o elul

Marius Stan: Presiunea e la Dinamo, pe noi un egal ne ţine în cărţi

Directorul general al clubului Oţelul Galaţi, Marius Stan, a declarat că la meciul de sâmbătă cu Dinamo presiunea este mai mare pentru echipa bucureşteană, deoarece trebuie să câştige pentru a mai spera la Liga Campionilor, în timp ce pentru gazde şi o remiză ar fi suficientă.

Andone: Nu cred că Oţelul iese din lupta pentru titlu dacă Dinamo câştigă la Galaţi

Antrenorul formaţiei Dinamo, Ioan Andone, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă că Oţelul Galaţi nu va ieşi din lupta pentru titlul de campioană nici în cazul în care echipa sa va reuşi să câştige partida de sâmbătă, din cadrul etapei a XXVII-a a Ligii I.

Munteanu: Am primit un gol foarte simplu, eu sunt primul vinovat

Tehnicianul formaţiei Oţelul Galaţi, Dorinel Munteanu, a declarat după meciul pierdut în faţa Stelei, scor 0-1, că echipa sa a primit un gol foarte simplu, în urma unei lipse de marcaj, dar el este principalul vinovat pentru acest rezultat.

Marius Stan: Poate acum, că am pierdut primul loc, vom redeveni echipa aceea muncitoare

Directorul general al clubului Oţelul Galaţi, Marius Stan, a declarat, miercuri, că jucătorii săi "parcă sunt mieluşei când vin în Ghencea" şi că poate pierderea primului loc în clasamentului Ligii I, în urma înfrângerii din partida cu Steaua, va ajuta echipa gălăţeană să redevină "muncitoare".

Oţelul este învinsă de Steaua, scor 1-0, şi pierde primul loc în Liga I după 18 etape – 2 –

Echipa Oţelul Galaţi a pierdut primul loc în clasamentul Ligii I, după 18 etape, fiind învinsă, miercuri, în deplasare, cu scorul de 1-0 (1-0), de formaţia Steaua Bucureşti, în runda a XXVI-a a campionatului.

Oţelul este învinsă de Steaua, scor 1-0, şi pierde primul loc în Liga I după 18 etape

Echipa Oţelul Galaţi a pierdut primul loc în clasamentul Ligii I, după 18 etape, fiind învinsă, miercuri, în deplasare, cu scorul de 1-0 (1-0), de formaţia Steaua Bucureşti, în runda a XXVI-a a campionatului.

Stanciu: Din câte am înţeles, Pandurii a câştigat la TAS şi partida cu Oţelul se va juca

Managerul sportiv al FC Timişoara, Daniel Stanciu, a declarat marţi, că, din informaţiile pe care le deţine, partida dintre Pandurii Târgu Jiu şi Oţelul Galaţi, câştigată de liderul Ligii I la masa verde, se va juca până la urmă pe teren, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Dorinel Munteanu: Nu trebuie să arătăm prea mult respect Stelei

Antrenorul echipei Oţelul Galaţi, Dorinel Munteanu, a declarat că jucătorii săi nu trebuie să arate prea mult respect Stelei, deoarece acesta se poate transforma în teamă.

Marius Stan: Am fost luaţi de fraieri, vom protesta să nu jucăm de Paşte

Directorul general al grupării Oţelul Galaţi, Marius Stan, a declarat, sâmbătă, după victoria cu Unirea Urziceni, scor 3-0, în Liga I, că va protesta la LPF faţă de decizia ca liderul Ligii I să joace în ziua de Paşte.

Oţelul Galaţi a învins Unirea Urziceni, scor 3-0, în Liga I

Liderul Ligii I, Oţelul Galaţi, a învins, sâmbătă, în deplasare, cu scorul de 3-0, echipa Unirea Urziceni, în primul meci al etapei a XXV-a.

Munteanu: Vom vedea abia după etapa a 34-a dacă avem valoare de LC sau nu

Tehnicianul echipei Oţelul Galaţi, Dorinel Munteanu, a declarat, miercuri, după remiza cu FC Vaslui, scor 0-0, că abia după ultima etapă a Ligii I se va vedea dacă gruparea gălăţeanu are valoare de Liga Campionilor, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Oţelul Galaţi şi FC Vaslui au remizat, scor 0-0, în derbiul etapei a XXIV-a a Ligii I -2-

Formaţia Oţelul Galaţi a încheiat la egalitate, scor 0-0, meciul susţinut, miercuri, pe teren propriu, în compania echipei FC Vaslui, în etapa a XXIV-a a Ligii I, şi se menţine pe primul loc în clasament, cu zece runde înainte de finalul campionatului, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Oţelul Galaţi şi FC Vaslui au remizat, scor 0-0, în derbiul etapei a XXIV-a a Ligii I

Formaţia Oţelul Galaţi a încheiat la egalitate, scor 0-0, meciul susţinut, miercuri, pe teren propriu, în compania echipei FC Vaslui, în etapa a XXIV-a a Ligii I, şi se menţine pe primul loc în clasament, cu zece runde înainte de finalul campionatului, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Dorinel Munteanu: Nu am de luat o revanşă personală în meciul cu FC Vaslui

Antrenorul formaţiei Oţelul Galaţi, Dorinel Munteanu, a declarat, marţi, că nu are de luat nicio revanşă personală în partida cu fosta sa echipă, FC Vaslui, şi că doreşte să câştige acest meci pentru suporterii gălăţeni, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Stan: Există o presiune pe Oţelul, pentru că avem jucători tineri, neobişnuiţi cu aerul înălţimilor

Directorul general al FC Oţelul Galaţi, Marius Stan, a declarat, luni, după Adunarea Generală a LPF, că gruparea moldavă are în componenţă mulţi jucători tineri, care nu sunt obişnuiţi cu "aerul înălţimilor" din Liga I şi de aceea îş pierd concentrarea în anumite momente.

