Margina–Holdea

Presa maghiară, cu ochii pe lucrările de pe A1, autostrada care leagă România de Ungaria

Presa maghiară acordă atenție finalizării tronsonului Margina-Holdea din autostrada A1, considerat veriga lipsă pentru circulația neîntreruptă pe autostradă între Boița și Nădlac, la frontiera cu Ungaria.

Cel mai lung tunel de autostradă construit până acum în România a fost străpuns. Ce urmează pe A1 Margina – Holdea

Tunelurile construite pe secțiunea Margina - Holdea a Autostrăzii A1 Lugoj - Deva au fost străpunse în totalitate, a anunțat vineri directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol.

Șantierul care va elimina coșmarul de pe A1. Ultimul lot dintre Margina și Holdea prinde contur

Lucrările avansează pe ultimul lot lipsă al Autostrăzii A1 dintre Margina și Holdea, sectorul care îi obligă în prezent pe șoferi să părăsească autostrada și să ocolească pe DN68A. Unul dintre cele două tuneluri ale proiectului a fost deja excavat, iar constructorii au intrat într-o nouă etapă de execuție.

S-a produs străpungerea primei galerii (367,5 metri) a Tunelului 1 de pe secțiunea Margina–Holdea

Miercuri a avut loc străpungerea primei galerii (367,5 metri) a Tunelului 1 de pe secțiunea Margina–Holdea, etapă importantă pentru construcția lotului 2 al autostrăzii Lugoj–Deva (A1).