Nawaf Salam

Nicușor Dan s-a întâlnit la New York cu premierul Libanului. Pe agendă, candidatura lui Dacian Cioloș

Președintele Nicușor Dan a discutat miercuri, la New York, cu premierul Libanului, Nawaf Salam, despre relațiile bilaterale, situația din regiune și cooperarea în cadrul Francofoniei.

Premierul Libanului respinge o întâlnire cu Israelul. Conflictul cu Hezbollah continuă în sudul țării

Premierul Libanului, Nawaf Salam, a declarat miercuri că este prematur să se vorbească despre o întâlnire la nivel înalt între Liban și Israel, în contextul în care administrația americană condusă de președintele Donald Trump încearcă să relanseze negocierile dintre cele două state.

Prim-ministrul Libanului merge la Washington pe fondul solicitărilor Israelului pentru discuții directe

Prim-ministrul Libanului va merge în zilele următoare la Washington pentru discuții, după ce Israelul a cerut negocieri directe.