Marius Stan: E prematur să vorbim dacă vor avea de suferit cluburile

Directorul general al FC Oţelul Galaţi, Marius Stan, a declarat luni, după licitaţia privind drepturile TV ale Ligii I, în care au fost achiziţionate doar trei din totalul de nouă pachete de meciuri, că este prematur să estimeze cât de afectate vor fi bugetele cluburilor de această situaţie.

Oţelul Galaţi învinsă de FC Braşov, scor 1-0, în etapa a XXIII-a a Ligii I

Formaţia Oţelul Galaţi a fost învinsă, vineri, în deplasare, cu scorul de 1-0 (0-0), de echipa FC Braşov, într-un meci din etapa a XXIII-a a Ligii I, în care unicul gol a fost înscris în minutul 90.

Mulţescu: M-aş bucura dacă Oţelul ar lua titlul, deoarece este o echipă frumoasă

Directorul tehnic al echipei Sportul Studenţesc, Gheorghe Mulţescu, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că s-ar bucura în cazul în care Oţelul Galaţi ar câştiga titlul în Liga I, deoarece este o formaţie frumoasă, chiar dacă nu la fel de "curată" ca gruparea la care activează.

Marius Stan: Meciul cu FC Braşov este un examen delicat pentru echipă

Directorul general al clubului Oţelul Galaţi, Marius Stan, a declarat că partida cu FC Braşov, din etapa a XXIII-a a Ligii I, reprezintă un examen delicat pentru echipa gălăţeană, care trebuie să demonstreze că înfrângerea de la Târgu Mureş, scor 0-1, a fost doar un accident.

Dorinel Munteanu: În meciul cu FC Braşov ne-am propus unul sau trei puncte

Antrenorul echipei Oţelul Galaţi, Dorinel Munteanu, a declarat că are încredere că echipa sa poate lua cel puţin un punct din meciul cu FC Braşov, din cadrul etapei a XXIII-a a Ligii I, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Dorinel Munteanu: Nu sunt pregătit să fiu antrenorul echipei naţionale

Tehnicianul formaţiei Oţelul Galaţi, Dorinel Munteanu, a declarat că nu are experienţa necesară pentru a fi antrenorul echipei naţionale.

Oţelul Galaţi a pierdut, cu 0-1, amicalul cu ACSMU Poli Iaşi

Echipa Oţelul Galaţi, liderul Ligii I, a fost învinsă, vineri, cu scorul de 1-0 (1-0), de formaţia din liga secundă ACSMU Poli Iaşi, într-un meci amical disputat la Iaşi, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Credit pentru fiecare victorie şi convorbiri mai ieftine cu ceilalţi suporteri. Fanii Oţelul Galaţi pot beneficia de cartele Prepay Suporter

Fanii echipei Oţelul Galaţi pot beneficia de cartela Orange Prepay Suporter care le va aduce câte un euro credit în reţea la fiecare victorie de pe teren propriu a formaţiei favorite, se arată într-un comunicat remis, joi.

Dorinel Munteanu: Sunt trist că am pierdut cele trei puncte

Tehnicianul Dorinel Munteanu a declarat, sâmbătă, că este trist pentru faptul că formaţia Oţelul a pierdut cele trei puncte din meciul cu FCM Târgu Mureş, pierdut cu scorul de 0-1, în etapa a XXI-a, menţionând însă că nu se teme pentru prima poziţie în clasament sau pentru finalul de campionat.

FCM Târgu Mureş – Oţelul Galaţi, scor 1-0, în Liga I

Echipa Oţelul Galaţi, liderul clasamentului Ligii I, a fost învinsă, sâmbătă, în deplasare, cu scorul de 1-0 (0-0), de formaţia FCM Târgu Mureş, într-un meci din cadrul etapei a XXI-a a Ligii I.

Jucătorii echipei Oţelul Galaţi au oferit cadouri femeilor dintr-un centru comercial

Jucătorii echipei Oţelul Galaţi, însoţiţi de directorul general Marius Stan şi de antrenorul Dorinel Munteanu, au oferit, marţi, cu ocazia Zilei Internaţionale a Femeii, cadouri doamnelor şi domnişoarelor prezente într-un centru comercial, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Marius Stan: Cred că vom putea juca pentru prima dată în nocturnă partida cu FC Vaslui

Directorul general al clubului Oţelul Galaţi, Marius Stan, a declarat, vineri, că în opinia sa echipa gălăţeană va putea juca pentru prima dată în nocturnă pe teren propriu, la începutul lunii aprilie, în etapa a XXIV-a a Ligii I, cu FC Vaslui, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Marius Stan despre meciul cu Rapid: Un egal n-ar fi o dramă

Directorul general al grupării Oţelul Galaţi, Marius Stan, a declarat că nu l-ar nemulţumi un rezultat de egalitate în partida cu Rapid de sâmbătă, din cadrul etapei a XX-a a Ligii I.

