 25 de localităţi

Activitatea de înregistrare a evenimentelor de viată naştere şi deces, desfăşurată de către ofiţerul de stare civilă, se va realiza în format digital în alte 25 de localităţi, anunţă MAI. „Având în vedere activitatea întreprinsă în ceea priveşte extinderea Sistemului Informatic Integrat pentru Emiterea Actelor de Stare Civilă, realizată etapizat, la nivelul judeţului Ilfov, precum […]

MAI propune monitorizarea cu brăţări a celor aflaţi sub control judiciar şi arest la domiciliu

Ministerul Afacerilor Interne (MAI) propune modificarea legislaţiei pentru a permite monitorizarea cu brăţări electronice a persoanelor aflate sub control judiciar şi arest la domiciliu.

6.300 de infracţiuni şi 60.000 de amenzi în minivacanţa 1 Mai

Conform purtătorului de cuvânt al Ministerului Afacerilor Interne, Monica Dajbog, infracţiunile de tâlhărie sunt în scădere cu 37,5% faţă de anul trecut. Numărul de accidente rutiere grave a scăzut cu 42,8% faţă de anul precedent, numărul persoanelor rănite grav este în scădere cu 47,8%, iar al persoanelor decedate în accidente cu 13,3%. Au rămas fără […]

Rodeanu: PNL îi face cadou lui Predoiu o „mică Securitate”

PNL pregăteşte, cu acceptul PSD, un cadou şi pentru ministrul Cătălin Predoiu: unităţi speciale de filare a populaţiei, la nivelul subordonatelor MAI, afirmă vicepreşedintele Comisiei de Apărare din Camera Deputaţilor, Bogdan Rodeanu.

Aplicaţia eDAC este operaţională din 31 martie 2024

Structurile MAI vor folosi o nouă aplicaţie pentru verificarea documentelor de identitate, eDAC, care va scana documentul, va compara datele prezentate cu cele existente în bazele de date şi va afişa imediat informaţii în cazul în care vorbim despre o persoană urmărită sau care are vreo interdicţie.

20.000 de angajaţi ai MAI, pregătiţi să intervină în perioada Paştelui Catolic

20.000 de poliţişti, jandarmi, pompieri, poliţişti de frontieră, precum şi angajaţi ai altor structuri ale MAI, sunt pregătiţi să intervină în fiecare zi din perioada Paştelui Catolic.

MAI: Paşaportul românesc, al 15-lea cel mai puternic din lume

Paşaportul electronic românesc permite intrarea fără viză în 179 de ţări, fiind poziţionat în prezent pe locul 15 la nivel mondial pe scara mobilităţii globale, conform standardului de referinţă Henley Passport Index, anunţă, marţi, Ministerul Afacerilor Interne (MAI).