Prima pagină » Social » S-a produs străpungerea primei galerii (367,5 metri) a Tunelului 1 de pe secțiunea Margina–Holdea

S-a produs străpungerea primei galerii (367,5 metri) a Tunelului 1 de pe secțiunea Margina–Holdea

Miercuri a avut loc străpungerea primei galerii (367,5 metri) a Tunelului 1 de pe secțiunea Margina–Holdea, etapă importantă pentru construcția lotului 2 al autostrăzii Lugoj–Deva (A1).
Andreea Tobias
30 iul. 2025, 15:18, Social

Secțiunea are o lungime de 9,13 km și reprezintă singura verigă lipsă din tronsonul de autostradă Sibiu (Boița)-Nădlac 2, coridor rutier de importanță strategică, atât pentru România, cât și pentru Uniunea Europeană, conform ministrului Transporturilor, Ciprian Șerban.

Lucrările sunt executate de o asociere de constructori români și bosniaci, care sunt mobilizați în șantier cu 533 de muncitori și 316 utilaje.

Stadiul fizic al întregului lot se apropie de 30%, iar activitatea în șantier are un ritm bun.

Valoarea contractului este de 1,82 miliarde de lei (fără TVA), sumă asigurată prin PNRR, iar termenul de finalizare a lucrărilor este 2026.