ofensiva

Israelul respinge rezoluţia Adunării Generale ONU privind anchetarea ofensivei din Gaza

Israelul respinge rezoluţia Adunării Generale ONU care îndeamnă statul evreu şi palestinienii să efectueze anchete independente privind posibile crime de război care ar fi fost comise în cursul conflictului care a avut loc în iarna 2008-2009 în Fâşia Gaza.

Ehud Barak declară că ofensiva din Fâşia Gaza va fi extinsă atât cât va fi necesar

Ofensiva israeliană împotriva mişcării Hamas din Fâşia Gaza va fi extinsă "atât cât va fi necesar", a declarat duminică ministrul israelian al Apărării, Ehud Barak, înainte de reuniunea Cabinetului la sediul Ministerului Apărării din Tel Aviv.

Armata israeliană se află în apropiere de oraşul Gaza

Armata israeliană se afla duminică la porţile oraşului Gaza, la mai mulţi kilometri de frontiera cu Israelul, potrivit unor martori.

Treizeci de militari israelieni au fost răniţi de la declanşarea ofensivei terestre în Fâşia Gaza

Treizeci de militari israelieni au fost răniţi de la începerea ofensivei terestre din Fâşia Gaza, dar nici unul nu a fost ucis, a declarat duminică dimineaţă un purtător de cuvânt al armatei.

Franţa condamnă ofensiva israeliană din Fâşia Gaza

Franţa "condamnă ofensiva terestră israeliană împotriva Fâşiei Gaza" şi apreciază că "această escaladare militară periculoasă complică eforturile angajate de comunitatea internaţională" pentru obţinerea unui armistiţiu, a anunţat, sâmbătă, Ministerul francez de Externe.

Mahmoud Abbas condamnă ferm ofensiva israeliană din Fâşia Gaza

Preşedintele palestinian, Mahmoud Abbas, a condamnat ferm ofensiva terestră lansată sâmbătă de Israel în Fâşia Gaza şi a cerut convocarea unei reuniuni de urgenţă a Consiliului de Securitate al ONU pentru a pune capăt atacului, a anunţat unul dintre colaboratorii săi.

Cel puţin 435 de palestinieni au murit în ofensiva israeliană din Fâşia Gaza

Cel puţin 435 de palestinieni au murit în ofensiva lansată de Israel în urmă cu o săptămână, dintre care 75 de copii şi 21 de femei, în cursul celor peste 700 de raiduri împotriva mişcării Hamas din Gaza, potrivit unor surse medicale palestiniene şi militare israeliene.