Dorinel Munteanu: Îmi doresc ca stadionul să fie plin la meciul cu Rapid

Antrenorul echipei Oţelul Galaţi, Dorinel Munteanu, a declarat, joi, că îşi doreşte un stadion plin la partida cu Rapid, din cadrul etapei a XX-a a Ligii I, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Marius Stan: Ne putem aştepta la orice din partea adversarilor, chiar şi la un nou caz „Bricheta”

Directorul general al clubului Oţelul Galaţi, Marius Stan, a declarat, joi, că se aşteapta la orice din partea adversarilor, chiar şi la provocarea unui nou caz "Bricheta", după ce echipa moldavă a fost contestată pentru faptul că a câştigat un meci la masa verde.

Sergiu Costin: Nu m-ar mira să se joace Pandurii – Oţelul, dar noi suntem pregătiţi

Căpitanul echipei Oţelul Galaţi, Sergiu Costin, a declarat, marţi, că nu s-ar mira dacă partida cu Pandurii, din etapa a XIX-a a Ligii I, va trebui să se joace, după ce gruparea din Târgu Jiu nu a fost programată pentru acel meci, din cauza unor datorii, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Fotbaliştii de la Oţelul Galaţi au împărţit flori şi mărţişoare la un cămin de bătrân

Fotbaliştii de la liderul Oţelul Galaţi, în frunte cu antrenorul Dorinel Munteanu şi directorul general Marius Stan, au împărţit flori şi mărţişoare doamnelor de la un centru de bătrâni din Galaţi, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Primăria Galaţi: Marius Stan minte cu privire la sumele alocate de la bugetul local clubului Oţelul

Viceprimarul oraşului Galaţi, Nicuşor Ciumacenco, afirmă că directorul grupării Oţelul, Marius Stan, minte în ceea ce priveşte sumele alocate clubului de la bugetul local, acuzându-l că vrea să-şi satisfacă "capriciul" de a candida la primărie, se arată într-un comunicat remis agenţiei MEDIAFAX.

Echipa Oţelul fost învinsă de Dunărea Galaţi într-un meci amical, scor 2-1

Formaţia Oţelul Galaţi a fost învinsă, vineri, cu scorul de 2-1 (0-0), de echipa Dunărea Galaţi, din Liga a II-a, într-un meci amical, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Şumudică: Un meci s-a disputat la comisii, e deranjant când rezultatele nu sunt stabilite pe teren

Antrenorul formaţiei Rapid, Marius Şumudică, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, meciul Pandurii Târgu Jiu - Oţelul Galaţi "s-a disputat la comisii", precizând că este deranjant atunci când rezultatul unei partide e stabilit la masa verde şi nu pe terenul de joc.

Oţelul a revenit la Galaţi

Delegaţia echipei Oţelul au ajuns în cursul serii de miercuri în Galaţi, după ce s-au întors din drumul către Turnu Severin, acolo unde trebuia să dispute partida cu Pandurii Târgu Jiu, din cadrul etapei a XIX-a a Ligii I, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Munteanu: Nu e niciun motiv de bucurie că luăm aşa cele trei puncte

Tehnnicianul Oţelului, Dorinel Munteanu, a declarat, miercuri, agenţiei MEDIAFAX, că este o pierdere pentru echipa sa faptul că nu va juca în compania formaţiei Pandurii Târgu Jiu, în etapa a XIX-a a Ligii I, chiar dacă va câştiga la masa verde cele trei puncte puse în joc.

Stan: Pentru Pandurii sunt vitale aceste puncte, dar şi noi avem nevoie de ele pentru alt obiectiv

Directorul general al clubului Oţelul Galaţi, Marius Stan, a declarat, marţi seară, că punctele din partida cu Pandurii Târgu Jiu sunt vitale pentru adversari, dar a precizat că la fel de importante sunt şi pentru echipa sa în atingerea altui obiectiv, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Dorinel Munteanu s-ar mulţumi şi cu un egal în meciul cu Pandurii

Antrenorul echipei Oţelul Galaţi, Dorinel Munteanu, a declarat că s-ar mulţumi şi cu un rezultat de egalitate în partida cu Pandurii Târgu Jiu, de vineri, din etapa a XIX-a a Ligii I, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Marius Stan: Suntem cu plăţile la zi faţă de jucători

Directorul general al clubului Oţelul Galaţi, Marius Stan, a declarat, marţi, că jucătorii şi-au primit restanţele financiare, după ce în conturile liderului din Liga I a intrat o primă tranşă din contractul de publicitate cu firma ArcelorMittal, transmite corespondentul MEDIAFAX.